Suferinţa provocată tinerelor de neîntemeierea propriei familii (Harul şi Sfintele Taine. Taina Cununiei.)

Harul şi Sfintele Taine. Taina Cununiei.

Înaite de a prezenta raportul dintre căsătorie şi Taina Cununiei şi modul în care sunt înţelese din punct de vedere teologic, este necesar să precizăm, în linii foarte generale, semnificaţia a două noţiuni teologice ce stau la baza înţelegerii acestor aspecte: har şi Sfântă Taină.

Dumnezeu, fiind o existenţă vie, are o energie prin care se manifestă, ce este degajată din fiinţa Sa. Spre deosebire însă de orice energie întâlnim în lumea aceasta, energia care porneşte din fiinţa lui Dumnezeu este necreată, aşa cum necreat este El. Această energie necreată se numeşte har. Cu cât omul se umple mai mult de har, cu cât primeşte de la Dumnezeu, prin prezenţa harului, mai multă înţelepciune, tărie a voinţei, putere iubitoare, frumuseţe etc., cu atât se asemănă mai mult cu Dumnezeu şi este părtaş fericirii. Pentru a săvârşi binele şi pentru a creşte în bine, omului îi este absolut necesară prezenţa harului, potrivit cuvântului dumnezeiesc:

Fără Mine nu puteţi face nimic.[1]

Dumnezeu ne face în mod special părtaşi energiilor sale necreate, harului, prin intermediul anumitor slujbe bisericeşti. Aceste slujbe, care sunt de o necesitate absolută realizării planului de mântuire a lumii, adică aducerii oamenilor la fericirea veşnică, se numesc Sfinte Taine. Ele sunt în număr de şapte: Botezul, Mirungerea, Împărtăşania, Spovedania, Maslul, Cununia şi Preoţia. Prin fiecare dintre aceste Sfinte Taine, ni se dăruieşte o anumită lucrare a harului. Spre exemplu, prin Botez primim iertarea păcatului strămoşesc, harul curăţitor de păcate îşi face sălaş în inima noastră şi devenim membri ai Bisericii. Taina Cununiei ne împărtăşeşte harisma trăirii în comuniune deplină între soţ şi soţie.[2] Ea prezintă anumite caracteristici unice care o diferenţiază de celelalte Sfinte Taine şi care dau o mare complexitate şi vastitate temei noastre.

În primul rând, pregătirea pentru primirea Tainei Cununiei nu ţine doar de eforturile legate de creşterea duhovnicească, aşa cum se întâmplă în cazul celorlalte Taine, ci şi de cele legate de statutul intelectual, social, material şi, nu în ultimul rând, de o plăcută prezenţă fizică. Aceasta, deoarece Taina Cununiei este singura Taină în care, pentru a fi validă, nu este suficient acordul unic de voinţă al celui ce doreşte să o primească, ci este nevoie şi de cel al viitorului partener de viaţă. Or, în găsirea partenerului de viaţă dorit, cumulul aspectelor enunţate anterior, la care mai pot fi adăugate şi altele, joacă un rol determinant. Auzim, spre exemplu, mărturisiri ale bărbaţilor dornici de a primi Taina Cununiei: „E frumoasă, e deşteaptă, e de familie bună, dar nu îmi place, pentru că nu este angajată duhovniceşte”; dar şi mărturisiri care pun accentul pe alte aspecte: „E dintr-un oraş prea îndepărtat, în care nu cred că îmi pot găsi de lucru potrivit competenţelor mele”; „Nu îmi place cum arată” sau „I-am cunoscut părinţii, am văzut în ce condiţii locuiesc şi nu cred că vreau să intru într-o asemenea familie”.

Un alt element specific Tainei Cununiei este acela că realizarea unuia dintre scopurile sale – naşterea de prunci – este legată direct de vârsta biologică. Aceasta, deoarece femeia nu este aptă pentru reproducere în mod natural, decât până în jurul vârstei de 40 de ani. În plus, porunca dumnezeiască „creşteţi şi vă înmulţiţi”[3] impune, lucru la care puţini se mai gândesc azi, ca familia creştină să se străduiască să aibă cel puţin trei copii. Un calcul matematic simplu ne spune că, în cazul în care familia nu are copii sau are doar unul, avem de a face cu o regresie; în cazul a doi copii, cu o stagnare şi abia de la trei copii în sus, putem vorbi de împlinirea poruncii amintite. Prin urmare, vârsta de 30 de ani constituie un prag psihologic foarte important, punând o presiune mare asupra tinerelor credincioase ce vor să se căsătorească.

În al treilea rând, Taina Cununiei este singura Taină a cărei valabilitate ţine doar până la moarte. Aceasta face necesară o integrare şi o poziţionare specială a sa în planul de mântuire a lumii, aspect ce este important a fi înţeles de către pretendentele la primirea Tainei, pentru a evita o depresie gravă în cazul în care căsătoria mult visată nu se realizează.

sursa: http://cuvantortodox.ro/

Despre alcool si betie

de Traian Dorz

Nu vă înşelaţi, Cuvântul ne înştiinţează greuNu puteţi şi cu satana să fiţi, şi cu DumnezeuNu puteţi bea şi paharul Domnului şi-al lui satanCine-i prieten cu alcoolul, e cu Dumnezeu duşman.

Nu te înşela tu care spui că eşti un credinciosN-asculta de amagirea diavolului mincinosŞi nu crede că ai voie să bei alcool, chiar puţinFie chiar şi-o picătură, ce-I venin e tot venin.

Alcoolul este duhul diavolului ne-ndoios,Cine-l ia-n orice măsură calcă voia lui HristosOrice atingere cu mâna ori cu gura de paharSe sfârşeşte cu un blestem şi se ispăşeste-amar.

Nu vă înşelaţi, paharul, fie mare fie micEste al neprihăniri şi-al credinţei inamicOrice atingere e moarte; orişice gustare-a luiEste o împărtăşire cu osânda iadului.

Nu vă înşelaţi cu gândul ca acestea-s vorbe doarBlestemat e orişicine se atinge de paharNu vedeţi în jurul vostru câţi se pierd ‘necaţi în elCine-l bea şi cine-l umple, blestemat e-n orice fel.

Nu se-nşele nici acela, care face băuturăCa să toarne la un semen în paharul de la gurăJudeca-l-va Dumnezeul contra căruia lucreazăŞi-o să-şi bea şi el osânda iadului care-I urmează.

Nu se-nşele credinciosul ce iubeşte băutura,Nu se-nşele că se poate, numai să nu-ntreci măsuraNu se-nşele,că se poate, dacă bea şi nu se-mbatăNu se-nşele, de voieşte să nu plângă amar odată,

Nu te înşela, tu, care vrei să-asculţi de Sfânta Carte,Orice strop de băutură, este-un pas nebun spre moarte.Nu sta Duhul Sfânt acolo unde-I duhul lui satan,Cine-I prieten cu alcoolul, e cu Dumnezeu duşman.

Cel care-şi cunoaşte firea lui lumească, ne-ncetatDuce-n contra ei o luptă, spre-a nu-l trage la păcat.Firea veche şi cea noua vor lupta în noi mereuPâna vom scăpa din lume şi vom fi la Dumnezeu.Amin

Fiu pierdut

de Traian Dorz 

 Fiu pierdut pornit pe calea desfătărilor deşarte, Tu ţi-ai părăsit pe Tatăl în durerea cea mai mare Şi-acum rătăceşti în rele, mai departe, mai departe Pe cărările pierdute, robul poftei pierzătoare. 

Fiu pierdut pe drumuri triste de păcate şi de rele Ţi-ai prădat întreg avutul în beţii şi desfrânare Şi-acum gol, flămând şi singur mai departe stai în ele Să paşti porcii stricăciunii, adâncindu-te-n pierzare. 
Fiu pierdut ce pieri în tina ucigaşelor păcate Tatăl Sfânt de-atunci aşteaptă iar acasă să te-ntorci O, de-ai asculta chemarea-I, El e bun şi-ţi iartă toate Însă vino, vin’ acasă, lasă turma rea de porci. 
Fiu pierdut în negrul haos al căderii şi pieirii Lângă tine e cărarea sfântă ce la Cruce suie O, apucă azi pe dânsa, s-afli taina mântuirii Şi iertarea de păcate prin Iisus Hristos, din cuie.
O, tu nici nu ştii sărmane fiu pierdut pe căi amare Ce comori de har şi pace sunt în jertfa răstignirii Vino, gustă din dulceaţa sfântului cuvânt «iertare» Ca şi care n-a fost altul în viaţa omenirii. 
Pentru tine S-a dat morţii Fiul slavei minunate Ca să-ţi facă la viaţă drum pe care să te-ntorci Vino, fiu pierdut, la Tatăl - El e bun şi-ţi iartă toate, Vin-acasă, vino astăzi! - lasă turma rea de porci!... 
Amin

Cuvinte de Folos!!!

"Cine nu este duhovnicesc chiar si in trupul sau, ajunge trupesc in duhul sau".

Fericitul Augustin

Să nu credeţi în vise şi vedenii!

Deseori căutăm şi alergăm după minuni, arătări și chiar mângâier...

Ne comportăm în prietenie ca în căsătorie și în căsătorie ca în prietenie. Le facem ghiveci. De ce? Pentru că nu credem că trebuie să împlinim răbdarea credinței unul în celălalt. Sebastian Cătălin Hogea, pr.

"Dumnezeu nu a venit sa explice suferinta, ci sa o umple cu prezenta Lui".

Paul Claudel

"Sufletul este calaretul si trupul este calul".

Sfantul Vasile cel Mare

"O, omule, unde fugi sa-l cauti pe Dumnezeu? El e in tine."

Angelus Silezius

"Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor".

Solomon

"Cel mai frumos si mai convingator discurs despre dragoste este imbratisarea".

Parintele Dumitru Staniloae

"Precum e primejdios sa innoti imbracat in toate hainele, asa e primejdios sa te atingi de teologie, cand ai vreo patima oarecare.”

Sfantul Ioan Scararul

"Pe Dumnezeu il vedem mai usor printre lacrimi".

"Pacatosul se ascunde de Dumnezeu, sfantul se ascunde in Dumnezeu"

Fericitul Augustin

"Numai Dumnezeu poate vindeca sufletele noastre."

Sfantul Ioan Gura de Aur

"Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare decat cea cu care le primim noi."

Sfantul Grigorie de Nazianz

Dobandeste pacea interioara si mii in jurul tau se vor mantui".

Sfantul Serafim

Avva Matoi povestea ca trei batrani s-au dus la avva Pafnutie, caruia i se zicea Chefala, ca sa-l intrebe un cuvant.

Si le-a zis lor avva Pafnutie:

- Ce voiti sa va zic voua, cuvant duhovnicesc sau trupesc?

I-au raspuns lui: duhovnicesc.

Iar avva Pafnutie le-a grait:

- Duceti-va, iubiti necazul mai mult decat odihna si necinstea mai mult decat slava si a da mai vartos decat a lua.

"Precum e primejdios sa innoti imbracat in toate hainele, asa e primejdios sa te atingi de teologie, cand ai vreo patima oarecare.”

Sfantul Ioan Scararul

"Un copil nu are nevoie doar de dragoste de la parinti, ci si de dragoste intre parinti.”

Parintele Vasile Gavrila

"Un copil nu are nevoie doar de dragoste de la parinti, ci si de dragoste intre parinti.”

Parintele Vasile Gavrila

"Rabdarea nu are masura daca este amestecata cu umilinta". .

Sf. Efrem Sirul

"Precum e primejdios sa innoti imbracat in toate hainele, asa e primejdios sa te atingi de teologie, cand ai vreo patima oarecare.”

Sfantul Ioan Scararul

"Pe mine adevarul ma odihneste, nu perna si somnul."

Parintele Constantin Galeriu

"Ostenelile sunt pretutindeni calauze celor buni". .

Sf. Ioan Hrisostom

"Oprirea pe calea virtutii este inceputul pacatului".

Sf. Maxim Marturisitorul

"O, omule, unde fugi sa-l cauti pe Dumnezeu? El e in tine."

Angelus Silezius

"Numai Dumnezeu poate vindeca sufletele noastre."

Sfantul Ioan Gura de Aur

"Multe patimi sunt ascunse in sufletele noastre; ele ies la iveala de-abia cand se arata lucrurile". .

Sf. Maxim Marturisitorul

"Intelepciunea adevarata nu sta in discutii si vorbe invatate, ci in smerenie".

Fericitul Augustin

"Dumnezeu nu a venit sa explice suferinta, ci sa o umple cu prezenta Lui".

"Creatorul mortii este pacatul".

Sf. Ioan Hrisostom

"Cine nu este duhovnicesc chiar si in trupul sau, ajunge trupesc in duhul sau".

Fericitul Augustin

"Acolo unde nu este smerenie, nu este nici Dumnezeu".

Sfantul Macarie

"A gresi e lucru omenesc, a deznadajdui e lucru dracesc".

Sf. Nil Sinaitul

Un baiat era suparat pe prietena lui,că îi trimetea prea multe mesaje de dragoste.Într-o noapte el a primit un mesaj de la ea dar na vrut sa-l citeaSca.A 2 zi a primit un apel de la mama prietenii sale care ea spus că fata ei a decedat avind un accident seara trecuta.Dupa aceasta el a citit mesajul în care skria:Vino te rog in fata casei tale am avut un accident şi ultima mea dorinta,ESTE SA TE VAD...

