DAI VOINTA IEI PUTERE IN VIATA DUHOVNICEASCA!joi, 13 octombrie 2011 de Paisie Aghioritul |

Întotdeauna Dumnezeu a sprijinit intențiile bune ale omului. Dai voință iei putere este o sintagma mult folosită printre creștini. Voința de a face binele, de a împlini poruncile evanghelice și de a nu cădea în rutină este țelul fiecăruia dintre noi. Părintele Paisie Aghioritul în cartea „Trezire Duhovnicească” ne face cunoscut cum să îmbinăm voința noastră cu voința lui Dumnezeu:
-Părinte, voința se cultivă?
-N-am spus că toate se cultivă? Voința există la toți oamenii, la unii mai puțină, la alții mai multă.
Când omul are dispoziție să se nevoiască, se roagă și cere de la Dumnezeu să-i mărească voința și Dumnezeu îl ajută.
Când omul nu sporește, atunci să știe că sau nu pune voința deloc, sau puțină, și aceea slabă, lucru care iarăși nu ajută.
Să presupunem că o pasăre are o aripă bună, dar o neglijează pe celălalt; îi cad câteva pene, după care nu mai poate zbura cum trebuie. O aripă lucrează corect, cealaltă însă este ca un pieptăne stricat. O mișcă, dar intră aer prin ea și pasărea nu poate zbura bine. Zboară puțin, după care se prăvălește. Trebuie să aibă și această aripă întreagă ca să poată zbura.
Așa și omul, vreau să spun, trebuie să ia aminte să nu neglijeze voința omenească, dacă vrea să zboare mereu corect, duhovnicește.
Pentru că aghiuță ce face?
Merge încet-încet și trage din aripa omenească mai întăi o pană mică, apoi una ceva mai mare, și dacă nu ia aminte omul, îi scoate și una mare, iar când vrea să zboare nu mai poate. Și dacă cumva îi trage câteva pene, atunci când vrea să zboare, intră aer prin aripa din care îi lipsește pene și face tumbe.
Aripa dumnezeiasă este totdeauna plină, completă, nu-i lipsesc pene, pentru că diavolul nu poate să le tragă și să le scoată: este dumnezeiască.
Dar omul să ia aminte, să nu se lenevească și diavolul să-i scoată vreo pană din propria aripă. Atunci când începe încet-încet puțină trândăvie, puțină nepăsare, voința slăbește.
Ce să facă Dumnezeu dacă omul nu vrea?
Nu vrea să intervină, pentru că respectă libertatea omului. Netrebnicește astfel omul și aripa lui Dumnezeu. Dar când are voință, are și aripa lui întreagă; atunci vrea și Dumnezeu, vrea și omul, și el zboară.
-Dar, Părinte, ce este exact acest zbor? Vă referiți la a vrea să sporesc duhovnicește, să vreau mântuirea mea?
-Da, măi copile! Când spun zbor, mă refer la urcușul duhovnicesc, nu înțeleg să zbor și să mă urc în vreun chiparos.
-Părinte, ați spus că cineva poarte ara, semăna și face toate lucrările legate de acestea și să nu scoată nici sămânța.
-Da, așa este. Dacă nu ia aminte omul, diavolul îi fură ostenala, în timp ce dacă ia aminte și ia în serios problema mântuirii sufletului său, se nevoiește, sporește, rodește, se hrănește și se bucură îngerește.
Trezire duhovnicească-Paisie Aghioritul-Schitul Lacu- Sfântul Munte Athos 2ooo