Meteora, un loc linistit

Meteora este un loc unde gasim multe liniste, si totaici se retrag cei care isi doresc ca sa se roage pentru noi, pentru un viitor cat mai frumos a omeniri, sa se termine aceste clipe de cosmar pe care o traversam si pentru multe altele.
Si pentru ca nu am mai scris demult nimica pe acest blog m-am gandit sa dau cateva date despre aceste locuri.

Cu o înălţime de 613 metri de la nivelul mării şi 415 metri de la albia râului Pinios, stânca pe care s-a construit în preajma anului 1340 Mănăstirea Marele Meteor cu hramul Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos, se află în extremitatea vestică a pădurii de piatră şi este cea mai mare. Suprafaţa ei superioară, unde se află mănăstirea, este de 10.000 mp. Urcusul este de 250 metri, iar culuarele săpate în stâncă şi cele 115 trepte abrupte şi neregulate conduc pelerinul, cu efort, dar fără teamă şi în deplină siguranţă, până la intrarea în mănăstire. În anul 1923 scările de sfoară au fost desfiinţate, iar plasa agăţată din turnul special construit mai transportă doar obiecte şi, din când în când, credincioşi vârstnici sau bolnavi.
O construcţie mică şi simplă, săpată în totalitate în stâncă, aflată lângă scara de piatră, este schitul ctitorului mănăstirii, Sfântul Atanasie Meteoritul.
În prima chinovie a Sfintei Meteora, succesor şi împreună ctitor cu Sfântul Atanasie a fost Cuviosul Ioasaf (1350-1423), fostul împărat bizantin Ioan Vresis Paleologul. Ulterior, în 1541-1542, aşezământul a fost renovat şi completat de călugărul Simeon şi ucenicii săi.
Turnul cu balcon pentru scripete şi plasa-lift, construit în 1520, este edificiul care se zăreşte din depărtare şi primul care întâmpină după urcuş. Măreaţă şi impunătoare, Biserica Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos are un iconostas minunat sculptat în lemn poleit cu aur şi un tron ecumenic decorat cu sidef cu încrustaţii artistice (1616-1617). Frescele sunt minunate, datează din secolul al XVI-lea şi se referă la ciclul dogmatic, istoric si liturgic iconogragic al bisericii ortodoxe, o fericită imbinare de artă macedoniană şi cretană. După estimările specialiştilor, unele lucrări aparţin ucenicului lui Teofanis, Georgi Cretanul.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul aflată pe catapeteasmă, este apreciată drept unicat în iconografia ortodoxă. Aspectul particular rezidă din reprezentarea Maicii Domnului – Împărăteasă, cu coroniţă şi veşmânt roşu, cu flori în mâna dreaptă şi spic de grâu în stânga, simbol al grânelor din care se face prescura. Mântuitorul nu este înfăţişat ca un prunc în braţele mamei, aşa cum se obişnuieşte, ci în picioare, înveşmântat ca un prinţ.
În afară de biserica centrală, la Marele Meteor există alte trei biserici paraclis, clădite în perioade diferite: Biserica Sfântul Atanasie aflată la intrarea în mănăstire, Biserica Sf. Constantin şi Elena, construită în 1769 şi Biserica lui Ioannis Prodromos (deschizătorul de drumuri), construită în 1600.
Printre odoare se păstrează capetele fondatorilor mănăstirii, Atanasie şi Ioasaf, moaştele altor sfinţi, darurile împăraţilor bizantini şi patriarhilor, cruci, icoane, manuscrise, cărti vechi pe pergament, vase de cult din argint. În bibliotecă se află aproximativ 600 de volume vechi, codici, manuscrise de mare valoare artistică. Mănăstirea Marea Meteora păstrează bule de aur, sigilii patriarhale şi documente istorice preţioase, lucrări vechi, rare, din secolele XV-XIX, icoane postbizantine din secolele XIV şi XV, vechi lucrări artistice executate manual: sculpturi în lemn, broderii cu fir de aur şi argint.
Fosta Trapeză, construită în anul 1557, a fost transformată în muzeu şi găzduieşte o parte din patrimoniul mănăstirii. Are o lungime de 35 de metri şi o lăţime de 12 metri. Cinci coloane susţin acoperişul care se împarte în patru bolţi simple şi două duble, artistic decorate. În cavitatea Trapezei este pictată Maica Domnului, de o parte şi de alta fiind reprezentaţi Arhanghelii Mihail şi Gavril. În muzeu se găsesc expuse obiecte de mare valoare duhovnicească şi artistică: cruci şi sipete, epitafuri şi icoane, potire şi evanghelii, toiaguri arhiereşti, odăjdii sfinte. De menţionat în mod special, o cruce sculptată de călugărul Daniil, la care a lucrat timp de zece ani şi icoanele de mare valoare artistică: Umilinţa Extremă, Născătoarea de Dumnezeu Plângătoare, Atingerea lui Toma, Evangheliştii.
Vatra – bucătăria din anul 1557, în prezent muzeu popular, care păstrează neştirbită atmosfera de epocă, adăposteşte interesante exponate, vase de bucătărie vechi, din cupru, lut şi lemn.

La Mănăstirea Sfântul Ştefan, cea mai accesibilă pentru pelerini, se poate ajunge din două direcţii: din satul Kastraki sau din oraşul Kalambaka, din partea de sud-vest.
Mănăstirea este ca o cetate, construită în vârful unei stânci gigantice cu o suprafaţă de 7.500 mp. Desene şi gravuri vechi arată că în trecut, la Mănăstirea Sfântul Ştefan se putea urca mai lesne decât la celelalte lăcaşuri meteorice datorită unui pod mobil ce făcea legătura între stânca pe care se află mănăstirea şi versantul Koukoula, diametral opus. Ulterior, podul mobil din considerente de pază şi securitate, a fost înlocuit de un altul, fix, cu lungimea de 8 metri, pe care se ajunge în deplină siguranţă la mănăstire.
Conform inscripţiei lui Ieremia, obârşia vieţii monastice pe această stâncă datează din anul 1192. Cuvioşii Antonie (prima jumătate a secolului al XV-lea) şi Filotei (mijlocul secolului al XVI-lea), sunt consideraţi ctitorii oficiali ai mănăstirii.
Biserica Sfântul Ştefan are o singură încăpere de rugăciune şi a fost construită în anul 1350. La Mănăstirea Sfântul Ştefan a trăit pentru o scurtă perioadă de timp împăratul Bizanţului Andronic al III-lea Paleologos. De atunci mănăstirea s-a numit regală şi patriarhală şi s-a bucurat de anumite privilegii, împăratul făcând importante donaţii.
În 1398, domnul ungro-vlah Ioan Vladislav a donat mănăstirii un fragment de lemn din Sfânta Cruce, părticele din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul şi moşii din România, iar nepotul său, vornicul Dragumar, a donat capul Sfântului Mucenic Haralambie.
În anul 1545, micul naos s-a mărit, iar preotul Nicolae a restaurant, parţial, pictura. Biserica Sfântului Haralambie construită în anul 1789, împodobită cu minunate sculpturi în lemn, a fost distrusă de bombardamente în 1943, iar ulterior reparată şi pictată de celebrul artist contemporan Vlasis Ţitomis. Este o construcţie mareaţă şi impunătoare, cu trei turle. Minunatul altar sculptat în lemn şi sfânta masă, de asemenea sculptată în lemn, împodobesc biserica. În biserică se păstrează capul Sfântului Haralambie, moaşte care săvârşesc şi în zilele noastre nenumărate minuni.
Impresionanta sală de mese a fost transformată în prezent în muzeu, având ca exponate valoroase obiecte din patrimoniul mănăstirii: Evanghelii lucrate cu aur, Sfinte Potire, cădelnţte, manuscrise, icoane postbizantine, veşminte ţesute şi brodate cu fir de aur, sculpturi şi lucrări în filigran. În sacristie şi în biserică, printre odoare se găsesc cruci, vase de cult, icoane, odăjdii, un epitaf, vechi manuscrise cu miniaturi, un brâu lucrat cu fir de aur datând din anul 1778 şi manşetele brodate cu aur care au aparţinut Episcopului Gavriil de Dimitriada.
Mănăstirea Sfântul Ştefan, cu o bogată lucrare duhovnicească şi filantropică, s-a remarcat pentru rolul de centru strategic al luptei macedoniene, la formarea tinerei generaţii şi în învăţământ. Astfel, în anul 1850, mănăstirea a construit în oraşul Kalambaka Şcoala Konstandio şi a donat 80.000 de drahme de aur pentru construirea unui gimnaziu în Trikala.
Dacă în 1880 mănăstirea încă număra o obşte de 31 de monahi, în 1960 ajunsese pustie. Ca urmare a acestui fapt, din anul 1961 mănăstirea a fost preluată de călugăriţe.

Modestă ca suprafaţă, dar impozantă, Mănăstirea Varlaam se află în apropiere de Mănăstirea Marele Meteor, pe o solidă stâncă înaltă de 373 metri. Conform tradiţiei, ea a fost locuită pentru prima oară de pustnicul Varlaam care a construit aici în jurul anului 1350 o bisericuţă cu hramul Sfinţilor Trei Ierarhi şi câteva chilii. Varlaam a urcat pe stâncă cu schele succesive, sprijinite pe grinzi înfipte în găurile dintre stânci. Mai târziu schelele au fost înlocuite cu scări mari de sfoară şi plasă. În anul 1922 au fost cioplite în piatră 129 de trepte care-l conduc pe vizitator, în deplină siguranţă, până în vârful stâncii unde se află mănăstirea. Plasa se mai foloseşte şi astăzi doar pentru transportul alimentelor şi al materialelor necesare întreţinerii sfântului lăcaş.
Mănăstirea Varlaam, în forma cunoscută astăzi, a fost ctitorită după aproape două sute de ani, pe la 1517-1518, când s-au stabilit aici cuvioşii părinţi Theofanis (+1544) şi Nectarios (+1550). Originari din nobila familie a Apsarazilor de la Ioannina, fraţii Nectarios şi Theofanis reclădesc Biserica Trei Ierarhi pe ruinele vechilor ziduri şi, mai târziu, construiesc Biserica Tuturor Sfinţilor şi Biserica lui Ioannis Prodromos (deschizătorul de drumuri).
Biserica cu hramul Tuturor Sfinţilor a fost înălţată în douazeci de zile cu materiale de construcţie ridicate pe stânca meteorică într-o perioadă de 22 de ani. Tradiţia consemnează faptul că părintele Theofanis, ctitorul, fiind de zece luni bolnav, când a fost înştiinţat că s-au terminat lucrările, s-a ridicat din patul de suferinţă ajutat de un toiag şi, când a văzut biserica terminată, a înalţat mâinile slăvind pe Dumnezeu şi mulţumind Tuturor Sfinţilor. Apoi, după cum menţionează placa ctitorului, i-a binecuvântat pe fraţii călugări, pe constructori, pietrari şi tâmplari, după care s-a întors cu bucurie în chilia lui şi s-a mutat la viaţa cea veşnică.
În formă de cruce, cu turlă, biserica Trei Ierarhi a fost decorată ulterior. Naosul a fost pictat în anul 1548 de marele artist cretan Franco Katelano originar din Teba, iar pronaosul a fost pictat în anul 1566 de doi fraţi, Gheorghe şi Franco Kondaris, de asemenea din Teba. Paraclisul Sfinţilor Trei Ierarhi care are o singură încăpere, a fost refăcut în anul 1627 şi pictat în frescă de Stergios şi Kirillos în stil postbizantin, caracteristic primei jumătăţi a secolului al XVII-lea.
Alte clădiri care dăinuie pe platforma stâncii de la Varlaam sunt: vechea Trapeză, azi muzeu, Vatra sau Bucătăria, una dintre cele mai frumoase construcţii de acest fel şi Spitalul.
Spre sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea a funcţionat la Mănăstirea Varlaam un renumit atelier specializat în broderie cu fir de aur.