Nu fi tăcut fără rost, pricinuind astfel altora tulburare și amărăciune. Nu fi nici încetinel la nărav și mers, atunci când ți se poruncește a te grăbi. Altcum vei deveni mai rău decât cei răzvrătiți și turbați. Am văzut astfel de lucruri , după cum spune Iov, care m-au făcut să mă mir cât de felurit este răul, căci uneori sufletele sunt chinuite din pricina moleșelii, alteori din pricina agerimii.
(Sfântul Ioan Scărarul)

"Evlavia cea dinafara, lipsita de evlavia cea dinauntru, este precum teaca fara sabie."

Sfantul Tihon de Zadonsk

"Pe calea lui Dumnezeu, a sta pe loc inseamna a da inapoi".

Bernard de Clairvaux

Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă cu toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor, certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului, şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-i face voia. (II Tim 2,24-26)

"Cel caruia i se pare ca sta neclintit, sa ia seama sa nu cada".

Sfantul Apostol Pavel

Omul nu trăiește pentru sine, omul este binecuvântat să trăiască pentru celălalt.Trăind pentru celălalt , trăiești pentru sine (Părintele Iustin Pârvu).

Suntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem treaba cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală și uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om. (Părintele Iustin Pârvu)

"Nu cele ce se fac dupa fire sunt pacate, ci cele rele dupa alegerea cu voia".

Sfantul Antonie cel Mare

"Diavolul cand vede ca nu mai te poate duce la pacat, te tulbura cu trecutul".

Parintele Mina

„ Încearcă să faci din viața ta întreagă o slujbă adusă lui Dumnezeu. Dacă faci o lectură acasă , începe printr-o scurtă și arzătoare rugăciune pentru ca Dumnezeu să te învețe și să te lumineze în credință , în evlavie și in cunoașterea atentă a datoriilor tale. Nu citi niciodată numai pentru a umple sau a consuma timpul, pentru a nu înjosi CUVÂNTUL, care trebuie să servească în întregime mântuirii noastre și nu de umplutură, de divertisment sau de petrecut timpul agreabil”
(Sfantul Ioan de Kronstadt) .

"Nu il osandi pe aproapele tau, caci tu ii cunosti pacatul, dar pocainta nu i-o stii."

Avva Dorotei

"Participarea la Sfanta Liturghie e mai necesara decat lumina si aerul".

Parintele Arsenie Papacioc

„ Voi, care vă rugați, dați lui Dumnezeu adevărata voastră inimă iubitoare, cu care vă iubiți copiii voștri, tatăl vostru și mama voastră, pe binefăcătorii și prietenii voștri, acea inimă care cunoaște dulceața unei iubiri curate și sincere !”

"Socotesc mai fericiti pe cei ce au cazut si plang decat pe cei ce n-au cazut si nu-si plang pacatele lor. Caci cazand s-au sculat, dar cu o sculare fara primejdii".

Sfantul Ioan Scararul

"Nimeni nu se va inrai din pricina binelui!"

Parintele Tadei

"Inca nu L-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minuneaza de Dumnezeu".

Sfantul Isaac Sirul

"Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie".

Parintele Teofil Paraian

"Credinta in Inviere este adevarata mangaiere in suferinti, in lupta cu ostenelile si cu greutatile vietii."
Sfantul Ioan Gura de Aur

Sa nu ne punem nadejdea in noiUn boier avea un singur fiu, pe care voia sa-l insoare cu o fata saraca, insa evlavioasa. Tanarul insa cauta sa scape de dorinta tatalui sau, scuzandu-se ca nu este inca in stare sa castige cat ii trebuie unei femei.

Nu peste mult timp a venit o sluga si i-a cerut voie sa se casatoreasca cu o fata care se afla in serviciul boierului.

Acesta l-a intrebat:

- Bine omule, ai tu atatia bani adunati ca sa poti tine o sotie?

Sluga i-a raspuns:

- Eu am doua mii de lei si fata vreo trei mii de lei.

- Dragul meu, zise boierul, eu cunosc un om care are de o suta de ori mai mult si totusi zice ca nu poate sa-si sustina nevasta.

- Boierule, ii raspunse sluga, tanarul acela desigur ca nu a fost niciodata la biserica, si nu a auzit niciodata ca Dumnezeu nu lasa pe ai sai sa sufere, daca ei muncesc si se incred in El.

Atunci boierul s-a intors spre fiul sau, care statea rusinat, si i-a zis:

- Cati bani am cheltuit cu educatia ta, multe ai invatat, dar ceea ce este mai de folos iti lipseste: credinta in Dumnezeu ! Pe aceasta nu ai invatat-o. Aici esti intrecut de sluga mea

"Daca ai pierdut credinta in Dumnezeu, ai pierdut totul!"

Parintele Ambrozie Iurasov

”Dumnezeu a vrut să ne naştem unii din alţii spre a fi legaţi unii de alţii prin dragoste şi a fi egali.” Sf. Ioan Gura de Aur

"O viata curata spune mai multe decat orice cuvant".

Staretul Tadei

"Cand un om bun nu primeste obiceiurile celor rai, chiar daca ar trai impreuna cu ei, nu este nici un pericol."

Fericitul Augustin

„ Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de om să-și schimbe purtările. Socotiți și voi , care de cine să asculte întâi ”?
( Părintele Arsenie Boca )

”Temelia faptelor bune este postul.Prin el patimile salbatice sunt imblanzite si poftele rele sunt dezradacinate.” Avva Isaac Sirul

"Cine este imbuibat nu va putea niciodata sa treaca pe poarta cea stramta a cerului."

Sfantul Grigorie de Nyssa

– sa iubesti fara sa fii iubit…– sa slujesti fara sa fii pretuit…– sa daruiesti fara sa ti se multumeasca…– sa te jertfesti si fara sa ti se recunoasca…– sa ierti fara sa fii iertat…– sa-l sustii pe cel care te-a lepadat…– sa ramai linistit, desi esti nedreptatit…– sa crezi desi nu vezi fata in fata…– sa crezi desi nu esti deplin lamurit…– sa investesti cladind fara sperante…– sa taci pentru a nu face rau aproapelui…– sa vorbesti de dragul adevarului…– sa induri fara sa murmuri, fara sa cartesti….– totul sa-ti apartina, dar tu de toate bucuros sa te lipsesti…

LUPTA-TE SUFLETE CA SA PRIMESTI ACEST HAR !!! Si LUPTA-TE TRUPULE, facand o jertfa "de mancare", si vei fi mult mai puternic (a)!!!!!
Fiindca Dumnezeu rasplateste orice lupta duci,(SUFLETEASCA ORI TRUPEASCA), care este dreapta, adevarata, si spre folosul aproapelui tau si al tau personal!!!!
AMIN!

"De nimeni nu se apropie diavolul asa de lesne ca de cel ce traieste in trandavie si lene" .

Sf. Tihon

Si se apropiau de El toti vamesii si pacatosii , ca sa-l asculte . Si fariseii si carturarii carteau , zicand : Acesta primeste la sine pe pacatosi si mananca cu ei . Si a zis catre ei pilda aceasta , spunand : Care om dintre voi , avand o suta de oi si pierzand din ele una , nu lasa pe cele nouazeci si noua in pustie si se duce dupa cea pierduta , pana ce o gaseste ? Si gasind-o , o pune pe umerii sai , bucurandu-se: Si sosind acasa ,cheama prietenii si vecinii , zicandu-le: Bucurati-va cu mine , ca am gasit oaia cea pierduta . Zic voua ; Ca asa si in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste , decat pentru nouazeci si noua de drepti , care n-au nevoie de pocainta . Luca . Cap 15. 1,2,3,4,5,6,7

"Singurul lucru pentru care omul merita sa traiasca si care da sens vietii lui este iubirea".

Parintele Zaharia Zaharou

“Sfinţenia nu înseamnă să mergi pe ape, nu înseamnă să zbori prin vazduh, nu înseamnă să înviezi morţii. Cea mai mare virtute a sfinţeniei la care poate ajunge un om în zilele noastre este să se învieze pe sine, din propriile păcate.“ (Părintele Constantin Galeriu)

"Nu trebuie să tragem concluzia că oricine vorbeşte despre Hristos este neapărat şi vrednic de crezare, ci este nevoie să cercetăm dacă într-adevăr propovăduieşte calea sfântă spre mântuire." (Sf. Teofan Zavoratul)

"Fii pentru fratele tau un model, nu un judecator".

Avva Pimen

"Fara lucru sa nu fie nimenea, caci lenea povatuieste la tot raul."

Sfantul Paisie de la Neamt

"Lacatele din noi se deschid cu o lacrima".

Octavian Paler

”Vrăjmasul diavol, tatăl minciunii si al mândriei, se amestecă în toate faptele bune si le deformează. Vrea cineva să postească? I se sopteste de către vrăjmasul diavol că, dacă posteste, va slăbi, nu va putea munci si nu va putea învăta. Si îi fură postul. Vrea cineva să se roage? Diavolul îi risipeste mintea, îi aduce imagini spurcate sau îi aduce somn si oboseală si astfel îi fură rugăciunea. Vrea cineva să facă milostenie? Diavolul îi aduce frică de sărăcie, îi aduce zgârcenia si ura de săraci si asa este înselat de diavol, acest tată al minciunii, răpindu-i faptele bune.” Arhim. Sofian Boghiu

”Daca iti amintesti raul si te intristezi cand acela care ti l-a facut o duce bine sau te bucuri cand nu o duce bine, inseamna ca ai tinere de minte a raului. Daca insa, in ciuda raului pe care ti l-a facut celalat, te bucuri de sporirea lui, aceasta inseamna ca nu ai tinere de minte a raului. Acestea sunt criteriile dupa care te poti cerceta pe tine insati in aceasta privinta.” Pr Paisie Aghioritul

"Cea mai buna si mai la indemana cale de sporire duhovniceasca este calea de mijloc".

Parintele Arsenie Papacioc

”Hristos spune: "Eu sunt Părintele tău, Eu sunt Fratele tău, Eu sunt Mirele sufletului tău, Eu sunt Scăparea ta, Eu sunt Hrana Ta, Eu sunt Îmbrăcămintea ta, Eu sunt Rădăcina ta, Eu sunt Sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt Slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt Prietenul tău şi Mădular al trupului tău şi Capul tău şi Fratele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu." Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl dispreţuieşti pe Cel Care te iubeşte atât de mult?” Sf. Ioan Gură de Aur

"Nu uita ca Domnul, pe cine iubeste, il incearca, ca mai mult sa fie aproape de El".

Parintele Paisie Olaru

"Nu uita ca Domnul, pe cine iubeste, il incearca, ca mai mult sa fie aproape de El".

Parintele Paisie Olaru

"Omul nu este dusman al omului. Doar diavolul este dusman al omului." Daca am crede acest cuvant, cu mult mai usor am trece peste rautatile vazute sau simtite din partea celor de langa noi. Daca am vedea cum diavolul lucreaza prin oamenii neatenti la lucrarea lui in ei, nu am mai lovi in oameni, intorcandu-le rautatile, nu am mai suferi in fata rautatilor lor, ci am avea mila de ei, oricat de mult ne-ar lovi ei.

"Cea mai lunga cale este cea care duce de la urechi, la inima."

Parintele Arsenie Boca

"Fiti sinceri si curati in tot ce faceti, ca si cand Dumnezeu ar fi de fata".

Ernest Bernea

"Monahul care nu zambeste e ca o fereastra fara lumina".
Parintele Arsenie Boca

" O sfanta cruce daca ai facut-o cu frica lui Dumnezeu si cu smerita cugetare, e scrisa in ceruri. Daca Dumnezeu nu ti-a indeplinit dorinta, cu dumnezeiasca lui intelepciune nu ti-o implineste ca sa fii mai castigator pentru vesnicie.Cand cineva se invinovateste pe sine de toate, sa stii ca atunci e aproape de Dumnezeu , iar cand se indreptateste pe sine , atunci diavolul este cu el"-Pr Dionisie de la Colciu

"A gresi e lucru omenesc, a deznadajdui insa e lucru dracesc."

Sfantul Nil Sinaitul

"Daca nu putem fi buni, sa incercam sa fim macar politicosi".

Nicolae Steinhardt

,,Cu fiecare dintre noi se întâmplă că Domnul stă la uşa inimii noastre şi bate încetişor, aşteptând să I se deschidă şi să I se dea drumul înăuntru, bate ca un sărac la uşa noastră." Sf. Luca al Crimeei

"Porunca noua dau voua"

" Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul . Intru acestea vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii. " ( Ioan 13, 34:35 ) . "Eu sunt Alfa si Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Atottiitorul. ( Apoc. 1:8 ).

" Insusirea mandriei este de a vedea la sine doar binele, iar la ceilalti doar relele, iar insusirea smereniei este de a-si vedea pacatele sale, si la ceillati doar calitatile." Cuviosul Ioan de la Valaam

"Rugaciunea fara dragoste nu este ascultata, pentru ca numai dragostea deschide usile rugaciunii".

Sf. Efrem Sirul

"In fata lui Dumnezeu, geniul e var primar cu idiotul".

Petre Tutea

Doua urechi si o singura gura

Un intelept a fost intrebat: "de ce Dumnezeu i-a daruit omului doua urechi si o singura gura?"

Inteleptul a raspuns:

- "Ca sa auda mai mult decat sa vorbeasca".

