In plansul de marti seara, Sfantul Efrem Sirul, spune: "Suflete, pentru ce astepti vreme, iar nu gand?"
Orice amanare
a intoarcerii catre Dumnezeu este periculoasa, ea putand sa nu se mai
implineasca vreodata. Mantuirea nu este un lucru care se planifica ori
care are nevoie de lucruri exterioare. Nu! Singurul lucru de care avem
nevoie pentru a pune inceput bun mantuirii noastre este gandul hotarat
de a nu mai savarsi pacatul si de a inmulti dragostea lui Dumnezeu.
Gandul de a pune inceput mantuirii noastre nu are nevoie de timp, el fiind mai presus de timp. Intr-o clipa doar, talharul
de pe Cruce s-a invrednicit de Rai. Aici si acum este momentul cel mai
favorabil al mantuirii noastre. Aici, nu in alta parte; acum, nu
altadata.
Crezand in cuvintele lui Dumnezeu si
sfidand asa-zisa "intelepciune" a acestei lumi cazute, primim de la
Dumnezeu putere duhovniceasca si ajungem sa implinim in viata noastra
"cele cu neputinta la om", insa cu putinta la Dumnezeu (Luca 18, 27).
Timpul si locul mantuirii
Sotul, sotia, copiii, rudele, colegii
de munca, vecinii, prietenii, locul in care traim si timpul vietii
noastre sunt cele mai bune conditii in care sa ne mantuim, oricat de
aspre ar fi unele dintre acestea. Inca si mai mult, in aceste conditii
nu numai pe noi suntem datori sa ne sfintim, ci si pe cei de langa noi,
impreuna cu locul si cu timpul.
Parintele Clement Paunescu, duhovnicul de la Manastirea Aninoasa,
spune: "Sotia, copii, parintii, vecinii, locul de munca sunt ideale
pentru fiecare dintre noi. Sa va spun de ce. Daca nu ar fi asa, la
Judecata, am zice: "Doamne, eu as fi mers pe calea mantuirii, dar sotia,
copii, locul de munca m-au tras inapoi." Nu! O sa vedem, Dincolo, ca
toate au fost cele mai bune pentru noi. Timpul in care traim. "Eu,
Clement, traiesc timpul cel mai bun al mantuirii mele." Acum este timpul
optim pentru mantuirea mea si asa trebuie sa gandim fiecare."
La randul sau, parintele Ghelasie de la Frasinei,
spune: "Fiecare trebuie ca, in locul in care este, sa se aduca pe sine
si pe cei din jur, toate, in dar lui Dumnezeu, in chip tainic, si acest
Ritual al neincetatei inchinari si liturghisiri a voii lui Dumnezeu va
incepe sa arda pacatul. (...) Sa rabzi, cu multumire si tarie
neclintita, stand intr-un loc (familie, serviciu, chilie), nemiscat in
inchinarea cea catre Domnul, aduce cu sine un foc al prefacerii care
incepe sa-i stimuleze-angajeze, intr-un anume fel, pe toti cei din jur.
(...) Sa ramai acolo unde esti, cum vrei sa se schimbe ceva, daca nu isi
poarta fiecare cu barbatie crucea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Nu te
interesa prea mult de ce fac ceilalti si, mai ales, nu raspunde la
provocari, tine-ti cu strictete canonul de ascultare si ritualul de
rugaciune-inchinare, ca pe legamantul starii impreuna cu Dumnezeu. (...)
Cei rai si cei buni trebuie sa stea impreuna, sa se inteleaga cumva,
acasa, la serviciu, peste tot. Cei cu ravna duhovniceasca stau in
mijlocul celorlalti, nestiuti de nimeni, si se roaga in taina si
Dumnezeu lucreaza prin ei. Si asa, fara sa se bage de seama, Domnul
schimba raul in bine. Aici e marea taina, ca Dumnezeu asteapta pana la
sfarsit si cei rai se pot intoarce in ultimul ceas. Cu o rugaciune
curata, inaltata catre Hristos, sfintii au scos pe aproapele din iad.
Important e sa pui intre tine si celalalt pe Hristos, ca El este Calea
de la inima la inima."
Timpul in care ne miscam (acum si aici)
poate fi "timp al caderii" sau "timp al ridicarii", in functie de
credinta si de vointa noastra; poate fi "timp al rodirii" sau "timp al
risipirii" darurilor primite de la Dumnezeu. Numai de noi depinde
sfintirea sau profanarea timpului vietii noastre.
In plansul de marti seara, Sfantul Efrem Sirul
ne invata sa ne rugam, zicand: "Cu indrazneala totdeauna striga
Dascalul: Primeste, cel ce esti intru stapanire, fraul; cel intru robie,
cinstea cea intocmai; saracule, bogatia cea nejefuita. Pentru ce nu
vrei slobozenia, ci stramtorarea? Pentru ce astepti vreme, iar nu gand?
Pentru ce esti prieten celui viclean, si nu ai dor de mantuire? Pentru
ce nu ajutam firii, avand vreme? Pana inca esti domn al gandurilor tale;
pana nu se osteneste trupul si cugetarea; pana nu intru puterea altora
zace binele tau; pana aratat iti este tie darul, iar nu cu indoiala, si
de adancul inimii tale darul se apuca; pana cand lacrimile tale sunt
vestiri pentru iesirea ta: intampina, stai vitejeste impotriva patimilor
impreuna cu ajutorul lui Dumnezeu la razboi; fa vitejie asupra lui
Goliat, sa nu apuce mai inainte talharul, sa nu te rapeasca mai-nainte
ucigasul, ca nu cineva din silitorii si din rapitorii imparatiei sa te
incuie pe tine afara."
Teodor Danalache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu