Atât bunătatea, cât şi răutatea au o forţă iradiantă.
Ispitele semănate de draci îndeamnă la păcate care la început par
dulci, dar pe urmă lasă o amărăciune care devine de nesuportat prin
dezvoltarea lor în patimi. Omul are o dulceaţă în sine şi o răspândeşte
în afară. Dimpotrivă, în omul pătimaş se aşează o drojdie de amărăciune,
care, prin faţa lui întunecată, se răspândeşte şi în afară. Omul bun îi
îndulceşte pe toţi pe măsura bunătăţii lui. De aceea sfinţii comunică o
dulceaţă sufletească. Omul rău îi amărăşte şi îi agită pe toţi. Atât
bunătatea, cât şi răutatea au o forţă iradiantă. De aici se vede că,
atunci când cineva devine rău, fără să fi suferit vreo influenţă văzută
pe măsura răutăţii lui, trebuie să fi primit această influenţă de la
fiinţe rele nevăzute.
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 698 la
Varsanufie şi Ioan,
Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 402)
http://www.doxologia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu