CUVÂNT DESPRE UCIDEREA DE COPII (AVORTUL)

"Iata, fiii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodului pântecelui.

Precum sunt sagetile în mâna celui viteaz, asa sunt copiii parintilor tineri.

Fericit este omul care-si va umple casa de copii; nu se va rusina când va grai cu vrajmasii sai în poarta.” (Ps. 126, 3,4,5)

Un adevar strigator la cer, dar pe care nu-l aude decât Dumnezeu, ne arata ca, în ultimii noua ani, în tara noastra s-au facut peste 11.000.000 de avorturi. Un adevarat genocid national, peste un milion de avorturi pe an!

Atâtea suflete pierdute într-o tara de crestini, care pâna mai ieri lupta contra invaziei pagânilor.

Oamenii trebuie sa realizeze ca, în momentul conceptiei, o noua existenta îsi câstiga dreptul sau la viata, acelasi drept pe care îl are un nou nascut, un copil de scoala ori un adult. Este un pacat de neiertat, împotriva Duhului Sfânt, ca mama sa stinga licarul acelei vieti. Iar pacatul este cu atât mai mare cu cât este savârsit împotriva unei fiinte care este condamnata la moarte fara nici o vina, pacat de moarte împotriva unei fiinte neajutorate, pacat de moarte împotriva lui Dumnezeu si chiar împotriva propriului neam, pe care îl saraceste în numarul sau.

Oare câte talente ori oameni de geniu se vor fi sfârsit înainte de a vedea lumina zilei?

Sufletul viu al fatului ucis poarta chipul lui Dumnezeu în el, iesind desavârsit din mâinile Creatorului. Gravitatea pacatului este cu atât mai cutremuratoare, atunci când rodul pântecelui este ucis de propria lui mama.

Toate pacatele se pot ierta spun Sfintii Parinti, dar pacatul acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi iertat doar cu pretul unor mari nevointe, care uneori pot dura o viata întreaga, pentru ca acei prunci avortati plâng înaintea lui Dumnezeu si cer razbunarea sângelui varsat de mama. De asemenea este bine sa retinem ca sufletele copiilor avortati stau într-un loc unde nu este nici întuneric, nici lumina. Nici nu se bucura, nici nu se chinuiesc. Si ei striga la Dumnezeu “Doamne, pentru ce suntem noi lipsiti de bucuria fetei Tale, caci noi nu am vazut lumina soarelui, nu am vazut frumusetile din aceasta lume si nici nu am facut vreun pacat?” . Si atunci glasul lor se ridica la Dumnezeu iar Dumnezeu va cere sufletele din mâna mamelor ucigase. Iar parintii care au omorât copiii în pântece, daca fac canon, îi elibereaza pe copiii lor din acea stare.

Cel mai mare bine pe care-l putem face în viata, ca om casatorit, este sa dam viata mai departe. Oricât am posti, oricât ne-am ruga, oricât am da de pomana, oricâta nevointa am face în viata, nu este mai mare lucru ca atunci când dam viata unui om. Toti sfintii din ceruri, cu toti îngerii si întregul cer se bucura când se naste un copil.

Mama, daca refuza a da viata, refuza ea însasi a avea viata vesnica. Majoritatea femeilor, foarte comod, justifica faptul ca nu nasc copii mai mult datorita contextului în care traiesc: ca nu au cu ce sa-i hraneasca si sa-i creasca. Însa aceasta este o mare cursa pe care le-o întinde satana.

Trebuie sa fim constienti ca Dumnezeu niciodata nu va da voie sa se nasca un copil fara a avea asigurata bucatica lui de pâine. Este un mers firesc si natural al lucrurilor sa se întâmple asa. Atunci când nu avem credinta în Dumnezeu se produce nefirescul, iar când o mama îsi avorteaza roada pântecelui, nu are credinta în Bunul Dumnezeu, în faptul ca El este deasupra si va ocroti acel copil.

Daca vom dori cu adevarat sanatatea familiei, aceasta stare de lucruri trebuie sa înceteze, dându-ne toata silinta pentru redobândirea credintei în Dumnezeu si înlaturarea indiferentei din sufletele noastre. Sfaturile parintilor duhovnici date celor ce nu voiesc sa aiba copii sunt:

Ø sa nu se casatoreasca, pazindu-si fecioria;

Ø sa traiasca în înfrânare (curatie), cu învoirea ambilor soti.

Mântuitorul aseamana pe cei ce se casatoresc numai pentru pacat sau de ochii lumii sau pentru avere, cu smochinul blestemat care nu voia sa aduca nici o roada pe pamânt. Pentru ca nasterea de copii nu este numai o datorie sociala, fireasca, ci este mai întâi o porunca dumnezeiasca, care contribuie foarte mult la mântuirea parintilor. Sotii care nu vor sa nasca copii, care îi avorteaza sau practica pacatul pazei, sunt pedepsiti de Dumnezeu cu boli de tot felul, cu necazuri în viata, cu grea mustrare de constiinta, iar dincolo cu osânda vesnica ... ,