„Fericit lucru este, intr-adevar, a nu pacatui. Iar daca oarecari vor pacatui, sa nu se deznadajnuiasca, ci sa planga pentru acelea intru care au pacatuit, ca prin plans iarasi sa dobandeasca fericire. deci bun lucru este totdeauna a ne ruga, si a nu ingreuia si a nu ne slabanogi, dupa cum zice Domnul. Si iarasi spune apostolul : “Neincetat rugati-va”, adica noaptea si ziua, si in tot ceasul. Si n...u numai cand intri in biserica, iar cealalta vreme sa fii fara de grija. Ci ori de lucrezi, ori de dormi, ori de calatoresti, ori de mananci, ori de bei, ori de stai, sa nu itzi curmi rugaciunea ta. Ca nu stii cand va veni cel care va cere sufletul tau de la tine. Sa nu astepti duminica sau vreun praznic, sau deosebiri de loc ; ci precuma zis proorocul David : “In tot locul stapanirii Lui”. Deci ori in biserica de esti, ori in casa ta, ori in tarina, ori de pasti oi, ori zidiri de faci, ori la ospete te afli, de rugaciune sa nu te departezi.”
Sf. Efrem Sirul

"A milostivi pe unul, pe altul, aici se arata ca tu esti Hristos".

Parintele Arsenie Papacioc

Un frate l-a întrebat pe avva Daniel:
– Dă-mi o poruncă şi o s-o păzesc.
– Nu întinde niciodată mâna în acelaşi blid cu o femeie şi nu mânca cu ea; şi aşa vei scăpa puţin de dracul curviei.

"Hristos Se face toate celui ce crede".

'' Sabia sufletului nostru nu se ascute pana cand nu intalneste ascutisul rautatii altuia " Sfantul Grigorie Dialogul

"Daca Biblia nu ar fi opera Duhului Sfant, atunci Evanghelistul Ioan ar trece drept cel mai mare scriitor al lumii".

IPS Bartolomeu Anania

A te osteni impreuna cu alte persoane

Un frate l-a intrebat pe un batran:

- Ce inseamna a te osteni impreuna cu altii?

Batranul i-a raspuns:

- Ostasul, de nu se va osteni intai impreuna cu multi, nu poate sa invete mestesugul biruintei razboiului, ca sa se poata bate singur cu vrajmasul sau. Asa si calugarul, de nu se va invata intai a trai impreuna cu fratii in manastire si a-si infrana limba si pantecele si mania sa si alte patimi, a-si goni gandurile si a-si pazi mintea sa, unul ca acela nu va putea sa traiasca deosebit in singuratate.

"Viata fara cuvant e mai buna decat cuvantul fara viata".

Sfantul Isidor Pelusiotul

"A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde de om, deoarece Dumnezeu este oriunde".

Sfantul Ioan Gura de Aur

"Daca nu putem fi buni, sa incercam sa fim macar politicosi".

Nicolae Steinhardt

"Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl domină pe om mai mult decât o face natura " "Sensul vieţii constă în eternizarea persoanei."- Dumitru Staniloaie

"Trupul nostru este luat din pamant si prin firea sa se aseamana pamantului: are nevoie sa fie lucrat".

"Unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra".

"Intotdeauna sa iti aduci aminte de Dumnezeu si mintea ta va deveni rai". .

Sf. Nil cel Intelept

"Pasaportul spre rai are neaparata nevoie de viza incercarilor".

Cuviosul Paisie Aghioritul

"Intotdeauna sa iti aduci aminte de Dumnezeu si mintea ta va deveni rai". .

Sf. Nil cel Intelept

CUVANTUL RELIGIE VINE DE LA RA-LEGHEON SI INSEAMNA : OASTEA LUMINII,DECI SA FIM TOTI APARATORI AI UNICEI ADEVARATE LUMINI : PORUNCA NOULUI TESTAMENT DE IUBIRE A PACATOSILOR DAR NU A PACATELOR NOASTRE,PURUREA DE 3 ORI ADICA PSIHIC,FIZIC SI SPIRITUAL IN NUMELE TATALUI SI AL FIULUI SI AL SFANTULUI DUH,AMIN !

"Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate".

Sfantul Isaac Sirul

"Dumnezeu in care spui ca nu crezi, crede El in tine."

Nicolae Steinhardt

Cuvant ortodox ,inseamna dragoste nu violenta. Hai sa ne omoram ca asa dorim noi nu? Pe strada la razboi ,foarte frumos economia slabeste asa bravo inca putin si reusiti sa nu aveti nici bucata de paine prezenta. Distrugeti tot ca aveti putere si la urma plangeti-va ranile provocate de voi insiva nu? Cu iubire ne indeamna Domnul sa-i oferim aproapelui! Dar noi ne rupem sansa noastra de indreptare cat si a aproapelui! Sminteala de provocare a aproapelui ,este un pacat greu. Roaga-te iubite crestine si nu baga foc pe casa ta.

"Nu esti nefericit pentru ca esti crestin, esti nefericit pentru ca nu esti autentic".

Parintele Simeon Kraiopoulos

"Auzi vuietul copacului cand il dobori, dar padurea n-o auzi cum creste".

"Faceti-va pilda, nimic mai mult !"

Parintele Miron Mihailescu

"Am invatat sa iau cea mai mica bucata de paine atunci cand este impartita".

"Trebuie sa citim Biblia asa cum un tanar citeste scrisoarea de la iubita lui, bucurandu-se la gandul ca aceasta este scrisa pentru el".

Kierkegaard

"Nici o greutate nu este prea mare cand o porti pentru binele prietenului tau".

Costion Nicolescu

"Calugarul in lume e ca pestele pe uscat".

Parintele Serafim Man

"Fii totdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca Dumnezeu sa fie totdeauna cu tine".

Sfantul Ioan Gura de Aur

" Numai acela este la biserică care petrece în mod vrednic cu cuvântul şi gândul. Acelaşi care are viaţa lui stricată şi este cu mulţi unit, deşi este trupul lui aici şi gândul lui afară, folos nu are. Mulţi oameni se împărtăşesc cu Sf. Taine ale lui Hristos într-un an odată, alţi de mai multe oriîntr-un an; oare pe care din aceştea îi vom lăuda sau îi vom ferici? Pe cei ce se împtăşesc demulte ori sau pe cei ce de puţine ori? Eu zic că nici pe cei ce se împărtăşesc din an în an şi nici pe cei ce se împărtăşesc de mai multe ori, nici de puţine ori, numai pe cei ce se împărtăşesc cu gând curat şi cu inimă curată, pe cei ce au viaţă nehulită, pe cei ce sunt nepomenitori de rele şi nu pizmuitori şi care poftesc pacea. Unii ca aceştia la toate praznicile Domneşti să se împărtăşească.Iar cei ce sunt necunoscători şi necuraţi de tot felul de păcate, niciodată în an să nu fie vrednici a se împărtăşi. Că mulţi bolnavi şi slabi mor împărtăşindu-se cu nevrednicie şi merg la iad " Ioan Gura de Aur - " Margaritare '

Iata ce spune Sf. Apostol Petru si despre Epistolele Sf. Pavel, (epistolele pauline) din Sfanta Scriptura:
"16. Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare." (II Petru 3:16)

"Daca vrei sa vezi raiul pe pamant, priveste in ochii unui copil".

Feodor Dostoievski

"Pacea inimii este tacerea in care ne vorbeste Dumnezeu."
Parintele Sofian Boghiu

"Nu intrebuinta rau ideile, ca sa nu fi silit sa intrebuintezi rau si lucrurile”.
Sfantul Maxim Marturisitorul

"Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata."
Parintele Tadei de la Vitovnita

"Evlavia cea dinafara, lipsita de evlavia cea dinauntru, este precum teaca fara sabie."
Sfantul Tihon de Zadonsk

"Tacerea va fi vorbirea veacului ce va sa vina”.
Sfantul Isaac Sirul

Timpul

Pentru crestinul ortodox timpul este o vreme pentru mantuire. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "De va pierde cineva aur sau argint, poate va afla in locul lui altul, dar cel ce pierde timpul vietii sale in nelucrare sau in nerodire, altul nu mai poate afla".

"Daca voiesti sa ai vreun folos de la Anul Nou, multumeste Domnului pentru anul care a trecut!"

Sfantul Ioan Gura de Aur

"Hristos nu vine in inima ta daca este un dusman acolo".

Parintele Arsenie Papacioc

O, de s-ar deschide şi ochii noştri sufleteşti! O, de-ar putea urechile noastre să audă glăsuirile cereşti! Am vedea că cerurile sunt deschise deasupra noastră. L-am vedea pe Fiul lui Dumnezeu stând printre noi şi pe Duhul Sfânt plutind deasupra noastră şi am auzi glasul lui Dumnezeu vestind dumnezeirea Mântuitorului lumii. Am simţi cum Duhul Sfânt Se coboară deasupra apelor, cum le redă bunătatea pe care au avut-o la facerea lumii şi le dăruieşte puteri tămăduitoare, cu care să renască natura căzută. Noi înşine ne-am acoperi de lumină, gurile noastre s-ar umple de duh şi L-ar cânta cu bucurie pe Cel ce ne-a întărit pe noi pe piatra credinţei. Dar numai cei curaţi cu inima văd cele dumnezeieşti. Cei întunecaţi de păcat văzând nu văd şi auzind nu aud.

"Ortodoxia se pastreaza in smerenie".

Parintele Rafail Noica

"Daca iubirea nu e si cinstitoare, nu e in rosturile ei".

Parintele Teofil Paraian

Cum sa trecem peste necazuri

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen: "Ce sa fac cu aceste tulburari care nu-mi dau pace?". Batranul i-a spus: "Pentru fiecare necaz sa plangem in fata bunatatii lui Dumnezeu, pana cand Se va milostivi de noi".

Mă supăr doar când vreau eu - Pilda numărul 1

Un călugar era irascibil. Se supăra foarte repede, aproape din orice. Deşi se ruga neîncetat lui Dumnezeu să îl scape de supărare, de fiecare dată când se ridica de la rugăciune, se mânia pe unul dintre fraţi. La un moment a îndrăznit să-I spună lui Dumnezeu: "Doamne, nu Te-am rugat eu să mă scapi de supărare? De ce mă laşi să mă cert cu fraţii aşa des?". Dumnezeu i-a răspuns: “Cum vrei tu să exersezi refuzul supărării fără materie primă? Nu Mi-ai spus tu să te scap de supărare? De aceea îţi trimit mereu pe cineva, ca să ai ocazie să nu te superi chiar dacă îţi dă motiv. Tu poţi să înveţi să înoţi într-un bazin fără apă? Tot aşa este şi cu răspunsul Meu la rugăciunile tale! Numai tu eşti stăpân pe reacţiile tale”. Călugărul s-a luminat şi de atunci îşi spunea mereu: "Mă supăr doar când vreau eu". Şi aşa a scăpat călugărul de supărare.

Rugăciunea neîncetată a unei ţărănci - Pilda numărul 2

La părintele Paisie Olaru venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: "Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc". Părintele a întrebat-o: "Şi nu te rogi?", la care ea a grăit: "Mă rog, cum să nu mă rog". "Şi cum te rogi?". "Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: "Doamne, curăţeşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă". Atunci când spăl rufe spun din nou: "Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată". Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte". Femeia l-a întrebat în final: "Părinte, o fi bună rugăciunea asta?", iar părintele Paisie i-a spus asa: "Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!".

Nevoia de Dumnezeu - Pilda numărul 3

Un elev s-a plâns într-o zi profesorului său că nu-L întâlneşte pe Dumnezeu. Profesorul i-a răspuns: "Dacă îţi vei spune că ai nevoie de El, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu". Elevul nu a înţeles mesajul, motiv pentru care, într-o zi, pe când se aflau în faţa unui râu, profesorul i-a cerut copilului să stea cu capul sub apă. Când acesta a ieşit, profesorul l-a întrebat de ce nu a stat mai mult. Atunci copilul i-a răspuns: "Pentru că simţeam nevoia să respir". Profesorul i-a răspuns: "Când vei simţi nevoia după Dumnezeu, la fel de puternic precum cea pentru respiraţie, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu".

