DUHUL LUI DUMNEZEU ŞI DUHUL DIAVOLESC

În viaţa lumii şi a omului pot lucra mai multe puteri. Cea dintâi este puterea dumnezeiască, prin Duhul Sfânt. Acolo unde este prezent Acesta, ca răsplată a unei vieţi curate şi înduhovnicite, sunt prezente toate bunurile spirituale. Căci precum spune Sfântul Apostol Pavel, „roadă Duhului este dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credinţă, blândeţe, înfrănare, curăţie; împotriva unora ca acestora nu este lege" (Galateni 5. 22-24).
Duhul Sfânt se pogoară asupra celor care şi-au curăţit viaţa de tot ceea ce înseamnă patimă, păcat sau răutate. Aceştia sunt oamenii duhovniceşti, care primesc de la Dumnezeu şi multe alte daruri: al cunoaşterii duhovniceşti şi al înainte cunoaşterii, al străvederii, al citirii în inimile oamenilor, al rugăciunii neîncetate şi mântuitoare, al pocăinţei permanente şi al lacrimilor, al înainte vederii, al profeţiei etc. Aceştia însă sunt puţini.
Cei mai mulţi sunt însă cei care ascultă şi urmează duhului lumii acesteia şi care se află sub osânda diavolescă. Acesta este un duh anti-creştin şi anti-duhovnicesc. Scopul lui este tocmai distrugerea oricărei forme de viaţă spirituală înaltă, vieţuirea în robia patimilqr şi a păcatelor, ce ne conduc spre chinurile iadului celui veşnic. Şi, din nefericire, mulţi sunt cei care merg pe această cale largă şi uşoară, dar care aduce omului tristeţea şi nefericirea veşnică. Duhul lumesc este un duh al fărădelegii şi minciunii, al răutăţii şi curviei, al necredinţei, ateismului şi crimei...
De aceea, omul se află la cumpăna dintre aceste două căi: una îngustă şi anevoioasă a vieţii duhovniceşti înalte (Matei 7.13), dar la sfârşitul ei îl aşteaptă răsplata veşnică; şi una largă şi facilă (Matei 7.14), dar care îl conduce spre nenumărate răutăţi, care îl fac să se asemene duhului care stăpâneşte lumea - stăpânitorului (loan 14. 30) acesteia - diavolul.
Lupta nu se dă numai în afară, în exterior, ci şi în interior. Sufletul omului este potrivit Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, cei care au cunoscut din experienţă toate aceste realităţi, un câmp de război şi de luptă. Aici se luptă necontenit puterile cele bune şi puterile cele rele; ale luminii şi ale întunericului, fiecare căutând să pună stăpânire pe sufletul omului.
Există o lege a trupului şi una a duhului, (Romani 7. 14-24) fiecare dintre acestea căutând să-şi impună supremaţia şi căutând să conducă viaţa sufletească a omului. In baza acesteia, mulţi Părinţi duhovniceşti vorbesc despre o adevărată luptă, despre o răzvrătire a trupului împotriva vieţii sufletului, despre o dezbinare care există între ele. Trupul vrea să-şi supună sufletul spre împlinirea poftelor sale, după cum şi sufletul caută să disciplineze un trup rebel şi purtat adeseori de instincte şi de pasiuni greu de controlat şi de disciplinat. Multe dintre păcate sunt cerute de trup şi provoacă durere sufletului. Ceea ce se cere omului este să lupte cu ajutorul harului dumnezeiesc pentru a-şi disciplina toate aceste dorinţe pătimaşe şi să le dea o direcţie şi semnificaţie duhovnicească.
Aşadar la o radiografie atentă a lumii şi a omului contemporan putem observa lucrarea mai multor puteri şi duhuri: Duhul Sfânt, „Duhul Adevărului", „Vistierul bunătăţilor şi dătătorul de viată", pe de o parte, iar pe de altă parte duhul cel rău care satanizează lumea, o desfigurează şi caută să o distrugă, iar lupta dintre acestea se observă şi la nivelul sufletului omenesc, la aceasta adăugându-se, din interior, dorinţele, poftele, pasiunile, instinctele, afectele, pornirile, pulsiunile, energiile naturale, specific omeneşti.
Alegerea de a sluji unora sau altora dintre acestea, de a ne lăsa conduşi de duhul lumii acesteia, un duh am putea spune „apocaliptic" prin lucrarea şi efectele sale sau, dimpotrivă, de a lupta să urmăm lui Hristos, este o problemă de liberă alegere şi deliberare personală, dar cu urmări pentru veşnicie. Fiecare dintre noi ne pregătim încă din viaţa acesta veşnicia fericită sau, dimpotrivă, tristeţea veşnică a iadului cumplit.
Chiar dacă lumea de azi nu prea mai vrea să se meargă spre Hristos şi spre mântuire, creştinul trebuie să lupte „cu timp şi fără timp" pentru mântuirea sufletului său, având această convingere că nu este un om bolnav într-o lume care plesneşte de sănătate, ci, dimpotrivă, că este un om care caută, cu ajutorul lui Dumnezeu sa¬şi păstreze sănătatea sufletească şi trupească, într-o lume de:a dreptul nebună.
Un mare duhovnic contemporan - Cuviosul Paisie Aghioritul - spune că sfinţii de altă dată ar fi vrut să trăiască astăzi, pentru a lupta cu ispitele care ne încearcă pe noi. Căci pe măsura luptei, a nevoinţelor şi ostenelilor noastre, este şi cununa care ni se pregăteşte în ceruri. (“Duhul Lumesc, Duh Antihristic” - Părintele Hristofor, EDITURA PANAGHIA Colecţia „Rugul Aprins")