Problema cimitirelor private a constituit, in ultima vreme, un subiect abordat atat in presa scrisa, cat si in audiovizual. Pozitia Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) in aceasta chestiune a starnit reactii vehemente, Biserica fiind pe nedrept acuzata ca doreste sa detina monopolul in privinta administrării cimitirelor, din interes economic.
În prezent, BOR nu administrează decât cimitirele din mediul rural,
în care locurile de veci sunt gratuite. În mediul urban, cimitirele se
află în administrarea primăriilor, iar locurile de veci se vând sau se
concesionează contra unor tarife stabilite de către Consiliul Local. În
momentul de faţă, legislaţia în vigoare nu permite înfiinţarea de
cimitire private, organizarea şi funcţionarea cimitirelor intrând
exclusiv în atribuţia unităţilor de cult sau a administraţiei publice
locale.Există un interes al Bisericii în această chestiune? Ce consecinţe ar putea avea apariţia iniţiativei private în cazul cimitirelor? Care sunt considerentele legale şi care este situaţia în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei? Sunt doar câteva dintre întrebările la care ne-a răspuns pr. ic. stavr. Marian Timofte, consilier în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor.
În ultima perioadă, în presă a existat o controversă legată de un aşa-zis interes al Bisericii Ortodoxe Române de a deţine monopolul în ceea ce priveşte administrarea cimitirelor. Au fost voci care au spus că Biserica ţine cu tot dinadinsul să nu se schimbe reglementările în vigoare referitoare la această chestiune. Care este adevărul?
Am tot citit despre dezbaterile care au încins din nou spiritele în anumite medii ale presei româneşti, insistându-se aproape obsesiv pe un anumit interes economic. Nejustificat şi fără nicio logică, s-a tot insinuat faptul că Biserica se opune săvârşirii slujbelor în cimitirele private şi, în general, este împotriva cimitirelor private, din cauză că acestea ar intra în concurenţă cu veniturile pe care le-ar realiza Biserica. Este cât se poate de fals şi foarte simplu de observat că lucrurile nu stau aşa. Pentru că intenţia înfiinţării cimitirelor există doar în mediul urban. Biserica, prin parohii şi mănăstiri, administrează cimitire exclusiv în mediul rural. Iar, la ţară, preotul din parohie nu percepe niciun ban când pune la dispoziţie enoriaşilor un loc de veci din cimitirul satului. În oraş, lucrurile stau altfel. Cimitirele sunt administrate de autoritatea publică locală şi, în cazul înfiinţării cimitirelor private, acestea ar intra într-o concurenţă în privinţa banilor cu statul, în niciun caz cu Biserica.
Apoi, legat de interesul economic, banii merg către serviciile funerare. Sunt, cum se ştie, şi în Iaşi, şi în mai toate oraşele mari din ţară, sute de firme de pompe funebre. Aceste firme, într-adevăr, realizează şi cumulează venituri interesante, pe care le obţin de la clienţii care înţeleg să li se adreseze pentru servicii funerare. Ţin să precizez că la nivelul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei nu există nicio firmă de pompe funebre. Încât, repet, insistenţa de a pune în relaţie reacţia Bisericii vizavi de cimitirele private cu teama de a i se reduce din venituri este ilogică, incorectă, nu are niciun fel de fundament, niciun fel de raţiune.
De ce consideră Biserica Ortodoxă că nu este potrivit ca cimitirele să devină o afacere?
Problema cimitirelor private este privită cu reticenţă, cu rezervă de către BOR, iar Mitropolia Moldovei şi Bucovinei respectă hotărârile Sfântului Sinod, care fac referire la această chestiune. Este vorba despre trei hotărâri, din februarie, din iulie şi din octombrie 2012, care vizează partea duhovnicească sau aspectele practice ale acestei chestiuni. Iar această parte duhovnicească stă în legătură cu percepţia existentă în spiritualitatea ortodoxă, conform căreia cimitirul este asimilat unui loc sacru. Or, în momentul în care un om de afaceri organizează un cimitir privat, pentru el acesta nu va însemna niciodată un loc sacru, ci sursa lui de bani. Este un business şi nimic mai mult, iar Biserica creştină nu poate rămâne nepăsătoare faţă de posibilitatea tratării cu lipsă de respect a ceea ce se consideră a fi sacru. Pentru că acolo credincioşii merg şi stropesc cu agheazmă mormintele în ziua de Bobotează, aprind lumânări de Înviere, la mormintele strămoşilor, iar preotul, în afară de slujba înhumării, este chemat la parastase sau să sfinţească crucea de la mormânt. Apoi, în perioada cuprinsă între Paşti şi Pogorârea Sfântului Duh, în funcţie de obiceiul locului, preotul este chemat să facă acele pomeniri la morminte, cunoscute în popor sub denumirea de Paştile blajinilor. Aşadar, nu ne este indiferent faptul că, la un moment dat, un afacerist privat ar putea fi lipsit de consideraţie faţă de toate aceste lucruri.
Cimitirele, administrate fie de primării, fie de biserici
Dincolo de reglementările acestea de ordin intern ale BOR, care sunt argumentele legale care îndreptăţesc Biserica să se opună înfiinţării cimitirelor private?
Există Hotărârea de Guvern 955/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 660/22 iulie 2004, care poartă denumirea de Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local. La titlul Organizarea şi funcţionarea cimitirelor, la art. 22, alineatul 2 se spune, textual, că „serviciile necesare colectivităţilor locale sunt asigurate în sistem privat de către unităţile parohiale, iar în sistem public prin cimitirele de stat/locale“. Este cât se poate de clar. Nu există în acest act normativ nicio prevedere în legătură cu cimitirele private.
Şi mai există un act normativ, este vorba de Ordinul ministrului Sănătăţii, nr. 261/1982, care, deşi mai vechi, se află încă în vigoare, şi care stabileşte, la art. 4, dreptul exclusiv al administraţiilor publice şi al unităţilor de cult de a administra cimitire: „Înhumările şi reînhumările se fac numai în cimitirele administrate de comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare municipale, orăşeneşti şi comunale, precum şi în cimitirele aflate în proprietatea organizaţiilor de cult recunoscute potrivit legii“. S-a comentat că la acea vreme nu se putea pune problema unor iniţiative private. Aşa este, însă acest ordin este încă în vigoare, nu a fost abrogat.
Cadrul legal pe baza căruia s-ar putea face solicitarea înfiinţării unor cimitire private este prevăzut doar într-un proiect de lege din 2009, care, deocamdată, a trecut doar prin Camera Deputaţilor. Patriarhia Română, precum şi forurile superioare ale altor culte din cele 18 recunoscute în România au depus mai multe amendamente. Există un istoric interesant al acestui proiect de lege până la ora actuală, dacă ne gândim că suntem în al patrulea an de când se tot dezbat articolele şi amendamentele aduse. Aşadar, există în acest proiect prevederi legate de înfiinţarea cimitirelor private, dar, atenţie, el nu a devenit încă lege în vigoare. Încât, singurele reglementări legale în prezent sunt cele pomenite mai sus şi nu permit această posibilitate.
Şi totuşi sunt câteva oraşe în ţară unde există cimitire private, în Bucureşti, Hunedoara. A existat o tentativă neconcretizată chiar şi la Botoşani. Ce se întâmplă acolo, cum funcţionează?
Conform reglementărilor, funcţionează ilegal. Nu ştiu pe ce bază legală administraţiile locale au autorizat existenţa unor astfel de cimitire private. În mod surprinzător, la Botoşani, dl. viceprimar Viorel Iliuţă spunea că nu are cadrul legal pentru a respinge o astfel de iniţiativă privată. Eu l-aş întreba, dimpotrivă, care este cadrul legal pe baza căruia ar putea autoriza?
Slujesc preoţi ortodocşi la slujbele de înmormântare în aceste cimitire private?
La nivelul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei nu avem cunoştinţă de existenţa unor cimitire private. În celelalte oraşe din ţară nu ştiu ce se întâmplă, dar am înţeles că în Bucureşti merg preoţii să slujească.
Preoţilor din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei nu li se permite oficierea de slujbe în cimitirele private. Există o reglementare internă în acest sens?
Nu am transmis textual acest lucru, pentru că nu am avut obiectul unei asemenea circulare, neexistând cimitire private. Am transmis, însă, conţinutul, în esenţă, al hotărârilor Sfântului Sinod, care se referă la această problemă şi în care se exprimă reţinerea Bisericii faţă de cimitirele private.
Biserică „privată“ în cimitirul privat? Dar de ce refuză BOR să permită oficierea de slujbe în cimitirele private? Unii consideră excesivă această decizie.
Cimitirele private nu sunt, la acest moment, un fenomen. La nivelul întregii ţări le putem număra pe degete. Însă, această situaţie este o noutate şi creează premizele unor aspecte care ar putea intra în contradicţie cu practica şi cu tradiţia Bisericii. Ce s-ar întâmpla în situaţia în care un patron ar afişa la avizierul cimitirului privat ce preoţi au voie şi ce preoţi nu au voie să intre în cimitirul lui, proprietate personală? Ce s-ar întâmpla dacă, la un moment dat, ar îndrăzni să-i spună unui preot cât să dureze slujba, ce slujbe să nu mai facă, cât de tare să rostească rugăciunea?
Apoi, în mod special la oraş, cimitirul nu este conceput fără capelă. Or, în statutul BOR, capelele, paraclisele şi bisericile, în momentul în care au fost consacrate, adică sfinţite, trec sub ascultarea directă a chiriarhului, adică a episcopului sau a mitropolitului locului. Iar acolo, eparhia respectivă are dreptul să numească un preot care va oficia nu doar slujbele legate de înmormântare sau parastase, ci toată rânduiala prevăzută în tipicul bisericesc. Aşadar, patronul cimitirului privat ar fi dispus să investească în construirea unei biserici, apoi să cedeze dreptul de proprietate al acelei biserici către autoritatea bisericească locală?
Pe urmă, poate să spună cineva ce se va întâmpla cu cimitirul dacă firma proprietarului acelui cimitir va da faliment? Sau, dacă acel patron va dori, la un moment dat, să-şi vândă afacerea, din obiectul tranzacţiei ar face parte şi osemintele? Sunt, deci, multe aspecte care nu sunt reglementate.
Mai toate cimitirele de stat, care au mai mult de o sută de ani, au luat fiinţă în urma gesturilor unor filantropi, care au donat suprafeţe mari pentru cimitirul oraşului. La Iaşi, spre exemplu, Scarlat Pastia nu şi-a pus problema să-şi facă cimitir privat, ci a donat din pământul său pe care s-a format cimitirul Eternitatea, care serveşte şi astăzi oraşului. La fel s-a întâmplat şi la Botoşani, la cimitirul Pacea, terenul fiind donat de Mihail Hermeziu. De ce nu se întâmplă şi azi aşa? Dacă aceşti patroni tot se bat cu mâna în piept că vin în ajutorul oamenilor care nu mai au unde să-şi îngroape morţii, atunci să doneze terenul Primăriei sau unei biserici pentru a înfiinţa un cimitir.
„Biserica nu se luptă cu nimeni“
Ce are de pierdut BOR dacă apar aceste cimitire private?
În niciun caz bani. Însă, într-adevăr, BOR se expune unor situaţii inedite, pe care nu le putem anticipa.
Se teme Biserica de o astfel de iniţiativă?
Nu se teme. Acel om de afaceri din Botoşani se întreba ce are Biserica cu el, de ce se luptă cu el. Biserica nu se luptă cu nimeni, nu pune beţe-n roate nimănui. Nu-i niciun fel de grijă sau de preocupare pentru partea materială aici, ci pur şi simplu sunt luate în calcul multe situaţii uşor de anticipat, dar şi încă foarte multe altele greu de anticipat. Dacă acel proiect de lege aflat în dezbatere va intra în vigoare şi va permite înfiinţarea de cimitire private, vom lua şi noi act de noile reglementări. Dar cred că în momentul acesta ar trebui să atragem atenţia autorităţilor să fie întrebate primăriile care au dat aviz pentru înfiinţarea acestor cimitire în baza căror legi le-au autorizat.
De unde vin, în ultima vreme, presiunile pentru înfiinţarea cimitirelor private?
Până acum cunosc două astfel de cazuri. Cel de la Botoşani şi altul în Iaşi. La Botoşani era vorba despre o firmă care a dat faliment, învecinată cu cimitirul. Proprietarul a gândit că cea mai viabilă soluţie este să transforme terenul în cimitir, ca o completare la cel deja existent. S-a spus că acolo s-a investit, pentru amenajare, un milion de euro. Eu am văzut acel loc şi nici pe departe nu se poate spune aşa ceva; nu există amenajare de niciun ban.
În cazul din Iaşi e vorba de o suprafaţă de teren situată între cimitirul „Sf. Treime“ din Păcurari şi Cimitirul Evreiesc, pe o zonă foarte abruptă, în apropierea unui cartier rezidenţial. Zona fiind de aşa natură nu s-au mai putut face case, nici alt tip de afacere şi, riscând să nu mai poată valorifica în niciun fel acel teren, proprietarul s-a gândit că cimitirul privat este singura soluţie. Din câte ştiu, nu s-a concretizat nimic. Noi nu l-am împiedicat în niciun fel, dar i-am adus şi lui la cunoştinţă noile reglementări ale Sfântului Sinod.
Dar în trecut au mai existat astfel de tentative?
Nu. Primele tentative datează de prin 2011. Oricum, sintagma de „cimitir privat“ sună ca o notă falsă într-o melodie. Iar statutul BOR, apoi Regulamentul cimitirelor vorbesc doar despre cimitire parohiale şi mănăstireşti sau de cele administrate de autoritatea locală.
Tulburările confesionale, o posibilă consecinţă a administrării private a cimitirelor
Care ar fi consecinţele administrării de către privaţi a cimitirelor?
Spre exemplu, patronul acelui cimitir, om fiind, cu simpatii, cu antipatii, ar putea impune nişte restricţii de acces pe proprietate privată, ar putea permite construcţia de monumente care nu sunt în spiritul şi în tradiţia ortodoxă. Există şi riscul unor tulburări interconfesionale. Pentru că nu ştim cum s-ar defini cimitirul privat - ca un cimitir pluriconfesional sau ca un cimitir confesional? Pot fi numeroase consecinţe, iar pe cele mai multe nu le putem anticipa. Însă cele pe care le-am amintit conduc către o anumită îngrijorare.
Ce soluţii are Biserica pentru localităţile în care se invocă necesitatea unui cimitir privat ca urmare a faptului că cimitirele existente sunt blocate, nemaifiind suficiente locuri de veci?
În Regulamentul cadru pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local se precizează că primăriile au obligaţia de a identifica locuri şi de a organiza cimitire. Biserica nu are întotdeauna astfel de posibilităţi, mai ales în mediul urban. Terenurile de pe lângă marile oraşe au preţuri foarte ridicate, fiind vizate pentru extinderea zonelor rezidenţiale. Dar, repet, această chestiune revine, legal, în sarcina primăriilor. În schimb, la ţară, se găsesc mai uşor credincioşi care donează suprafeţe de teren pentru extinderea cimitirelor actuale.
Sursa:doxologia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu