M-am întâlnit cu Hristos! Ce minune!

Dragi prieteni! Într-o zi în jurul orei 16 vorbeam cu Dumnezeu şi îi mărturiseam că nu îl simt, că nu îl văd ochii mei din cauza păcatelor. Că nu simt iubirea Lui, pentru că sunt realmente orb! Am plâns pentru acest lucru şi m-am frământat, dar Hristos mi-a adus pace în inimă... În minutele următoare am ieşit din casa pregătit să mă întâlnesc cu un prieten, dar Dumnezeu, dragul de El, m-a dus pe altă cărare.

Am ajuns în faţa unei Biserici, pe treptele ei se afla o femeie săracă, bătrână, care o întâlnisem în trecut şi îi dădusem ceva de pomană. Acum plângea biata femeie, nemângâiata de nimeni, ba de durerile ei sufleteşti, ba de cele trupeşti. Văzând-o aşa tristă, cu lacrimi pe obraz, m-am apropiat de dânsa, stânjenit puţin ce-i drept, dar m-am apropiat şi am întrebat-o ce-a păţit. Şi şi-a adus aminte de mine, de chipul meu.

Mi-a relatat cu o durere sfâşietoare că picioarele îi sunt degerate şi că are nevoie să fie ajutată cu bănuţi (presupun pentru a ajunge acasă în satul ei sau pentru a mânca). I-am dăruit cât am avut şi eu şi a fost tare bucuroasă. Dar mai bucuroasă era când şi-a adus aminte că cineva i-a dăruit un iaurt ca să mănânce, şi mi-a relatat că în sinea ei chiar îşi dorea acest lucru. Văzându-i iarăşi lacrimile, i-am luat căpuşorul şi i l-am dus la pieptul meu, iar femeia dintr-o adâncă mulţumire mi-a sărutat mâna, şi mi-a spus că am ajutat-o enorm, deşi nu am realizat mare lucru! Nu am vrut să îmi sărute mâna, dar m-a paralizat momentul. Am rugat-o să meargă spre gară, ca să se încălzească la picioare şi m-a ascultat cu multă bucurie!

Nu credeam vreodată să îmbrăţişez un sărac, nu vă pot descrie ce mă minunez acum când scriu, că îmi dau seama seama că pe Hristos Însuşi l-am îmbrăţişat! Eu chiar m-am întâlnit cu Hristos! Mare este Hristos în oameni, dar din smerenie se face mic, mic, ca să nu ne stânjeneasca pe noi care trecem pe lângă El... să nu ne forţeze să-L iubim, ci să adorăm să-L iubim! Cine îmi va spune mie acum că în oameni nu e Hristos!? Fraţii mei, când nu îl găsiţi pe Hristos, mergeţi la cei bolnavi, mergeţi la săraci, la cei din închisoare, la cei în suferinţă, din familie sau străini... E acolo ascuns mic, dar cutremurător de MARE când îl descoperi!

Ca o concluzie pot afirma frăţiorii mei de pe OT, că în lacrimile din ochii femeii, s-au întâlnit inima mea, cu inima ei, în Hristos... în dragostea Lui!

Cu adâncă nevrednicie pentru o minune că aceasta,

(Adrian)

Sursa:Ortodoxia Tinerilor