Candela Bisericii arde pentru toţi!



joi, 31 mai 2018

Profeția pr. Iosif Vatopedinul despre al 3 lea Război Mondial: ”Auziţi Neamuri şi Popoare din Lumea întreagă şi tu cititorule ia aminte la ceea ce vei citi”



Auziţi Neamuri şi Popoare din Lumea întreagă şi tu cititorule ia aminte la ceea ce vei citi. Sunt dureroase şi triste, dar sunt destinate să se întâmple câte în Scripturi sunt scrise. Le-au scris Parinţii noştri ca lumea să afle ce din acest război urmează să păţească. Ca la Dumnezeu să meargă şi să se pocăiască dacă doreşte a se salva şi fericit să trăiască.
Focul se va aprinde de la o criză mică, strigare de război din Bulgaria vine. Iar deodată Rusia intră în Turcia şi ca un torent puternic mătură Persia (Iran). Şi înaintează neîncetat, ajunge-n Palestina (Antihristul vrea Dumnezeu să devină în această lume). Atunci coboară împreună ţările din Apus. Vai de Neamurile din Nord, toate devin cenuşă. Cu turbare se apără puternic ursul (Rusia) în Turcia ce a neîndreptăţit pe Grecia şi toată se aprinde şi arde ca lumânarea. Zadarnic se luptă ursul să menţină cunoscutele Strâmtori până la sfârşit, pentru că de la Răsărit, Koreea, Manciuria intră America şi cu Japonia şi înaintează cu viteză în Siberia în timp ce-n partea de Apus învinge Germania şi atunci e imposibil să se ţină Rusia şi părăseşte strâmtorile, Egipt şi Turcia
Este lovit ursul peste tot şi pleacă cum se risipeşte o turmă dezordonată. Atunci şi Turcia cea înşelătoare pentru că va înfăptui cu vicleşug mare trădare. Pentru că după ce va fi cucerită toată de către Rusia se va alia cu ea şi cu Bulgaria. De aceea câţi creştini se află în Cetate şi în împrejurimile ei, trebuie să plece toţi. Pentru că Cetatea (Constantinopolul) va arde şi niciun locuitor nu va rămâne viu în interiorul ei. Numai Biserica va rămâne (casa aceasta şi Biserica Înţelepciunii lui Dumnezeu (Sf. Sofia) încât va rămâne farul pururea luminos al Bisericii Ortodoxe de unde se va răspândi în toată lumea a Împărăţiei lui Hristos pe care lumea o aşteaptă). Prima parte a groaznicului război s-a încheiat. Atâtea suferinţe de cinci luni, nu-s suficiente Dumnezeul meu? Şi iarăşi nou război va începe să se stârnească, vai de om ce are să tragă! Problema Cetăţii iarăşi va fi în centru şi lumea se va încurca şi nu se va mai descurca. Imediat discordia intră în Creta şi imediat se vor aprinde ura şi patimile. Dupa ce puternicii pământului vor fi dezamăgiţi, atunci va fi război ce nu a fost niciodată. Vai de cei necredincioşi, niciunul nu va scăpa. Atunci Grecia neutră şi mereu neîndreptaţită îşi va cere dreptatea şi pregătită va aştepta fără să se amestece. Şi va vorbi atunci când trâmbiţa lui Dumnezeu din cer va trâmbiţa pentru a i se face dreptate.
Atunci Neamurile sălbatic se vor măcelări la marginea Cetăţii pentru Strâmtori(în principal. Atunci va înota şi se va îneca în sânge viţelul, atunci se va curăţa grâul de pleavă. În mare, oriunde se va afla vas nu va rămâne şi de la sânge marea va deveni roşiatică. Cetatea va fi arsă şi nici urmă nu va exista mai mult omul materialist pentru că multe a făcut. Singura va rămâne Biserica Înţelepciunii lui Dumnezeu, podoaba Miresei Lui a Sfintei Lui Biserici. Trei zile şi trei nopţi lupta va ţine. Oricine iese viu, mare noroc va avea. Optsprezece ţări furioase cu încăpăţânare se vor măcelări ieşite din minţi, în sânge afundate. Exact a treia zi toţi istoviţii de luptă vor vedea surprinşi acolo sus pe cer în partea dreaptă că străluceşte mai mult decât soarele o mare stea. Şi de la stea dedesubt o cruce ce fulgeră mai roşu decât focul şi surprinse Ţările vor auzi din cer o voce ca de tunet a îngerului neaşteptat căruia vor sta la picioare. Vom arunca armele la pământ şi speriaţi, vom privi steaua ca înmărmuriţi fiind. Staţi, se va auzi voce. Staţi pe loc pentru că mult s-a rugat sângele omului. Alergaţi acolo în partea dreaptă, urmaţi arcul ce iese din stea. Şi acolo veţi găsi om sfânt de-al meu. Păstor pe acesta am ales pentru a mea turmă.
Pe acesta şi voi aţi ales păstor să păstorească oile mele, ce colindă pustiuri fără stână. Noaptea se va auzi vocea mea şi lumea speriată din sunetul trâmbiţei va rămâne dezorientată. Şi direct arcul se va întoarce spre sud spre Grecia, ce din lumina cea cerească luminează ca lumânarea. Atunci vor veni Ambasadori în Grecia. Grecia cea plină de har, cu violenţă şi rapiditate. Atunci prima se va ridica Grecia cu armata ei să împlinească sfânt scopul ei. Va ocupa neînvinsă teritoriile ei ce i le-au luat duşmanii ei, ce lumea-ntreagă ştie. Atunci refugiaţi împreună de bucurie sărind vor alerga la glia lor ca vulturi zburând. Atunci Regele grec, alesul Domnului, în toate va fi excelent şi de sus va stăpâni şi conduce cu dreptate, şi pământul se va bucura de pace îndelungată. Armele de luptă vor deveni unelte şi pluguri agricole şi pace şi fericire. Va împărăţi peste tot şi ca fraţii vor trăi oamenii pe pământ fără să întrebe unul pe altul dacă nu cumva este străin, ci se va numi frate şi din neamul lui Adam. Greci treziţi-vă, ăsta-i adevărul! Să nu vă înşele necredincioşii cum că sunt poveşti. Toate acestea se vor întâmpla. pământul se cutremură şi pe voi nu vă sperie nenorocirea ce vine, pe necredincioşi să rănească şi de pe pământ fără milă să-i şteargă. Luaţi hotărârea şi raţional gândiţi, toţi pocăiţi-vă, întorceţi-vă la cele sfinte, pentru că în niciuna din astea nu este mântuire. Războiul ce vine niciodată nu a fost atât de mare şi groaznic, şi pace nu va fi. Dacă nu se va curăţa grâul de pleavă şi neghină, nu va arde ca iarba uscată.
Parintele Iosif Vatopedinul

marți, 29 mai 2018

Profețiile Maicii Veronica


Profețiile Maicii Veronica de la Mănăstirea Vladimirești. Interesant, aș spune eu, mai ales că a fost constestat și stigmatizată atât de către BOR, cât și de către comuniști. În România are loc cea mai mare lucrare harică din lume. La cererea lui Decebal, la Tronul de Lumină, se înfăptuiește în România, cea mai măreață lucrare harică inființată și susținută de trimisa Cerului cu misiune specială – Gurău Vasilica – azi Măicuța Veronica, care vine din Orașul de Aur al Maicii Domnului, fiind inzestrată cu harurile Maicii Domnului. Din copilăria ei descrisă în volumele publicate ”Viața și vedeniile Maicii Veronica”, redăm câteva momente esențiale. Este al cincilea copil al familiei Gurău. Mama a vrut să-l avorteze, dar o voce în vis i-a spus:
– „Să nu îndrăznești să omori acest copil, că va fi pentru fericirea și mântuirea multora și de mare folos omenirii!”. Și așa a și fost. La șapte ani, pe când mergea la școală este învăluită într-un nor haric, care o va proteja de necazurile mari pe care ea avea să le întâmpine chiar din partea celor pe care urma să-i ajute.
La nouă ani rămâne orfană. Singura avere de la mama ei fiind icoana Maicii Domnului, care trebuia să-i țină loc de mamă. Frații vitregi n-o doresc deloc, iar cel mai mare căruia îi rămâne casa, este nevoit s-o ia la el. După plecarea fratelui Petrică în armată, copila rămâne cu soția acestuia, care și-a propus să scape de ea fără ca nimeni să știe. A spus vecinilor c-a dat-o pe Lica (de la Vasilica) de crescut și a închis-o într-un chiler (magazie), fără foc și fără mâncare. Aici avea să trăiască micuța Lica două ierni și două veri.
De aici încep miracolele; un copil normal nu ar fi putut trăi fără căldură și fără hrană, dar ea cum a trăit? Sfântul Pantelimon (doctor fără de arginți) i-a spus mai târziu într-o vedenie:
– „Eu am fost hărăzit de la nașterea ta să te ocrotesc și să te învălui cu harul Duhului Sfânt ca să trăiești.”
La un moment dat, fiind plină de păduchi ce o mâncaseră atât de tare încât rămăsese numai piele și os, I s-a adresat Maicii Domnului:
– „Mama mea m-a dat în grija Ta! Și Tu de ce mă lași să mă mănânce păduchii?”
Iar Maica Domnului, din icoana, i-a raspuns:

-„Nu te teme! Vei fi mai fericită ca toți!” Și într-adevăr, trăirile duhovnicești ale Măicuței în legătura ei cu Cerul nu le-a avut nimeni, dar a plătit scump și mai plătește încă.
După cumplita suferință de la fratele Petrică, este luată în sfârșit să fie crescută de unchiul Ionică Barbu, care nu avea copii. Aici o duce ceva mai bine, nefiind scutită de suferințe. Tot aici își începe pregătirea duhovnicească, ducându-se la biserică și la adunările „Oastea Domnului”, iar când I se interzicea să meargă la biserică, se ruga și se spovedea cu lacrimi, celui mai frumos copac din grădină, pe care în acel moment îl vedea în flăcări (foc imaterial binențeles!).
Prima vedenie cu Măntuitorul Iisus Hristos!
La șaptesprezece ani, pe când culegea porumb cu sora ei vitregă, îi apare în toată măreția și splendoarea Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, care o întreabă:
– Ce aveți în coș? Oare mâncați azi de dulce?
– Nu mâncăm de dulce, că este Sfânta Vineri. Mama ne-a pus nouă poame (struguri)!
– Așa să spui la lume: că sunt trei zile de post pe săptămână: lunea, miercurea și vinerea.
Eu care știam că sunt numai două zile de post îi răspund:
– Bine, am să le spun, dar știu că lumea n-o să mă creadă, căci știu că lunea nu este zi de post.
El atunci îmi zice:
– Lasă, am Eu grijă! Cine crede, bine, cine nu, am Eu grijă! Tu ești datoare să spui!
– Vezi colea, v-am dat păpușoi să nu muriți de foame și tot felul de roade aveți pe fața pământului și lumea este tot rea. Eu demult am voit să vă pierd, dar nu m-am îndurat de ruga Maicii mele, că stă pururea în genunchi și se roagă:
– Iartă-i Fiule și de astă dată! Și oamenii o înjură și o necinstesc, și Ea are răni la genunchi stând și rugându-se pentru voi!
Eu am început să plâng și am zis:
– Cred că așa o fi, suntem răi, și am dat iarăși să pornim.
Apoi îmi zice:
– Cuvintele care le-ai vorbit cu mine să le spui la lume și să nu te rușinezi!
– Lasă că am să le spun și de ce să mă rușinez! Dar știu că lumea nu are să mă creadă!
– Lasă să nu creadă, va vedea ea când va veni Focul cel mare și moartea cea înfricoșată, atunci va fi prea târziu! Eu îl întreb:
– Matale de ce nu calci pe pământ? Lasă privirea în jos și puțin zâmbind îmi zice:
– Eu nu calc pe pământ, că pământul s-a spurcat! Eu îi răspund:
– Cred că așa o fi! Apoi se întoarce către mine, având degetele în forma Sfintei Cruci și îmi face semnul Sfintei Cruci în față zicându-mi:
– Să mă asculți!
– Lasă că am să te ascult! Apoi se înalță la cer către răsărit, uitându-mă după dânsul până s-a acoperit de nori.
„Focul îl trimit pe acest Pământ!”
O vedenie la fel de înfricoșătoare este și cea din ziua de 3 februarie 1938, când îi apare din nou Mântuitorul:
– Nu pot să mai rabd! Focul îl trimit pe acest pământ! Deodata apare în partea dreaptă a Mântuitorului, Sfânta Fecioară, Maica Domnului, înconjurată de o lumină, îmbrăcată-n negru, cu o năframă neagră lăsată pe cap, de nu se vedeau ochii de lacrimile ce-i curgeau pe obraz, sta cu mâinile incleștate și se ruga către Mântuitorul.
Văd pe Mântiutorul că întoarce capul către Dânsa și zice:
– De ce mamă plângi? Și n-a răspuns nimic Sfânta Fecioara. Și iarăși o întreabă:
– Pentru ce mamă plângi? Atunci am auzit un glas plin de durere zicând:
– Plâng, Fiul meu, ca să-i ierți și de astă dată!
– Nu pot mamă să-i mai iert! Căci au făcut păcate mari, strigătoare la cer, nu mai îndrăzni și de astă dată să mă oprești! Atunci Măicuța Domnului cu lacrimi în ochi
curgând la vale pe obraz și frământându-și mâinile Îi zice:
– Iartă-i, Fiul meu, și de astă dată! Apoi Mântuitorul îi zice:
– Le-am dat timpuri bune, dar ei tot răi, le-am dat secetă, ei tot răi, le-am făcut minuni, ei nu vor să creadă, le-am dat pagube, ei nu vor să se întoarcă. Iată, pe tine ca pe o mamă te ascult, dar ca un Dumnezeu n-aș putea să te mai ascult. Atunci Preasfânta Fecioara s-a plecat către Mântuitorul și deodată a dispărut. Și Mântuitorul se întoarce spre mine, zicându-mi:
– Vezi cât se roagă Maica Mea pentru voi? De nu s-ar fi rugat Ea pentru voi de mult v-aș fi pierdut!
Așa să se facă!
O altă proorocire este prevăzută în vedenia din 10 iunie 1938:
„De n-au să asculte toate câte ți le-am dat, voi ridica domn peste domn și împărat peste împărat și focul și nenorocirea vor veni peste voi.”
Construcția mănăstirii Vladimirești a fost făcută tot pe baza de vedenii dumnezeiești. În vedenia din ziua de 21 august 1938, din mâna Mântuitorului iese o lumină puternică care intră-n pământ, spunându-i:
„Aici să fie altarul meu, aici să ridicați o mănăstire în cinstea Maicii mele. Să fie un schit cât de sărac de maici, dar numai de fecioare. Această mănăstire să poarte numele Maicii Mele, că dacă n-ar fi fost Maica Mea să se roage pentru voi, de mult v-aș fi pierdut!”
 
Deși săracă și orfană, la porunca Mântuitorului, tânăra copilă răspunde ferm:
„Da Doamne, se va face!”… și s-a făcut. A mers în toată țara timp de patru ani și a strâns bănuț cu bănuț, vorbind oamenilor în același timp despre vedeniile avute. Este extraordinar de interesant istoricul acestei sfinte mănăstiri. Cităm integral dialogul Măicuței Veronica cu arhimandritul Ghimnazie, care i-a venit în vedenie și i-a vorbit:
„Sunt arhimandritul Ghimnazie, starețul soborului de călugări de sus de pe dealul Gurgueta, unde stați voi. Eu cu 15 călugări greci, am venit din sfântul munte Athos în anul 1438, așezându-ne la dorința Maicii Domnului în Sudul Moldovei. Repede am făcut o adevărată grădină de paradis unde se adunaseră moldoveni, munteni și ardeleni până la 98 de persoane. Când am terminat lucrul Mănăstirii, în loc să ne bucurăm, cum o să spuneți și voi, a trimis Stăpânul holdei cruzi secerători, pe turci, care ne-au ucis, jefuindu-ne agoniseala și odoarele bisericești iar biserica în care putea intra peste 300 de oameni au umplut-o cu paie și i-a dat foc, rămânând doar cenușa și ceva din ziduri. Pe mine m-au ținut legat silindu-mă să privesc la toate sacrilegiile pentru că, ei ziceau că nu vreau să le dau aur. Când ardea biserica la care lucrasem 7 ani, m-am răzvrătit contra lui Dumnezeu, făcându-l mai neputincios decât turcii și deodată am văzut cerurile deschise și la capătul drumului o preafrumoasă biserică scăldată-n lumină. La această vedere am strigat să fiu și eu luat și… gata, m-am văzut desprins de haina pământului. După ce am îmbrățișat-o și am sărutat-o, mulțumindu-i, am fost atras să-Mi văd Stăpânul și toate podoabele veșniciei care nu au nume după limba noastră pământeană. Noi am viețuit aici 19 ani, voi o să stați numai 16 ani. Martirajul soborului meu a fost roșu, martirajul soborului tău o să fie alb și de durată lungă. Nu vărsarea sângelui te fixează-n fericire ci cum te-a găsit chemarea din urmă! Dintre voi, numai acelea care o sa ducă fără cârtire, poate să se urce mai sus și tu ai să te răzvrătești și ai să-L faci crud pe Cel care v-a gonit din stăul, dar drumul luminos te va face să uiți ce a fost frumos și dulce la voi. După voi nu o să rămână cenușă, dar o să se folosească de munca voastra ființe străine de dorurile voastre!”
– Părinte, proorociți grozăvii, care-mi opresc respirația. Cum oare, așa să fie? Nu, refuz să cred!
– Fără voia noastră se fac niște lucruri, care au scopuri înalte și necunoscute. Peste voi nu vin turcii cum au venit peste noi, dar se strecoară neînțelegeri și calcari de legi, ca să se împlinească ceea ce-i hotărât prin legile divine.
– Părinte, dar legile divine sunt drepte! Cum o să ne lase să greșim? Nu, nu se poate!…
– Doamne, dar eu nu vreau să te tulbur, ci vreau să spun că mereu suntem împreună aceste două soboare, care au menirea de modeste pepiniere!
– Părinte, nu știu ce am, dar nu prea vă înțeleg. Parca ați fi din altă lume! Eu am aflat de la tetea Ioniță – tata mamei mele –  că pe acest deal al Gurguetei pe când era el mic, venea cu tata lui special să sărute gardul care era din niște plante, luînd câteva frunze și ziceau că-i gardul sfînt al mănăstirii. Oare sunteți din acel sobor?
– Știi ceva măicuță, eu te rog, de vrei, să-mi dai mie pe fratele Damian, că deși a fost om cu familie, a întrecut cu viața lui curată pe preoții ce-i ai în mănăstire. Ce zici, așa este?
– Nu sunt în măsură să drămuiesc, părinte nici cele bune nici cele rele a nimănui. De vreți să-l  luați pe moș Damian, n-am nimic împotrivă.
– De fapt vara viitoare, numai de grădină n-o să le ardă bietelor surori. Să nu le spui nimic ca să nu faci panică. În asfințitul soarelui, azi, îl iau pe fratele Damian și-ai să vezi gardul viu despre care mi-ai vorbit, dar nu acum, ci mâine dimineață după ce te vei odihni. Acum mergi la mănăstire c-o să începeti slujba privegherii, că mâine e sărbătoarea „Schimbarea la față”. Fii binecuvântată și-o să am grijă să-ți adorm toate frazele care nu sunt ziditoare pentru cei cărora o să le faci cunoscut, numai că va fi foarte târziu, dar noi și proaspete pentru frăția ta și toți acei care merg pe același drum, nu în aceeași uniformă. Călătoria bună contează, nu forma exterioară. Ai să te convingi pe parcursul anilor… Hai, plecați, sau nu va îndurați să rupem discuțiile? Eu sunt însă grăbit, că trebuie să merg în VII, apoi să-mi primesc misiunea pentru fratele Damian. Dar de ce ți-oi fi spunând de VII și misiune, că doar nu cunoști încă?!… Ai mare noroc de firea ambițioasă. S-o folosești! Iar vorbesc ce nu trebuie – dar am zis asta, ca să te întorci de unde te-ai desprins. Și asta ți-i străină, dar știu că te lași condusă de ceea ce simți ce trebuie și nu trebuie să faci. Nu-ți aparține, cred că ești convinsă de aceasta, nu? Gata! Mă retrag!…”
S-a dat după o tufă care era crescută din malul piriului Geru și atât eu cât și moș Damian, nu l-am mai văzut. Ne uitam unul la altul fără cuvinte. Lucrătoarele surori și maici care ne-au privit, unele dintre ele auzise o conversație străină de limba noastră și se mirau cât de bine poate vorbi șefa lor. Altele nu auzise si nu văzuse nimic, zicând că nu le interesează. Unele au văzut o statuie de om dar îl acoperea acea tufă în dreptul căreia stătea părintele grec. M-am întors acasă. A început privegherea.
În timpul slujbei, parcă simțeam că mă trezesc dintr-un somn și-mi aduc aminte de un vis frumos. Toată noaptea am depănat cu ea conversațiile de la grădină. Aici le prindeam, aici le scăpam.
Dimineața am chemat la mine pe maica Paraschiva care era șefa grădinii de zarzavat, spunându-i că am visat ceva despre moș Damian și să mai ia cu dânsa câteva surori să meargă la grădină, să vadă ce este acolo. După o ora s-au întors tot într-o fugă spunându-mi:
– Măicuță, moș Damian stă pe bancă cu mâncarea cum i-am lăsat-o în farfurie: salata de vinete cu ardei copți, cana cu apă și pâinea neatinse, iar el ca un Vodă stă drept cu mâinile pe genunchi, de parcă râde la cineva, dar e mort! Abia atunci m-am trezit de-a binelea. Părintele Ghimnazie era cu adevărat un sfânt venit din altă lume, spunându-mi câte ceva, pregătindu-mă, iar prin plecarea lui moș Damian, m-a convins pe mine de valabilitatea celor spuse de sfinția lui. L-am îngropat cu cinste pe moș Damian, iar cele spuse de părintele Ghimnazie s-au împlinit pe parcursul anilor.
„Acestea sunt clopotele cerești…”
O descriere asemănătoare este și cea din vedenia din 11 iulie 1939:
– „Sfânta Fecioară, ce-a fost cu sunetul clopotelor și acel cor minunat ce cânta aseară?” Preasfânta Fecioară îmi zice:
– „Acestea sunt clopote cerești iar corul ce ai auzit este corul îngerilor ce slujesc cu Fiul Meu și Mântuitorul vostru care face slujba totdeauna. Voi amânați din zi in zi căutînd să faceți ziduri înalte (schitul), dar amânarea voastra este zadarnică. Când veți voi să-l mai faceți, nu mai este primit, fiindcă nu mai aveți timp, că anii durerilor v-au cuprins. Aceste suflete care își vor petrece viața în acest loc, prin rugăciunile și chinurile ce li se pregătesc vor câștiga Țara Românească”.
Eu am început să plîng iar Preasfânta Fecioară îmi zice:
– „Nu te teme, căci eru voi fi cu voi și vă voi scăpa de la toate”.
Altă dată, în vedenia din 26 octombrie 1939, Mântuitorul Iisus Hristos îi apare îmbrăcat în haine arhierești, stând pe Scaunul de Judecată, spunându-i:
– „Vasiliso, norodul strigă asupra ta că biserica se face pentru voi!”.Apoi ridică mâna în sus și zice: „Iată Biserica voastră!” Atunci am văzut că se desface Cerul în două și s-a format o scară poleită cu aur. Apoi văd sus o biserică măreață din care ieșeau raze de lumină. Eu am strigat cu glas tare:
– „Doamne Iisuse Dumnezeul meu, ia-mă și pe mine acolo!” Domnul nu mi-a răspuns nimic, întorcând spatele către mine. Deodată am simțit două mâini care m-au apucat de subțiori. Am rămas atunci cu trupul în nesimțire, însă vedeam cum într-o clipă am ajuns la acea biserică pe care o văzusem sus. De-a dreapta bisericii era Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu îmbrăcată-n veșminte galbene, ce străluceau ca soarele iar pe cap purta o cunună despre care nu pot spune cum era, fiindcă-n nici o icoană nu am văzut-o așa de împodobită. De altă parte a bisericii, am văzut un părinte cu mantie pe el și-n mâna dreaptă ținea o sabie. La un semn al Mântuitorului, ușile s-au deschis. Mântuitorul a intrat în Biserică. Eu simțeam acele mâini ce mă purtau de subțiori că mă bagă-n biserică. Văzînd-o așa de luminoasă, am strigat cu glas tare: „Cine slujește în această biserică?”
Domnul mi-a zis:
– „Aici slujesc îngerii până la venirea fecioarelor înțelegătoare!”, (fecioarele cele înțelegătoare sunt toate sufletele care au ajuns la stadiul de fecioară – puritate).
Pentru cei ce sunt înrudiți cu instrumentul milosteniei, le oferim vedenia din 5 ianuarie 1940:
Vineri, în ziua de 5 ianuarie 1940, pe la ora 1 ziua am ieșit afară din bordeiul unde locuiam și iată ce văzui: un părinte monah cu o haină pe el zdrențuită, cu încălțămintea ruptă de I se vedeau degetele, cu un culion vechi de tot și cu un băț în mână. Când l-am văzut, cu inima zdrobită de mila lui, m-am aplecat și făcându-i metanie i-am zis: „Blagoslovește părinte!”
El mi-a răspuns:
– „Dumnezeu să te blagoslovească fiica mea”. Eu l-am întrebat:
–  De unde vii taică părinte?
– De pe cale lungă, fiica mea, flămând și rufos după cum mă vezi. Vocea lui duioasă m-a făcut să plâng și am zis:
– Taică părinte, noi azi ajunăm și nu avem ce vă da de mâncare, dar să cer puțină pâine de la o sora de la care i-a adus mama ei de acasă. El îmi răspunde:
– Dacă vrei! Apoi îmi zice:
– Stați bine în bordei? Eu i-am răspuns:
– Mulțumim lui Dumnezeu. Apoi îi spun:
– Taică părinte, acum e frig și sfinția ta ești gol, nu rămâi la noi? El ma intreaba:
– Dar am loc? Eu i-am răspuns:
– Rog eu pe părintele nostru să te primească-n chilie la dânsul. El îmi zice:
– Bine! Apoi, eu văzându-l așa rufos, mi s-a făcut milă de el și am zis:
– Taică părinte, eu am două rase, vrei să-ti dau una sfinției tale, căci nu se cunoaște că-i de soră. El îmi spune:
– Dacă vrei. Atunci plină de bucurie, cobor pe scări în bordei, zicându-i:
– Nu vii în bordei la noi? El nu mi-a răspuns nimic. Văzînd că nu-mi răspunde nimic, l-am trimis în chilie la părintele nostru. Am intrat în bordei, am tăiat pâinea ce o aveam și am ieșit afară. Văzând că nu mai este părintele călugar unde l-am lăsat, am mers în chilie la părintele nostru, crezând că este acolo, dar nu l-am găsit. Atât știu că am zis:
– „O, Doamne unde s-o fi dus părintele cel străin?” Alerg fuga în alt bordei unde locuiește un frate bătrîn și-l întreb:
– „N-ai pe nimeni înăuntru frate?” El îmi spune:
– „N-am soră!” Ies afară, tânguindu-mă că unde s-o fi dus. Mi-a venit în gând să mă duc în bisericuță (paraclis) să văd poate o fi acolo și merg să-l caut. În fața bisericii văd pe Domnul nostru Iisus Hristos sus în aer, tânăr și frumos, în haină albă, cu părul lăsat pe umeri și cu mâinile ridicate de la cot în sus, arătîndu-mi rănile și zicând cu o voce blîndă:
 Iată, Vasilico, pe Cel ce-L cauți tu! Nu-ți vreau pâinea, nici haina ta, ci îți vreau dragostea ta!”.
http://www.portalulrevolutiei.ro

Legatura cu mormantul

Doamne ajuta! 

Viata duhovniceasca a unui crestin se poate verifica si din legatura pe care acesta o are cu mormintele. Astfel, se stie ca, mormintele sfintilor si ale marilor duhovnici, mormintele rudelor si chiar mormantul personal, pregatit din vreme, au fost dintotdeauna locuri de pelerinaj si de meditatie duhovniceasca.

In perioada de inceput, crestinii savarseau Sfanta Liturghie pe mormintele sfintilor mucenici, acestea fiind locuri retrase si de mare incarcatura duhovniceasca. In aceste locuri se savarseau nenumarate minuni si tamaduiri. Tot asa, astazi, nenumarati crestini merg in pelerinaj, la mormintele marilor duhovnici. Crestinii evlaviosi ingrijesc mormintele rudelor sau pe ale cunoscutilor, curatandu-le, infrumusetandu-le si aprinzand lumanari sau candele pe acestea.

Legatura cu mormantul

Legatura permanenta cu mormintele este o manifestare concreta a credintei in invierea mortilor si in viata cea vesnica. Cand nu parasim mormintele, ci le pastram in viata noastra, dovedim ca iubirea fata de cel adormit trece dincolo de moartea cea fizica, marturisind astfel nemurirea sufletului si legatura continua dintre cele doua lumi (cea vazuta si cea nevazuta).

Cugetarea la sfarsitul vietii acesteia, la moartea trupului, cu care toti suntem datori, drept "plata a pacatelor", nu se poate face mai bine decat langa un mormant, mai ales al unei persoane pe care am cunoscut-o. In acest loc dobandim smerenia, intelegand cat de  slabi suntem in fata bolii si a mortii, precum si puterea de a birui toate suferintele, caci Hristos a calcat moartea o data pentru totdeauna si pentru toti.

La morminte au datoria de a veni nu doar rudele celor inmormantati acolo, ci si cei care doresc a se linisti si a redobandi puterea necesara pentru a trece peste greutatile vietii. Tacerea mormintelor graieste mai mult decat o sumedenie de carti, caci acestea il trezesc pe om la realitate, iar gandul la moarte starpeste  toate mandriile, rautatile si miscarile cele rele ale inimii.

Mormantul este un altfel de "propovaduitor" al invierii mortilor si al vietii celei vesnice. Mormantul vorbeste raspicat despre viata aceasta trecatoare si despre datoria pe care o are de platit fiecare dintre noi, moartea. La randul ei, moartea predica intr-o limba universala, fiind un martor al Adevarului si un predicator ce nu cauta la fata omului.

Adesea, sfintii ii trimiteau pe crestini la cimitire, sa priveasca la morminte, spre a intelege rostul vietii acesteia trecatoare, precum  spune Sfantul Ioan Gura de Aur, cand zice: "Mergi in cimitire, o frate, ca acolo este scoala cea mai inalta a sufletelor, care ne vorbeste despre Dumnezeu."

Indemnul de a cugeta la moarte il gasim, atat la Sfintii Parinti, cat si in Sfanta Scriptura, unde citim: "In tot ce faci, adu-ti aminte de sfarsitul tau si nu vei pacatui niciodata" (Sirah 7, 38). Astfel, cugetarea la moarte, vazuta ca o stare de credinta si sanatate sufleteasca, trebuie sa fie una dintre indeletnicirile de capatai ale tuturor traitorilor in Hristos.

Atat din grija pentru cei adormiti, cat si din grija pentru noi insine, suntem datori sa pastram curate toate mormintele, chiar si pe cele ale necunoscutilor, stiind ca grija pentru aproapele se rasfrange intotdeauna in grija fata de noi insine.

La morminte se poate faca slujba de Parastas, nu doar in zilele stiute, ci si mai des, oricand este bunavointa. De folos ar fi, atat celor adormiti, cat si noua, ca aceasta slujba sa fie savarsita in fiecare sambata, in biserica si langa mormant.

Teodor Danalache

luni, 28 mai 2018

Despre puterile lucrurilor sfintite în biseica

Biserica Ortodoxa deține cele șapte Taine prin care Harul lui Dumnezeu lucrează spre sfințirea și vindecarea omului. 




Însă pe lânga cele sapte Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Spovedania, Impartasania, Maslul, Cununia și Hirotonia) mai există și alte slujbe de sfintire a omului si a diferitelor obiecte sau lucruri, numite, ierurgii. De aceste sfinte slujbe poate beneficia orice crestin ortodox. Si ele sunt foarte necesare pentru intarirea credintei si pentru simtirea Harului Duhului Sfant.

Lucrurile sfintite de care trebuie sa se foloseasca si sa se impartaseasca fiecare credincios sunt urmatoarele:

-Aghiasma (apa sfintita);
-Anafura (paine sfintita);
-Uleiul sfințit (de la Sf. Maslu sau de la Litie);


Personal fiecarui credincios ii recomand ca sa aiba in casa sa o camera sau un colt intr-o camera unde sa aiba toate aceste lucruri sfintite: icoane, cruci, aghiasma, anafura, ulei sfintit, si sa se impartaseasca de ele cu evlavie si cu curatenie. Oamenii maturi sa le consume numai atunci cand sunt curati, iar copiii in fiecare dimineata dupa ce s-au spalat pe fata si inainte de a manca.

Aghiasma (apa sfintita)

Aghiasma este de doua feluri: aghiasma mare si aghiasma mica. Ambele feluri de aghiasma este recomandabil sa le avem in sticle diferite cu etichete pe ele pentru a nu fi confundate.
Aghiasma Mare se face numai o singura data pe an la Boboteaza. Se consuma 7 zile de pe 6 pana pe 13 ianuarie, in fiecare zi dimineata pe nemancate. Dupa aceea in tot cursul anului se foloseste numai daca s-a postit (nu s-a mancat nimic) pana la orele 16, 17 dupa-amiaza, de obicei cand se tine post negru vinerea sau cand socoteste fiecare personal.

Aghiasma Mică se face in fiecare zi cu exceptia intervalului de timp 6-12 ianuarie, cand se face aghiasma mare. Aghiasma Mica de asemenea, se tine intr-o sticla la un loc curat si se ia in fiecare dimineata pe nemancate, daca nu am consumat nimic dupa orele 24 de la miezul noptii.

Se poate stropi cu ea prin casa, hainele, masina, gospodaria, biroul, etc. Odata sfintita, aghiasma detine energia Harului Duhului Sfant. Deci nu este numai o apa simpla ci are o incarcatura spirituala deosebita. Din cauza aceasta cel ce o ia cu evlavie si se impartaseste de ea, se impartaseste de Harul Duhului Sfant. Aghiasma curata, lumineaza si intareste sufletul omului. De foarte multe ori are puteri miraculoase asupra celui ce o ia cu multa credinta si izgoneste diavolii.

Anafura (painea sfintita)

Un alt element sfintitor de care ne putem impartasi zilnic este sfanta anafura, acea paine sfintita in timpul Sfintei Liturghii care s-a atins de Sfanta impartasanie de catre preot in timpul Axionului. Ea are puteri harice deosebite, deoarece a fost atinsa de Trupul si Sangele Domnului. Aceasta anafura se ia de catre credincios duminica cand merge la biserica intr-o hartie curata sau intr-un vas, se usuca pentru a evita riscul sa nu se mucezeasca si dupa aceea a se strice. Pentru ca a fost atinsa de Sfanta Impartasanie se consuma dimineata inainte de aghiasma. Deci randuiala este in felul urmator: in fiecare zi crestinul ia o mica bucatica de anafura dupa aceea cateva inghitituri de aghiasma (de preferat de trei ori in numele Sfintei Treimi), iar dupa ce a consumat acestea se unge cu ulei sfintit pe frunte, facand semnul sfintei cruci cu un betisor.

Dupa ce s-a impacat cu Dumnezeu prin cateva rugaciuni ce le-a facut in gand, si s-a impartasit de Harul Duhului Sfant prin aceste elemente sfintite, in sfarsit isi ia crucea zilei ce a venit de dimineata cu binecuvantarea lui Dumnezeu si astfel mult spor va avea si va fi ferit de multe curse ale celui viclean in acea zi.

Uleiul sfințit

Dupa cum aminteam mai sus, un alt element sfintit de care ne mai putem impartasi zilnic este uleiul sfintit sau mirul cum i se mai spune, nefacand confuzia cu Sfantul si Marele Mir cel cu care suntem unsi numai odata in viata la Botez. Uleiul sfintit este de doua feluri: cel care se face la Sf. Maslu si cel care se face la Litie, atunci cand serbam un sfant mai mare cu cruce rosie in calendar.

Uleiul de la Taina Sf. Maslu are mare putere sfintitoare si tamaduitoare asupra omului care-l ia cu credinta. Acest ulei nu se resfinteste ci se pune intr-o sticla cu uleiuri de la cat mai multe Sf. masluri (7-9-12 sau chiar 40 de Sf. Masluri). Deci nu se mai aduce inca o data acelasi ulei care s-a sfintit la biserica. De asemenea acest ulei nu se pune la candela si nu se da la animale. Este o greseala daca se face acest lucru. El se sfinteste pentru oameni si oamenii trebuie sa-l foloseasca. Candela nu are nevoie de uleiul sfintit pentru oameni ci are nevoie de ulei simplu care se sfinteste arzand acolo; iar pentru animale nici nu mai vorbim. Este chiar o profanare cand se face asa. Spun acest lucru deoarece sunt fel de fel de zvonuri care mai de care mai colorate.

Cu uleiul de la Litie de asemenea se miruieste pe frunte cu el. Uleiul de la Sf. Maslu se mai poate administra in felul urmator mai ales pentru cei bolnavi: oricine se poate unge pe frunte cu el facand semnul sfintei cruci cu degetul sau cu un betisor. Se mai poate unge rana celui bolnav, tot asa facand semnul sfintei cruci pe ea. Se mai pot lua dimineata pe nemancate cateva picaturi, inghitite sau puse pe o bucatica de anafura. Iarasi se mai poate administra la cel bolnav sau la cel cu duhuri necurate in mancare. Se, pun in farfuria celui care mananca cateva picaturi, iar dupa ce mananca se spala farfuria singura si se arunca apa la o floare sau la un loc curat din gradina.

Nu se arunca la chiuveta, la canalizare sau la animale. Mai exista in Biserica ortodoxa inca doua feluri de ulei sfintit, unul este cel care se face la botez si se pune in apa din cristelnita si se unge copilul cu el la toate incheieturile, iar cel de-al doilea fel de ulei sfintit este cel de la sfintirea casei, cand se ung toti peretii casei la toate punctele cardinale avand semnificatie biblica de binecuvantare a casei unde locuim. Pentru animale exista rugaciuni de sfintire a cerealelor sau a sarii, care se da animalelor, spre alungarea duhurilor necurate, care se incuibeaza in gospodarii din cauza raufacatorilor care trimit duhuri rele inclusiv asupra animalelor. Deci este exclusa folosirea uleiului sau a fainii de la Taina Sfantului Maslu pentru animale. Atat cu uleiul sfintit de la Sf. Maslu care este pus intr-o sticla separat cat si cu uleiul de la Litie, crestinul se poate mirui pe frunte in semnul sfintei cruci in fiecare zi sau se poate administra intern.
De asemenea, noi crestinii ortodocsi ne mai putem impartasi de uleiuri sfintite direct de la Harul lui Dumnezeu fara interventia preotului, de la candela icoanelor facatoare de minuni sau de la candela ce arde la sfintele moaste.

Aici parca harul sfintitor la care sunt aprinse candelele este prezent in acel ulei care poate fi miraculos, de cele mai multe ori, la multi credinciosi care-l iau cu multa credinta, evlavie si inchinaciune, la acei sfinti. Acest fel de ulei se poate administra ca si celelalte dinainte despre care am vorbit, insa aici ne imaginam prezenta personala a sfantului de la care am luat uleiul si-l simtim in rugaciunea noastra.

Extras din Sfaturi duhovnicesti – Arhim. Ioachim Parvulescu, Repere morale pentru o viata practica crestin – ortodoxa, Sfanta Manastire Lainici 2004

Legaturii Ortodoxe

  1. MITROPOLII, ARHIEPISCOPII, EPISCOPII ROMÂNEŞTI
  2. BISERICI, MĂNĂSTIRI, PAROHII ROMÂNEŞTI
  3. SITE-URI ALE ALTOR BISERICI ORTODOXE
  4. PAGINI PERSONALE
  5. PAGINI DIVERSE
  6. ALTELE