Desenele animate sunt si au fost dintotdeauna pline de scene violente, iar micutii telespectatori sunt destul de usor influentati in directia unui comportament la fel de violent.
Un copil petrece in medie 30 de ore pe saptamana in fata televizorului, cele mai multe urmarind desene animate, inca de la varste foarte fragede. Majoritatea serialelor se bazeaza pe tematica luptei dintre bine si rau, dar de cele mai multe ori, batalia se da cu sange, arme revolutionare sau tehnici supranaturale. Chiar daca producatorii actuali pot fi blamati pentru tipul de desene cu care ii obisnuiesc pe copii, nici clasicele episoade animate nu par a fi prea pasnice.
Copiii sunt oglinda părinţilor, aşa cum sunt crescuţi aşa se comportă, ei imită comportamentul părinţilor până la o anumită vârstă. Dar ce se poate întâmpla când părinţii nu au timp suficient pe care să îl petreacă alături de copii? Pe cine imită aceştia?Dar ce se întâmplă dacă micuţii sunt uitaţi în faţa micilor ecrane?
Prin analogie, ei ar trebui să imite ceea ce văd la televizor. De la
acestă idee porneşte şi tema proiectului de cercetare şi anume “În ce
măsură influenţează desenele animate violente dezvoltarea psihologică a
copiilor?”
Lucrarea de faţă doreşte să sublinieze transformarile de ordin psihologic pe care le suferă copiii, precum şi schimbarea comportamentului în cadrul relaţiilor cu societatea şi gradul de interiorizare al copiilor, cauzate de desenele animate violente. Privitor la această temă s-au mai realizat cercetări atât în România cât şi pe plan internaţional, care au demonstrat faptul că copiii petrec mai mult de 4 ore pe zi în faţa televizorului şi îşi adaptează alimentaţia în funcţie de ceea ce văd în reclamele de la televizor, lucru care a condus la o generaţie de copii cu grave probleme de greutate.
Obiectivul cercetării este de a diminua fenomenul “copiilor crescuţi de televizor“. Ulterior interpretării rezultatelor cercetării în cazul în care concluziile nu sunt satisfăcătoare pot fi determinate unele strategii de combatere a acestui fenomen, iniţierea unor programe şi acţiuni şcolare (grădiniţe). Această lucrare de cercetare îşi propune să descopere care este cauza comportamentului violent al copiilor din ce în ce mai întâlnite atât în grădiniţe cât şi în locurile de joacă şi ce ar trebui să facă părinţii şi societatea pentru a combate acest fenomen
Lucrarea de faţă doreşte să sublinieze transformarile de ordin psihologic pe care le suferă copiii, precum şi schimbarea comportamentului în cadrul relaţiilor cu societatea şi gradul de interiorizare al copiilor, cauzate de desenele animate violente. Privitor la această temă s-au mai realizat cercetări atât în România cât şi pe plan internaţional, care au demonstrat faptul că copiii petrec mai mult de 4 ore pe zi în faţa televizorului şi îşi adaptează alimentaţia în funcţie de ceea ce văd în reclamele de la televizor, lucru care a condus la o generaţie de copii cu grave probleme de greutate.
Obiectivul cercetării este de a diminua fenomenul “copiilor crescuţi de televizor“. Ulterior interpretării rezultatelor cercetării în cazul în care concluziile nu sunt satisfăcătoare pot fi determinate unele strategii de combatere a acestui fenomen, iniţierea unor programe şi acţiuni şcolare (grădiniţe). Această lucrare de cercetare îşi propune să descopere care este cauza comportamentului violent al copiilor din ce în ce mai întâlnite atât în grădiniţe cât şi în locurile de joacă şi ce ar trebui să facă părinţii şi societatea pentru a combate acest fenomen
Cadrul teoretic
Poveştile, basmele pe care copiii le ascultau altădată de la părinţi şi
bunici au prins treptat viaţa nu numai la teatru dar şi din ce în ce
mai des în desenele animate, începând cu “Omuleţul Gopo”, ”Scufiţa
Roşie” până la “Pokemon” şi “X-Men”. Evoluţia desenelor animate a
devenit din ce în ce mai îngrijorătoare deoarece s-a trecut brusc de la
desenele inocente la desene violente. Dacă acum câţiva ani copiii
învăţau din desenele animate cum să se comporte civilizat, să iubească
natura şi animalele, acum învăţă să se comporte violent şi să mânânce
nesănătos.
Cercetarea vine în completarea articolelor si reportajelor prezente în mass-media, şi pe internet. Referitor la această temă, nu au fost scrise foarte multe cărţi identificându-se doar scurte pasaje în câteva cărţi care au ca temă influenţa mass-media. S-au făcut numeroase cercetări pe această temă, un studiu recent realizat de o echipă de la Centrul de Sociologie Urbană şi Regională CURS(2006) a arătat că personajele preferate ale copiilor sunt Tom şi Jerry, serial care potrivit psihologilor este una dintre cele mai violente producţii tv: la fiecare 20 de secunde un personaj este lovit, cade sau suferă un accident (în această categorie sunt incluse şi desene precum “Ciocănitoarea Woody”, ”Looney Tunes”).
În revista Mami este publicat un articol de Oana Maria Popescu, în care se discută despre “hipnoza din desenele animate”.Articolul încearcă să scoată in evidenţă valoarea hipnotică pe care o au desenele animate asupra copiilor, indusă de focalizarea atenţiei.
Un alt studiu realizat de membrii CAN în colaborare cu Centrul de Studii Media a urmărit “Evaluarea reprezentării violenţei în programele de televiziune”. Studiul prezintă rezultatele monitorizării a 11 canale de televiziune si incearca sa traga un semnal de alarmă în ceea ce priveşte conţinutul programelor difuzate de canalele de desene animate Jetix şi Cartoon Network. Concluzia este că programele de desene animate sunt de 7 ori mai violente decât programele de tip ficţional transmise de programele generaliste.
Un articol publicat pe site-ul Bucuria are ca titlu “Televizorul, al treilea părinte”. Articolul face referire la faptul că televizorul face parte din viaţa copiilor încă de la vârsta de 2 ani, influenţându-le atitudinea, limbajul şi comportamentul. Incearcă să atragă atenţiă părinţilor care îşi uită copiii în faţa televizorului şi nu îşi fac timp să explice copiilor ce este bine şi ce nu din ce văd ei la televizor.
În ziarul Cotidianul, într-un scurt articol semnat de Alice Năstase, se discută despre abandonul copiilor în faţa micilor ecrane, pironiţi cu ochii la Cartoon Network sau Jetix. Părinţii găsesc in televizor o dădacă, neluand in seamă efectele negative care unele programe le au asupra celor mici.
În Jurnalul National, în articolul cu titlul “Televizorul - un părinte agresiv” se discută despre generaţia de copii crescută în faţa blocului, cu cheia de gât, care a pierdut teren în faţa generaţiei crescute cu ochii în televizor.
Psihologul Mirela Zivari, din ziarul Libertatea, susţine că desenele animate îi afectează pe micuţi la nivel subliminal, prin accentuarea tendinţelor agresive şi îi sfătuieşte pe părinţi să nu le interzică vizionarea acestor programe, ci dimpotrivă, să îşi facă timp să vizioneze alături de copii aceste programe şi să le explice ceea ce văd.
Cercetarea vine în completarea articolelor si reportajelor prezente în mass-media, şi pe internet. Referitor la această temă, nu au fost scrise foarte multe cărţi identificându-se doar scurte pasaje în câteva cărţi care au ca temă influenţa mass-media. S-au făcut numeroase cercetări pe această temă, un studiu recent realizat de o echipă de la Centrul de Sociologie Urbană şi Regională CURS(2006) a arătat că personajele preferate ale copiilor sunt Tom şi Jerry, serial care potrivit psihologilor este una dintre cele mai violente producţii tv: la fiecare 20 de secunde un personaj este lovit, cade sau suferă un accident (în această categorie sunt incluse şi desene precum “Ciocănitoarea Woody”, ”Looney Tunes”).
În revista Mami este publicat un articol de Oana Maria Popescu, în care se discută despre “hipnoza din desenele animate”.Articolul încearcă să scoată in evidenţă valoarea hipnotică pe care o au desenele animate asupra copiilor, indusă de focalizarea atenţiei.
Un alt studiu realizat de membrii CAN în colaborare cu Centrul de Studii Media a urmărit “Evaluarea reprezentării violenţei în programele de televiziune”. Studiul prezintă rezultatele monitorizării a 11 canale de televiziune si incearca sa traga un semnal de alarmă în ceea ce priveşte conţinutul programelor difuzate de canalele de desene animate Jetix şi Cartoon Network. Concluzia este că programele de desene animate sunt de 7 ori mai violente decât programele de tip ficţional transmise de programele generaliste.
Un articol publicat pe site-ul Bucuria are ca titlu “Televizorul, al treilea părinte”. Articolul face referire la faptul că televizorul face parte din viaţa copiilor încă de la vârsta de 2 ani, influenţându-le atitudinea, limbajul şi comportamentul. Incearcă să atragă atenţiă părinţilor care îşi uită copiii în faţa televizorului şi nu îşi fac timp să explice copiilor ce este bine şi ce nu din ce văd ei la televizor.
În ziarul Cotidianul, într-un scurt articol semnat de Alice Năstase, se discută despre abandonul copiilor în faţa micilor ecrane, pironiţi cu ochii la Cartoon Network sau Jetix. Părinţii găsesc in televizor o dădacă, neluand in seamă efectele negative care unele programe le au asupra celor mici.
În Jurnalul National, în articolul cu titlul “Televizorul - un părinte agresiv” se discută despre generaţia de copii crescută în faţa blocului, cu cheia de gât, care a pierdut teren în faţa generaţiei crescute cu ochii în televizor.
