Mândria sau trufia, supraestimarea noastră şi dispreţuirea semenilor, nesupunere, invidie, clevetire, blasfemie.

Păcatul mândriei, după cuvântul Sfintei Scripturi, izvorăşte nemijlocit din firea omenească, (Marcu 7.21 -22) slăbită prin păcatul strămoşesc.
Sfântul Ioan Scărarul ne spune că: „Mândria este tăgăduirea lui Dumnezeu, născocirea dracilor, dispreţuirea oamenilor, maica osândirii aproapelui, nepoata laudelor, semnul nerodirii duhovniceşti, îndepărtarea ajutorului lui Dumnezeu, înaintemergătoarea ieşirii din minţi, pricinuitoarea căderii în păcate, luarea în stăpânire de diavoli, izvor al mâniei, uşa făţărniciei, cauza nemilostivirii, păzitoarea păcatelor, contabila amarnică a greşelilor altora, judecarea oamenilor, potrivnica lui Dumnezeu, rădăcina hulei".
Mândria deşi este aşezată la urmă, este, prin origine şi timp, prima patimă, „tiran crud" şi nepăsător, „monstru foarte crud şi mai mare decât toate păcatele de mai înainte", care îi pierde cu o muşcătură cumplită îndeosebi pe cei desăvârşiţi şi ajunşi pe treptele cele mai înalte ale virtuţilor.
Spre deosebire de celelalte patimi care au puteri limitate, aceasta are aspectul unei boli generalizate care nu se mulţumeşte să vatăme doar un mădular sau o singură funcţiune spirituală a sufletului, ci caută să-1 robească în întregime, să-l ducă spre distrugerea totală. Ea caută să surpe şi să nimicească din temelii întreaga cetate a virtuţilor.
La modul general, mândria are două înfăţişări:
- mândria sau trufia trupească şi
- mândria sau trufia duhovnicească.
In timp ce prima atacă mai ales pe, începători, cea de a doua îi războieşte cu precădere pe cei mai înaintaţi duhovniceşte, la care ispitele trupului au fost înfrânte.

„Între mijloacele cele mai eficiente de luptă împotriva acestei patimi, ascetica ortodoxă insistă asupra următoarelor:
- frica de Dumnezeu,
- meditarea la viaţa şi pilda Mântuitorului nostru lisus Hristos,
- întruparea smereniei desăvârşite,
- cercetarea noastră şi cunoaşterea de sine sinceră şi autentică care ne ajută să vedem nu numai lucrurile bune pe care le avem ci şi lipsurile şi slăbiciunile noastre,
- conştientizarea nimicniciei şi nevredniciei noastre în faţa iubirii şi ajutorului lui Dumnezeu,
- fuga de laude şi de elogii,
- meditarea la zădărnicia tuturor celor prezente şi trecătoare;
- rugăciunea stăruitoare către Dumnezeu pentru dobândirea darurilor duhovniceşti şi netrecătoare şi pentru trăirea lor ca expresii ale bunătăţii şi iubirii infinite a lui Dumnezeu faţă de noi.
(Parintele Hristofor - Duhul Lumesc, Duhul Antihristic)