Nu din trebuinţă e atât de râvnit aurul de
către
oameni, cât pentru faptul că mulţimea îşi
împlineşte prin el
plăcerile.
Trei
sunt pricinile dragostei de bani :iubirea de
plăcere, slava
deşartă şi necredinţa. Cea mai rea dintre
acestea este necredinţa.
Iubitorul
de plăceri iubeşte argintul, ca să-şi
procure dezmierdări printr-însul; iubitorul
de slavă
deşartă, ca să se slăvească printr-însul;
iar necredinciosul,
ca să-l ascundă şi să-l păstreze temându-se
de foamete, de
bătrâneţe, de boară, sau de ajungerea între
străini. Acesta
nădăjduieşte mai mult în argint decât în
Dumnezeu,
Făcătorul tuturor lucrurilor şi Proniatorul
tuturor, până şi
al celor mai de pe urmă şi mai mici
vietăţi.
Patru
sunt oamenii care se îngrijesc de bani: cei trei
de mai înainte şi cel econom. Dar numai
acesta se
îngrijeşte în chip drept, ca să nu înceteze
adică niciodată
de-a ajuta pe fiecare la trebuinţă.
Toate
gândurile pătimaşe sau aţâţă partea poftitoare
a sufletului, sau tulbură pe cea irascibilă
(raţiunea), sau
întunecă pe cea raţională. De aceea orbesc
mintea,
împleticind-o de la contemplarea
duhovnicească şi de la
călătoria prin rugăciune. Din această
pricină monahul şi
mai ales cel ce se linişteşte este dator să
ia aminte la
gânduri şi să cunoască şi să taie pricinile
lor. Astfel poate
cunoaşte, de pildă, cum partea poftitoare a
sufletului e
aţâţată de amintirile pătimaşe ale femeilor
şi cum pricina
acestora este necumpătarea la mâncări şi
băuturi şi
întâlnirea deasă şi neraţională cu femeile
înseşi. Dar le taie
pe acestea foamea, setea, privegherea şi
retragerea în
singurătate. Iuţimea e tulburată de
amintirile pătimaşe ale
celor ce ne-au supărat. Iar pricina
acestora este iubirea de
plăcere, slava deşartă şi iubirea de cele
materiale. Căci
pentru acestea se supără cel pătimaş, fie
că le-a pierdut, fie
că nu le-a dobândit. Şi le fac pe acestea
dispreţuirea şi
nesocotirea lor, pentru dragostea de Dumnezeu.(…)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu