miercuri, 25 ianuarie 2012
Despre rugăciune Parintele Paisie
"Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlineste-o pe asta, tătucută. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă si găleata e mică. Citeste dimineata Acatistul Maicii Domnului iar seara citeste Paraclisul ei. Crezul - neapărat, măcar o dată pe zi, si Psalmul 50 de două-trei ori pe zi... Mai mult, canonul e benevol: "Tatăl nostru" fără număr, "Doamne Iisuse" fără număr, metanii fără număr. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă stiu pe mine: dacă mă scol de dimineată si-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineata si te învârtesti asa, prin casă - că mai am asta de făcut, mai am si treaba astălaltă -, apoi nu-ti merge bine toată ziua. Asa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui - poate au gresit ceva cu gândul.
Să faci în fiecare zi câte metanii poti către Maica Domnului - cel putin 12 metanii - si la fiecare metanie să spui asa, ca baba: "Maica Domnului, nu mă lăsa... nu mă lăsa, Măicuta Domnului". Să n-o uiti pe Maica Domnului, tată, să n-o uiti, că tare-i bună Măicuta Domnului. Asa, tătucută, să nu lasi rugăciunea... Mai fă o metanie, mai citeste un psalm, mai spune un "Doamne Iisuse"... Trebuie să faci oleacă de rânduială. Că o cămasă murdară nu se spală numai cu apă, ci trebuie si săpun si altceva mai tare care să o curete...
Si dacă spui de 100 de ori "Doamne Iisuse", măcar de 10 ori să fii cu gândul acolo. Când stai de vorbă cu cineva, nu stai de vorbă cu dosul... D'apoi când vorbesti cu Dumnezeu! Asa îmi spunea si mie părintele Daniel, săracu': "Paisie, bre, nu lăsa gândul să iasă afară din chilie"...
Gândurile mai vin, dar tu nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Caută să-ti fie tot timpul mintea ocupată cu rugăciunea; tot timpul să spui "Doamne Iisuse". Să te obisnuiesti să spui tot timpul rugăciunea asta, iar pentru fiecare Acatist sau Paraclis necitit într-o zi să faci câte 24 de metanii - măcar atât... Acum, la miezul noptii, aici la Sihla (si la Sihăstria) se face priveghere. Încearcă să te scoli, fă măcar trei cruci, spune "Împărate ceresc", "Tatăl nostru" si ce mai stii tu, fă 24 de metanii - si ai stat la toată privegherea...
Când nu poti plânge la rugăciune, asta este si pentru umilinta noastră, tătucută, ca să ne smerim. Nu trebuie neapărat să plângem în hohote. "Jertfa plăcută lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântă si smerită Dumnezeu nu o va urgisi."
Că si diavolul te ajută câteodată să plângi, ca pe urmă să te mândresti si să te pierzi. Venea aici o femeie, si o dată mi-a spus: "Eu, părinte, fac în fiecare zi câte 100 de metanii" - dar făcea fără blagoslovenie. Si i-am spus asa: "De acum înainte, să nu mai faci 100, să faci numai 24 de metanii pe zi. Atât ai blagoslovenie". Si a venit la mine după o lună de zile plângând si mi-a spus: "Părinte, nu reusesc să mai fac cele 24 de metanii pe zi. Nu stiu ce se întâmplă, dar nu pot să mai fac - eu, care făceam câte 100 de metanii si încă îmi era foarte usor să le fac, acum în nici una din zile nu am reusit să fac 24 de metanii, asa cum mi-ai spus". Ai văzut? O lupta vrăjmasul, pentru că astea erau făcute cu blagoslovenie. Când făcea câte 100, era si oleacă de mândrie acolo.
Asa că tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului. Acolo unde esti tu, mergi la duhovnic si spune-i să-ti dea el să ai o rânduială de rugăciune. El să stie rânduiala rugăciunii tale, iar tu atâta să faci, pentru cât ai blagoslovenie. E bine să ceri sfat si blagoslovenie si pentru o faptă bună pe care vrei s-o faci, sau pentru o zi de post... Tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului, tătucută, ca să nu aibă îndrăzneală vrăjmasul la osteneala.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Legaturii Ortodoxe
- MITROPOLII, ARHIEPISCOPII, EPISCOPII ROMÂNEŞTI
- Mitropolia Moldovei si Bucovinei (http://www.mmb.ro/)
- Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale (http://www.mitropolia-paris.ro/)
- Mitropolia Ortodoxa Romana pentru Germania si Europa Centrala (http://www.mitropolia-ro.de/)
- Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Fleacului şi Clujului (http://www.arhiepiscopia-ort-cluj.org/)
- Episcopia Dunarii de Jos (http://www.edj.ro/)
- Episcopia Sloboziei si Calarasilor (http://www.sf-esc.ro/)
- Episcopia Caransebesului (http://www.episcopia-caransebesului.go.ro/)
- Episcopia Ramnicului (http://www.episcopia-ramnicului.ro/)
- Arhiepiscopia Tomisului (http://www.arhiepiscopia.tomrad.ro/)
- The Romanian Orthodox Episcopate of America (http://www.roea.org/)
- BISERICI, MĂNĂSTIRI, PAROHII ROMÂNEŞTI
- Mănăstirea Golia, Iaşi, Romania (http://www.golia.ro/)
- Mănăstirea Horaiţa (http://horaita.mmb.ro/)
- Mănăstirea Sihăstria (http://sihastria.mmb.ro/)
- Mănăstirea Secu (http://secu.mmb.ro/)
- Mănăstirea Sfânta Maria - Techirghiol (http://www.sfanta-maria.ro/)
- Romanian Monasteries (http://www.romanian-monasteries.go.ro/)
- Mănăstiri din Bucovina (http://www.manastiri-bucovina.go.ro/)
- Mănăstirea Putna (http://www.manastirea-putna.go.ro/)
- Mănăstirea Cernica (http://www.cernica.go.ro/)
- Mănăstirea Tismana (http://www.manastirea-tismana.go.ro/)
- Mănăstirea Cozia (http://www.manastirea-cozia.go.ro/)
- Mănăstirea Frăsinei (http://www.manastirea-frasinei.go.ro/)
- Mănăstirea Vladimireşti (http://www.manastirea-vladimiresti.go.ro/)
- Mănăstirea Afteia (http://www.manastirea-afteia.go.ro/)
- Mănăstirea Stelea (http://www.manastirea-stelea.go.ro/)
- Mănăstirea Bogdana, Rădăuţi (http://www.bogdana.ro/)
- Parohia "Sf. Ioan Botezătorul", Bîrnova, Iaşi (http://parohiabarnova.tripod.com/)
- Biserica "Sf. Elefterie", Bucuresti (http://www.sfelefterie.go.ro/)
- Biserica Stavropoleos, Bucuresti (http://stavropoleos.starnets.ro/)
- Biserica "Sf. Silvestru", Bucuresti (http://biserica-sfantul-silvestru.ines.ro/)
- Biserica Schitul Magureanu, Bucuresti (http://www.schitulmagureanu.org/)
- Biserica Sfantul Stelian-Lucaci, Bucuresti (http://www.bisericasfstelian.ro/)
- Parohia Serban Voda, Bucuresti (http://users.pcnet.ro/serbanvoda/)
- Catedrala Ortodoxa Romana Tirgu-Mures (http://wwwold.netsoft.ro/catedrala/)
- Sfinta Manastire Iezer (http://www.geocities.com/Athens/Delphi/9202/)
- Parohia Vascauti (http://www.geocities.com/ghedani/)
- Parohia Tubingen (http://parohia.tuebingen.free.fr/)
- Biserica Ortodoxa Romana "Sf. Nicolae", Vancouver, Canada (http://www.geocities.com/Athens/Cyprus/1303/)
- Biserica "Sf. Parascheva", Boston, SUA (http://www.SaintParascheva.org/)
- Biserica Ortodoxă Română "Sf. Ioan Botezătorul", Montreal (http://www.bor-montreal.ca/)
- Biserica "Sfântul Apostol Andrei", Mississauga (http://www.sfapostolandrei.com/)
- SITE-URI ALE ALTOR BISERICI ORTODOXE
- Manastirile Athosului si Meteorele (http://jp.rdsar.ro/)
- Mount Athos (http://www.inathos.gr/athos/en/)
- ECCLESIA - The Site of the Church of Greece (http://www.ecclesia.gr/English/EnIndex.html)
- Greek Orthodox Patriarchate of Alexandria and all Africa (http://www.greece.org/gopatalex/)
- Greek Orthodox Archdiocese of America (http://www.goarch.org/)
- Ecumenical Patriarchate of Constantinople (http://www.patriarchate.org/)
- The Monastery of St. John, Theologian, Patmos, Greece (http://www.theplaka.com/patmos/msj/index.htm)
- Meteora (http://www.culture.gr/2/21/212/21207a/e212ga02.html)
- Serbian Orthodox Church (http://www.spc.org.yu/)
- Serbian Orthodox Diocese of Raska and Prizren (http://www.kosovo.com/default1.html)
- Russian Orthodox Church (http://www.russian-orthodox-church.org.ru/)
- Bulgarian Orthodox Church (http://bulch.tripod.com/boc/)
- The Armenian Church Directory (http://www.cilicia.com/armo_church_directory.html)
- Orthodox Patriarchate of Georgia (http://www.patriarchate.ge/eng/en.htm)
- Patriarhia de Alexandria (http://www.greece.org/gopatalex/)
- The Church of Albania (http://www.orthodoxalbania.org/)
- The Church of Poland (http://www.orthodox.pl/)
- The Church of the Czech and Slovak Republics (http://www.pravoslav.gts.cz/)
- Syrian Orthodox Church (http://www.syrianorthodoxchurch.org/)
- St Nicholas Russian Orthodox Church, Dallas, Texas (http://www.orthodox.net/)
- Antiochian Orthodox Christian Archdiocese of North America (http://www.antiochian.org/)
- Biserica Ortodoxa a Finlandei (http://www.ort.fi/)
- Valamo monastery in Finland (http://www.valamo.fi/)
- Orthodox Monasteries in North America (http://omna.nettinker.com/)
- The Cathedral Church of St. John the Baptist (http://www.stjohndc.org/)
- Indian Orthodox Church (http://www.indianorthodoxchurch.com/)
- Ecumenical Patriarchate - The Orthodox Metropolis of Korea (http://orthodox.or.kr/english/e_main.htm)
- PAGINI PERSONALE
- Poezii crestin ortodoxe (http://serafim.golia.ro/poezii/)
- Pagina ortodoxa (http://www.homepagez.com/ortodox/index.html)
- Sfaturi Ortodoxe (http://www.sfaturiortodoxe.ro/)
- Nistea's Page (http://www.nistea.com/)
- Pagina monahului Savatie Baştovoi (http://www.ournet.md/~crestin/)
- PAGINI DIVERSE
- BIBLIA sau Sfinta Scriptura (http://biblioteca.golia.ro/biblia/)
- Filocalia - treptele desavarsirii ortodoxe (http://www.filocalia.ro/)
- Biserica Ortodoxa Romana - Crestinism (http://www.crestinism-ortodox.ro/)
- Revista "Ideea crestina" (http://www.ideeacrestina.8m.com/)
- Revista "Biserica si problemele vremii" (http://www.bpv.8m.com/)
- OrthoLogia - jurnal de apologetica ortodoxa (http://www.ortho-logia.com/)
- Seminarul teologic liceal "Veniamin Costachi", Mănăstirea Neamţ (http://www.semmnt.ro/)
- Early Church Fathers (http://www.ccel.org/fathers2/)
- Theologic Systems (http://www.theologic.com/)
- Protopresbyter Alexander Schmemann Web Site (http://www.schmemann.org/)
- Romanian Christian Orthodox Page (http://www.plasticsusa.com/ortho/index.htm)
- Saint John Maximovitch Eastern Orthodox Web Page (http://saintjohnwonderworker.org/)
- The Saint John Chrysostom Webpage (http://www.chrysostom.org/)
- Orthodox Resources (http://orthodox.phpbase.net/)
- Conferinţe şi predici audio mp3 ale duhovnicilor români (http://www.resurse-ortodoxe.com/)
- OrthodoxWiki (http://orthodoxwiki.org/Main_Page)
- ALTELE
- Resurse Ortodoxe Romanesti (http://ortodox.tripod.com/)
- Orthodox Christian Links (http://www.geocities.com/Athens/7734/orthlink.htm)
- TheoLogic Systems: Orthodox WorldLinks (http://www.theologic.com/links/)
- The Orthodox Christian Foundation (http://www.ocf.org/)
- Creştinism Ortodox - Ortodoxia pe Web: catalog, clasamente, motor de căutare (http://ro.orthodoxlinks.info/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu