Pacatul lui Adam
ne-a castigat un Mantuitor care s-a uitat pe Sine cu totul, in jertfa
Sa, pentru a ne face sa crestem spre asemanarea cu El. Desi pacatul
tot pacat ramane, uimindu-se insa de adancimea iubirii lui Dumnezeu,
odata, un cuvios barbat a exclamat: "Fericit pacat care ne-a dobandit
asa un Mantuitor!"
Fiind ancorati in dreapta credinta
a Bisericii Ortodoxe, marturisim: Fiul lui Dumnezeu s-a impartasit de
ale noastre, in taina Intruparii, pentru a ne face pe noi partasi de ale
Sale. Pentru aceasta, Intruparea Sa, care a fost hotarata de Dumnezeu
din totdeauna, este independent de caderea lui Adam. Ceea ce a adaugat
caderea lui Adam, insa, a fost patimirea si jertfa Celui care oricum
s-ar fi intrupat pentru noi.
Nu fericim pacatul, ci iubirea lui Dumnezeu !
Nu fericim pacatul,
ci iubirea cea mare a lui Dumnezeu care se manifesta in urma pacatului.
Pacatul lui Adam a dus la manifestarea iubirii lui Dumnezeu in
jertifirea Fiului Sau cel mult iubit, aratandu-se astfel pe Sine omului
ca iubitor desavarsit al sau.
Parintele Rafail Noica,
in conferinta duhovniceasca intitulata "Ce este omul?", spune: "Din
catastrofa caderii, Dumnezeu, prin intruparea Lui, a scos pentru om asa o
mantuire! O, de-am intelege-o mai adanc. Ca cel putin unul in istoria
crestinismului, a izbucnit intr-o zi, zicand: "Fericit pacat care ne-a
dobandit asa un Mantuitor!" Intr-un fel, mai cinstit este omul astazi
decat era, pentru ca Mantuitorul nostru este Dumnezeu insusi intrupat,
ca un madular al familiei, al speciei omenesti; este insusi Dumnezeu,
facatorul nostru. Sa zicem, totusi: fericit pacat? Stia acela ce zicea
si nu zicea din neintelegere teologica, dar n-a putut sa nu irumpa
intr-un cant de bucurie. Insa, asa cum zice Pavel, "Sa fericim pacatul?
Pentru ca unde s-a inmultit pacatul, a prisosit harul?" Nu, pentru ca
pacatul tot pacat este.
Stiti ce e pacatul. O definitie mai
teologica spune ca pacatul este moartea care lucreaza in madularele
noastre. Pacatul este lucrarea minciunii. In Dumnezeu nu exista
minciuna, minciuna este moarte, iar in Dumnezeu este numai viata.
Pacatul nu are nici o slava, dar mintea noastra ramane in tacere cand
observa minunile lui Dumnezeu. N-a putut sa nu exclame acel parinte in
felul acesta: "Fericit pacat", dar nu ca sa fericeasca pacatul, ci ca sa
proslaveasca pe Dumnezeu, Care e de neinteles, cu o putere si o
intelepciune de necuprins omului mai mult."
Cui i se iarta putin, putin iubeste !
Omul, chiar o singura zi de ar trai,
este imposibil sa nu pacatuiasca. "Daca zicem ca pacat nu avem, ne
amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim
pacatele noastre, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele
si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea" (I Ioan 1, 8-9).
Iisus a intrat in casa unui farisei si a
sezut la masa. O femeie pacatoasa, avand in mana un vas cu mir scump, a
venit la El si a inceput sa isi planga pacatele, in timp ce Ii spala
picioarele cu lacrimi si le ungea cu mir. Cunoscand ca este pacatoasa,
fariseul a inceput sa-L judece pe Iisus. Atunci, Iisus a zis fariseului:
"Un camatar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari,
iar celalalt cu cincizeci. Dar, neavand ei cu ce sa plateasca, i-a
iertat pe amandoi. Deci, care dintre ei il va iubi mai mult?"
Raspunzand, fariseul a zis: "Socotesc ca acela caruia i-a iertat mai
mult." Iar El i-a zis: "Drept ai judecat." Apoi, aratand tuturor
pocainta si jertfa femeii, a spus: "Iertate sunt pacatele ei cele multe,
caci mult a iubit. Iar cui se iarta putin, putin iubeste" (Luca 7, 36-48).
Masura iertarii indica masura dragostei,
atat a Celui care iarta, cat si a celui iertat. Cunoscand puterea
dragostei, Sfantul Pavel spune: "Fiti cu mintea intreaga si privegheati
in rugaciuni, dar mai presus de toate, tineti din rasputeri la dragostea
dintre voi, pentru ca dragostea acopera multime de pacate" (I Petru 4,
7-8).
Ce ne invata Sfanta Maria Egipteanca ?
Cei care au excelat in slujirea
pacatului, iar mai apoi au cunoscut iubirea lui Dumnezeu, au marturisit
si inca marturisesc inmultirea Harului. Pocainta si smerenia
pe care le traiesc acestia depasesc masura caderii lor. Multimea
pacatelor celui care se pocaieste este acoperita de multimea Harului lui
Dumnezeu.
Cu cat suntem iertati de mai multe si
grele pacate, cu atat ajungem sa-L iubim pe Dumnezeu mai "din toata
inima, din tot sufletul, din toata puterea si din tot cugetul".
Simultan, pacatele nasc pocainta, ne feresc de mandrie, ne smeresc, ne
opresc din a-i mai judeca pe ceilalti, iar amintirea lor ne fereste de a
le mai repeta.
Sfanta Maria Egipteanca
este, in acelasi timp, un model de pacatosenie si un model de pocainta.
Extrema cadere, extrema ridicare. Extrema slujire a pacatului, extrema
iubire a lui Dumnezeu. Sfanta Maria ne invata sa-L cautam pe Dumnezeu cu
aceeasi sete cu care am cautat sa ne implinim poftele si sa-L iubim
chiar mai mult decat am iubit pacatul.
C.S.Lewis, in cartea numita "Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar", pune in gura diavolului
urmatoarele cuvinte: "Marii pacatosi sunt facuti din acelasi material
ca si oribilele fenomene (in viziunea diavolilor) carora li se spune
mari sfinti. (...) Marii pacatosi par mai usor de prins. Dar de la ei nu
stii niciodata la ce sa te astepti. Dupa ce i-ai jucat cum ai vrut timp
de saptezeci de ani, Dusmanul (adica Dumnezeu) poate sa ti-i smulga din
gheare in anul urmator. Vedeti voi, astfel de oameni sunt capabili de
adevarata cainta. Sunt constienti de adevarata vina. In cazul in care
lucrurile iau o intorsatura proasta, sunt gata sa infrunte de dragul
Dusmanului (a lui Dumnezeu) presiunile sociale din jur la fel de bine
cum erau gata sa le infrunte de dragul nostru (al diavolilor). Intr-un
fel, e mai dificil sa urmaresti si sa plesnesti o viespe zburatacita
decat sa impusti de aproape un elefant salbatic. Dar daca nu-l
nimeresti, elefantul e mult mai periculos."
Diavolii, desi ii prefera pe marii
pacatosi, ii urmaresc mai ales pe pacatosii mediocri, care nu isi dau
seama de starea lor si isi scuza-motiveaza neincetat caderile. Acestia
din urma foarte greu sunt capabili de o pocainta autentica, asemenea
celor care au cunoscut adancurile pacatului, iar apoi au cunoscut
iubirea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, pot spune ca diavolul, daca ar fi
cunoscut de mai inainte intoarcerea Sfintei Maria, cu siguranta nu ar
mai fi "intins coarda" ispitirii pana la rupere.
Nu este obligatoriu sa cadem in mari
pacate pentru a trai in pocainta si smerenie, insa daca am cazut deja in
mari pacate, ne aflam in situatia privilegiata de a trai acea stare de
pocainta sfintitoare. Pacatele se aseamana cu o trambulina care ne
arunca la inaltime pe masura ce se arcuieste mai jos.
Sa ne folosim de pacate, in Taina Spovedania !
Iubirea lui Dumnezeu nu cunoaste greutate in iertarea pacatelor.
Mai inainte de a fi alungat, Cain a socotit intru sine, zicand:
"Pedeapsa mea este mai mare decat as putea-o purta" (Facere 4, 13).
Numai pacatul lipsit de pocainta nu poate fi iertat. Iisus Hristos a
spus Apostolilor si, prin ei, preotilor din toate timpurile: "Pace voua!
Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si, zicand
acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant; carora veti
ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute"
(Ioan 20, 21-23). Sufletul nostru este iertat si vindecat in Spovedanie, prin pocainta noastra si lucrarea tainica a Harului.
Indrazneala de a ne cere iertare toata
viata, dupa fiecare pacat (adesea, dupa acelasi pacat, savarsit in mod
repetat), este lucrul care Il bucura cel mai mult pe Dumnezeu. Intelegem
aceasta din faptul ca, oridecate ori ne intoarcem la Dumnezeu, dupa o
plecare-ratacire, El ne primeste cu aceeasi dragoste, care ne umple de
cainta si de multumire.
Sa avem curajul si indrazneala
(nerusinarea) de a alerga la Dumnezeu chiar de am pacatui zilnic "de
saptezeci de ori cate sapte", fara a pierde nadejdea iertarii noastre.
Fiul risipitor se impartaseste iarasi de iubirea Tatalui pentru ca are
curajul de a-si recunoaste caderea si indrazneala de a nadajdui in
bunatatea Tatalui sau.
Multimea pacatelor descopera iubirea lui Dumnezeu !
"Unde s-a inmultit pacatul, acolo a
prisosit harul", zice Sfantul Pavel. Pacatele noastre ne ajuta sa
cunoastem tot mai bine nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu care, peste pacatele noastre, nu inceteaza a ne iubi cu o iubire nebuna.
Cu cat se adanceste omul mai mult in
pacat, cu atat parca il iubeste si il cauta mai mult Dumnezeu. La randul
sau, cand omul adancit in pacate ajunge sa cunoasca iubirea lui
Dumnezeu, el se intoarce spre El cu o iubire mai mare decat pofta cu
care a slujit pacatului. Astfel, prin fiecare pacat in care ne impinge,
in mod inconstient, diavolul ne pregateste o intoarcere tot mai
puternica spre Dumnezeu. In acest sens, parintele Arsenie Papacioc
spune: "Daca ar sti cat de mult ne ajuta la mantuire, diavolul ar fi mai
putin ispititor."
Slava Tie, Doamne, pentru pacatele mele, care m-au ajutat sa-mi cunosc neputinta!
Slava Tie, Doamne, pentru pacatele mele, care m-au facut sa alerg la Tine!
Slava Tie, Doamne, pentru pacatele mele, care m-au facut sa alerg la Tine!
Slava Tie, Doamne, pentru pacatele mele, care m-au ajutat sa strig catre Tine!
Slava Tie, Doamne, pentru pacatele mele, care mi-au deschis usile pocaintei!
Slava Tie, Doamne, pentru pacatele mele, care mi-au deschis usile pocaintei!
Slava Tie, Doamne, pentru pacatele mele, care mi-au adus ganduri smerite!
Slava Tie, Doamne, pentru pacatele mele, care m-au ajutat sa nu mai judec!
Slava Tie, Doamne, pentru pacatele mele, care m-au ajutat sa nu mai judec!
Slava Tie, Doamne, pentru pacatele mele, fara de care poate nu m-as fi trezit!
Slava Tie, Doamne, pentru pacatele mele, care mi-au luminat intunericul!
Slava Tie, Doamne, pentru pacatele mele, care mi-au luminat intunericul!
Slava Tie, Doamne, pentru pacatele care m-au facut sa Te iubesc tot mai mult!
Cu fiecare pacat, Dumnezeule, mai mult ma aprind spre iubirea si dorirea Ta!
Cu fiecare pacat, Dumnezeule, mai mult ma aprind spre iubirea si dorirea Ta!
Multimea pacatelor mele m-a ajutat sa vad multimea Harului Tau!
Slava Tie, Dumnezeul meu, ca peste pacatele mele Tu inca ma primesti la Tine!
Slava Tie, Dumnezeul meu, ca inca ma recunosti ca fiu!
Slava Tie, Dumnezeul meu, ca peste pacatele mele Tu inca ma primesti la Tine!
Slava Tie, Dumnezeul meu, ca inca ma recunosti ca fiu!
Teodor Danalache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu