In Biserica Ortodoxa spovedania
este personala, individuala, nu colectiva. Desi acest fel de
marturisire este obligatoriu, in Postul Sfintilor Apostoli Petru si
Pavel din acest an, am intalnit o persoana care a marturisit ca
parintele a spovedit-o deodata cu alte persoane.
Nu stiu daca mai exista duhovnici care sa spovedeasca in acelasi timp mai multe persoane, insa un lucru e cert: acesti slujitori nu-si iau misiunea in serios. Rolul lor este sa stabileasca gravitatea pacatului savarsit si sa acorde un canon acolo unde situatia o cere. Pierd din vedere ca dupa cum bolnavilor nu li se prescrie acelasi medicament, ci dupa natura bolii lor, tot asa de variate sunt si caile de vindecare sufleteasca. Nu se potriveste pentru toti acelasi sfat, pe unii ii vatama ceea ce altora le este de folos.
Intr-o spovedanie colectiva, persoana se pierde in multime, ceea ce ajunge sa aiba importanta este masa anonima si impersonala. A le cere oamenilor sa-si marturiseasca cu totii pacatele in acelasi timp, e o invitatie pe care o consider un pas spre desfiintarea spovedaniei. Oamenii vor ajunge in scurt timp, daca vor fi partasi spovedaniei colective, sa-si marturiseasca pacatele in gand, sau chiar rostindu-le, in timpul unei slujbe.
Slujitorii care apeleaza la spovedania publica ar trebui sa fie cu luare aminte la randuiala spovedaniei si ar putea observa ca rugaciunile sunt la singular si nu la plural: "Iata fiule…" si nu "Iata fiilor", "te iert" si nu "va iert".
Daca spovedania publica ar trebui sa faca parte din viata Bisericii, atunci de ce s-ar mai canonisi asa de aspru duhovnicul care divulga secretul marturisirii: in Canonul 120 al Nomocanonului in 228 de titluri se precizeaza - "parintele spiritual daca descopera cuiva pacatele marturisite de cineva, sa fie supus epitimiei: sa fie pedepsit trei ani si numai odata sa se cuminece si in fiecare zi sa faca o suta de metanii".
In spovedania colectiva, lipseste punerea mainilor, fara ea spovedania nu este completa. Asa cere Canonul 8 al Sinodului I si Sfantul Tarasie in comentariu sau: "Drept aceea din canonul acesta trebuie a se invata Parintii cei duhovnicesti sa-si puna mainile pe capul celor ce se pocaiesc, cand le citesc rugaciunea cea iertatoare". Asemeni marturiseste si Sfantul Ciprian in povetele sale Catre Preoti: "niciun pacatos nu poate fi primit in Biserica, decat dupa ce si-a marturisit pacatele si a primit de la voi punerea mainilor".
Nadajduiesc ca aceasta spovedanie colectiva sa inceteze, iar preotii care o practica, sa inteleaga ca trebuie sa participe la boala credinciosului, sa-i arate ca sufera mai mult decat el pentru durerea in care se afla, sa-i descopere ca este un parinte si nu un prestator de servicii.
Adrian Cocosila
Nu stiu daca mai exista duhovnici care sa spovedeasca in acelasi timp mai multe persoane, insa un lucru e cert: acesti slujitori nu-si iau misiunea in serios. Rolul lor este sa stabileasca gravitatea pacatului savarsit si sa acorde un canon acolo unde situatia o cere. Pierd din vedere ca dupa cum bolnavilor nu li se prescrie acelasi medicament, ci dupa natura bolii lor, tot asa de variate sunt si caile de vindecare sufleteasca. Nu se potriveste pentru toti acelasi sfat, pe unii ii vatama ceea ce altora le este de folos.
Intr-o spovedanie colectiva, persoana se pierde in multime, ceea ce ajunge sa aiba importanta este masa anonima si impersonala. A le cere oamenilor sa-si marturiseasca cu totii pacatele in acelasi timp, e o invitatie pe care o consider un pas spre desfiintarea spovedaniei. Oamenii vor ajunge in scurt timp, daca vor fi partasi spovedaniei colective, sa-si marturiseasca pacatele in gand, sau chiar rostindu-le, in timpul unei slujbe.
Slujitorii care apeleaza la spovedania publica ar trebui sa fie cu luare aminte la randuiala spovedaniei si ar putea observa ca rugaciunile sunt la singular si nu la plural: "Iata fiule…" si nu "Iata fiilor", "te iert" si nu "va iert".
Daca spovedania publica ar trebui sa faca parte din viata Bisericii, atunci de ce s-ar mai canonisi asa de aspru duhovnicul care divulga secretul marturisirii: in Canonul 120 al Nomocanonului in 228 de titluri se precizeaza - "parintele spiritual daca descopera cuiva pacatele marturisite de cineva, sa fie supus epitimiei: sa fie pedepsit trei ani si numai odata sa se cuminece si in fiecare zi sa faca o suta de metanii".
In spovedania colectiva, lipseste punerea mainilor, fara ea spovedania nu este completa. Asa cere Canonul 8 al Sinodului I si Sfantul Tarasie in comentariu sau: "Drept aceea din canonul acesta trebuie a se invata Parintii cei duhovnicesti sa-si puna mainile pe capul celor ce se pocaiesc, cand le citesc rugaciunea cea iertatoare". Asemeni marturiseste si Sfantul Ciprian in povetele sale Catre Preoti: "niciun pacatos nu poate fi primit in Biserica, decat dupa ce si-a marturisit pacatele si a primit de la voi punerea mainilor".
Nadajduiesc ca aceasta spovedanie colectiva sa inceteze, iar preotii care o practica, sa inteleaga ca trebuie sa participe la boala credinciosului, sa-i arate ca sufera mai mult decat el pentru durerea in care se afla, sa-i descopere ca este un parinte si nu un prestator de servicii.
Adrian Cocosila
Sursa: http://www.crestinortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu