INTERVIU CU PĂRINTELE CONSTANTIN GALERIU: Să avem conştiinţa Sfintei Biserici, a sfinţeniei noastre, în adevăr şi în iubire

INTERVIU CU PĂRINTELE CONSTANTIN GALERIU:

Să avem conştiinţa Sfintei Biserici, a sfinţeniei noastre, în adevăr şi în iubire

Interviul de fata a fost realizat la sfarsitul lunii octombrie a anului 2001, fiind destinat unei reviste ce ,din pacate, nu i-a fost dat sa apara. lata ca, atunci cand ma asteptam mai putin, Pronia (Romani 11,33) a randuit publicarea, la implinirea a doi ani de la trecerea la Domnul aparintelui Galeriu.

Desi sunt departe de a fi o perla a prefectiunii, randurile de mai jos, pastreaza, cel putin pentru mine, amintirea parintelui, icoana chipului sau bland si sfatosenia graiului dulce moldovenesc, cu mireasma de busuioc de la icoana, imi sunt asadar foarte dragi, mai mult, le consider o amintire intima, si numai cu greu m-am lasat convins de bunii mei prieteni, redactorii “Baraganului Ortodox”, pentru a le da spre publicare.

Pentru a-i putea pune cateva intrebari, l-am smuls pe parintele Galeriu din mijlocul fiilor sai duhov­nicesti. Asteptasem mai mult de 2 ore, privindu-l ase­zat intr-un jet, ascultand rabdator si bland pasurile fiecaruia, apoi raspunzand masurat, picurand dul­ceata duhovniceasca in acele inimi necajite ce i se destainuiau.

Prima intrebare care mi-a venit in minte a fost “Cum de se face tuturor toate?”, insa tot eu mi-am raspuns, vazandu-i bunatatea chipului si blandetea privirii, ca dezlegarea acestei intrebari se afla in pu­terea Celui mai presus de noi. Asa ca mi-am inceput interviul astfel:

- Parinte Constantin Galeriu, primele studii teo­logice le-ati urmat incepand cu o varsta oarecum frageda – 12 ani. Cine a fost primul indrumator al sfintiei voastre pe aceasta cale?

- Duhul Sfant. Si parintii mei.

- Vorbiti-mi despre parintii sfintiei voastre.

- Am crescut intr-o casa de tarani, tarani simpli. Tatal meu era nascut in 1876 – inainte de Razboiul de Inde­pendenta -, iar mama in 1881 si facuse scoala primara pe abecedarele lui Creanga, in casa parintilor mei veneau calugari si eu am prins de la ei carti de rugaciuni tiparite de Tipografia Cartilor Bisericesti, dar si Vietile Sfintilor ori “Urmarea lui Hristos”, “Mangaietorul”, si altele, in casa mea am avut aseme­nea mostenire. Si oarecare indemanare la cuvant. Mama a invatat carte pe “Povestile” lui Creanga. Si in serile de toamna si iarna, cand erau noptile lungi, noi, copiii, nu ne culcam imediat, ci scarmanam la lana, dezghiocam la nuci, iar mama spunea povesti. Si noi o ascultam. Si daca termina una, ziceam `Mai spune, ca adormim`. Si trebuia sa si inventeze. Asa ca am prins si noi ceva indemanare si talc de la mama.

Iar de la tata am prins cinstea lui deosebita si darni­cia lui. Tata agonisise ceva pamant si lucra la noi cate-un tigan, un om mai lipsit. Toata iarna il hranea bietul tata, ii mai dadea si de pomana. Mama era oleaca mai stransa. Si-mi aduc aminte, tata nu jura, nu zicea “zau” niciodata, asa era de curat la suflet. Odata tata ii daduse ceva tiganului; si mama: “Iar te-o inselat Balosu!” “Nu, femeie” “Ia zi zau romane!” Si tata, saracul, l-a podidit plansul. A zis: “Sa nu pot eu sa fac o fapta buna din munca mea!”

Iar cand am ajuns la Seminar si veneam in vacanta, mergeam cu tata la biserica si-mi spunea: `Mai baiete, sa zici o predica, sa pocneasca un drac!`

Ei, in atmosfera asta am crescut si m-a zidit. Dar, adanc de tot, a fost lucrarea lui Dumnezeu, care a in­calzit odrasla harica din mine, chemarea.

- Urmatoarea intrebare se refera tot la educatia religioasa. Personal, am considerat ca transforma­rea Seminariilor Teologice in Seminarii Teologice Liceale este o solutie de compromis. Aceasta de­oarece un tanar de 14-15 ani, candidat la Se­minar, nu are suficienta maturitate spre a-si decide singur soarta, ci va fi neaparat influentat de rude, prieteni, cunoscuti in luarea unei decizii ce apartine exclusiv candidatului si duhovnicu­lui sau.

Totusi sfintia voastra aveati 12 ani cand ati pasit pragul Semi­narului “Sf. Gheorghe” din Ro­man. Cum ati perceput atunci aceasta experienta si cum o ve­deti acum?

- Seminarul “Sf. Gheorghe” se reinfiintase in 1919, indata dupa razboi si, prin 1927, gandindu-se parintii sa ma dea la Seminar, am facut un drum la Roman. Am ajuns la Episcopie, am intrat in biserica, m-am rugat si eu la toate icoanele, si-apoi in toamna lui 1930 am dat examen. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit, ba chiar cu bursa. Parca as fi rasarit acolo in scoala. Si, a fost din mila lui Dumnezeu ca am reusit mereu. Am dat examen la Romana si la Matematica. Matematicile le-am studiat si in primii 4 din cei opt ani de Seminar cum se faceau pe vremea aceea. Apoi in clasa a V-a faceam Cosmografie, adica Astronomie, si Agrimensura. Mer­geam sa masuram pe camp caci era vechea traditie de la sat, ca preotul sa stie de toate, sa masoare si pamantul si sa-i vorbeasca omului de ciclul cerului, sa nu se incurce crestinul si sa creada in stele. Pe urma studiam Logica, Psihologia si Istoria pedagogiei, limbile straine – Franceza si Germana, Latina si Greaca. Aveam profesori foarte buni si dupa 7 ani de Latina si 6 de Greaca, la facultate nu mai aveam nevoie sa le invatam, caci eram bine pregatiti din Seminar.

- Care sistem vi se pare mai bun? Cel cu Semi­narul de opt ani, cel de admitere dupa treapta de liceu sau cel de acum?

- Cred ca seminarul cu opt clase era mai unitar. Programa era bine structurata din clasa I pana in a VIII-a, si mai ales, unificata. Ea il putea pregati bine pe elev, dovada ca am avut o preotime buna, care a raspuns cerintelor timpului, in zilele noastre insa, trebuie sa tinem seama de noile structuri interne si internationale, dar nici vechea pregatire nu avea scaderi.

- Anul acesta (i.e. anul universitar 2001-2002; insa dorinta de induhovnicire a studiului teologic nu este mai putin actuala si stringenta nici acum, dupa trecerea a 4 ani), cu prilejul deschiderii anului universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, Prea Fericirea Sa, patriarhul Teoctist si parintele decan, prof. dr. N. Necula au pledat pentru induhovnicire a studiului teologic. Cum vedeti aceasta chestiune si care ar fi jaloanele in indeplinirea acestui de­mers?

- Acesta este un fapt capital. Propriu vorbind, este chiar taina teologiei. Sf. Grigorie Sinaitul spune: ”Ia aminte! Cunoasterea teologica este simtirea harului”. Pe masura anilor am simtit aceasta ce­rinta capitala de recunoastere a vocatiei. Doar in DuhulSfant ai lumina intelepciunii ca sa-l poti intelege pe Hristos si te poti bucura de darurile Sale care sunt, precum spune Sf. Grigorie Palama, ca niste ochi care privescintreg pamantul.

- V-am intrebat despre cei dintai indrumatori ai Sfintiei Voastre pe calea studiului teologic si mi-ati raspuns cu atata intelepciune pomenind pe Duhul Sfant si pe parinti. Ce-mi puteti spune despre Mehifor Crainic, cel care v-a coordonat lucrarea de licenta?

- Atunci cand am terminat Seminarul, in 1938, pri­misem o bursa la Arad. Dar parintele director Gheorghe Vlad ma stia si a zis `Nu, nu. Nu la Arad”. De obicei, absolventii de la Roman si de la Iasi mer­geau la Cernauti. Dar eu am mers la Bucuresti si am dat examen de admitere cu parintele Irineu Mihalcescu, pe atunci arhiereu-vicar.

Nichifor Crainic m-a atras de la inceput. Catedra sa de “Teologie Ascetica si Mistica” se desfiintase in 1938 si-atunci Irineu Mihalcescu i-a cedat lui N. Crainic “Apologetica”, lui ramanandu-i “Dogmatica’ si “Istoria Religiilor”.

Apoi in acel an, 1938-1939, N. Crainic a tinut cursul de Apologetica sub titlul de “Teologie si cultura”. Eu l-am urmarit pe Crainic la toate cursurile. Talentul lui exceptional de vorbitor, de ganditor, de om al stilului, al verbului, cucerea. Ulterior, prelegerile sale s-au pu­blicat sub titlul de “Nostalgia Paradisului”, carte ce 1-a facut cunoscut si i-a slujit cu o forta deosebita atunci cand a fost primit in Academia Romana in locul lui O. Goga, care murise in 1938.

In 1939-1940 N. Crainic a predat Dogmatica, iar mai apoi, reinfiintandu-se catedra sa, m-am inscris la li­centa la el cu o lucrare despre indumnezeirea omului. La Academie am gasit multe manuscrise ale Sfintilor Parinti si modul in care am pregatit lucrarea 1-a impre­sionat, caci mi-a dat o bursa la Berlin. N-am putut s-o fructific. Era in 1942, razboiul era in toi, am fost luat in armata, in 1944 Crainic a trebuit sa ia calea bej eniei si apoi a fost arestat indurand 14-15 ani de inchisoare. Evenimentele s-au desfasurat precum se stie.

- In afara de Nichifor Crainic ce alte personalitati ale universului teologic au exercitat asupra sfintiei voastre o influenta deosebita?

- Cel care m-a cucerit a fost intr-adevar Nichifor Crainic, dar alaturi de el ii pot mentiona pe parintele Nae Popescu si harul sau in a trata problemele de isto­rie aBisericii Romane, Teodor M. Popescu, si el de o capacitate deosebita, cu o viziune si un curaj de ade­varat teolog al istoriei. Pe urma apologetul si dog­matistul I.G. Savin si nu in cele din urma Lazar lacob, profesorul de Drept ce facuse parte din delegatia ce tratase cu Ungaria revenirea Ardealului la Patria-Mama in 1918.

Salile de conferinte ale Bucurestiului erau mereu vii, umplute de stralucirea si prezenta marilor carturari: N. lorga, S. Mehedinti, loanPetrovici. De la Cluj veneau Marin Stefanescu sau Lucian Blaga.

- Ce ne puteti spune despre experienta dumnea­voastra athonita?

- In Sfantul Munte n-am ajuns decat tarziu, in 1986 si apoi, la putina vreme, am mai facut o calatorie, tot acolo. Acum, insa, unul dintre prietenii cei buni, frate de suflet, eparintele Petroniu, superiorul manastirii Prodromu. Am si slujit intr-o noapte – Dumnezeu a ingaduit nevredniciei mele – la o Sfanta Liturghie. Am cunoscut Marea Lavra, Prodromu si inca altele.

- In incheiere, o sa va rog sa rostiti un cuvant defolos pentru noi, studentii

si studentele Facultatii de Teologie Ortodoxa Bucuresti.

- Traiesc o emotie sacra ori de cate ori citesc in ziar statisticile care arata incredereapoporului roman in Biserica: 87-88 %. Si, Doamne, ma rog sa ne inveti cum sa cinstim mai bine acest popor. Acest popor ce-si pretuieste Biserica, Sfanta Ortodoxie; intuitiv, oamenii simt, adanc, in har, adevarul ortodoxiei, al dreptei credinte. Si-atunci ma cutremura raspunderea pe care o avem fata de acest popor cu atata incredere in Biserica lui.

Sa avem constiinta Sfintei Biserici, a sfinteniei noas­tre, in adevar si in iubire.

A consemnat Cezar Tanase

Baraganul Ortodox

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/