Psihologul Mirela Zivari, din ziarul Libertatea, susţine că desenele animate îi afectează pe micuţi la nivel subliminal, prin accentuarea tendinţelor agresive şi îi sfătuieşte pe părinţi să nu le interzică vizionarea acestor programe, ci dimpotrivă, să îşi facă timp să vizioneze alături de copii aceste programe şi să le explice ceea ce văd.
Ipoteze
O primă ipoteză porneşte de la ideea că desenele animate violente
transformă joaca inocentă a copiilor intr-o joaca violenta,este
transformatǎ joaca copiilor într-una violentǎ,dacǎ aceştia urmǎresc în
mod constant programele de desene animate cu o mare încǎrcǎturǎ de
violentǎ.Ei nu se mai joacă cu păpuşi, maşinuţe ci imită personaje din
desene animate, care se lovesc, îşi vorbesc urât si zgomotos sau chiar
se elimina unul pe celălalt. Cea de-a doua ipoteză îşi propune sa
verifice dacă părinţii poartă o vină in schimbarea comportamentului
copiilor, dacă ei sunt vinovati când îşi îndeamnă copiii să se uite la
desene şi îi cheamă de fiecare dată când începe un nou serial din
desenele preferate si dacă ei sunt in măsură să le interzică vizionarea
acestor programe.
Emisiunile de desene animate conţin, în medie, de
două ori mai multe scene de violenţă faţă de cele generaliste, arată un
studiu Unicef -”Reprezentarea violenţei televizuale şi protecţia
copilului” - realizat de Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de
Comunicare de la Universitatea din Bucureşti. Astfel, dacă în cazul
televiziunilor generaliste, ca TVR 1 şi PRO TV, media actelor de
violenţă dintr-o oră de emisie este de 9 până la 23,4, în ceea ce
priveşte canalele de desene animate media e de 20 până la 37, valoarea
maximă fiind înregistrată de postul Cartoon Network.
Specialiştii în psihologia copilului spun că desenele animate, contrar opiniei generale a părinţilor, au efecte dăunătoare asupra micuţilor.
Specialiştii în psihologia copilului spun că desenele animate, contrar opiniei generale a părinţilor, au efecte dăunătoare asupra micuţilor.
“Îi învaţă pe copii că violenţa este o soluţie în
rezolvarea problemelor, ceea ce e foarte periculos pentru cei mici; în
plus, ei interiorizează imaginile negative şi se încarcă cu agresivitate
de la desene, stare ce rămâne la nivelul subconştientului şi reapare
noaptea, creându-le insomnii şi coşmaruri”, spune psihologul Daniela
Gheorghe. Mai mult, ea explică şi faptul că cei mici intră în pielea
personajelor din desene animate şi trăiesc într-o lume ireală.
Psihologul povesteşte că, de exemplu, a avut la terapie un copil de
patru ani care trecea printr-o perioadă de doliu, cu depresie, deşi
familia nu avusese nici un deces în familie, motivul fiind doar moartea
personajului de desene animate Scooby Doo.
“Copilul nu are capacitatea de a filtra şi, fără educaţia părinţilor, el ia violenţa ca pe o soluţie de a obţine puterea; de aceea, desenele animate trebuie sortate şi explicate, mai mult, părinţii trebuie să vorbească cu copilul să vadă ce a înţeles din ce a văzut şi să îl înveţe să devină un consumator de desene nonviolente”, explică psihologul. De altfel, şi Edmond McLoughney, reprezentantul Unicef în România, a spus că “cea mai mare parte a responsabilităţii de a feri copiii de astfel de violenţe televizate cade pe umerii familiei, ce trebuie să-şi dea seama de efectele violenţei asupra unei minţi tinere”. Specialiştii prezenţi la lansarea studiului au concluzionat că este nevoie de programe de educaţie parentală, pentru că, deşi se spune că meseria de părinte e născută, ea se şi învaţă.
“Copilul nu are capacitatea de a filtra şi, fără educaţia părinţilor, el ia violenţa ca pe o soluţie de a obţine puterea; de aceea, desenele animate trebuie sortate şi explicate, mai mult, părinţii trebuie să vorbească cu copilul să vadă ce a înţeles din ce a văzut şi să îl înveţe să devină un consumator de desene nonviolente”, explică psihologul. De altfel, şi Edmond McLoughney, reprezentantul Unicef în România, a spus că “cea mai mare parte a responsabilităţii de a feri copiii de astfel de violenţe televizate cade pe umerii familiei, ce trebuie să-şi dea seama de efectele violenţei asupra unei minţi tinere”. Specialiştii prezenţi la lansarea studiului au concluzionat că este nevoie de programe de educaţie parentală, pentru că, deşi se spune că meseria de părinte e născută, ea se şi învaţă.
Happy three friends (trei prieteni fericiti)
http://www.manastirea-vlahuta.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu