Moastele Sfantului Maxim Marturisitorul la Iasi

Moastele Sfantului Maxim Marturisitorul la Iasi

Ca în fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere şi de mărturisire comună pentru credincioşi din ţară şi din străinătate, care vin la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale altor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.

Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Maxim Mărturisitorul care vor fi aduse de la Mănăstirea “Sfântul Pavel Xiropotamiteanul” din Muntele Athos. Delegaţia athonită condusă de Părintele Partenie – stareţul mănăstirii – va sosi la Iaşi sâmbătă 9 octombrie.

Sfântul Maxim Mărturisitorul a trăit în secolul 7 şi este unul dintre Stâlpii Ortodoxiei – cel mai aprig luptător împotriva ereziei monotelite. Pentru a-l reduce la tăcere, împăratul Constans al II-lea a trebuit să îi taie limba şi mâna dreaptă şi să îl exileze la marginea imperiului, în părţile Georgiei de astăzi de unde s-a şi mutat la Domnul în scurt timp fără a face nici cel mai mic compromis dogmatic.

Mâna sa dreaptă tăiată de eretici, însă rămasă întreagă şi nestricată de, iată, mai bine de 1300 de ani, constituie singurele sfinte moaşte care ni s-au păstrat de la acest mare cuvios. Ele se găsesc la Mânăstirea Sfântul Pavel din Athos şi, la invitaţia IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei vor fi scoase întâia oară din Sfântul Munte şi aduse spre închinare la Iaşi, la sărbătoarea Sfintei Parascheva.

După cum se ştie, Sfântul Maxim Mărturisitorul a adormit în data de 13 august 662. Sursele greceşti vorbesc despre „Schemaris” ca loc al morţii sale care a fost identificat de cercetători drept cetatea Muri (Tsikhe Muri) de lângă Tsageri – Georgia. Această teză este susţinută şi de o puternică tradiţie locală care plasează mormântul Sfântului chiar la baza muntelui pe care este ridicată cetatea Muri. Acum pe locul mormântului se găseşte o mică biserică, însă în vechime era o mănăstire numită „a Sfântului Maxim”. În joia din Săptămâna Luminată localnicii îl prăznuiau aici pe Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Poate pentru că data de 13 august este Odovania praznicului Schimbării la Faţă, poate şi pentru că Biserica a socotit că se cuvenea ca Sfântul Maxim să fie pomenit în ianuarie, alături de marii teologi, prăznuirea sa a fost hotărâtă definitiv pentru 21 ianuarie. În 13 august, data adormirii lui, în calendar este însă menţionată „Mutarea moaştelor Sfântului Maxim Mărturisitorul din Georgia la Constantinopol”. Unele surse sunt chiar mai precise arătând că moaştele Sfântului ar fi fost aduse de fapt pe ţărmul asiatic al Constantinopolului, în Mânăstirea Maicii Domnului din Chrysopolis unde el vieţuise ca monah.

Bazându-se pe faptul că singurele surse care vorbesc despre mutarea moaştelor Sfântului la Constantinopol sunt unele texte liturgice târzii (secolele 11- 12), dar care nu precizează însă nicăieri când a avut loc această mutare cât şi pe tradiţiile locale georgiene, unii cercetători opinează chiar că este posibil ca un astfel de transfer să nu fi avut niciodată loc.

Fie că moaştele Sfântului Maxim au rămas în vreun loc neştiut în Georgia, fie că au fost aduse la Constantinopol şi s-au risipit după cucerirea lui de către turci, se pare că astăzi ele nu se mai păstrează.

Se păstrează însă o parte din mâna dreaptă a Sfântului, cea care împăratul Constans a poruncit să fie tăiată în anul 662 în Constantinopol. Nu se ştie când acest odor de mare preţ a ajuns în Athos. Cea mai mare parte din arhivele mânăstirii Sfântul Pavel s-a pierdut mai întâi în 1307 când catalanii au pustiit Sfântul Munte şi apoi în cumplitul incendiu care a distrus mânăstirea în 1902. Toate vechile proschinitare ale Sfântului Munte confirmă însă prezenţa acestor sfinte moaşte la Mânăstirea Sfântul Pavel.

Este limpede că un lucru atât de valoros nu putea să circule oricum. Posibil ca mâna Sfântului Maxim să fi fost adusă din Constantinopol în secolul 11 de însuşi ctitorul mânăstirii, Sfântul Pavel Xiropotamitul, care, fiind de neam împărătesc, a adus din Bizanţ cu el, o mare bucată din lemnul Sfintei Cruci şi alte odoare de preţ pentru cele două ctitorii ale sale din Athos.

O altă posibilitate care nu trebuie exclusă este ca mâna Sfântului Maxim să fi fost dăruită mânăstirii de prinţesa Maro, fiica craiului Serbiei, Gheorghe Brancovici. Ea fusese dată de soţie sultanului Murad al II-lea şi a fost cea care l-a crescut pe Mahomed al II-lea, viitorul cuceritor al Constantinopolului. Având dreptul de a-şi păstra credinţa creştină şi bucurându-se de un statut special la curtea sultanului, ea a recuperat darurile magilor care fuseseră prădate de turci de la una din bisericile din Constantinopol şi le-a adus în 1470 la Mânăstirea Sfântul Pavel dimpreună cu alte odoare. Este posibil ca între aceste „alte odoare” să fi fost şi mâna Sfântului Maxim Mărturisitorul.

Să dăm slavă lui Dumnezeu că aceste sfinte moaşte s-au păstrat până în zilele noastre spre mărturie a dreptei credinţe şi îndemn pentru noi de a mărturisi adevărul, după pilda celor de odinioară.

sursa: Lumea Credintei nr. 10/2010

P.S. AICI puteţi citi un articol mai larg despre viaţa Sfântului Maxim Mărturisitorul