De multe ori moartea îi prinde pe oameni nepregãtiţi! De ce Dumnezeu nu îngãduie sã ne cunoaştem momentul morţii? Ce este bine sã facem?
Frati crestini,
La portile cetãtii Nainului - asa cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca (7, 11-16) - se întâlnesc douã convoaie de oameni: din cetate iesea un convoi de îngropare, în care o mamã vãduvã, cu inima sfâsiatã de durere, petrecea la cimitir pe unicul sãu fiu, iar din afara cetãtii venea Iisus Hristos, urmat de ucenicii Sãi si de o multime de credinciosi.
Domnul Iisus, înduiosat de marea durere a sãrmanei vãduve, se apropie de ea si îi spune cuvintele: ''Nu plânge!''. Apoi, apropiindu-se de sicriul tânãrului si unicului ei fiu, rosteste dumnezeiestile Sale cuvinte: ''Tinere, tie îti zic, scoalã-te!''. Iar cel mort pânã în clipa aceea s-a ridicat si a început a grãi. În marea tãcere care s-a asternut atunci peste cele douã convoaie, Mântuitorul l-a redat pe tânãr, viu, mamei sale. Biata mamã, poate, a mai plâns si dupã aceea, dar plânsul ei era plâns de bucurie, pentru cã durerea încetase; iar multimea a fost cuprinsã de fricã si toti preamãreau pe Dumnezeu pentru aceastã înviere din morti, sãvârsitã în vãzul tuturor.
Frati crestini,
Tânãrul din Nain, mort când nu se astepta, ne dovedeste fiecãruia dintre noi cã moartea fãrã de veste îi poate surprinde nu numai pe bãtrâni si bãtrâne, ci chiar si pe tineri.
De obicei tânãrul, si nu numai el, se gândeste la toate, numai la moarte nu vrea sã se gândeascã. Dacã îi aminteste cineva despre aceasta, el râde cu dispret sau cu nepãsare, ca si cum nu va muri niciodatã si deci nu se cuvine sã-i întuneci viata cu asemenea gânduri. Ca si cum moartea este numai pentru altii, nu si pentru el.
Totusi moartea vine pe neasteptate si pentru copilul din leagãn, si pentru tânãrul nepãsãtor, si pentru bãtrânul înãlbit de ani.
Cartea Sfântã ne spune cã ceasul mortii, la fel ca si ''ziua Domnului vine asa, ca un fur noaptea'' (I Tesaloniceni 5, 2). Stiti cã tâlharul niciodatã nu se anuntã când vine la furat. El apare când nu te astepti, când toti dorm fãrã nici o grijã. Asa face de multe ori si moartea! Când omul crede cã viata nu-i mai este amenintatã de nici o primejdie, când se scufundã în treburile obsnuite ca într-un somn adânc, tocmai atunci se apropie moartea, ca sã-i curme rãtãcirea vietii.
DE MULTE ORI MOARTEA ÎI PRINDE PE OAMENI NEPREGÃTITI!
În cartea profetului Daniel din Biblie, ni se aminteste visul regelui Nabucodonosor din Babilon. Într-o noapte, acel falnic rege din Babilon a visat un copac urias, cu vârful pânã la cer si cu ramurile pânã la marginile pãmântului; frunzele copacului erau frumoase, iar roadele sale erau mari si gustoase si din ele se hrãneau semintiile oamenilor si toate vietuitoarelor. Dar, pe când copacul se înãlta tot mai falnic, un glas din cer s-a auzit zicând: ''Doborâti copacul si tãiati-i crengile, scuturati frunzele lui si împrãstiati roadele lui'' (Daniel 4, 11).
Regele Nabucodonosor s-a îngrozit. La cererea lui, profetul Daniel îi tãlmãceste visul, care însemna sfârsitul nãprasnic al vietii lui Nabucodonosor, ca pedeapsã pentru nedreptãtile sale.
Dar visul, cu porunca de a ''doborî copacul'', mai înseamnã si sfârsitul jalnic al fiecãrui om. Cãci ce altceva este omul decât un pom sãdit pe pãmânt - care, la porunca lui Dumnezeu, cade ca si lovit de trãsnet - ori un fir de iarbã cosit sau smuls din rãdãcinã?
Se întâmplã uneori ca, în vecinãtatea noastrã, sã cunoastem un om îndestulat cu de toate, bine vãzut de cei din jur, care îl privesc si îl laudã ca pe un pom frumos si plin de roadã. Ramurile neamului sãu se întind în lung si în lat, în rubedenii numeroase. Este sãnãtos si tânãr, toti din jurul lui îi ureazã sã trãiascã multi ani.
Dar, tocmai în clipa când parcã nici o umbrã nu-i tulburã fericirea, deodatã, rãsunã si pentru el cumplitul glas: ''Doborâti copacul!''. Si porunca se împlineste, iar moartea îl loveste pe neasteptate: sugrumat de cancer sau de o boalã de inimã, zdrobit de un accident nedorit de nimeni sau lovit, sub o altã formã, de o moarte nãprasnicã. Cei din jur aflã cu uimire cã cel plin de viatã pânã acum câteva ore s-a stins din lumea de aici, pentru totdeauna.
Câte întâmplãri din acestea nu v-a fost dat sã vedeti în jurul dumneavoastrã, în familiile dumneavoastrã sau între cunoscuti?!
Ceea ce este mai dureros nu este numai faptul cã moartea vine fãrã de veste, ci mai ales cã ea îi surprinde pe oameni nepregãtiti pentru acest pas decisiv.
Nu putem sti cât de pregãtit sau cât de nepregãtit de moarte a fost tânãrul din Nain. Fiind însã unicul fiu al unei vãduve, lipsit de îndrumarea si autoritatea tatãlui sãu, poate îsi va fi adunat si el destule pãcate ale tineretilor sale pânã în ceasul neasteptat al mortii.
Acel tânãr însã a avut atunci ocazia unicã de a se întâlni pe drumul cãtre cimitir cu Însusi Stãpânul vietii si al mortii, cu Iisus Mântuitorul Care, înduiosat de lacrimile mamei, îl cheamã pe tânãr iarãsi la viata aceasta pãmânteascã.
Fãrã îndoialã cã acel tânãr a vãzut dincolo un peisaj de neuitat, încât tot restul vietii si l-a trãit cu mai multã luare-aminte decât toti ceilalti tineri de vârsta lui. Dar câti tineri pot avea experienta uluitoare a tânãrului vãduvei din Nain? Aproape nici unul!
Totusi, câti tineri, si nu numai tineri, din vremea noastrã, nepregãtiti de moarte, îsi continuã viata în dezordine, cu nepãsare, ca si cum n-ar muri niciodatã?
Si, dacã s-ar putea lega un dialog cu un astfel de tânãr dupã ce a trecut pragul celeilalte lumi, l-ai putea întreba:
Ce-ai fãcut, tinere? Te-ai nenorocit pentru totdeauna! Pentru cã sufletul tãu era plin de pãcate: de pãrinti n-ai ascultat, de Dumnezeu nu te-ai temut, ci adeseori L-ai înjurat si L-ai tãgãduit, de rugãciune nu te-ai îngrijit, de desfãtãri nu te-ai ferit, la urmãrile faptelor tale celor rele nu te-ai gândit, la suflet si la judecata lui Dumnezeu n-ai cugetat.
Te-ai nenorocit pentru vesnicie, pentru cã pomul vietii tale nu numai cã s-a tãiat fãrã de veste, dar se va si arunca în foc.
Drept rãspuns, tânãrul, dupã ce a gustat putin din moarte si a vãzut ce este dincolo, nu va mai râde cu dispret, ci se va cãi cumplit pentru lipsa lui de seriozitate si de întelepciune, dar atunci va fi prea târziu.
Asemenea surprize cumplite se pot întâmpla oricui, oriunde si la orice vârstã.
CE ESTE BINE SÃ FACEM?
Frati crestini,
De moarte nimeni nu poate scãpa. Toti suntem datori sã plãtim acest tribut obstesc, atunci când va rândui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
Dacã ceasul mortii ne este necunoscut si suntem îndemnati sã priveghem si sã ne pregãtim ca pentru cel mai mare si ultimul examen din viata noastrã pãmânteascã, atunci aceastã asteptare a clipei din urmã nu trebuie sã fie o stare pasivã, de nelucrare, plinã de groazã, ci, dimpotrivã, trebuie sã fie o asteptare seninã, însotitã de muncã statornicã, plinã de hãrnicie si de voie bunã. Sã avem însã, în acelasi timp, o grijã neîncetatã pentru a ne pãstra - pe cât se poate - sufletul cinstit, inima curatã si trupul neîntinat de patimi, stiind cã trupul împreunã cu sufletul nostru sunt locasul Duhului Sfânt din noi.
Sã meditãm asupra faptului cã toate trec, toate curg, iar noi odatã cu ele strãbatem drumurile vietii. Asa precum toamna se despoaie copacii de frunze si seva lor începe sã se împutineze, asa si viata noastrã scade în fiecare an, în fiecare lunã si în fiecare orã.
Floarea tineretii se vestejeste, lumina bucuriilor pãmântesti se stinge, bãtrânetea cea grea se apropie, prietenii mor, cei de aproape se depãrteazã si ne pãrãsesc...
Mormintele celor dragi zac fãrã de glas, doar sufletele unora dintre mortii nostri au ajuns în mâna lui Dumnezeu.
Asa trece viata noastrã, asa trecem fiecare dintre noi, ca niste umbre pe fata pãmântului, pânã când nu ne mai vede nimeni, pânã când aproape toti ne uitã, ajungând niste morti uitati de orice inimã...
Drept aceea:
- sã ne sfintim viata prin Sfintele Taine, lãsate de Dumnezeu oamenilor;
- sã trãim în bunã întelegere unii cu altii;
- sã nu ne bârfim între noi, sã nu ne înselãm unii pe altii, sã nu ne invidiem si sã nu ne urâm unii pe altii, ci dimpotrivã sã ne sârguim a trãi ca fratii, fiind cu totii fii ai aceluiasi Pãrinte Ceresc pe Care Îl numim Tatãl nostru;
- sã ne ostenim a ne trãi vremelnica noastrã viatã asa dupã cum ne îndeamnã Sfântul Apostol Pavel: ''Îngãduindu-vã unii pe altii si iertând unii altora, dacã are cineva vreo plângere împotriva cuiva; dupã cum si Hristos v-a iertat vouã, asa sã iertati si voi.
Iar peste toate acestea, îmbrãcati-vã întru dragoste, care este legãtura desãvârsirii.
Si pacea lui Hristos, întru care ati fost chemati, ca sã fiti un singur trup, sã stãpâneascã în inimile voastre'' în veci. Amin (Coloseni 3, 13-15).
Alte articole pe tema Moarte:
Sursa:http://www.razboiulnevazut.org/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu