Coliva aminteşte de o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor. Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere.
Pentru cinstirea înaintaşilor trecuţi la Domnul, 'se face colivă din seminţe de grâu şi din alte roade de multe feluri ce sunt aduse ca prinos lui Dumnezeu', care 'arată că şi omul este o sămânţă, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul iarăşi va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viaţa ce va să fie şi aducându-se viu şi desăvârşit lui Hristos. Căci precum această sămânţă se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare şi aduce mult rod, tot astfel şi omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăşi va învia. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor', spune Sfântul Simeon al Tesalonicului.
Pe lângă colivă, în această zi se împarte mâncare pentru sufletul celor adormiţi, dar şi alte prinoase, lucruri folositoare pentru semenii noştri. De asemenea, în unele locuri, la sate există tradiţia ca în această zi, în casele gospodarilor, să se facă o masă de pomenire la care sunt chemaţi rudele, vecinii, dar şi oameni nevoiaşi.
marți, 8 noiembrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Legaturii Ortodoxe
- MITROPOLII, ARHIEPISCOPII, EPISCOPII ROMÂNEŞTI
- Mitropolia Moldovei si Bucovinei (http://www.mmb.ro/)
- Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale (http://www.mitropolia-paris.ro/)
- Mitropolia Ortodoxa Romana pentru Germania si Europa Centrala (http://www.mitropolia-ro.de/)
- Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Fleacului şi Clujului (http://www.arhiepiscopia-ort-cluj.org/)
- Episcopia Dunarii de Jos (http://www.edj.ro/)
- Episcopia Sloboziei si Calarasilor (http://www.sf-esc.ro/)
- Episcopia Caransebesului (http://www.episcopia-caransebesului.go.ro/)
- Episcopia Ramnicului (http://www.episcopia-ramnicului.ro/)
- Arhiepiscopia Tomisului (http://www.arhiepiscopia.tomrad.ro/)
- The Romanian Orthodox Episcopate of America (http://www.roea.org/)
- BISERICI, MĂNĂSTIRI, PAROHII ROMÂNEŞTI
- Mănăstirea Golia, Iaşi, Romania (http://www.golia.ro/)
- Mănăstirea Horaiţa (http://horaita.mmb.ro/)
- Mănăstirea Sihăstria (http://sihastria.mmb.ro/)
- Mănăstirea Secu (http://secu.mmb.ro/)
- Mănăstirea Sfânta Maria - Techirghiol (http://www.sfanta-maria.ro/)
- Romanian Monasteries (http://www.romanian-monasteries.go.ro/)
- Mănăstiri din Bucovina (http://www.manastiri-bucovina.go.ro/)
- Mănăstirea Putna (http://www.manastirea-putna.go.ro/)
- Mănăstirea Cernica (http://www.cernica.go.ro/)
- Mănăstirea Tismana (http://www.manastirea-tismana.go.ro/)
- Mănăstirea Cozia (http://www.manastirea-cozia.go.ro/)
- Mănăstirea Frăsinei (http://www.manastirea-frasinei.go.ro/)
- Mănăstirea Vladimireşti (http://www.manastirea-vladimiresti.go.ro/)
- Mănăstirea Afteia (http://www.manastirea-afteia.go.ro/)
- Mănăstirea Stelea (http://www.manastirea-stelea.go.ro/)
- Mănăstirea Bogdana, Rădăuţi (http://www.bogdana.ro/)
- Parohia "Sf. Ioan Botezătorul", Bîrnova, Iaşi (http://parohiabarnova.tripod.com/)
- Biserica "Sf. Elefterie", Bucuresti (http://www.sfelefterie.go.ro/)
- Biserica Stavropoleos, Bucuresti (http://stavropoleos.starnets.ro/)
- Biserica "Sf. Silvestru", Bucuresti (http://biserica-sfantul-silvestru.ines.ro/)
- Biserica Schitul Magureanu, Bucuresti (http://www.schitulmagureanu.org/)
- Biserica Sfantul Stelian-Lucaci, Bucuresti (http://www.bisericasfstelian.ro/)
- Parohia Serban Voda, Bucuresti (http://users.pcnet.ro/serbanvoda/)
- Catedrala Ortodoxa Romana Tirgu-Mures (http://wwwold.netsoft.ro/catedrala/)
- Sfinta Manastire Iezer (http://www.geocities.com/Athens/Delphi/9202/)
- Parohia Vascauti (http://www.geocities.com/ghedani/)
- Parohia Tubingen (http://parohia.tuebingen.free.fr/)
- Biserica Ortodoxa Romana "Sf. Nicolae", Vancouver, Canada (http://www.geocities.com/Athens/Cyprus/1303/)
- Biserica "Sf. Parascheva", Boston, SUA (http://www.SaintParascheva.org/)
- Biserica Ortodoxă Română "Sf. Ioan Botezătorul", Montreal (http://www.bor-montreal.ca/)
- Biserica "Sfântul Apostol Andrei", Mississauga (http://www.sfapostolandrei.com/)
- SITE-URI ALE ALTOR BISERICI ORTODOXE
- Manastirile Athosului si Meteorele (http://jp.rdsar.ro/)
- Mount Athos (http://www.inathos.gr/athos/en/)
- ECCLESIA - The Site of the Church of Greece (http://www.ecclesia.gr/English/EnIndex.html)
- Greek Orthodox Patriarchate of Alexandria and all Africa (http://www.greece.org/gopatalex/)
- Greek Orthodox Archdiocese of America (http://www.goarch.org/)
- Ecumenical Patriarchate of Constantinople (http://www.patriarchate.org/)
- The Monastery of St. John, Theologian, Patmos, Greece (http://www.theplaka.com/patmos/msj/index.htm)
- Meteora (http://www.culture.gr/2/21/212/21207a/e212ga02.html)
- Serbian Orthodox Church (http://www.spc.org.yu/)
- Serbian Orthodox Diocese of Raska and Prizren (http://www.kosovo.com/default1.html)
- Russian Orthodox Church (http://www.russian-orthodox-church.org.ru/)
- Bulgarian Orthodox Church (http://bulch.tripod.com/boc/)
- The Armenian Church Directory (http://www.cilicia.com/armo_church_directory.html)
- Orthodox Patriarchate of Georgia (http://www.patriarchate.ge/eng/en.htm)
- Patriarhia de Alexandria (http://www.greece.org/gopatalex/)
- The Church of Albania (http://www.orthodoxalbania.org/)
- The Church of Poland (http://www.orthodox.pl/)
- The Church of the Czech and Slovak Republics (http://www.pravoslav.gts.cz/)
- Syrian Orthodox Church (http://www.syrianorthodoxchurch.org/)
- St Nicholas Russian Orthodox Church, Dallas, Texas (http://www.orthodox.net/)
- Antiochian Orthodox Christian Archdiocese of North America (http://www.antiochian.org/)
- Biserica Ortodoxa a Finlandei (http://www.ort.fi/)
- Valamo monastery in Finland (http://www.valamo.fi/)
- Orthodox Monasteries in North America (http://omna.nettinker.com/)
- The Cathedral Church of St. John the Baptist (http://www.stjohndc.org/)
- Indian Orthodox Church (http://www.indianorthodoxchurch.com/)
- Ecumenical Patriarchate - The Orthodox Metropolis of Korea (http://orthodox.or.kr/english/e_main.htm)
- PAGINI PERSONALE
- Poezii crestin ortodoxe (http://serafim.golia.ro/poezii/)
- Pagina ortodoxa (http://www.homepagez.com/ortodox/index.html)
- Sfaturi Ortodoxe (http://www.sfaturiortodoxe.ro/)
- Nistea's Page (http://www.nistea.com/)
- Pagina monahului Savatie Baştovoi (http://www.ournet.md/~crestin/)
- PAGINI DIVERSE
- BIBLIA sau Sfinta Scriptura (http://biblioteca.golia.ro/biblia/)
- Filocalia - treptele desavarsirii ortodoxe (http://www.filocalia.ro/)
- Biserica Ortodoxa Romana - Crestinism (http://www.crestinism-ortodox.ro/)
- Revista "Ideea crestina" (http://www.ideeacrestina.8m.com/)
- Revista "Biserica si problemele vremii" (http://www.bpv.8m.com/)
- OrthoLogia - jurnal de apologetica ortodoxa (http://www.ortho-logia.com/)
- Seminarul teologic liceal "Veniamin Costachi", Mănăstirea Neamţ (http://www.semmnt.ro/)
- Early Church Fathers (http://www.ccel.org/fathers2/)
- Theologic Systems (http://www.theologic.com/)
- Protopresbyter Alexander Schmemann Web Site (http://www.schmemann.org/)
- Romanian Christian Orthodox Page (http://www.plasticsusa.com/ortho/index.htm)
- Saint John Maximovitch Eastern Orthodox Web Page (http://saintjohnwonderworker.org/)
- The Saint John Chrysostom Webpage (http://www.chrysostom.org/)
- Orthodox Resources (http://orthodox.phpbase.net/)
- Conferinţe şi predici audio mp3 ale duhovnicilor români (http://www.resurse-ortodoxe.com/)
- OrthodoxWiki (http://orthodoxwiki.org/Main_Page)
- ALTELE
- Resurse Ortodoxe Romanesti (http://ortodox.tripod.com/)
- Orthodox Christian Links (http://www.geocities.com/Athens/7734/orthlink.htm)
- TheoLogic Systems: Orthodox WorldLinks (http://www.theologic.com/links/)
- The Orthodox Christian Foundation (http://www.ocf.org/)
- Creştinism Ortodox - Ortodoxia pe Web: catalog, clasamente, motor de căutare (http://ro.orthodoxlinks.info/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu