Sf.Ioan Iacob: Curajul Credinţei, pildă din Rusia sovietică

În vremea revoluţiei din Rusia, cînd vrăjmaşii credinţei erau mai sălbatici decît fiarele împotriva celor sfinte, atunci cînd era oprit cu pedeapsă de moarte ca nimeni să nu poarte sfînta Cruce la gît, a avut loc următoarea întîmplare, pe care mi-a povestit-o un preot care a fost de faţă.
În zilele acelea de groază şi de sălbăticie nemaipomenită mergea cu trenul spre oraşul Tiraspol o femeie evlavioasă.
Cu toată ameninţarea bolşevicilor şi cu toată grozăvia pedepselor care aştepta pe cei nesupuşi ordinelor, evlavioasa femeie nu s-a sfiit nicidecum de legea stăpînirii, ci purta totdeauna o Cruce mare de aur, la gît.
Aceasta era arma şi acoperămîntul şi mîngîierea ei. Era mai bucuroasă să moară, decît să lepede semnul cel de mîntuire. Dar săraca fiind obosită din cauza grozăveniilor din vremea nopţii, a adormit în tren.
În vremea asta un mare pungaş, care sta aproape, i-a scos încetişor Crucea care se zărea de sub haină, fără să simtă femeia.
Cînd s-a trezit ea din somn, prima ei grijă a fost să caute Crucea la gît.
Văzînd că lipseşte, a început să plîngă şi să întrebe cine i-a luat Crucea. Neafîndu-se hoţul, ea a tras semnalul de alarmă.
Numaidecît a venit conductorul întrebînd cine a tras alarma şi ce s-a întîmplat.
Atunci femeia, fără cea mai mică sfială a declarat că i s-a furat Crucea de aur pe care o purta la gît. Conductorul a rămas uimit şi nu ştia ce să creadă. În vremea aceea nu mai îndrăznea cineva să poarte la el lucruri sfinte şi mai ales să reclame că a pierdut o Cruce.
După puţină gîndire, funcţionarul a zis către femeie, în auzul tuturor:
„Dacă tu, în vremea asta de groază îndrăzneşti să porţi crucea la gît şi nu te sfieşti ca să reclami pierderea ei, pentru curajul tău se cuvine să opresc trenul şi, făcînd percheziţie, să-ţi caut Crucea pe care o cnisteşti atît de mult.”
Şi în adevăr a oprit trenul şi făcîndu-se cercetare a aflat şi i-a dat înapoi femeii cinstita ei Cruce.
Iată o pildă de bărbăţie care ne învaţă cît poate curajul credinţei. Ruşine să le fie celor care în vremuri de pace nu îndrăznesc a-şi face semnul Crucii în faţa boierilor şi nu mărturisesc credinţa lor la vreme de întrebare.
O femeie a uimit prin curajul ei pe cei mai înverşunaţi duşmani ai credinţei, cari au rămas ruşinaţi şi numai de ruşine au defăimat legea lor şi i-au făcut dreptate.
Eu cred că în clipa cînd a reclamat femeia pierderea Crucii, au prins curaj cei credincioşi cari erau de faţă şi îngerii din cer i-au împletit cununa mărturisirii credinţei, iar demonii cari şedeau după grumazul funcţionarilor comunişti s-au ascuns atunci în fumoarul maşinii, neputînd suferi ruşinea. În adevăr reclamaţia femeii este şi ea ca o mărturisire a credinţei în faţa tiranilor comunişti, iar curajul ei este curaj mucenicesc, pe cîtă vreme era ştiut, că cine poartă lucruri sfinte sau vorbeşte despre credinţă este pedepsit cu moartea.
Curajul credinţei a îmspăimîntat de multe ori şi pe cei mai sălbatici prigonitori din Rusia
De 40 de ani încoace şiragul mucenicilor şi al mărturisitorilor din Rusia nu s-a curmat deloc. Şi în ziua de astăzi, în părţile îngheţate din Siberia, unde sunt duşi la muncă silnică cei binecredincioşi, chinurile muceniceşti urmează regulat.
Sunt unii dintre credincioşii condamnaţi, cari nu voiesc să lucreze în zile de sărbători şi Dumineci. Pentru asta li se opreşte hrana şi sunt bătuţi fără milă, dar ei rabdă toate cu mulţumire, pentru porunca lui Dumnezeu.
Alţii dintre condamnaţi nu vor să lucreze deloc pentru stăpînire (socotind că este stăpînirea lui Antihrist), pentru asta sunt chinuiţi pînă la moarte cu bătăi, cu foame şi cu frig, fiind lipsiţi de adăpost şi de hrană.
Toţi aceştia intră în rîndul noilor mucenici, cari udă mereu pomul Sfintei Credinţe şi îmblînzesc mînia lui Dumnezeu, care cu dreptate este pornită asupra lumii necredincioase de astăzi.
Mai sunt apoi o mulţime de rîvnitori ai credinţei, cari trăiesc ascunşi prin pădurile cele nestrăbătute din Siberia şi Caucaz.
Ei duc o viaţă aspră ca şi Sfinţii Părinţi din vechime, iar Milostivul Dumnezeu îi acoperă ca să nu fie descoperiţi de stăpînire. Apoi clericii şi mirenii cari nu ascultă de Biserica lui Alexie, se adună în locuri ascunse sub pămînt (în catacombe) şi fac slujbe. Aceştia fac parte din Biserica liberă a „Catacombelor” şi au astăzi 10 arhierei şi mulţime de preoţi, cari se poartă mireneşte la arătare. Prin rugăciunile lor ne miluieşte Dumnezeu şi pe noi nevrednicii, care nu avem nici o silă şi totuşi ne poticnim spre cele deşarte şi nu purtăm grijă de mîntuire.