Teofilact Crestin Ortodox: Idolatria undelor

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Idolatria undelor

,, Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită. Încordează inima ta şi fii tare şi să nu te tulburi în timpul încercării.“ (Iisus, fiul lui Sirah 2, 1-2)

Sclavi ai tehnicii
Începând din anii ’80 încoace au apărut foarte multe ecranizări, mai ales la Hollywood, ale căror scenarii vorbesc despre o dictatură a roboţilor asupra omenirii. În unele dintre acestea acţiunea este teleportată într-un anume viitor, în care roboţii vor ieşi de sub controlul oamenilor şi vor prelua controlul întregii lumi, ajungând să-i transforme în sclavi pe cei care i-au creat. Lăsând deoparte succesul unor asemenea ecranizări, trebuie să recunoaştem că şi printre regizori există oameni foarte capabili care au darul de a intui linia pe care se îndreaptă omenirea. Cel mai elocvent exemplu de astfel de oameni capabili îl avem în persoana lui Jules Verne: scria despre submarin prezentând detaliat toate componentele acestuia într-un timp în care aşa ceva era de domeniul fantasticului. Şi iată că submarinele au devenit o realitate banală.
Deşi scenariile hollywoodiene sunt uşor exagerate, ele pleacă de la o realitate contemporană –omul a devenit dependent de aparatele şi roboţii oferiţi de progresul tehnicii. Odată cu acest progres are loc şi un regres în ceea ce priveşte viaţa spirituală: omul a uitat să contemple, să se bucure de natură, să se delecteze în urma unei plimbări în aer liber, să facă mişcare sau să redescopere plăcerea lecturii. Practic luăm totul de-a gata, fără a mai face un anume efort intelectual. Vrem să aflăm ceva despre Vlad Ţepeş? Nu mai citim, pentru că găsim pe Internet. Ori acest lucru nu ne mai predispune la muncă, la cercetare, căutare într-o bibliotecă – care ne dau răgaz de gândire, de asimilare. Astfel ne transformăm, uşor, uşor, în nişte fiinţe mecanizate, sclavi ai tehnicii, care nu este rea în sine, ci rău este modul exagerat în care o folosim.

Devorator de vieţi
Un alt aspect deloc de neglijat îl reprezintă acapararea vieţii noastre prin intermediul undelor. Televizorul a devenit în ultimul timp un adevărat idol, nelipsit în casele noastre, care ne absoarbe toată vlaga, făcându-ne să uităm de Dumnezeu, de familie şi copii. Ca şi Internetul, acesta nu este un rău în sine, ci o realitate a dezvoltării societăţii umane. Cei care văd în televizor pe Diavol exagerează fără doar şi poate, dar utilizarea exagerată a acestui aparat poate duce la devieri periculoase ale vieţii noastre. Prin intermediul undelor primim un amalgam de informaţii din care este destul de greu să selectezi binele de rău, iar în acest sens e nevoie de o auto-educaţie permanentă. La televizor putem urmări filme istorice care ne îmbogăţesc cunoştinţele şi ne ajută să aflăm despre trecutul, tradiţia şi cultura altor naţiuni; vizionăm spre exemplu ,,Festivalul George Enescu“, care ne îmbogăţeşte cultura muzicală; canalele sportive ne ajută să înţelegem că sportul este sănătate; suntem la curent cu ceea ce se întâmplă în lume etc. Dar există şi programe TV care încurajează violenţa, oportunismul sau câştigul fără muncă prin emisiuni de genul ,,euro-bingo“. Telenovelele (mai nou de calitate diferită, pentru a-i prinde în joc şi pe cei care nu agreează prostul gust al serialelor sud-americane) induc treptat anumite concepţii de viaţă iluzorii. Programele de aşa-zis folclor ni le prezintă pe cele mai agramate „vedete” post-decembriste: maneliştii. Maneaua a devenit o adevărată plagă socială în România şi un pericol real pentru tradiţiile şi chiar fiinţa poporului nostru.
La toate acestea există şi alternative: filme bune, educative, muzică bună şi cărţi bune. Nu trebuie să renunţăm complet la televizor, deşi sunt oameni care au făcut-o şi trăiesc foarte bine. Însă avem mare nevoie de discernământ. „Toată înţelepciunea vine de la Domnul şi cu El este în veac“, spune aceeaşi Carte a înţelepciunii lui Isus Sirah. Iar a selecta înseamnă înţelepciune. Biserica ne învaţă calea echilibrului, să avem o măsură în toate, şi un lucru esenţial pentru viaţa noastră: capacitatea de a discerne.

Robie sau libertate?
Fără această capacitate de a discerne, omul sau copilul care petrece foarte multe ore în faţa televizorului intră într-o experienţă delocalizată spaţio-temporal, care poate avea efecte halucinatorii. Întâlnim adesea persoane care trăiesc într-o realitate iluzorie, dictată nu de experienţa lor, ci de ceea ce văd la TV, sau copii agresivi care se luptă cu „monştri”, adesea „confundându-i” cu cei din jurul lor, pe care îi lovesc sau le vorbesc urât. Aceste stări sunt stări de robie, de dependenţă, din care nu se poate ieşi decât cu multă luptă şi rugăciune.
Sfântul Apostol Pavel a spus, plin de înţelepciune: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.” (I Corinteni 10, 23). Tot înţeleptul Iisus Sirah spune: „Întocmai ca apa pentru viaţă este pentru om vinul, de-l vei bea cu măsură. (…) Bucuria inimii şi veselia sufletului este vinul, când se bea la vreme cu măsură. Amărăciune sufletului este vinul când se bea mult; certuri şi căderi face. Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte spre împiedicare şi împuţinează virtutea şi agoniseşte răni.“ (31, 31-35)
Ortodoxia ne învaţă cumpătarea, dreapta-măsură. Iar dreapta-măsură înseamnă să fii liber, adică să nu fii stăpânit de nimic. Nici de băutură, nici de bârfă, nici de mâncare, nici de televizor, nici de calculator. De nimic.