"Anii pe care ii strabatem sunt foarte grei si foarte primejdiosi, dar in cele din urma va birui Hristos".

Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruita lumeste si alearga cu o viteza lumeasca mare. Dar fiindca ii lipseste frica de Dumnezeu - "inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu" (Ps. 110, 10), lipseste frana, si cu viteza, fara frana, sfarseste in prapastie.
Oamenii au foarte multe probleme, si, cei mai multi, sunt foarte ametiti. Si-au pierdut orientarea. Incet- incet se indreapta spre a nu mai putea sa se controleze pe ei insisi. (...)
Si vezi, in toate tarile, furtuna, ameteala mare. Sarmana lume - Dumnezeu sa se milostiveasca - fierbe ca oala minune. Si cei mai mari cum lucreaza! Bucataresc - gatesc, le arunca pe toate in oala minune si acum oala fluiera! Peste putin va sari supapa. Am spus unuia care avea o functie mare: "De ce nu luati aminte la unele lucruri ? Ce va fi ?". "Parinte, imi spune, mai intai raul era ca putina zapada; acum s-a facut un troian. Numai o minune poate ajuta". Dar in felul in care inteleg unii sa ajute intr-o situatie, fac mai mare troianul raului. In loc sa ia unele masuri pentru invatamant, etc., fac mai rau. Nu cauta cum sa strice acest troian, ci il fac mai mare. Vezi, la inceput zapada este putina. Daca se rostogoleste la vale se face un bulgare. Bulgarele, adunand alta zapada, lemne, pietre, etc., incet-incet se face mai mare si mai mare, si in cele din urma se face un troian mare. Asa si raul: putin cate putin a devenit troian si se rostogoleste. Acum e nevoie de o bomba ca sa-l spargi.
- Va nelinistiti, Parinte ?
- Ah, mi s-a albit barba inainte de vreme. Ma doare de doua ori. O data ca prevad o situatie si strig ca sa prevenim un rau ce e pe cale sa se produca si o data pentru ca nu se da importanta - poate nu din dispret - si se face raul, iar abia dupa aceea vin ca sa ii ajut. Acum inteleg cat au suferit proorocii. Cei mai mari mucenici au fost proorocii. Mucenici mai mari decat toti mucenicii, cu toate ca n-au murit toti cu moarte muceniceasca. Pentru ca mucenicii sufereau pentru putin, in timp ce proorocii vedeau o situatie si sufereau mereu. Au strigat, au strigat, si ceilaiti erau indiferenti. Iar cand a venit vremea si i-a ajuns mania lui Dumnezeu din pricina nepasarii lor, erau chinuiti si aceia (proorocii) impreuna cu ei. Cel putin atunci la atat ajungea mintea oamenilor: lasau pe Dumnezeu si se inchinau idolilor. Astazi, pe cat inteleg, exista o idolatrie mai mare.
N-am constientizat ca diavolul a hotarat sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Este hotarat sa lucreze astfel ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt (Apoc. 12,12). Acum face ca un criminal, care atunci cand il inconjoara, spune: "Nu mai am izbavire ! Ma vor prinde '!" - si sparge tot. Sau ca militarii, care in vreme de razboi, atunci cand li se termina munitiile, scot sulita, sau sabia si se arunca (in lupta) orbeste, spunandu-si: "Si asa suntem pierduti; sa omoram cat putem mai multi". Lumea arde. Pricepeti asta ? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de vapaie a aprins diavolul incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovnicesca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie, ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica, ca sa se stinga. Asa si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute.
("Cu durere si dragoste pentru omul contemporan" de Cuviosul Paisie Aghioratul)