Pacatele strigatoare la cer

Pacatele strigatoare la cer se ridica impotriva inclinatiilor firesti pe care Dumnezeu le-a pus in firea noastra. Aceste pacate intuneca si deformeaza chipul lui Dumnezeu din om. Ele sunt atat de grele, incat, mai mult decat altele, cer o rasplatire (dreptate) de la Dumnezeu chiar in lumea aceasta. Ele izvorasc mai ales din necredinta si rautatea constienta a omului, fiind savarsite cu multa inainte cugetare.

Potrivit traditiei crestine, pacate strigatoare la cer sunt urmatoarele cinci: omuciderea constienta si avortul; homosexualitatea si practicile sexuale impotriva firii; asuprirea celor lipsiti de aparare: vaduve, orfani, saraci, straini etc; nedreptatile sociale, mai ales cele financiare si materiale; nerespectarea si chinuirea parintilor.

1. Omuciderea constienta si avortul

Viata este cel mai mare dar pe care ni l-a facut Dumnezeu, iar nu atat pentru faptul ca acum ne putem bucura de frumusetile acestei lumi si ca putem lucra toate cele dorite, cat mai ales pentru faptul ca, dupa aceasta existenta, ne asteapta viata vesnica.

Cain l-a omorat pe fratele sau, Abel. Cain este primul criminal din lume. Dupa omorarea lui Abel, Dumnezeu i-a spus lui Cain: "Ce ai facut? Glasul sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant. Si acum esti blestemat de pamantul care si-a deschis gura sa, ca sa primeasca sangele fratelui tau din mana ta. Cand vei lucra pamantul, acesta nu-si va mai da roadele sale tie; zbuciumat si fugar vei fi tu pe pamant" (Facere 4, 10-12).

Omorarea unui om este un pacat strigator la cer, caci glasul sangelui celui omorat se ridica la Dumnezeu si cere dreptate, adica razbunare. Constiinta il macina pe criminal, iar societatea il marginalizeaza ca pe un corp strain. Acest lucru este exprimat amplu in romanul "Crima si pedeapsa", scris de F.M.Dostoievski, unde Rascolnicov savarseste o crima si, apoi, nemaifacand fata mustrarilor constiintei, se preda singur autoritatilor.

Istoria crimei: mandria naste manie; mania naste ura; ura naste agresivitate; agresivitatea naste violenta; violenta naste sadism; sadismul duce la crima, iar crima este cea mai mare nebunie care-l poate imbolnavi pe om, alaturi de necredinta in Dumnezeu. Pentru ca uciderea este rodul maniei, Domnul Iisus ne indeamna sa ne curatim mai ales inimile, "caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile" (Marcu 7, 21).

Batjocorirea si lovirea in cinstea aproapelui este socotita ca o ucidere morala a acestuia, precum insusi Hristos ne spune: "Ati auzit ca s-a zis celor de demult: "Sa nu ucizi"; iar cine va ucide, vrednic va fi de osanda. Eu insa va spun voua: Ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine va zice fratelui sau "netrebnicule", vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice "nebunule", vrednic va fi de gheena focului" (Matei 5, 21-22).

Avortul este o crima care, desi este trecuta cu vederea de societate, striga la cer, inaintea lui Dumnezeu. Parintele Serafim Man spune: "Ne intristam cand auzim de razboaie, de crime sau accidente, dar nu ne gandim ca, de-a lungul timpului, avortul a curmat mai multe vieti decat toate razboaiele si bolile la un loc. In fata lui Dumnezeu, avortul este cea mai urata crima, ca insusi mama sa-si ucida copilul, lucru ce nu se intampla niciodata in lumea animalelor. (...)

Avortul este unul dintre pacatele mari care aduc mania lui Dumnezeu peste noi toti. Avortul il putem considera crima cu premeditare; chiar daca dupa legile omenesti nu este sanctionat, dar in judecata lui Dumnezeu va fi chiar mai aspru pedepsit decat uciderea unui om. Avortul este o dubla crima: in primul rand, impotriva lui Dumnezeu, care a creat acea fiinta, si apoi impotriva acelui suflet, care, nefiind unit cu Hristos prin taina Sfantului Botez, va fi lipsit de slava lui Dumnezeu, ramanand intr-un loc intunecos pana la Infricosata Judecata cand, prin mila lui Dumnezeu va fi izbavit."

2. Homosexualitatea si practicile sexuale impotriva firii

Desfraul impotriva firii (sodomia, sexul anal) isi trage numele de la cetatea Sodoma, ai carei locuitori si-au atras mania lui Dumnezeu, facand fapte pe care nici macar animalele nu le fac. Fiind tarata in sodomie, firea omului striga catre Dumnezeu, precum citim: "Strigarea Sodomei si a Gomorei e mare si pacatul lor cumplit de greu. Pogori-Ma-voi deci sa vad daca faptele lor sunt cu adevarat asa cum s-a suit pana la Mine strigarea impotriva lor, iar de nu, sa stiu" (Facere 18, 20-21). Ingerii lui Dumnezeu, cand au sosit in Sodoma, au spus: "Noi avem sa pierdem locul acesta, pentru ca strigarea impotriva lor s-a suit inaintea Domnului si Domnul Ne-a trimis sa-l pierdem" (Facere 19, 13).

Impotriva firii sunt toate acele apropieri trupesti care nu au loc asa cum le-a randuit Dumnezeu, in chip firesc, intre un barbat si o femeie. Pacate care striga la cer pot avea loc intre doi barbati, intre doua femei, dar si intre un barbat si o femeie, dupa cum urmeaza: sexul anal, sexul oral, alte practici sexuale perverse, precum si pozitiile sexuale, care nu cauta firescul, ci altceva. Intre acestea, pot fi numarate si urmatoarele: vasectomia si legarea trompelor; folosirea prezervativului si a altor anticonceptionale, care impiedica trairea fireasca a apropierii trupesti.

Credem in Dumnezeu si facem tot ce ne-a indemnat Fiul Sau, ori ne facem voile si renuntam la gandul ca putem dobandi viata cea vesnica. "Nu va amagiti: Nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomitii (...) nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu" (I Corinteni 6, 9-10).

3. Asuprirea celor lipsiti de aparare

Asuprirea celor lipsiti de aparare (vaduve, orfani, saraci, straini, napastuiti etc) este un pacat care striga la cer, caci se incalca libertatea omului si firescul dreptatii. Cand acestia, nefiind rai, striga catre Dumnezeu cu durere si cer sa li se faca dreptate, El le asculta strigarea si-i pedepseste pe asupritorii lor.

Aceste categorii sociale erau asezate sub protectia lui Dumnezeu inca din Legea Veche, precum citim: "Pe strain sa nu-l stramtorezi, nici sa-l apesi, caci si voi ati fost straini in pamantul Egiptului. La nici o vaduva si la nici un orfan sa nu le faceti rau! Iar de le veti face rau si vor striga catre Mine, voi auzi plangerea lor, si se va aprinde mania Mea si va voi ucide cu sabia si vor fi femeile voastre vaduve si copiii vostri orfani" (Iesire 22, 21-24).

Sfanta Scriptura este precum un cod de legi care ii apara pe cei lipsiti de aparare pe pamant, asezandu-i in mana iubitoare a Dumnezeu. Pentru aceasta, ne facem impreuna-slujitori cu Dumnezeu sau maini lucratoare ale lui Dumnezeu in viata celor napastuiti atunci cand implinim urmatorul indemn: "Invatati sa faceti bine, cautati dreptatea, ajutati pe cel apasat, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva" (Isaia 1, 17).

Sfintii lui Dumnezeu i-au ocrotit pe cei napastuiti ai lumii, precum marturiseste despre sine Dreptul Iov: "Fiindca scapam de pieire pe cel sarman care striga dupa ajutor si pe orfanul fara sprijin, binecuvantarile celui ce era gata sa piara veneau asupra-mi si umpleam de bucurie inima vaduvei" (Iov 29, 12-13); "Din tineretile mele, am crescut pe orfan ca un tata si de la nastere, am calauzit pe vaduva" (Iov 31, 18); "Strainul nu petrecea noaptea niciodata afara; portile mele le deschideam calatorului" (Iov 31, 32).
La asemenea fapte ne indeamna si Sfantul Apostol Iacov, cand zice: "Cucernicia curata si neintinata inaintea lui Dumnezeu si Tatal, aceasta este: sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim pe noi fara de pata din partea lumii" (Iacov 1, 27).

Pacate strigatoare la cer savarsesc cei care-i asupresc pe oamenii saraci, prin egoism, indiferenta si nepasare, dispret si batjocura, camata, jefuire, partinire in judecata etc. Domnul a zis: "Sa nu faceti nedreptate la judecata; sa nu cautati la fata celui sarac si de fata celui puternic sa nu te sfiesti, ci cu dreptate sa judeci pe aproapele tau" (Levitic 19, 15).

Asemenea gresesc si cei care isi bat joc de cei cu deficiente fizice, precum citim: "Sa nu graiesti de rau pe surd si inaintea orbului sa nu pui piedica. Sa te temi de Domnul Dumnezeul tau" (Levitic 19, 14).

In aceasta privinta, Apostol Iacov ne spune:

"Fratii mei, nu cautand la fata omului sa aveti credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Caci, daca va intra in adunarea voastra un om cu inele de aur in degete, in haina stralucita, si va intra si un sarac, in haina murdara, iar voi puneti ochii pe cel care poarta haina stralucita si-i ziceti: Tu sezi bine aici, pe cand saracului ii ziceti: Tu stai acolo, in picioare, sau: Sezi jos, la picioarele mele, n-ati facut voi, oare, in gandul vostru, deosebire intre unul si altul si nu v-ati facut judecatori cu socoteli viclene? Ascultati, iubitii mei frati: Au nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt saraci in ochii lumii, dar bogati in credinta si mostenitori ai imparatiei pe care a fagaduit-o El celor ce Il iubesc? Iar voi ati necinstit pe cel sarac! Oare nu bogatii va asupresc pe voi si nu ei va tarasc la judecati? Nu sunt ei cei ce hulesc numele cel bun intru care ati fost chemati? Daca, intr-adevar, impliniti legea imparateasca, potrivit Scripturii: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti", bine faceti; iar de cautati la fata omului, faceti pacat si legea va osandeste ca pe niste calcatori de lege" (Iacov 2, 1-9).

4. Nedreptatile sociale

In continuarea pacatului mai sus amintit se numara si "oprirea platii lucratorilor", dupa cum este numit acest pacat, care insumeaza mai ales nedreptatile sociale: amenzi nedrepte, specula, munca neplatita la justa ei valoare; scaderea cu rea vointa a platilor datorate muncitorilor; scumpirea exagerata a produselor, falsificarea alimentelor etc.

Dumnezeu a poruncit: "Sa nu nedreptatesti pe aproapele si sa nu-l jefuiesti. Plata simbriasului sa nu ramana la tine pana a doua zi" (Levitic 19, 13). Omul nu a ascultat: "Plata lucratorilor care au secerat tarinile voastre, pe care voi ati oprit-o, striga; si strigatele seceratorilor au intrat in urechile Domnului Sabaot" (Iacov 5, 4). Strigatele celor nedreptatiti nu raman neauzite, iar castigul celor rai se preface in paguba.

5. Nerespectarea si chinuirea parintilor

Nerespectarea si chinuirea parintilor incalca porunca lui Dumnezeu de a-i respecta pe acestia in toata vremea: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie" (Iesire 20, 12). Fiind datatoare de viata, aceasta porunca a lui Dumnezeu este amintita si in Noul Testament: "Copiilor, ascultati pe parintii vostri intru toate, caci aceasta este bine-placut Domnului" (Coloseni 3, 20).

In perioada Vechiului Testament, cuvintele adresate copiilor care nu-si respectau parintii erau deosebit de aspre: "Cel ce va bate pe tata sau pe mama sa fie omorat. Cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa, acela sa fie omorat" (Iesire 21, 15-17). "Blestemat sa fie cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa" (Deuteronom 27, 16). "Ca un hulitor este cel care paraseste pe tata si blestemat de Domnul este cel care manie pe mama sa" (Sirah 3, 16).

Pentru nasterea unui copil, parintii au meritul de a nu fi refuzat darul lui Dumnezeu. Recunostinta pentru acest lucru nu trebuie sa ii paraseasca pe copii toata viata: "Din toata inima cinsteste pe tatal tau si nu uita niciodata durerile mamei tale. Adu-ti aminte ca ei ti-au dat viata; ce le vei da tu in schimb pentru ceea ce au facut ei pentru tine?" (Sirah 7, 28-29). Chiar si atunci cand parintii ne devin dusmani nu se cuvine a-i dispretui, a-i vorbi de rau sau a-i ura, caci Mantuitorul ne spune: "Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi; binecuvantati pe cei ce va blesteama, rugati-va pentru cei ce va fac necazuri" (Luca 6, 27-28).

Teodor Danalache

Sursa: