Ca sa ajungem la smerenie e
nevoie sa ne coboram cat mai jos in ochii nostri, sa-i socotim pe toti
semenii mai presus de noi insine si sa punem pe seama lui Dumnezeu toate
faptele noastre bune. Sfantul Macarie cel Mare ne invata si de ce este
nevoie sa ne consideram mai jos decat ceilalti: "Omul smerit nu cade
niciodata. Aflandu-se deja mai jos decat ceilalti, unde mai poate
cadea?"
Iar Sfantul Ioan Gura de Aur marturisea ca: "Smerenia nu inseamna ca un pacatos sa se socoteasca pe sine cu adevarat pacatos, ci aceea este smerenie, cand cineva se stie pe sine ca a facut multe si mari fapte bune si totusi, nu cugeta lucruri inalte despre sine".
Gandul ca suntem mai presus de altii duce la increderea in propriile puteri. Iar cu cat ne incredem mai mult in noi insine, cu atat ne indepartam mai mult de Dumnezeu. Sfintii Parinti ii aseamana pe cei mandri cu varfurile muntilor neroditoare. Ei ne descopera ca dupa cum apa cauta sa se verse in locul cel mai de jos, la fel si harul lui Dumnezeu ocoleste pe cei mandri si se revarsa asupra celor smeriti.
Omul smerit nu se lauda cu faptele sale nu pentru ca nu este constient de ele, ci pentru ca stie ca fara ajutorul lui Dumnezeu acestea nu ar fi fost posibile. Din acest motiv nu vede faptele sale ca fiind doar rodul lucrarii lor. Numai cei ce se afla in noaptea pacatelor, departe de Dumnezeu, cauta sa se mandreasca cu faptele lor. Spun Sfintii Parinti ca oamenii mandri sunt asemeni stelelor care stralucesc numai noaptea, cand este intuneric. Pierd din vedere ca de indata ce rasare soarele, stelele isi pierd stralucirea si dispar. Nu au cunoasterea momentului in care rasare Dumnezeu in sufletele lor. Daca ar avea parte de aceasta cunoastere, ei s-ar stinge degraba si ar vedea ca sunt nimic inaintea maretiei lui Dumnezeu.
A spune ca esti smerit, inseamna a pierde smerenia. Caci smerenia trebuie sa ramana permanent ascunsa. Ca sa intelegem acest lucru, Parintii au asemanat-o cu radacina copacilor. Si au grait ca in momentul in care radacina nu mai ramane ascunsa in adancul pamantului, ci iese din el spre a fi vazuta, copacul va fi lipsit de fructe si se va usca. La fel se intampla si cu smerenia, daca se arata, virtutile dispar si omul piere duhovniceste.
Sa va intareasca Dumnezeu in dragostea Sa. Pe masura intaririi in aceasta iubire, veti fi intariti si in smerenie.
Adrian Cocosila
Iar Sfantul Ioan Gura de Aur marturisea ca: "Smerenia nu inseamna ca un pacatos sa se socoteasca pe sine cu adevarat pacatos, ci aceea este smerenie, cand cineva se stie pe sine ca a facut multe si mari fapte bune si totusi, nu cugeta lucruri inalte despre sine".
Gandul ca suntem mai presus de altii duce la increderea in propriile puteri. Iar cu cat ne incredem mai mult in noi insine, cu atat ne indepartam mai mult de Dumnezeu. Sfintii Parinti ii aseamana pe cei mandri cu varfurile muntilor neroditoare. Ei ne descopera ca dupa cum apa cauta sa se verse in locul cel mai de jos, la fel si harul lui Dumnezeu ocoleste pe cei mandri si se revarsa asupra celor smeriti.
Omul smerit nu se lauda cu faptele sale nu pentru ca nu este constient de ele, ci pentru ca stie ca fara ajutorul lui Dumnezeu acestea nu ar fi fost posibile. Din acest motiv nu vede faptele sale ca fiind doar rodul lucrarii lor. Numai cei ce se afla in noaptea pacatelor, departe de Dumnezeu, cauta sa se mandreasca cu faptele lor. Spun Sfintii Parinti ca oamenii mandri sunt asemeni stelelor care stralucesc numai noaptea, cand este intuneric. Pierd din vedere ca de indata ce rasare soarele, stelele isi pierd stralucirea si dispar. Nu au cunoasterea momentului in care rasare Dumnezeu in sufletele lor. Daca ar avea parte de aceasta cunoastere, ei s-ar stinge degraba si ar vedea ca sunt nimic inaintea maretiei lui Dumnezeu.
A spune ca esti smerit, inseamna a pierde smerenia. Caci smerenia trebuie sa ramana permanent ascunsa. Ca sa intelegem acest lucru, Parintii au asemanat-o cu radacina copacilor. Si au grait ca in momentul in care radacina nu mai ramane ascunsa in adancul pamantului, ci iese din el spre a fi vazuta, copacul va fi lipsit de fructe si se va usca. La fel se intampla si cu smerenia, daca se arata, virtutile dispar si omul piere duhovniceste.
Sa va intareasca Dumnezeu in dragostea Sa. Pe masura intaririi in aceasta iubire, veti fi intariti si in smerenie.
Adrian Cocosila
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu