Sufletul isi intampina Mantuitorul

Vizita a fost intotdeauna un prilej de bucurie atunci cand astepti pe cineva drag sufletului tau, iar intampinarea este nerabdarea ce te impinge sa faci tu primul pas catre cel venit. Dar ce legatura poate exista intre un orb cersator, un vames foarte bogat si un drept al lui Dumnezeu?...

Simplu: dorinta de a-L vedea pe Hristos! Iar Mantuitorul se descopera tuturor, pentru ca si pe orb il vindeca; si cu vamesul sta la masa si ii spune: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia; ca si acesta este fiu al lui Avraam. A venit Fiul Omului sa caute, sa mantuiasca pe cel pierdut" (Luca 19, 8-10 ); si in bratele dreptului Simeon sta, caci il primeste pe Pruncul Hristos la Altar, dupa randuiala Vechilui Testament. Iar Sarbatoarea Intampinarii Domnului isi ia numele tocmai de la gestul facut de Sfantul Simeon, si iata ca asa cum sarbatorim nasterea, botezul si alte momente importante din viata Mantuitorului, acum sarbatorim gestul facut de om.

Dreptul Simeon, care in limba ebraica inseamna "iubitor de oameni", este cel care-L intampina pe Mantuitorul in templu: "Si iata, era in Ierusalim un om cu numele Simeon; si omul acesta era drept si temator de Dumnezeu, asteptand mangaierea lui Israel; si Duhul Sfant era peste el. Si i se vestise de catre Duhul Sfant ca nu va vedea moartea pana ce nu-L va vedea pe Hristosul Domnului. Si din indemnul Duhului a venit la templu; si cand parintii L-au adus inlauntru pe Pruncul Iisus, ca sa se faca pentru El dupa obiceiul legii, el L-a primit in bratele sale si a binecuvantat pe Dumnezeu…" (Luca 2, 25-28).

Hristos spune la un moment dat ca "n-am venit sa stric legea, ci sa o plinesc" (Matei 5,17), "plinesc" cu sensul de desavarsire, plinirea tuturor cu puterea Lui; si astfel, este cel care tine si legea Vechiului Testament: face taierea-n prejur, se aduce la templu ca fiecare parte barbateasca a unei familii si altele. Iar aplicarea ritului iudaic si pentru Mantuitorul Hristos, demonstreaza faptul ca toate legile primite de popor prin prooroci sunt de la Dumnezeu si in acelasi timp Hristos este intruparea profetiilor despre venirea Mesiei.

Dar exista si o alta simbolistica a Sarbatorii Intampinarii Domnului: incredintarea Pruncului Iisus omului ce-l astepta. Dreptul Simeon este chipul sufletului ce tanjea dupa Domnul, iar misiunea Parintilor trupesti era de-a-L incredinta celui care cu dor asteapta venirea Lui. Sufletul-si intampina Mantuitorul aici si Mantuitorul il va intampina in Imparatia Cerurilor.

In afara de icoanele in care este infatisata Maica Domnului tinand in brate pe Pruncul Iisus, in traditia Bisericii singurul Sfant care mai este reprezentat asa este Dreptul Simeon (de aceea in limba greaca mai este folosit si termenul de "Dreptul Simeon, cel ce primeste pe Dumnezeu"- "Θεοδόχος ", theodohos).

"Si i-a binecuvantat Simeon si i-a zis Mariei, mama Sa: "Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel…" (Luca 2, 34). Cat adevar in aceste cuvinte, cat de simplu a descris starea in care va trai lumea pana astazi: a fi sau a nu fi cu Hristos? Si bineinteles ca omul este invatat sa traiasca la limite: caderi sau ridicari; dar de atunci totul se raporteaza la relatia cu Mantuitorul, la pozitia pe care ma aflu.

Dar nu numai atat, "prabusirea si ridicarea in sensul de aici, a fost o proorocie a batranului Smeon, care-si dadea seama ca riturile si jertfele aduse la temple nu mai erau o daruire de credinta, ci devenisera un obicei" scria Pr. Diac. P. David; asa ca Mantuitorul inca de la inceput incearca sa ne atraga atentia ca trebuie sa ne inchinam in Duh si Adevar (Ioan 4, 23), nu sa ne limitam la gesturi sau fapte fara credinta vie in suflet.

Dupa 2000 de ani, inca mai sunt oameni care se indoiesc, suflete ce sunt framantate de gasirea pacii interioare; de aflarea unui ‘adevar’ ce se potriveste vietii lor, daca nu chiar un refuz categoric de a crede. Toate acestea fara a privi catre Hristos! Mi se pare ca cel ce vrea sa mearga in fata, dar priveste in jos; viata este ca un drum pe care trebuie sa pasim cu bucurie ca stim destinatia, am fost eliberati de sentimentul ratacirii, caci El ne conduce pasii.

Credinta noastra nu-i o teorie imbinata cu ritualuri, este traire ce invie fiinta prin dragostea ce-i incalzeste sufletul. Nu suntem fara minte, doar plini de dragoste; nu judecam cu ratiunea, ci facem totul din suflet; nu cautam sa ne-ntaltam in lume, ci ramanem cu picioarele pe pamant si cu ochii inaltati spre Hristos.

Mi-as dori foarte mult ca in clipa plecarii noastre din aceasta viata, sa putem sopti Mantuitorului, plini de dragostea credintei: "Acum slobozeste pe robul Tau Hristoase, ca vazura ochii mei mantuirea Ta. In adevar am trait, in sinceritate am umblat, din credinta am vorbit si cu dragoste m-am rugat, caci in Mainile Tale mi-am incredintat sufletul…" Amin.

Arhim. Siluan Visan