Legatura cu mormantul

Doamne ajuta! 

Viata duhovniceasca a unui crestin se poate verifica si din legatura pe care acesta o are cu mormintele. Astfel, se stie ca, mormintele sfintilor si ale marilor duhovnici, mormintele rudelor si chiar mormantul personal, pregatit din vreme, au fost dintotdeauna locuri de pelerinaj si de meditatie duhovniceasca.

In perioada de inceput, crestinii savarseau Sfanta Liturghie pe mormintele sfintilor mucenici, acestea fiind locuri retrase si de mare incarcatura duhovniceasca. In aceste locuri se savarseau nenumarate minuni si tamaduiri. Tot asa, astazi, nenumarati crestini merg in pelerinaj, la mormintele marilor duhovnici. Crestinii evlaviosi ingrijesc mormintele rudelor sau pe ale cunoscutilor, curatandu-le, infrumusetandu-le si aprinzand lumanari sau candele pe acestea.

Legatura cu mormantul

Legatura permanenta cu mormintele este o manifestare concreta a credintei in invierea mortilor si in viata cea vesnica. Cand nu parasim mormintele, ci le pastram in viata noastra, dovedim ca iubirea fata de cel adormit trece dincolo de moartea cea fizica, marturisind astfel nemurirea sufletului si legatura continua dintre cele doua lumi (cea vazuta si cea nevazuta).

Cugetarea la sfarsitul vietii acesteia, la moartea trupului, cu care toti suntem datori, drept "plata a pacatelor", nu se poate face mai bine decat langa un mormant, mai ales al unei persoane pe care am cunoscut-o. In acest loc dobandim smerenia, intelegand cat de  slabi suntem in fata bolii si a mortii, precum si puterea de a birui toate suferintele, caci Hristos a calcat moartea o data pentru totdeauna si pentru toti.

La morminte au datoria de a veni nu doar rudele celor inmormantati acolo, ci si cei care doresc a se linisti si a redobandi puterea necesara pentru a trece peste greutatile vietii. Tacerea mormintelor graieste mai mult decat o sumedenie de carti, caci acestea il trezesc pe om la realitate, iar gandul la moarte starpeste  toate mandriile, rautatile si miscarile cele rele ale inimii.

Mormantul este un altfel de "propovaduitor" al invierii mortilor si al vietii celei vesnice. Mormantul vorbeste raspicat despre viata aceasta trecatoare si despre datoria pe care o are de platit fiecare dintre noi, moartea. La randul ei, moartea predica intr-o limba universala, fiind un martor al Adevarului si un predicator ce nu cauta la fata omului.

Adesea, sfintii ii trimiteau pe crestini la cimitire, sa priveasca la morminte, spre a intelege rostul vietii acesteia trecatoare, precum  spune Sfantul Ioan Gura de Aur, cand zice: "Mergi in cimitire, o frate, ca acolo este scoala cea mai inalta a sufletelor, care ne vorbeste despre Dumnezeu."

Indemnul de a cugeta la moarte il gasim, atat la Sfintii Parinti, cat si in Sfanta Scriptura, unde citim: "In tot ce faci, adu-ti aminte de sfarsitul tau si nu vei pacatui niciodata" (Sirah 7, 38). Astfel, cugetarea la moarte, vazuta ca o stare de credinta si sanatate sufleteasca, trebuie sa fie una dintre indeletnicirile de capatai ale tuturor traitorilor in Hristos.

Atat din grija pentru cei adormiti, cat si din grija pentru noi insine, suntem datori sa pastram curate toate mormintele, chiar si pe cele ale necunoscutilor, stiind ca grija pentru aproapele se rasfrange intotdeauna in grija fata de noi insine.

La morminte se poate faca slujba de Parastas, nu doar in zilele stiute, ci si mai des, oricand este bunavointa. De folos ar fi, atat celor adormiti, cat si noua, ca aceasta slujba sa fie savarsita in fiecare sambata, in biserica si langa mormant.

Teodor Danalache