Printre odoarele mănăstirii care se păstrează în sacristie se află moaştele multor sfinţi, odăjdii, cruci, vase de cult din argint, centura de fier a ctitorului mănăstirii, epitaful brodat cu aur, evanghelii, manuscrise vechi pe pergament şi sute de cărţi. De asemenea, la Mănăstirea Varlaam se păstrează Evanghelia atribuită Împăratului Constantinos Porfirogennitos din anul 959.

Pe o grandioasă stâncă meteorică, impunătoare şi abruptă, la nord-vest de Mănăstirea Sfântul Ştefan, se află Mănăstirea Sfânta Treime. În 1888 s-a cioplit un mic drumeag în stâncă, completat în 1925 cu 140 de trepte, facilitându-se accesul în mănăstire. În vechime, asemeni celorlalte mănăstiri de la Meteora, urcusul se făcea cu scara de sfoară.
Conform tradiţiei, mănăstirea a fost zidită în 18 ani, în perioada 1458-1476, de către monahul Dometios, primul colonizator şi ctitor. Într-un document al împăratului Simeon Vresus Paleologos datând din anul 1362, se menţionează existenţa Mănăstirii Sfânta Treime, cu viaţă monahală de călugări. Tradiţia spune că au fost necesari 70 de ani pentru a urca pe stâncă materialele pentru construcţie şi că abia apoi a început zidirea lăcaşului.
Mănăstirea Sfânta Treime are o biserică şi un paraclis. Biserica are formă de cruce, cu turlă joasă şi două coloane. Pictura realizată în tradiţia postbizantină, este lucrarea fraţilor preoţi pictori Antonie şi Nicolae. Pe cupolă este pictat Dumnezeu Pantocrator, iar în colţurile sferice, cei patru evanghelişti între care Sfântul Evanghelist Luca este reprezentat pictând icoana Maicii Domnului. Catapeteasma originală, sculptată în lemn, cu vechile sale icoane, a fost furată. Paraclisul Sfântul Ioan Botezătorul, de formă circulară, cu cupolă, cioplit în stâncă, înzestrat cu valoroase icoane, a fost construit şi pictat în anul 1862.
Complexul de construcţii al mănăstirii cuprinde trapeza (sala de mese), bucătăria, chiliile, sălile de recepţie, două bazine pentru colectarea apei şi alte încăperi auxiliare. La intrarea în mănăstire se află o mică bisericuţă săpată în stâncă. Pereţii au fost pictaţi de călugării Damaskinos, Arsenios şi Ionas. Muzeul de Artă Populară al mănăstirii, cuprinzând o bogată colecţie de ţesături foarte vechi, vase, unelte şi obiecte de artă populară, prezintă un interes deosebit pentru vizitatori.
De pe terasa Mănăstirii Sfânta Treime priveliştea este de neuitat. La sud-est se află Mănăstirea Sfântul Ştefan, la nord-vest Mănăstirea Varlaam şi Mănăstirea Marelui Meteor, iar la sud oraşul Kalambaka. Suprafaţa de 10.000 mp din vârful stâncii include, în afara construcţiilor sfântului lăcaş, şi puţin teren arabil.

În apropiere de satul Kastraki şi între mănăstirile părăsite Prodromu şi Pantocrator, pe stănca ei solitară, dăinuie Mănăstirea Sfântul Nicolae Anapafsas. Cercetătorii afirmă că denumirea provine de la numele persoanei pe cheltuiala căreia s-a construit prima ctitorie.
Mănăstirea, în forma ei de astăzi, a fost construită la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, probabil peste ruinele unui lăcaş mai vechi. Suprafaţa redusă şi îngustimea stâncii pe care este aşezată mănăstirea a constituit cauza principală a realizării de construcţii cu mai multe etaje. Astfel, la primul nivel se află biserica şi trapeza, iar la al doilea, chiliile. Construcţia bisericii a început în preajma anului 1510, cu cheltuiala lui Dionisios Mitropolit de Larisa şi a lui Nicanor, arhiereu exarh de Stagon (Kalambaka). Din primele decenii ale secolului al XVI-lea când mănăstirea a fost complet restaurată şi s-a ridicat din temelie Biserica Sfântul Nicolae, viaţa monahală organizată se desfăşoară necontenit până în prezent.
Biserica alungită, cu o singură încăpere în formă de patrulater, cu o cupolă mică în centrul acoperişului, este lipită în partea de sud de peretele mănăstirii care urmează forma neregulată a stâncii.
Decorarea bisericii, dupa cum atestă o inscripţie, s-a terminat în anul 1527. Pictor a fost călugărul Theofanis Strelitzas (+1559), din Creta, întemeietor al şcolii cretane de pictură bizantină. Pictura naosului Bisericii Sfântului Nicolae este cea mai veche lucrare a lui Theofanis în care îşi pune amprenta personală cu toate trăsăturile specifice ale inconfundabilei sale arte: nobleţe, vioiciune, prospeţime, tonuri blânde şi luminoase şi, în general, o calitate de excepţie şi o tehnică desăvârşită a proiectării şi repartizării cromatice a formelor specifice care, în final, s-au cristalizat în marile ansambluri de pictură ale maturităţii sale artistice, în Mănăstirile Marea Lavră şi Stavronikita din Sfântul Munte Athos.
Pelerinul poate vizita Paraclisul Sfântului Antonie, Osuarul şi Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul, iar la ultimul nivel, vechea Sfântă Masă, cu fresce, servind în prezent drept loc oficial de primire.

Între mănăstirile Varlaam şi Sfânta Treime, la sud-est de Marele Meteor, pe culmea unei stânci zvelte, verticale, din pădurea de piatră de la Meteora, se află Mănăstirea Rousanou. Este un ansamblu încântător, cu patru etaje, care a căpătat forma arhitectonică de bază în deceniul trei al secolului al XVI-lea. Biserica şi câteva chilii se situează la parter, iar la etaj arhondaricul cu camerele de primire, chilii şi alte încăperi auxiliare.
Vizitatorul care trece pe la poalele acestei stânci este cuprins de un sentiment de teamă şi admiraţie privind laturile aproape vericale ale stâncii care se continuă cu zidurile mănăstirii. Întreaga suprafaţă a vârfului stăncii constituie incinta mănăstirii. Ca şi la celelalte aşezăminte de la Meteora, la început accesul se făcea cu ajutorul scărilor de sfoară. Mai târziu au fost construite două poduri de lemn, iar în 1936, pornind din versantul opus, au fost construite două poduri de piatră. Numele mănăstirii provine de la satul Rosana din Tessalia în care s-a născut cel dintâi ctitor.
Izvoarele istorice precizează că Mănăstirea Rousanou a fost întemeiată în anul 1288 de călugării Nicodim şi Benedict. În anul 1545 a fost renovată şi completată cu alte construcţii de către călugării Maxim şi Ioasaf din Ioannina. Biserica mănăstirii are hramul Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos, este decorată cu minunate fresce şi are odoare deosebite printre care icoane, vase de cult, cruci, odăjdii şi moaşte ale sfinţilor. Din punct de vedere arhitectural, este o biserică bizantină cu turle, cu trei spaţii decorate cu picturi murale remarcabile, inspirate din ciclul istoric şi liturgic al bisericii ortodoxe. Iconostasul este sculptat în lemn şi poleit cu aur, iar strana de închinare la icoana Născătoarei de Dumnezeu este împodobită cu modele măiestrit lucrate în sidef. Frescele despre care inscripţia spune că au fost realizate în anul 1561 cu participarea stareţului Arsenie, se păstrează într-o formă foarte bună în pofida vechimii lor de peste 400 de ani. Aici se află unul dintre cele mai importante şi mai strălucitoare ansambluri picturale ale perioadei postbizantine. Frescele care acoperă tot naosul şi pronaosul, aparţin şcolii cretane (după estimările specialiştilor, ucenicului lui Theofanis din Creta, Georgi).
La Mănăstirea Rousanou, pe lângă Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos, la 4 decembrie se cinsteşte cu deosebită evlavie Sfănta Muceniţă Varvara.
Pe la mijlocul secolului al XVI-lea a funcţionat la Mănăstirea Rousanou un atelier de manuscrise.