Despre viaţa monahicească

Trebuie să capeţi deprinderea de a te frânge pe tine însuţi în multe lucruri, dacă vrei să păstrezi pacea şi buna înţelegere cu alţii. Nu-i puţin lucru să trăieşti într-o mănăstire sau într-o altă viaţă de obşte. Să nu dai niciodată prilej de plângere împotrivăţi şi să fi credincios cu statornicie în acestea până la moarte.
Haina şi tunsoarea însemnează puţin. Schimbarea obiceiurilor şi desăvârşita ucidere a patimilor face pe adevăratul călugăr. Cel ce caută altceva decât pe Dumnezeu şi mănăstirea sufletului, nu va găsi acolo decât supărări şi suferinţe.
Ai venit aici ca să slujeşti, nu ca să porunceşti. Află că ai fost chemat să suferi şi să te trudeşti, iar nu ca să flecăreşti într-o deşartă trândăvie. Ajută-mi, Doamne, în sfintele mele hotărâri şi în slujba mea; dă-mi a începe bine acum, căci ceea ce am început acum nimica este. Căci omul îşi pune în gând, dar Dumnezeu hotărăşte, iar nu omul este acela care îşi alege calea sa.
Nu sta niciodată cu totul fără nici o treabă; citeşte, scrie, te roagă, meditează, sau lucrează ceva folositor pentru obştea fraţilor.
Îndeletnicirile care nu sunt săvârşite laolaltă cu ceilalţi nu trebuie lăsate să fie văzute în afară, căci e mai bine să fie săvârşite în taină cele care sunt numai ale fiecăruia în parte. Păzeşte-te totuşi să nu fi nepăsător pentru îndeletnicirile cele săvârşite laolaltă şi prea grăbit pentru cele numai ale tale. Dar, după ce ai îndeplinit cu credinţă şi în totul îndatoririle ce ţi-au fost puse înainte, dacă-ţi mai prisoseşte vreme, dăruieşte-ţi şi ţie însuţi, după cum te va povăţui evlavia ta.
Citeşte mai degrabă ceea ce atinge inima decât ceea ce depărtează mintea.
De vei şti să laşi pe oameni într-ale lor, în curând te vor lăsa şi ei să faci ce vrei.
Nu trage spre tine treburile altuia şi nu te încurca deloc în cele ale oamenilor mari.
Dacă nu eşti băgat în seamă de oameni nu te întrista, ci îngrijeşte-te să ai o bună vieţuire, cu destulă îngrădire, aşa cum se cuvine unui slujitor al lui Dumnezeu şi unui evlavios monah.
Mai drept ar fi să te învinuieşti pe tine însuţi şi să acoperi pe fratele tău. Dacă voieşti să fi suferit de alţii, suferă-i tu pe ei mai întâi. Nu-i mare lucru să trăieşti bine cu oamenii blajini şi buni, căci aceasta place din fire tuturora, dar să trăieşti în pace cu oamenii asprii, stricaţi, destrăbălaţi, sau care ţi se împotrivesc, aceasta-i un mare har, o virtute plină de curaj şi vrednică de laudă.
Orice, om sau neam, care ar sfărâma această lege sau ar tăgădui aceste învăţături, fie chiar numai într-un singur loc, acel om, acel neam, răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, capătă de îndată pedeapsa fărădelegii sale. De voieşti ceea ce Dumnezeu voieşte şi ceea ce-i folositor aproapelui, te vei bucura de slobozenia lăuntrică.

O inimă curată străbate Cerul şi iadul.

Dacă este vreo bucurie în lume, este cea pe care o are o inimă curată.
Să faci totdeauna binele şi să nu-l socoteşti puţin este semnul unui suflet smerit.
Să nu voieşti mângâierea nici unui om, însemnează o mare curăţie şi o mare încredere lăuntrică. Când nu cauţi în afară nici o mărturie în folosul tău semn este că te-ai încredinţat în totul lui Dumnezeu.
Nu dori niciodată să fi lăudat sau iubit înaintea altora, căci aceasta nu-i partea lui Dumnezeu, cu care nimeni egal nu poate fi. Nu dori de asemenea să-şi aibă cineva inima prinsă de tine şi nici tu însuţi să fi prins de dragostea cuiva, ci Iisus Hristos să fie în tine şi în tot omul de bine.
Îţi trimite necazuri şi pedepse, primeşte-le cu bucurie, căci totdeauna, pentru mântuirea ta a făcut sau a îngăduit toate câte ni se întâmplă. Amin.