" Te caut, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu " – Pilda numărul 4

În miezul unei nopți de primăvară, un tânăr creștin-ortodox, care se ruga în fața unui altar, în genunchi, lângă câteva icoane și cărți sfinte, într-o cămăruță mică foarte sărăcăcioasă, atât de umilă, încât avea o gaură mare în tavan şi era neîncălzită și neelectrificată, printre lacrimi, aprinzând 7 lumânări, deznădăjduit din cauza faptului că niciodată nu L-a putut simți pe Dumnezeu, deși dintotdeauna L-a căutat, a început să se roage timid: „Doamne, dacă într-adevăr exiști, permite-mi să Te simt, să Te întâlnesc, să Te găsesc; Doamne, vorbește-mi!” Afară a început să plouă; picăturile de ploaie acompaniau suav o pasăre, care s-a oprit din zbor în dreptul ferestrei camerei băiatului, cântând, însă băiatul nu a auzit-o. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit”!
Neauzind nimic, tânărul s-a rugat iar: „Doamne, vorbește-mi!” Și pasărea a ciocănit de trei ori geamul, atât de puternic, încât sunetul a răsunat în toată cămăruța lui, dar băiatul nu a ascultat-o. Era prea concentrat să audă doar ce considera el ca trebuind. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” a doua oară.
Cu durere în suflet tânărul a murmurat în tihnă: „Doamne, Te implor, vorbeşte-mi!”. Vântul a început să bată lin, afară, părând a fi o adevărată simfonie, la pătrunderea lui printre crăpăturile ferestrei măcinate de trecerea timpului, dar băiatul nu i-a dat importanţa cuvenită, ci l-a tratat cu ignoranță. Se aștepta la altceva. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” pentru a treia oară!
Stingând 3 lumânări, trist, tânărul a spus cu voce parcă lipsită de viaţă: „Doamne, arătă-mi-Te, vreau să Te văd!”. Pasărea a zburat de la geamul lui. Un fulger a brăzdat toată bolta cerească, dar tânărul nu a observat măreția lui. Dumnezeu, astfel, i s-a „arătat”!
Nedumerit, tânărul a început să strige fierbinte, printr-o rugă lăuntrică: „Doamne, Dumnezeul meu, lasă-mă să Te miros!”. O floare de pe icoana Sfintei Treimi a căzut lângă genunchii băiatului, iar nectarul ei s-a împrăştiat pe hainele lui. El, însă, nu i-a perceput mirosul îmbietor. Aştepta altceva. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „mirosit”.
Stingând încă 2 lumânări, tânărul continuă să converseze cu Dumnezeu: „Până când mă vei lăsa zadarnic, să Te chem, oare vrei puțina credinţa-n Tine să mi-o pierd? Doamne, vreau să Te întâlnesc, să Te găsesc, să pun mâna pe Tine, să Te ating!”. Prin gaura din tavanul cămăruţei sale, dintr-un stup, din podul casei, veni pe aripile aerului o albină şi se puse pe umărul drept al băiatului, dar el a lovit-o cu mâna stângă; a gonit fragila insectă. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „atins”!
Apăsat de o profundă povară, pe băiat l-a cuprins somnul, dar în ultimul moment a apucat să stingă încă o lumânare și să mai spună câteva cuvinte, înainte să adoarmă: „Doamne, Doamne, Doamne, lasă-mă să Te gust!”. Adormi, gemuit fiind lângă altar, cu capul sub candela care ardea pâlpâind. O picătură de untdelemn din candelă s-a scurs ușor și a căzut pe obrazul lui. S-a prelins și a ajuns în gura băiatului. Pulsul inimii lui s-a accelerat, iar tânărul s-a trezit având în gură un gust dulce parfumat, dar nu l-a simțit, pentru că s-a grăbit să se pună în pat, pentru a-și continua somnul. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „gustat”!
Ajuns în pat şi continuându-şi somnul, băiatul a avut un vis: S-a visat pe el însuşi, în faţa altarului, în genunchi, vorbind cu Dumnezeu, şi spunându-i: „Nu Te simt, Doamne, nu Te întâlnesc, nu Te găsesc, cred că nu exişti, sau dacă exişti m-ai părăsit, nu mă mai iubeşti”. Cuvintele lui au fost urmate de un vuiet puternic. Dintr-o dată un înger frumos foarte, a apărut stând lângă singura lumânare, care încă mai ardea, şi i-a spus, privindu-l: „Băiatule, eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care ridică rugăciunile oamenilor dreptcredincioși şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt. Am fost trimis la tine de Cel Preaînalt. Nu te teme! Eu îţi voi spune ce-mi este îngăduit, iar tu vei păstra toate cuvintele mele în inima ta. Binecuvântează-l pe Dumnezeu, slăveşte-L şi cunoaşte slava Lui; mărturiseşte înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru tine. Dar ce a făcut El pentru tine, în această noapte? La toate rugăciunile ţi-a răspuns, dar tu nu ţi-ai dat seama. De ce? Nu ţi-ai lăsat inima și trupul să-L simtă pe Dumnezeu, doar pentru că mintea ta nu a înţeles felul în care El ţi s-a făcut cunoscut. L-ai fi simţit dacă ai fi avut iubire și credinţă puternice, în inimă și suflet, pentru că cel care iubeşte și crede în El, cu adevărat, nu are cum să nu-L simtă, de vreme ce Dumnezeu este iubire. Dar tu ai avut îndoieli și, mai mult decât atât, ai îndrăznit chiar să ceri semne de la Dumnezeu, ispitindu-L. Le-ai primit pe toate, băiatule, dar, chiar şi așa, tu nu le-ai înțeles. Iubirea de oameni a lui Dumnezeu, însă, este mare. Priveşte către icoana Sfintei Treimi”. Tânărul, vizibil uimit de cuvintele Sfântului Înger, se uită către icoană. O voce blândă şi-a făcut simţită prezenţa, rezonând din spatele icoanei, care era total învăluită într-un nor de lumină albă-aurie: „Fiule, îi zise vocea, nu te teme, Eu ştiu demult că inima ta geme. Eu sunt Dumnezeu, Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe urmă; Eu exist! Nu te-am uitat, nu te-am părăsit. Să nu crezi că aş putea să te uit vreodată, că aș putea să te părăsesc. Lângă tine stă mereu unul dintre îngerii Mei, la fiecare pas al tău. Să nu te simţi singur niciodată, ai toată dragostea Mea”. Pe băiat îl bufni plânsul. Dumnezeu continuă să-i vorbească: „ Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fii plăcut Mie, căci cine se apropie de Mine trebuie să creadă că Eu exist şi că Mă fac răsplătitor celui care Mă caută „. Dar ce este credința, Doamne, întrebă băiatul, căci eu am trăit tot timpul cu senzația că am credință în Tine?! „ Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Altfel spus este încrederea sau crezarea în ceva nevăzut ca și cum ar fi văzut, şi dorirea şi sperarea celor aşteptate ca şi cum ar fi de faţă, ca și cum ar fi primite. Oh, fiule, credința ta în Mine a fost prea mică și nestatornică. Te-ai îndoit de existența Mea. Să știi că dacă aş fi dorit, Eu aş fi putut pur şi simplu să apar în faţa ta, în trecut, pentru a demonstra că exist, însă dacă aş fi făcut acest lucru, tu nu ai mai fi avut nevoie de credinţă. Fericiți sunt cei ce nu au primit nicio dovadă a existenţei Mele, dar au crezut în Mine!
Fiule, există o mulţime de dovezi cu privire la existenţa Mea. Biblia, Cuvântul Meu, spune: „ Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă „ (Psalmul 19:1, 2). Aşadar, minunăţiile naturii demonstrează existenţa Mea, tocmai de aceea Eu ţi-am trimis pasărea, albina, fulgerul...; semnele de la Mine. Prin ele M-am revelat ție, dar tu nu te-ai așteptat la o altfel de revelație, tocmai de aceea nici nu le-ai luat în seamă. Nu Mă poți vedea, înțelege, fiule, pentru că Eu locuiesc în lumină neapropiată. Pe Mine nu M-a văzut niciun om, niciodată, nici nu M-a înțeles. A încerca să Mă vezi, să Mă înțelegi, să Mă atingi, îți este și îți va fi întotdeauna cu neputință. Acum știi că Eu exist, însă. Credința ta prea mică în Mine s-a transformat în convingere. Cunoaşte-Mă și vorbește despre Mine prin antinomie, pe cale apofatică și pe cale catafatică. Calea apofatică înseamnă să Mă cunoşti prin negaţie, evitând să gândești și să spui ceva despre Mine, din toate ce nu pot fi gândite și spuse. Eu sunt necuprins, nemărginit, necunoscut pe calea raţiunii, căile Mele sunt necercetate şi nepătrunse. Calea catafatică înseamnă să recunoști și să susții existenţa Mea prin afirmaţii: Dumnezeu este bun, atotputernic, înţelept, milostiv și așa mai departe. Eu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, adică Cel viu, Singurul, dar în trei ipostasuri: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Care lucrez în creaţia Mea, Eu, Care M-am revelat lui Moise, în rugul aprins, Mă fac cunoscut prin opera Mea, prin tot ce există şi am creat numai de natură pozitivă, căci nu Eu am creat răul, dar sunt de necunoscut în fiinţa Mea. Prin opera Mea, Eu pot fi numit creator, dar prin fiinţa Mea nu am nume grăit, pentru că sunt de negrăit. Apropie-te întotdeauna de Mine, în mister divin, fiind mulţumit să Mă întâlnești şi să realizezi, în acelaşi timp, neputinţa minţii umane de a Mă înţelege. Te iubesc!”.
Vocea şi norul de lumină aurie dispărură. Îngerul Rafael a zâmbit, a stins ultima lumânare aprinsă, cea de-a șaptea, şi, îndată, visul băiatului a luat sfârșit.
Era dimineaţă! Trezit din somn, tânărul şi-a adus aminte de visul pe care l-a avut și se simţea pe deplin fericit că Dumnezeu i-a vorbit. Cuprins de o iubire de nedescris, s-a dat jos din pat, s-a spălat pe faţă, s-a îmbrăcat şi a început să facă metanii în faţa altarului, în semn de recunoștință. Era convins de existența Celui pe Care l-a căutat mult timp și pe Care l-a întâlnit tot de atâtea ori, însă fără să realizeze. În timpul celei de-a treia metanii a observat Biblia deschisă, deşi tot timpul era închisă, pentru că așa obișnuia să o lase. S-a oprit, şi a început să citească: „De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 4:17; 5:44, 45, 48; 6:19-21; 7:21). Emoțiile l-au invadat. O lacrimă i s-a scurs din ochiul drept, gâdilându-i și umezindu-i pielea uscată. A închis gentil Biblia, a pus-o pe altar, şi a deschis fereastra, ca să admire frumuseţea dimineţii. O adiere de vânt l-a mângâiat. A închis fereastra şi, din nou, a observat Biblia deschisă. A luat-o în braţe şi a început să citească: „”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă” (Marcu 12:30, 31). Uluit de ce a citit, a închis Biblia, a pus-o pe altar şi a plecat afară, contemplând la cele citite. Ajuns afară un gând îi tot reverbera insistent în minte: „întoarce-te în camera ta, degrabă, întoarce-te”. S-a întors şi a observat pentru a treia oară consecutiv Biblia deschisă. S-a pus în genunchi, fiind oarecum speriat de ce i se întâmpla, şi a început să citească: „Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale „ (Matei 16:24-27). Un fior cald l-a traversat din cap până în picioare. Atunci a înţeles că Dumnezeu a făcut în așa fel, încât Biblia să se deschidă în numele Sfintei Treimi, ca el să citească unele dintre cele mai importante versete, cu scopul de a-și da seama ce să facă mai departe cu viaţa lui.
Emoţionat fiind, negăsindu-şi cuvinte de slavă, ca să-L laude pe Dumnezeu, a închis Biblia şi a deschis-o la întâmplare, pe la sfârşit, sperând că va găsi acolo cuvintele prin care să-și poată arăta recunoștința față de nemăsurata bunătate a lui Dumnezeu; şi le-a găsit, cu îngăduița Lui: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut” (Apocalipsa 4:11).
Din acel moment băiatul și-a predat inima în mâinile lui Dumnezeu și, ducând o viață bineplăcută Lui, s-a mântuit ajungând în Raiul în care ceata sfinţilor îngeri şi a arhanghelilor, cu toate cereştile puteri, Îl laudă pe Dumnezeu, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta ".

Paşii lui Dumnezeu - Pilda numărul 5

Un om, ajuns în rai, i-a cerut lui Dumnezeu să-i descopere viaţa pe care a trăit-o. Dumnezeu i-a înfăţişat-o ca şi când ea s-a desfăşurat pe nisipul unei plaje. Omul a văzut că în momentele de bucurie erau patru urme de paşi pe nisip, ale lui şi ale lui Dumnezeu. Dar în clipele de suferinţă, erau numai două urme. Mâhnit, omul i-a spus lui Dumnezeu: " De ce în momentele grele m-ai lăsat singur? ". Acesta i-a răspuns: " În clipele de suferinţă erau doar urmele Mele, pentru că atunci te purtam pe braţe ".

- Pilda numărul 6

Timpul schimbării - Pilda numărul 7

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
- Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
- Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
- Da, părinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
- Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
- Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

"Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou".

Greşeala - Pilda numărul 8

În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit ? Bine ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!
Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: "Fie ce-o fi!" şi a-nceput să se caţăre pe gard. Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese. Acu, ce să mai facă!
Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi şi s-a afundat în mâl.
Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la ele cum arată, şi-a spus:
- E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari...
Cum stătea el aşa şi îşi plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când l-a văzut pe călător cum arăta, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia să te munceşti atâta pentru câteva mere? Uite ce-ai păţit! Ca să nu mai spun că nu înţeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiş? Dacă ai fi bătut la mine în poartă şi mi-ai fi cerut câteva mere, eu ţi-aş fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli şi să te odihneşti şi apoi îţi vei vedea de drum!
Tare bucuros şi mulţumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar, în acelaşi timp, şi-a promis sieşi că altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.
În viaţă, nu este important doar să obţii, ci şi cum obţii! Sunt oameni care vor să aibă mai mult şi, atunci muncesc fără tihnă. Alţii, însă, fură, gâdindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele. Aceştia, păcătoşii, singuri se înşeală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează şi cum l-ai obţinut!

"În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul".

Harnicul, leneşul şi...ispitele - Pilda numărul 9

Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:
- Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca?
- Bineînţeles, bunicule, că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe şanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
- Păi, vezi, băiatul meu...! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor. Când eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneş şi delăsător, diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă, fiindcă doar aşa va afla linişte şi bucurie în viaţă.

"Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!"

Ajutor dezinteresat - Pilda numărul 10

Într-o seară, un tânăr se întorcea acasă. Dar, din cauza întunericului ce se lăsase, s-a împiedicat de un bolovan şi, căzând, s-a lovit destul de tare. Supărat foc, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace. Ce căuta ditamai bolovanul în mijlocul drumului şi cum de nu l-a văzut la timp? Aoleu, dar dacă mai trec şi alţi oameni şi păţesc la fel ca el? Chiar în acea clipă, tânărul s-a oprit şi, cu toate că se lovise destul de tare şi se grăbea să ajungă acasă, a făcut cale întoarsă până la bolovanul cu pricina pe care l-a împins la marginea drumului. Acolo putea să stea oricât, că nimeni nu s-ar mai fi împiedicat de el. De-abia acum, tânărul nostru a plecat liniştit şi mulţumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puţin acum, când ştia că i-a scăpat, poate, şi pe alţii de la o suferinţă ca a lui.
Să ştii să te gândeşti şi la ceilalţi, înseamnă să ştii să trăieşti. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar durerile şi necazurile lor, trebuie să ne doară şi pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.
Te-ai întrebat vreodată dacă n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tânărul a dat la o parte bolovanul? Fără să îl cunoşti, fără să te cunoască, fără să aştepte vreo mulţumire, omul acela ţi-a făcut un bine.

"Dragostea necondiţionată - rădăcina şi izvorul binelui".

Încredere - Pilda numărul 11

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.
- Ei, lasă, femeie, a încercat să o liniştească omul, lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
- Mai, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine când, uite! - nu avem unde sta peste noapte?!
În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.
Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.
- Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară? "Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine".

"Fără nicio îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înşine".

Lumina soarelui, Lumina Lui - Pilda numărul 12

Într-o seară, un copil l-a întrebat pe părintele său:
- Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni şi alţii răi. De ce nu-s toţi la fel?
- E, băiatul meu, vezi tu, toţi oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Şi aşa cum Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, la fel trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii, fiindcă dragostea Domnului este ca şi lumina soarelui. Nu ne luminează şi ne încălzeşte soarele pe noi toţi, buni şi răi laolaltă? Nu?
Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate şi iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să treacă. Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufletul tău este mai întunecat şi lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ţi poate pătrunde în inimă.
Sufletul omului este bucăţica de cer pe care fiecare o poartă în el. Pe acest cer trebuie să strălucească Soarele iubirii - Dumnezeu. Fiul meu, să te fereşti de păcate, căci acestea se adună şi îţi întunecă viaţa, te fac rău şi egoist. Cel ce-şi păstrează, însă, sufletul curat, se bucură mereu de dragostea Domnului, de linişte şi fericire.

“Nimic nu este atât de firesc pentru noi ca a fi în comuniune cu alţii, a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii”.

Cel ce înșeală - Pilda numărul 13

Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un ţăran şi i-a spus:
- Uite, omule, fiindcă ştiu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Iţi dau de muncă şi te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule, a răspuns omul bucuros, ce trebuie să fac?
- Să-mi construieşti o casă, la marginea pădurii.
Ţăranul a plecat bucuros şi, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce şi-a spus? "E, şi aşa nu mă vede, ce-ar fi să-l înşel?!"
Şi, în loc să facă totul aşa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine şi proaste şi să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar ţăranul ştia că n-o făcuse bine şi că, destul de repede, ea se va strica.
Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindcă ştiu că tu şi familia ta locuiţi într-o cocioabă mică, îţi fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construieşti şi ţi-am spus acum, la sfârşit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.

Acum şi-a dat seama omul de greşeala sa. A vrut să-l înşele pe altul şi, de fapt, singur s-a înşelat. Dacă ar fi fost cinstit şi şi-ar fi văzut de treabă, şi-ar fi făcut un bine lui şi familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic. În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înşele niciodată pe nimeni.

"După cum ne purtăm noi cu aproapele, aşa se va purta Dumnezeu cu noi."

A doua șansă - Pilda numărul 14

După ce a trăit o viaţă plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el, nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi şi noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu:
- Iartă-mă, Doamne, am greşit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă, Doamne, că m-am schimbat şi nu mai am pic de răutate în mine!
În timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus:
- Bucură-te, omule! Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi vrea să-ţi dea o şansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat?
- Sigur că da, zise omul cu nerăbdare, sigur că m-am schimbat!
- Bine! A mai spus îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în rai şi vei scăpa de chinurile de aici.
Nespus de bucuros, omul a început să se caţăre pe firul ce atârna deasupra iadului, numai că, pe măsură ce se urca, a băgat de seamă că firul se subţia din ce în ce mai tare. Când s-a uitat dedesubt, să nu-şi creadă ochilor! Mulţi păcătoşi se atârnaseră de firul său, încercând cu disperare să scape din flăcările iadului.
- Ce faceţi ?! Strigă omul speriat. Daţi-vă imediat jos, o să se rupă firul şi o să cad iarăşi. Daţi-vă jos, n-auziţi ?! Ţipa omul cu disperare şi începu să-i lovească cu picioarele. În clipa aceea, firul s-a rupt şi au căzut cu toţii.
- Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalţi! Spune-i lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, ca să scap odată de aici!
- Nu se poate! I-a răspuns îngerul.
- Cum aşa? Doar n-am nicio vină, firul s-a rupt din cauza lor!
- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta şi a invidiei tale. Firul acela era firul credinţei şi ar fi putut ţine şi tot iadul dacă ai fi avut încredere în Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit de egoism şi că acum îţi pasă de aproapele tău, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos şi rău, firul nu te-a ţinut; de aceea s-a rupt.
În viaţă nu va reuşi cel rău, cel zgârcit şi interesat doar de propria persoana. Poate că va strânge averi, dar în sufletul său cu ce se va alege? Dar cel ce îi ajută mereu şi cu dragoste pe ceilalţi, acela strânge în inimă comori cereşti, devenind om cu adevărat, căci om este doar cel ce trăieşte pentru oameni.

"Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu! Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi!"

Cei doi vecini - Pilda numărul 15

Un ţăran cam rău la suflet a găsit, într-o zi, pe păşunea sa, vaca vecinului. Mânios, omul a luat animalul la bătaie, după care l-a legat şi l-a dus înapoi, spunându-i vecinului său:
- Dacă mai găsesc o singură dată vaca ta la mine-n grădină, să ştii că o bat şi mai rău, ai auzit?
A doua zi, însă, vecinul cel dintâi găsi şi el, în bătătura sa, două oi ale celuilalt, ce se strecuraseră printr-o spărtură a gardului. S-a apucat omul şi a reparat gardul, după care a luat frumos oile şi le-a dus stăpânului lor, celui crud, spunându-i:
- Am găsit la mine-n curte două dintre oile dumitale. Le-am adăpat şi ţi le-am adus acasă. Dacă am să le mai găsesc şi altă dată în curtea mea, să ştii că am să fac la fel: am să le port de grijă şi am să ţi le aduc nevătămate.
- Iţi mulţumesc, i-a răspuns ţăranul. Puteai să faci la fel ca mine, dar acum îmi dau seama ca eu am greşit. Vei vedea că a doua oară nu se va mai întâmpla!
Şi, într-adevăr, ţăranul s-a ţinut de cuvânt.
Când vrei să-i arăţi cuiva că a greşit, nu trebuie să o faci cu răutate, ci cu blândeţe şi răbdare şi, atunci, cu siguranţă, vei reuşi.

"Învăţătura din constrângere nu este făcută să rămână, dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste şi bunăvoinţă, aceea rămâne acolo pentru totdeauna".

Poarta Raiului - Pilda numărul 16

Demult, a trăit un prinţ tare-tare bogat, care era, însă, şi foarte zgârcit. Nu ar fi dat niciodată nimic. Doar că, într-o noapte, a visat că murise şi ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfântul Petru i-a spus:
- Vino cu mine să îţi arăt unde vei sta de acum încolo. Şi au mers ei ce-au mers prin grădinile acelea minunate, până când, la un moment dat, au ajuns lângă un palat mare şi frumos.
- A, a strigat tânărul prinţ, aici voi sta?
- Nu, în niciun caz.
- Dar, cine va sta aici?
- Aici va locui, după ce va muri, grădinarul tău.
- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sărac lipit pământului, cum să merite el aşa ceva?
- E, nu are grădinarul tău avere pe pământ, fiindcă tot ce câştigă împarte mereu cu cei mai sărmani decât el. Pe pământ nu strânge nimic, fiindcă daruieşte, dar aici, uite câte a strâns! Tot ce vezi aici este rodul bunătăţii lui.
- Bine, şi atunci eu unde o să stau? A mai întrebat nemulţumit prinţul.
- Uite acolo, în cocioaba aceea!
- Cum, în şandramaua aia?! Păi acolo sunt doar nişte scânduri prăpădite care stau gata-gata să cadă... cum să locuiesc în mizeria aia? E drept aşa ceva?
- Sigur că este drept, i-a răspuns Sfântul Petru! Ia gândeşte-te, ce ai dăruit tu? Nimic! Ce ai fi vrut să apară aici!? Dacă ai fi fost bun şi darnic cum este grădinarul tău, atunci ai fi avut şi tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar aşa... Tot ce vezi acolo este rodul zgârceniei tale... În clipa aceea, tânărul prinţ s-a trezit speriat din visul său. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pământ, ci în cer. Nu a mai strâns bogăţii peste bogăţii, fiindcă la ce i-ar fi folosit mai târziu? Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sărmani şi, în acest fel, a strâns o avere mult mai de preţ: recunoştinţa celor ajutaţi de el şi binele făcut. Aceasta era averea pe care nimeni nu ar fi putut să i-o fure!
Înţelept ar fi ca şi noi, toţi, să procedăm ca prinţul din poveste, pentru că adevărată este vorba care spune că: "Nu rămânem decât cu ceea ce dăruim".

"Pe calea binelui mai repede oboseşti odihnindu-te, decât ostenindu-te".

Cele două grăunțe - Pilda numărul 17

Într-o zi, un ţăran ieşi pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă:
- Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului şi cu bezna, tânjind după o rază de soare, după lumină şi căldură. Eu, frăţioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui.
Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neaşteptate din văzduh şi a înghiţit grăuntele rămas la vedere. În schimb, fratele său de sub brazdă încolţi peste puţin timp şi, din micul grăunte, ieşi din pământ un spic frumos şi trainic. De-abia acum, lumina şi căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea, spicul deveni copt şi roada lui multă. Astfel, speranţa şi smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viaţă, în timp ce mândria l-a costat scump pe primul.
Greutăţile vieţii nu trebuie să ne sperie şi să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferinţa şi credinşa noastră şi ne va răsplăti negreşit, la momentul oportun. Cu speranţă şi rugăciune, putem trece peste orice obstacol al vieţii. Însă cei a căror inimă este plină de ei înşişi, în care nu mai este loc şi pentru Dumnezeu, adică pentru iubire, pentru speranţă şi încredere, aceia sfârşesc, asemenea primului grăunte, în ghearele păsării întunericului – în ghearele vrăjmaşului din iad.

"Dumnezeu stă împotrivă celor mândri, iar celor smeriţi le dă har".

Eu știu unde este apă adâncă... - Pilda numărul 18

Pe o corabie ce străbătea oceanul, călătorea cândva un om cam nervos de felul lui.
Într-o zi, îl tortură următoarea idee: Ce ar fi dacă la un moment dat corabia ar suferi un naufragiu? Se sui pe bord unde, plimbându-se îngândurat în sus și în jos, îl întâlni pe căpitan:
-Sunt în apele acestea stânci? Îl întrebă.
-Da, domnule! Răspunse căpitanul.
-Știi dumneata unde sunt stâncile? Întrebă iarăși.
-Nu, aceasta nu o știu...
Frica omului deveni și mai mare:
-Ce, nu știi aceasta și totuși este așa de liniștit?
În orice moment ne putem izbi de una din aceste stânci și suntem pierduți!
Vorbele acestea nu-l scoaseră din sărite pe căpitan, care cunoștea drumul, și care ripostă zâmbind:
-Știu unde este apă adâncă...
Asemenea și noi! Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Calea, Adevărul și Viața; El este Cel care ne călăuzește, pe drumul cel mai drept, curat și frumos, spre Rai.
Cei care în viața lor se călăuzesc după învățături greșite și au ca avatar pe întemeietorii de religii proprii, nu vor ajunge la limanul cel ceresc printre prietenii lui Dumnezeu.

Puterea rugăciunii - Pilda numărul 19

O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie.
S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil și l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea și ei pe datorie câteva alimente.
I-a explicat cu glas ușor că soțul ei este foarte bolnav, că nu poate munci, și că au și sapte copii, care trebuie hrăniți.
Băcanul, a privit-o de sus și i-a cerut să părăsească imediat magazinul său. Având însă în gând nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus:
Vă rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi putea.
Băcanul însă îi spuse că nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit deschis la magazinul său.
Lângă tejghea se mai afla încă un client, care a auzit discuția dintre cei doi.
Clientul făcu câțiva pași înainte și îi spuse băcanului că o să acopere el costurile pentru orice are această femeie nevoie pentru familia sa.
Băcanul răspunse parcă în silă:
Ai o listă cu cumpărăturile de care ai nevoie?
Femeia a răspuns: Da, domnule.
Bine, spuse băcanul, atunci pune-o pe cântar și eu o să-ți dau marfă de aceeași greutate cu lista dumitale.
Femeia, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă mâna în geantă și scoase o bucățică de hârtie pe care scrise ceva în grabă.
Apoi puse cu grijă bilețelul pe cântar, cu privirea tot aplecată.
Ochii băcanului și ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia.
Băcanul, privind la cântar, s-a întors ușor către client și îi spuse mormăind: Nu-mi vine să cred!
Clientul a zâmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cântar alimente. Cântarul tot nu se echilibra, așa încât acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încăput nimic. Băcanul ședea privind cu dezgust.
În fine, smulse bucățica de hârtie de pe cântar, și o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o listă de cumpărături, ci era o rugăciune, care spunea aşa:
“Iubite, Doamne, Tu imi cunoști nevoile, așa că eu le pun în mâinile Tale”.
Băcanul îi dădu femeii alimentele și privea în continuare tăcut şi înmărmurit. Femeia îi mulțumi și plecă din magazin.

Numai Dumnezeu știe ce greutate are o rugăciune.

"Scorpionul" din mine - Pilda numărul 20

Un călugăr bătrân se ruga pe malul unei ape curgătoare. Se ruga în mijlocul naturii, privea cristalinul apei, când remarcă un scorpion căzut în apă; şi lupta cu disperare să-şi salveze viaţa. Înduioşat şi plin de milă, pustnicul băgă mâna în apă şi scoase scorpionul la mal. Acesta însă, drept răsplată, îl înţepă îndată pe chiar salvatorul lui.
După o vreme, când îşi deschise ochii din nou din rugăciune, bătrânul văzu că scorpionul era din nou în apă şi pe punctul să se înece. Din nou îl salvă bătrânul călugăr, iar scorpionul îl înţepă pentru a doua oară, la fel de tare încât acesta suspină.
Când această scenă se repetă pentru a treia oară, un pelerin care observa de departe, foarte atent, toate acestea, îl întrebă pe bătrân: “Dar de ce îl ajuţi mereu pe acest scorpion nemernic, care în loc să-ţi mulţumească el te răneşte mereu?”
Fiule, amândoi ne urmăm firile noastre, spuse bătrânul înţelept. Ţine de firea scorpionului să înţepe şi de a mea să fac binele necondiţionat, în iubire şi compasiune !”
În viața noastră de zi cu zi întâlnim la fiecare pas câte un scorpion, dar nu întâlnim în noi pe bătrânul pustnic, care obsesiv de frumos iubește pe cel ce-i face rău. Uneori deznădăjduim când vedem că scorpionii din viața noastră ne arată nerecunoștință.
Întodeauna ne dorim să primim calde mulțumiri, să fim lăudați pentru faptele noastre si nicidecum înșelați în așteptări. Din păcate însă nu realizăm cât de scorpioni suntem noi înșine cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos, pe care-L pălmuim la fiecare pas pentru binele făcut, prin fapte rele, prin judecare și osândire, prin nelucrarea sinelui. Trăim în „zodia scorpionului” și înțepăm mâna întinsă a lui Dumnezeu și nici măcar nu ne întristăm pentru asta!

Doamne Dumnezeul meu, ajută-mă în lucrarea mea sinceră să scap de scorpionul din mine și să devin candid/ă și înțele(a)pt/ă precum bătrânul din poveste !!!

Unde te uiţi? - Pilda numărul 21

Bunicul unei fetiţe avea un obicei prost; seara se ducea pe câmp şi fura tot ceea ce găsea, punea în căruţă şi venea acasă.
O dată a luat-o şi pe nepoata sa pentru a ţine calul. Pe câmp, bunicul luă ce găsi, apoi veni către căruţă uitându-se în dreapta şi în stânga să nu îl vadă cineva, dar nepoata sa, din căruţă, îl întrebă:
- În sus te-ai uitat? Atunci bunicul s-a gândit îndelung la cuvintele nepoatei sale şi, de atunci, nu a mai furat niciodată.

Uităm să privim în sus de nenumărate ori în viața noastră, făcând orbește fel de fel de răutăți. Căutăm să nu fim descoperiți de oameni – în fața cărora ne rușinăm – dar de Dumnezeu, Cel ce vede toate, nicidecum. Câte măsuri de precauție ne luăm pentru a nu ne rușina pe lumea aceasta de tot ceea ce facem și cum omitem să privim în sus; și să ne întrebăm de fiecare dată: „Doamne, Ție îți place ceea ce fac eu acum, binecuvântezi Tu faptele mele?

Băieţelul înţelept şi căţeluşul lui - Pilda numărul 22

În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”. Un băieţel de 9 ani intră şi întreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 15 şi 30 dolari. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 3 dolari … şi apoi întreabă: “-Aş putea vedea căţeluşii?” Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, iar din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 6 căţeluşi frumoşi. Al şaptelea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia! Băieţelul întreabă: “
- De ce căţeluşul astă şchioapătă ?” Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi așa va şchiopăta toată viaţa! “
- Acesta-i căţeluşul pe care-l doresc”, a spus băieţelul cu bucurie în glas. “
- Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!”
Copilul s-a supărat şi a răspuns: “
- Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 1 dolar, până voi achita preţul lui întreg!” “
- Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!”
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb. “
- Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!
”Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului: “
- Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!”

De cele mai multe ori oamenii judecă după aparențe, după lucruri slabe fără să pătrundă în profunzime. În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat! Un prieten adevărat, este acela care soseşte în timp ce ceilalţi… dispar! Țineţi minte că Dumnezeu este Cel mai bun Prieten, când toți oamenii vă vor părăsi, din slăbiciunea lor, El întotdeauna va fi alături de dv.!

Lumina cu biruinţa şi întunericul cu oglinda - Pilda numărul 23

Într-o bună zi, satana descoperi un nou mod de a se distra. Inventă astfel o oglindă magică a cărei caracteristică era aceea de a face să se vadă meschin și zbârcit tot ceea ce era bun și frumos, în vreme ce făcea să se vadă mai mare și mai clar tot ceea ce era rău și urât.
Diavolul își ducea îngrozitoarea oglindă peste tot unde mergea. Și toți cei care se uitau în ea se cutremurau: orice lucru apărea deformat și monstruos. Cel viclean se distra pe cinste cu oglinda aceea a sa: cu cât erau lucrurile mai respingătoare, cu atât îi plăceau lui mai tare.
Într-o zi, oglinda îi arată niște lucruri atât de plăcute vederii sale, încât el izbucni într-un râs dezlănțuit; oglinda îi scăpă din mâini și se sparse în mii și mii de cioburi. Un vânt puternic și rău făcu să zboare cioburile acelei oglinzi în lumea largă. Unele dintre acestea, cele care erau mai mărunte încă decât firele de nisip, intrară în ochii multor oameni. Aceștia începură să le vadă toate pe dos: nu băgau de seamă decât ceea ce era urât și vedeau peste tot numai și numai răutăți. Din alte cioburi se făcură lentile pentru ochelari. Aceia care purtau acești ochelari nu mai vedeau nimic din ce e drept, și nu mai puteau judeca lucrurile cu măsură.
Cine oare dintre noi poate spune că nu a întâlnit niciodată astfel de persoane?
Unele cioburi ale oglinzii erau așa de mari, încât fură folosite pe post de geamuri. Amărâții care ajunseră să aibă astfel de ferestre, uitându-se prin ele, nu vedeau decât vecini antipatici, care își petreceau timpul punând la cale răutăți.
Atunci, când Dumnezeu își dădu seama de cele întâmplate, se întristă. Se hotărâ să le vină oamenilor în ajutor. El zise:
-Îl voi trimite în lume pe Fiul meu. El este chipul Meu, oglinda Mea. În El se reflectă bunătatea, dreptatea și iubirea Mea. În El se reflectă chipul omului, așa cum l-am proiectat și l-am vrut Eu. Și Iisus veni să fie o oglindă pentru oameni. Aceia care priveau la El redescopereau bunătatea și frumusețea și învățau să le deosebească de egoism și minciună, de nedreptate și dispreț.
Cei bolnavi regăseau în El curajul de a trăi, cei disperați redescopereau nădejdea. El îi mângâia pe cei întristați și îi ajuta pe oameni să învingă frica morții. Mulți oameni iubeau această oglindă a lui Dumnezeu și îl urmară pe Iisus. Se simțeau înflăcărați de El. Alții fierbeau de mânie: hotărâră să spargă această oglindă a lui Dumnezeu. Iisus fu astfel ucis. Dar, în curând, se iscă un alt vânt puternic, al Duhului Sfânt de astă dată. El ridică de la pământ milioanele de cioburi ale oglinzii lui Dumnezeu și le împrăștie în lumea întreagă.

Aceia în ai căror ochi intră, fie și cea mai micuță așchie din această oglindă, încep să vadă lumea și oamenii așa cum îi vedea Iisus: în ochii lor se reflectă, înainte de toate, lucrurile bune și frumoase, dreptatea și generozitatea, bucuria și speranța.

Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe - Pilda numărul 24

Într-o zi, s-au întâlnit într-o bibliotecă trei creştini. Pătrunşi de frumuseţea cărţilor pe care le citeau, nici nu au observat când s-a făcut seară. Când doar ei mai rămăseseră în bibliotecă, au început să discute aprins despre ceea ce citiseră peste zi.
Deodată, lumina s-a stins şi au rămas cufundaţi în întuneric. Unul dintre ei zise:
- Hai să ne rugăm. Să spunem fiecare “Tatăl nostru” şi poate Dumnezeu se va îndura de cel care se roagă mai frumos şi lumina se va aprinde. Ceilalţi doi au fost imediat de acord.
Primul a început să se roage. Ruga sa a fost atât de frumos spusă, dar camera a rămas în continuare în întuneric. Atunci, s-a rugat şi al doilea. Rugăciunea lui nu putea să nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multă evlavie, dar lumina a rămas tot stinsă, în sfârşit, a început şi cel de-al treilea să-şi spună rugăciunea.
Doar că, în timp ce rostea cuvintele cu smerenie, liniştit şi cu grijă, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu toţii, a plecat încet, pe bâjbâite spre intrare, a găsit tabloul electric, a schimbat siguranţa şi s-a întors, în timp ce el îşi încheia rugăciunea, spunând “Amin!”, întreaga încăpere fu inundată de lumină. Apropiindu-se de prietenii săi, nedumeriţi, le spuse, arătându-le Biblia de pe masă:
- Mai devreme, citeam din Sfânta Scriptură. Când s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: “Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe”.

Milostenia - Pilda numărul 25

Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:
- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să... fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…
- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi.

Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.

“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Trupul şi sufletul - Pilda numărul 26

Doi oameni stăteau de vorbă. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinţă. Era mereu preocupat să nu-i lipsească nimic lui şi familiei sale.
După aceea, prietenul său l-a întrebat:
- Spune-mi, dacă ai avea doi copii, dar l-ai hrăni doar pe unul, pe celălalt chinuindu-l foamea, ar fi drept?
- Bineînţeles că nu, a răspuns bogătaşul.
- Dar dacă l-ai îmbrăca tot pe acela, în timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi?
- Ar fi, desigur, o nedreptate.
- Şi atunci, dacă tu singur spui că aşa ceva este o nedreptate, de ce procedezi în felul acesta?
- Cum? - se indignă omul. Pe copiii mei îi tratez la fel, le arăt aceeaşi dragoste. De ce spui aşa ceva?
- Nu m-am referit la copiii tăi, ci la alţi doi fraţi buni, de care tu ar fi trebuit să ai grijă de-a lungul întregii vieţi: sufletul şi trupul tău. Iar tu nu eşti drept cu aceşti fraţi. Te ocupi doar de unul, neglijându-l cu totul pe celălalt. Aveţi haine frumoase şi sunteţi bine hrăniţi, tu şi ai tăi, dar sufletul de ce are nevoie, nu vă întrebaţi? El nu poate purta decât haina credinţei, de care tu nu te-ai îngrijit şi nu se poate hrăni decât cu dumnezeiasca învăţătură, cu dragoste şi milă. Deci, nu uita de celălalt frate, fiindcă trupul şi sufletul sunt ca doi fraţi buni, de nedespărţit. Unul nu poate trăi fără celălalt, îngrijeşte-i pe amândoi şi atunci vei fi, cu adevărat, drept şi fericit. Fereşte-te să fii asemenea păcătosului care trăieşte doar cu trupul, în timp ce sufletul îi este mort.

“Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu” (Sfântul Tihon).

Casa Domnului - Pilda numărul 27

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:.
- Mamă, de ce plângi?
- Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din acest loc minunat, unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de ea…
- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vom muta?
Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înţeles că, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletului omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieţii e străbătut mai uşor.
"Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţa prin foc până ce străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc”.

„De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Cele 4 piersici - Pilda numărul 28

O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă...
- Şi apoi?
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că `lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă`. Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună? - l-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi I-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.

Iisus Hristos: „Lăsaţi copiii să vină la Mine!” (Sfânta Scriptură)

Cerul, pământul şi lumea - Pilda numărul 29

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin:
- Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit ? Niciodată nu te-am văzut supărat.
- Foarte simplu - a răspuns celălalt. În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Aşa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă şi de bunătate. Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte şi de Judecata de Apoi. În cele din urmă, privesc în jurul meu, lumea întreagă ce se trezeşte în fiecare dimineaţă la viaţă. Aşa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputinţe, de cei ce au o viaţă mai grea decât a mea şi pe care i-aş putea ajuta. În felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce pot face.

Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna linişte şi mulţumire, atât în sufletul celui care primeşte cu recunoştinţă, cât şi în sufletul celui care dăruieşte cu drag.

“Cine este bun mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite” (Părintele Paisie Olaru).

Al patrulea mag - Pilda numărul 30

Există o poveste veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:
- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde Îl poate găsi, s-a grăbit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. Însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.
Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine Împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:
- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu ? - a întrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care Îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.

Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.

Comorile fiecăruia - Pilda numărul 31

Plimbându-se prin sat, un boier s-a întâlnit cu un ţăran sărac şi a început a se lăuda cu averile lui:
- Vezi tu livada de pe deal ? E a mea. Pădurile care înconjură satul sunt şi ele ale mele. Până şi pământul pe care calci acum al meu este. Tot ce vezi, de jur-împrejur, e proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele.
- Dar acela ? - l-a întrebat ţăranul, arătând cu degetul spre cer. Nu cred că şi cerul este al tău. Acela este al meu - a mai spus ţăranul şi, cu zâmbetul pe buze, a plecat liniştit, lăsându-l pe boier mirat şi cu ciudă în suflet.

“Cel ce s-a născut înţelept poartă bogăţia cu el” (Sfânta Scriptură).

Tatăl - Pilda numărul 32

În timp ce mâncau, un ţăran i-a întrebat pe cei trei fii ai săi:
- Ştiţi voi, băieţi, de unde vine mălaiul din care este făcută această mămăligă ?
- Da, sigur că da! - a răspuns cel mai mic. Din sacul din cămară.
Râzând de el, cel mijlociu îi spuse:
- Nu-i adevărat! Mălaiul e măcinat din porumbul cules de pe câmp; porumbul a crescut din pământul udat de apa ploilor. Deci, pământul şi ploaia l-au făcut.
- Nu ştiţi nimic! - zise şi cel mai mare dintre băieţi. Porumbul acesta vine de la Dumnezeu. E adevărat că a crescut din pământ şi că ploaia l-a udat, dar, dacă Dumnezeu nu ar fi dat vreme bună şi ploaie la timp, porumbul nu s-ar fi făcut, iar noi n-am fi mâncat acum mămăligă. Iată cine L-a făcut: Dumnezeu!
Oare avea dreptate vreunul dintre copii ? Nu, nici unul!
Tatăl lor a arat şi a semănat pământul, a cules porumbul, l-a măcinat la moară şi a adus mălaiul acasă. Tatăl lor a muncit un an întreg pentru ca fiii lui să aibă ce mânca. A muncit, dar s-a şi rugat. Şase zile pe săptămână a fost pe câmp, dar a şaptea a fost la biserică să se roage pentru sănătate şi spor în casă. S-a rugat mereu ca Domnul să aibă grijă şi de familia lui, iar Dumnezeu, văzând hărnicia omului, i-a ascultat ruga şi l-a blagoslovit cu o recoltă bogată şi, pe drept cuvânt, meritată. Păcat că fiii lui nu vedeau efortul pe care părintele lor îl făcea pentru ei...
Cu banii câştigaţi atât de greu, părinţii ar putea să cumpere lucruri pentru ei, dar nu fac astfel! Ei renunţă la tot ce îşi doresc, pentru ca fiii şi fiicele lor să aibă de toate.
Dacă toţi copiii ar avea grijă de lucrurile lor, atunci părinţii ar fi mulţumiţi. Dar, dacă toţi copiii ar avea grijă, în primul rând, de bunul cel mai de preţ pe care l-au primit de la părinţi, adică de viaţa lor, pe care s-o trăiască frumos şi fără păcat - atunci toţi părinţii ar fi, cu siguranţă, fericiţi.

“Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie ţie şi ani mulţi să trăieşti pe pământ!” - Sfânta Scriptură - una dintre cele zece porunci.

Nemurirea sufletului - Pilda numărul 33

Într-o şcoală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Văzând chipurile nedumerite ale micuţilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masă şi îl arătă tuturor:
- Vedeţi cum merge acest ceas ? Ca şi un om care trăieşte, tot astfel ceasul ticăie şi rotiţele lui se învârt.
După aceea, a pus ceasul pe catedră, i-a demontat cu grijă carcasa de metal şi a scos mecanismul plin de rotiţe mici, ce continuau să se învârtă.
- Vedeţi, chiar dacă am scos motoraşul din carcasă, el continuă să meargă. Tot aşa şi sufletul, când părăseşte trupul, după moarte, continuă să trăiască. Sufletul este nemuritor şi, de aceea, trebuie să ne îngrijim nu doar de trupul nostru, ci şi de suflet. Aşa cum aveţi grijă să nu vă murdăriţi hainele sau să nu vă răniţi lovindu-vă, tot aşa trebuie să fiţi mereu atenţi ca nici sufletul vostru să nu se “murdărească” de păcate sau să fie doborât de ispite şi neputinţă. Sufletul trebuie să fie mereu curat, fără răutate şi fără păcat, fiindcă doar aşa el poate primi lumina binecuvântată a dragostei dumnezeieşti. Doar aşa sufletele noastre pot iubi şi pot fi iubite.

“Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăşi se va uni cu trupul” - Sfântul Ioan Gură de Aur.

Păcatul indiferenţei - Pilda numărul 34

S-au întâlnit într-o după-amiază, pe uliţa unui sat, preotul din partea locului şi un ţăran din parohia sa. Cum l-a văzut, părintele l-a întrebat:
- Ieri dimineaţă am întâlnit doi săteni ce se certau dintr-o pricină oarecare şi am reuşit în cele din urmă să îi împac. Am văzut că tu ai trecut pe lângă ei fără să-ţi pese şi ţi-ai continuat liniştit drumul. Cum este posibil aşa ceva ? Crezi că ai făcut bine ?
- Părinte, i-a răspuns omul, eu nu prea cred că este important ceea ce fac. Dumnezeu este puternic şi dacă vrea să mă mântuiască mă va mântui, iar dacă nu vrea să mă mântuiască, atunci aşa va fi, indiferent de ce-aş face eu.
- Vai, fiule, cum poţi să vorbeşti aşa ?! - i-a răspuns cu blândeţe preotul. Ia spune-mi, de unde vii tu acuma cu sapa în spinare ?
- Păi, cum de unde, părinte ? De la câmp. Muncesc acolo de azi de dimineaţă. La cât m-am străduit, sper din tot sufletul ca Dumnezeu să-mi dea o recoltă bună.
- Nu crezi că este la fel, fiule, şi cu viaţa şi cu păcatele tale ? De ce te duci să munceşti la câmp ? Dacă Dumnezeu vrea să ai o recoltă bună, o să le găseşti de-a gata pe toate, dacă nu vrea, de ce te mai osteneşti ? Ţi se pare firesc ?
- Nu, părinte! Dacă nu muncesc, cum aş putea să am de-ale gurii ?
- Aşa este, fiule, dacă munceşti cu drag, Dumnezeu îţi ajută şi obţii o recoltă bună. E, tot aşa, dacă trăieşti fără păcat, purtându-ţi şi ţie de grijă, dar şi celor din jurul tău, atunci Dumnezeu se îndură şi, chiar dacă ai mai greşit în viaţă, îţi iartă păcatul, iar la Judecată vei fi mântuit.
Aşa cum buruienile năpădesc o grădină neîngrijită, tot astfel păcatele pun stăpânire pe sufletul omului rău. După cum vei căuta tu ca aceia din jurul tău să aibă linişte şi bucurie, să aibă credinţă şi speranţă în mântuire, tot astfel va căuta şi Dumnezeu ca şi tu să ai parte de toate acestea.
Să nu mai faci niciodată ca ieri! Dacă poţi să ajuţi pe cineva, chiar şi cu un sfat sau cu o vorbă bună, fă-o numaidecât, fiindcă trebuie să fim atenţi la tot ce întâlnim în viaţă, căci lumea toată este grădina de care noi toţi trebuie să avem grijă.

“Numai cine îşi iubeşte aproapele, Îl iubeşte pe Dumnezeu” - Sfânta Scriptură.

Taina Sfintei Treimi - Pilda numărul 35

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:
- Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Însă, ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu caldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea Sa infinita. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Însă, oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie, însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
___

" Dumnezeu este unul după fire, o singură natură dumnezeiască este prezentă în toate cele trei Persoane dumnezeieşti. Aceasta face ca cele trei Persoane să existe una într-alta (perihoreză) şi la orice lucrare dumnezeiască să participe toate, chiar dacă ea se realizează prin una dintre Ele. Toate se fac de Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt, adică la binecuvântarea Tatălui, prin lucrarea Fiului, cu pregătirea Duhului Sfânt, prin mai înainte aşezarea Lui în creaţia ce primeşte lucrarea Fiului ".

Grădina sufletului - Pilda numărul 36

Un creştin l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important ?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi să crească ? Aşa, fără să faci nimic, or să răsară ele ?
- Nu, părinte, trebuie să le ud...
- Dar dacă le uzi şi atât, vor creaşte ele mari şi frumoase ?
- Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni...
- Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească ?
- În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.
- Acum ai înţeles, fiule ?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpătarea, omenia... Noi, însă, trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.
Ce trebuie să facem pentru toate acestea ? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi, fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului ? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea.
Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică ?!
E, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important ? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta.

Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.

“Toate lucrurile ne-au fost încredinţate nouă şi noi acestora” - Sfântul Ioan Gură de Aur.

Adevărata bogăţie - Pilda numărul 37

Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulţi bani, că nu-şi poate cumpăra tot ce-şi dorea. Se plimba trist pe stradă, neştiind cum să iasă din această situaţie. Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie, a dat peste un om sărman, fără vedere. Încerca bietul om să se ajute cu un baston şi să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat, conducându-l de braţ.
Văzând cât sunt alţii de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce şi-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvorăşte din ea - putere de muncă, bucurie şi voie bună.
Acum îşi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alţii au rămas orbi. El putea să vadă, însă, clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul său. Există şi unii oameni care, din păcate, sunt orbi şi ologi sufleteşte, pentru că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranţă şi dragoste. Aceştia sunt cu adevărat nefericiţi.

Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă linişte. Cel rău şi zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un pahar cu apă sau un sfat, chiar dacă aceste lucruri nu l-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalţi ?
Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăieşte doar pentru sine. Până şi un copac obişnuit. Chiar dacă nu ne oferă fructe, ne dă cel puţin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.

“Cel bun vede bunătatea peste tot; cel rău, nicăieri” - Proverb.

Ecoul vieții - Pilda numărul 38

Aflându-se în excursie pe munte, o tânără familie a poposit într-o cabană de la marginea unei văi. Băiatul cel mic, supărat pe fratele său, s-a dus în spatele cabanei şi a strigat de ciudă: "Te urăsc!" Dar, imediat, un glas puternic i-a răspuns: "Te urăsc, te urăsc...!".
Speriat, copilul a alergat în casă şi i-a povestit tatălui toată păţania, spunându-i că, afară, cineva strigă la el că-l urăşte. Au mers împreună la locul cu pricina, unde tatăl i-a spus fiului său:
- Aici erai când ai auzit că cineva te urăşte?
- Da!
- Ia spune-i că-l iubeşti!
- Te iubesc! - a strigat copilul şi, de îndată, văile i-au răspuns: `Te iubesc, te iubesc!..."
- Ţine minte, i-a mai zis tatăl, aşa este şi în viaţă: dacă eşti om rău, numai răutate vei întâlni, dar dacă eşti om bun şi te porţi frumos cu ceilalţi, atunci doar dragoste vei găsi, la tot pasul. Şi, chiar dacă nu vei fi iubit totdeauna de către oameni, în schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Să nu uiţi asta!

"Când un străin bate, caritatea îi deschide uşa ospitalităţii; odată intrat, îl întâmpină bucuria; odată primit, îl găzduieşte omenia. Pe cel flămând, îl hrăneşte bunătatea; pe cel deznădăjduit, îl călăuzeşte credinţa, iar pe cel tulburat, dragostea " (Sfântul Ambrozie).

Raiul și iadul - Pilda numărul 39

Se spune că, demult, un războinic s-a întâlnit cu un călugăr şi l-a întrebat:
- Cum poate să existe rai şi iad, când nu văd nimic din toate astea? Poate cineva să-mi arate raiul şi iadul?
- Dar tu, l-a întrebat călugărul, cum te poţi numi războinic, când nu văd în faţa mea decât un caraghios?
Soldatul mâniat a scos imediat sabia, dar, la fel de calm, bătrânul călugăr i-a spus:
- Vezi, aşa se deschid porţile iadului!
Înţelegând lecţia dată, războinicul a pus sabia în teacă şi s-a înclinat respectuos.
- Vezi, i-a mai spus călugărul, aşa se deschid porţile raiului!

Viața - Pilda numărul 40

Demult, a venit la un călugăr, un om tare necăjit şi l-a întrebat:
- Ce este rău cu mine ? De ce nu îmi găsesc liniştea ? De ce nu sunt mulţumit de viaţa mea ?
Bătrânul călugăr a luat, atunci, o sticlă şi, după ce a umplut-o pe jumătate cu apă, a pus-o în faţa omului şi l-a întrebat:
- Cum e această sticlă ?
- Este pe jumătate goală!
- Vezi, i-a mai spus călugărul - eu o văd pe jumătate plină.
În viaţă, trebuie să vezi partea frumoasă a lucrurilor. Nu este greu, mai ales că în toate există ceva frumos. Dacă vom şti să privim natura, vom vedea frumuseţe şi bogăţie. Dacă vom şti să-l privim pe om, în adâncul lui, vom vedea bunătate şi dragoste.
Privind astfel viaţa şi oamenii, devenim noi înşine mai frumoşi, mai bogaţi şi mai buni.

"Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine!" (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Mângâiere pentru bolnavi - Pilda numărul 41

Era prima aniversare a căsătoriei lor.
Fotis voia să-i facă un cadou de valoare soţiei sale. S-a gândit însă să-i dea Ellisei libertatea de a alege.
- Iubirea ta mă emoţionează mult, i-a zis Ellisa soţului ei. Îţi mulţumesc pentru că îmi dai dreptul de a alege. Aş vrea să mergem acum la magazin.
- Imediat şi cu mare plăcere, a răspuns Fotis.
- Dar unde mergem, Ellisa? Aici unde mă conduci nu există magazine. Nu vezi ce case sărace sunt?
- Ai puţină răbdare şi vei înţelege, a răspuns soţia cu multă bunătate.
Curând au ajuns pe un drum strâmt, care ducea la o casă de cărămidă.
Au intrat înăuntru. Pe pat era întinsă o femeie tânără, palidă şi slabă. În jurul ei se aflau trei copilaşi.
- Doamna Vasiliki, cum îţi merge astăzi? Am adus medicul, aşa cum am promis. Este soţul meu.
- Fotis, doamna Vasiliki suferă de mult timp. Şi-a pierdut soţul şi se luptă să-i crească pe cei trei copii ai săi.
Medicul, la început, a rămas uimit. Apoi şi-a revenit. A ieşit imediat afară şi a luat geanta din maşină. Apoi a examinat-o pe bolnavă cu blândeţe.
- Doamnă Vasiliki, voi veni în fiecare zi să vă consult, până ce o să vă faceţi bine. De medicamente mă voi îngriji eu...
- Iar de copii o să am eu grijă, completează Ellisa cu bunătate şi fericire.
- Da, înţeleg acum de ce m-ai adus aici, adaugă medicul. Şi trebuie să te încredinţez, Ellisa, că ai ales cel mai bun cadou pentru aniversarea căsătoriei noastre. Un colier de iubire necondiţionată pentru semeni!...

Criminalul schimbat - Pilda numărul 42

La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo. În general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare. Deşi era atât de bine păzită, într-o seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câini, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure.
Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiţă la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neaşteptată îl ţintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaş micuţ, care, de asemenea, scâncea. Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuşi, chipul palid şi slăbit al femeii.
Parcă trezit dintr-un coşmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se aşeză alături şi o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soţul ei a murit pe front, că nu mai are nici un ban şi că, de foame şi frig, copilaşul s-a îmbolnăvit.
- Lasă femeie, îi spuse puşcăriaşul, o să te ajut eu.
- Nu vreau să furi pentru mine şi nici să sufere cineva nu doresc.
- Nu-ţi face griji, nu va suferi nimeni! - i-a răspuns omul şi a luat-o pe femeie cu el. Când au ajuns împreună în faţa poliţiei, aceasta l-a întrebat mirată:
- Ce faci ?
- Lasă, ţi-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino!

Intrând cu ea în clădirea poliţiei, omul s-a predat, iar când şeful poliţiei a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul puşcăriaş este, în sfârşit, prins, acesta îi spuse:
- Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită!
Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puţini credeau că cineva l-ar putea prinde şi preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, şeful poliţiei a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă.
După câteva zile, femeia, cerând o audienţă la directorul puşcăriei, i-a povestit acestuia totul, aşa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deţinutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a graţiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat puşcăriaşul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău.

Oamenii trebuie să se ajute unii pe alţii. Nu te ajuţi pe tine decât ajutându-i pe ceilalţi. Dumnezeu vede cu ce preţ cauţi binele altora şi nu pe al tău. Dacă un asemenea om - cu lanţuri la mâini şi la picioare, obosit şi dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate - a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea ocazii de a face bine, fiindcă binele îl putem face cu siguranţă. Şi nu e zi, fără să nu se ivească un asemenea prilej. Nu trebuie decât să-l vedem.

“Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie” (Sfântul Ioan de Kronstadt).

Comori adunate - Pilda numărul 43

Într-un oraş, trăia odată un om tare zgârcit. Toată viaţa n-a făcut altceva decât să strângă şi să strângă tot mai multă avere. Niciodată nu i-a fost milă de cineva sărman. Nu dădea ceva de pomană, nici în ruptul capului. O singură dată, într-o duminică, trecând prin faţa unei biserici, i-a aruncat unui cerşetor doi bănuţi. În rest, toată viaţa lui nu a dat nimic. Când preotul îl întâlnea şi îl apostrofa, el răspundea mereu:
- Părinte, în lumea asta totul poate fi cumpărat. Cu siguranţă că şi în lumea cealaltă este la fel. Cu câte bogăţii am strâns eu, nu se poate să nu ajung în rai!
Oricâte sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia să asculte. Azi aşa, mâine aşa, până când, într-o noapte, a avut un vis îngrozitor. Se făcea că murise şi ajunsese la poarta Raiului, când, la intrare, Sfântul Petru l-a întrebat:
- Bine, omule, ce-i cu tine aici ?
- Sfinte Petre, aş vrea şi eu să intru în rai.
- Da` crezi tu că poţi ?
- Sfinte Petre, dacă trebuie, eu plătesc. Am comori nenumărate...
- Păi de ce n-ai spus aşa, omule, dacă ai comori strânse nu-i nici o problemă. Ia să vedem câtă avere ai la tine.
N-a mai putut omul de bucurie când a auzit că poate plăti. Doar toată viaţa nu făcuse altceva decât să strângă şi să strângă. A început să se scotocească prin toate buzunarele, dar, să vezi şi să nu crezi, nu mai găsea nici un ban. Văzându-l atât de încurcat, Sfântul Petru i-a spus:
- Mai caută, mai caută, poate vei găsi totuşi ceva!
Şi, într-adevăr, omul a găsit pe fundul unui buzunar doi bănuţi.
- Aoleu, dar de ce n-am decât atât ?! Pe pământ aveam de mii de ori mai mulţi. Aici de ce am ajuns doar cu doi bănuţi ?
- E, omule, i-a răspuns Sfântul Petru, când ajungi aici ai doar ceea ce ai dăruit în viaţă. Acestea sunt comorile pe care fiecare le strânge în cer. Cu ele poţi, într-adevăr, să intri în rai, dar crezi că doi bănuţi sunt de ajuns ?! În toată viaţa, n-ai dăruit decât aceşti bani unui sărman om ce aştepta ajutorul tău în poarta unei biserici. Dacă, în timpul vieţii, ai fi strâns mai multe comori cereşti, poate ai fi intrat în Rai, dar aşa...

Tocmai în acea clipă, omul nostru s-a trezit din vis, speriat tot. Din acea zi, nu a mai fost la fel. Din acea zi, a căutat să adune comori doar în cer. Erau atâţia săraci ce aveau nevoie de ajutorul său...!

“Bogaţii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo săracii” - Fericitul Augustin

Cine este drept înaintea lui Dumnezeu? - Pilda numărul 44

Demult, un om l-a întrebat pe un bătrân călugăr:
- Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu ? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalţe singur în văzduh. Este acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea sfinţilor ?
- Nu, fiule, nici vorbă!
- Dar am auzit povestindu-se şi despre un om ce putea să meargă pe apă. Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu ?
- Nici acesta ?
- Dar atunci, cine este drept ?
- Este cel ce-şi duce viaţa liniştit, în credinţă şi în frică de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni creştini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să te înalţi în văzduh cu trupul; doar sufletul să ţi se înalţe spre cer prin rugăciuni şi fapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereu deasupra păcatelor şi să nu se afunde în ele. Doar aşa, cu un suflet curat poţi avea o viaţă curată. Doar aşa, te poţi chema bun creştin şi poţi spera în mântuire. Cel cu inima curată se va cunoaşte, astfel, după viaţa sa liniştită şi după traiul cumpătat. Acela este om drept şi înaintea oamenilor, şi înaintea lui Dumnezeu.

“Îi cinstim pe sfinţi, imitându-i” - Sfântul Ioan Gură de Aur

Puterea jertfei - Pilda numărul 45

Într-o seară, la un han, doi călători vorbeau despre drumul lung pe care îl mai aveau de străbătut, cinstindu-se cu un pahar de vin. Deodată, lumea de afară începe să ţipe. Alarmaţi, cei doi străini ies în uliţă, unde văd o casă cuprinsă de flăcări, iar alături o femeie ţipând:
- Copilul meu, copilul meu este în casă!
Fără să stea pe gânduri, unul din cei doi călători intră printre flăcări şi, după ceva timp, iese cu pruncul în braţe. Femeia îi mulţumeşte cu lacrimi în ochi, în timp ce lumea îl priveşte cu admiraţie, pentru fapta sa. În tot acest timp, prietenul său nici nu se mişcase, ci aştepta liniştit în faţa hanului. Întorşi amândoi la masă, acesta îi spune:
- Eşti nechibzuit. Puteai să mori, ce te-a făcut să-ţi rişti viaţa ?
- Am sărit în flăcări pentru a salva copilul. N-am făcut nimic deosebit. Dacă te uiţi cu atenţie în jurul tău, vezi că toate se jertfesc unele pentru altele: până şi grăuntele din pământ putrezeşte pentru ca din el să răsară o plantă nouă, o mlădiţă care să ducă viaţa mai departe, mama îşi sacrifică tinereţea pentru a-şi creşte copiii şi a-i educa, soldatul moare apărându-şi ţara şi aşa mai departe; toate trăiesc unele pentru celelalte.
- Bine, dar dacă ai fi murit şi tu, ce realizai ?
- Atunci, poate că aş fi fost şi eu asemenea grăuntelui...

Lumea toată este călăuzită de exemplul Mântuitorului, Care S-a jertfit pe Cruce pentru mântuirea noastră. Omul trebuie să urmeze şi el acest exemplu fără de care viaţa nu are sens. Cel cu sufletul curat caută binele celorlalţi şi nu pe al său; se roagă pentru toţi şi nu pentru sine; deci, prin tot ceea ce face, trăieşte pentru ceilalţi, nu doar pentru el însuşi.

“Când vă veţi curăţa sufletele voastre, atunci ele vor străluci şi se vor împărtăşi de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, îndreptate spre
lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire” - Sfântul Dionisie Areopagitul.

Risipitor sau zgârcit? - Pilda numărul 46

Se povesteşte că un bărbat şi femeia sa au venit la un preot să-i ceară sfat. Femeia îşi acuza omul că este prea risipitor, în timp ce bărbatul o mustra pe nevastă că este prea zgârcită. Uitându-se la ei, preotul le-a arătat palma deschisă şi i-a întrebat:
- Dacă mâna mea ar fi mereu astfel, mi-ar mai fi ea la fel de bună ?
- Nu, părinte!
Preotul a strâns atunci puternic pumnul şi, ţinându-l aşa, i-a întrebat:
- Dar dacă mâna mea ar fi mereu astfel, mi-ar fi de ajutor ?
- Nu, bineînţeles, părinte.
- E, atunci mai gândiţi-vă la asta şi o să vedeţi care are dreptate!

“Tot ce întrece dreapta măsură e vătămător. Nici prea mult, nici prea puţin!” - Avva Moise

Prea multă vorbă pentru nimic - Pilda numărul 47

Un măgăruş şedea odată nemişcat, gânditor, cu botul sprijinit de un par al gardului.
- La ce s-o fi gândind prostuţul? întrebă iedul, care, de câtăva vreme, îl privea mirat.
- Numai eu ştiu! interveni mânzul. El se gândeşte la loviturile pe care le-a primit ieri, din pricina stângăciei lui. Căci ştiţi ce-a făcut? A răsturnat ca un neghiob căruciorul cu zarzavaturi la care era înhămat! De altfel aceasta i se citeşte destul de bine pe faţa lui mohorâtă…
- Fac prinsoare că nu-i aşa, zise la rândul ei o puicuţă moţată. El visează cât e de fericit că se află cu noi aici. Nu citiţi asta în ochii lui?
Aceste diferite păreri atraseră atenţia câtorva cai care şedeau priponiţi în apropiere. Fiecare dându-şi câte o părere şi ţinând morţiş la ea, de la o vreme se iscă o ceartă aprinsă.
O vacă, intrând şi ea în vorbă, avu ideea că cel mai bun lucru ar fi să se ducă cu toţii la măgăruş, să le spună el la ce se gândeşte, fiindcă nimeni n-ar putea să ştie aceasta mai bine decât el. Se duseră deci şi-l întrebară:
- Hei, cumetre, de un ceas ne certăm aici ca să aflăm la ce te gândeai dumneata adineaori şi fiecare dintre noi a avut câte o părere. N-ai putea să ne dumireşti chiar dumneata, ca s-o ştim mai bine?
Măgăruşul, dând de câteva ori din cap, greoi, ca un gânditor, le răspunse:
- Drept să vă spun, domnilor, eu nu mă gândeam la nimic!…

Tatăl nostru - Pilda numărul 48

Un om avea mai mulţi copii, dar era foarte supărat, fiindcă fiii săi se certau: ei, purtându-se cu răutate. Azi aşa, mâine aşa… într-un cuvânt, între flăcăi era mereu neînţelegere. Multă durere îi pricinuiau tatălui, care ar fi vrut să-i vadă trăind în pace şi înţelegere.
Vreţi să vă spun cine sunt fraţii aceştia atât de cruzi unii cu ceilalţi? Suntem noi, oamenii. Nu suntem noi toţi oamenii, fiii aceluiaşi tată, Dumnezeu? Ne înţelegem noi, unii cu ceilalţi? Ne iubim aproapele aşa cum ar trebui să o facem? Nu-L doare pe Dumnezeu când vede că între oameni e atâta neînţelegere, minciuni, hoţii, războaie, păcate de tot felul? De ce ne-a făcut Dumnezeu? Ne-a făcut pentru a ne iubi unii pe alţii, pentru ca fiecare să poarte grija celuilalt. Şi pentru fiecare bun creştin, pentru fiecare om care trăieşte fără păcate, în dragoste şi înţelegere cu cei de alături, Dumnezeu se bucură, la fel cum se bucură un tată pentru copiii lui.
Iubindu-ne unii pe alţii, căutând binele celorl