Nebunia intru Hristos

Fiindca ceea ce n-a putut descoperi intelepciunea lumii, aceea s-a descoperit prin nebunia pentru Hristos; ea a risipit bezna universului, ea a adus cu sine lumina cunostintei. Daca intelepciunea cea dupa fire nu a descoperit nimic, in masura in care putea sa o faca prin rationamente, ce altceva s-ar mai putea astepta astazi de la ea, cand i se pun in fata probleme mai inalte si cand se cere credinta, nu retorica rationamentelor? Asa se face ca Dumnezeu i-a descoperit intelepciunii nebunia. A binevoit sa ne trimita mantuirea printr-o nebunie, nu reala, ci aparenta. Caci in aceasta "nebunie a propovaduirii" se afla intelepciune si putere dumnezeiasca, o intelepciune in fata careia mintea cea mai mareata innebuneste, nimic intelegand. Asa cum o lumina mare este numita lumina orbitoare, tot asa suprema intelepciune este o intelepciune innebunitoare, care innebuneste gandirea rationala. Prin inteleapta propovaduire a acestei intelepciuni a binevoit Dumnezeu ca astazi sa se mantuiasca credinciosii.

Fiindca atunci cand mintea se umple de aceasta inteleapta nebunie, atunci intelepciunea nu poate fi primita decat prin credinta. Obiectul acestei superbe nebunii este revelatia, "bogatia lui Hristos de nepatruns" (Efes. 3, 8), descoperirea unor lucruri "ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor Ce-L iubesc pe El" (I Cor. 2, 9). Comorile acestei intelepciuni spirituale superioare se descopera doar celor ce se incredinteaza, cu toata fiinta, Cuvantului lui Dumnezeu, insusindu-si-L cu credinta vie, ca pe "puterea lui Dumnezeu spre mantuire" (Rom. 1, 18,1 Cor. 1, 18); celor ce au ochi duhovnicesc pentru a le vedea, celor ce, cu auzul duhovnicesc al credintei, aud vorbindu-se despre ele, celor a caror inima, innoita de Duhul Sfant, a primit credinta ca pe "incredintarea celor nadajduite" (Evr. 11, 1), celor ce pot fi recunoscuti dupa masura acestei credinte sau dupa sporirea si experienta pe care le-au dobandit in viata spirituala. "Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga, fiindca ele se judeca duhovniceste" (I Cor. 2, 14). Aceasta intelepciune duhovniceasca este pentru omul firesc nebunie, fiindca ea nu poate fi dobandita decat printr-o inzestrare duhovniceasca de care omul firesc este lipsit cu desavarsire. Pentru el, aceasta este intocmai ca pictura pentru orb si ca muzica pentru surd".

Dar sfantul apostol Pavel si sfantul loan Gura de Aur, dand in vileag limitele "intelepciunii" celei dupa fire sau ale ratiunii naturale, incercarile acesteia" de a se pronunta in chestiuni de credinta, erau departe de gandul de a exclude cu desavarsire activitatea rationala a omului, avand drept scop insusirea si dezvoltarea adevarurilor religioase, prin credinta, si au demonstrat doar faptul ca ratiunea nu poate fi izvorul cunoasterii realitatilor divine, ca adevarurile dumnezeiesti nu pot fi descoperite prin eforturile ratiunii umane, ca ele trebuie primite prin credinta - prin credinta intelegem" (Evr. 11, 3) -, sub acea forma neschimbata in care Dumnezeu insusi a binevoit sa le descopere. Dumnezeu 1-a inzestrat pe om cu ratiune pentru a putea cunoaste si primi ceea ce ii este transmis de la Dumnezeu si nu pentru ca ratiunea sa-si fie suficienta siesi. "Ochii, aceste organe atat de frumoase si de folositoare, daca ar incerca sa vada fara lumina, nici frumusetea si nici calitatea lor deosebite nu le-ar sluji la nimic; ba, dimpotriva, le-ar face rau. Asemenea si sufletul, daca ar vrea sa «vada», lipsindu-se de Duh, si-ar face siesi rau."


URMAREA SE GASESTE LA ADRESA :
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/nebunia-intru-hristos-70108.html