Odată, mergând la Bucureşti, la nişte unchi de-ai mei, am vrut să-i duc pe aceştia la Părintele pentru nişte necazuri de-ale lor. Le-am spus ceva despre Părintele şi nu ştiu cum s-a făcut, dar acele fraze mi-au rămas întipărite în memorie. A doua zi, mergând la dânsul, Părintele mi-a redat cuvânt cu cuvânt, tot ce am spus în seara precedentă. Am rămas mută de uimire. Am căutat să mă uit în ochii Părintelui, dar nu am putut, pentru că ochii îi luminau atât de tare, încât nu-1 puteam privi, aşa cum nu poţi privi nici soarele.
Odată, un unchi de-al meu a călătorit în tren, împreună cu Părintele. Au discutat ei de una, de alta, dar unchiul meu nu ştia cine este. Când au ajuns la destinaţie, Părintele i-a spus: „Hai să coborâm, măi Petre!”. Unchiul meu a rămas uimit. Cum de ştia Părintele cum îl cheamă? Mai mult, după ce au coborât, Părintele i-a spus că, în curând, soţia sa va cădea bolnavă la pat, dar că el, cum va vedea aceasta, să vină cu ea la dânsul, că de nu, femeia va zace 21 de ani pe pat. Când s-a îmbolnăvit, unchiul meu nu 1-a putut căuta pe Părintele, iar soţia lui a zăcut 21 de ani pe pat, paralizată.
Părintele Arsenie ştia totul despre tine: cum te cheamă, de unde eşti, ce gândeşti, ce ai făcut, ce vei face. Ştia totul despre neamul tău, de unde ţi se trage cutare sau cutare, de la care bunic sau străbunic. Ştia tot-tot. În timpul vieţii, a fost un sfânt, aşa cum este şi acum. Îmi pare tare rău că am stat lângă un sfânt, că am vorbit cu un sfânt, dar că nu am realizat suficient acest lucru la momentul respectiv. Trebuia să-1 fi ascultat întru totul, să-i fi urmat poveţele şi sfaturile referitoare la familia mea sau sfaturile date celorlalţi, căci toate sfaturile şi poveţele pentru alţii, mi se potriveau şi mie. (Stanciu Maria Georgeta, Sibiu)
Pe atunci eram tânără şi mă dusesem la Părintele să-i mărturisesc dorinţa de a avea un copil, deşi medicii îmi spuseseră să-mi iau gândul de la aşa ceva, fiindcă sufeream de o boală. Abia m-am căsătorit şi ţineam foarte mult să devin mamă. Înainte de-a apuca să deschid gura, Părintele Arsenie m-a întrebat: „De ce te-ai dus la doi doctori?”. Deşi fusesem martoră la scenele petrecute înaintea mea cu alţi creştini, parcă tot nu-mi venea să cred! Părintele a continuat blând: „Ţine-te de un singur doctor, primul, acesta e mai bun şi nu mai lua atâtea medicamente. Mergi doar la băi termale. Tu ai avut o răceală la 7 ani, dar o să treacă totul. De abia te-ai cununat, aşa că fii încrezătoare. Peste câţiva ani ai să naşti o, fetiţă blondă, de toată frumuseţea, care îţi va aduce multe bucurii în viaţă. Acum, dă-mi plicul din geantă. Numai banii ăştia îi primesc pe ziua de azi, pentru pomelnicul pe care mi 1-ai adus de la consăţeanca ta, fiindcă sunt trimişi cu mare credinţă şi nefericire”. În acea clipă am început să plâng. Tremuram din tot trupul.
Într-adevăr, aveam la mine un plic cu o hârtie de 100 de lei şi un pomelnic, de la Năstuca Muştină, o fată foarte amărâtă de la noi din sat. Era handicapată, vorbea gângav, se cocoşase şi părea îmbătrânită înainte de vreme, de aceea noi îi şi spuneam “Tuca babii”. Trăia de pe o zi pe alta mai mult din mila celorlalţi. Când a auzit că plec în pelerinaj să-1 întâlnesc pe Părintele Arsenie Boca, mi-a dat ultimii bani pe care îi mai avea în casă şi mi-a dictat un pomelnic cu toţi morţii ei dragi, pe care şi-i mai amintea. Eu am insistat să-şi păstreze banii, spunându-i că îi voi plăti eu pomelnicul, însă ea nu a vrut în ruptul capului. După ce am ajuns la Părintele Arsenie şi m-am aşezat la rând în biserică, am observat că el îi mustra pe cei care încercau să îl plătească, fie şi sub formă de danii. Le spunea: „Daţi la săraci, nu mie!”. Atunci m-am simţit ruşinată şi am ascuns plicul în geantă. Mă hotărâsem să îl rog pe Părintele să primească pomelnicul fără să mai pomenesc ceva de bani. Când am auzit că-mi cere plicul, am îngheţat… Îmi dădeam seama că el ştia, pur şi simplu, totul! Dar Părintele a adăugat: „Ăştia sunt banii văduvei sărace din Scriptură! Suta asta de lei este mai preţioasă decât un munte de aur. Aşa se dovedeşte credinţa! Du-te şi spune -i că pe lumea asta este cea mai amărâtă fiinţă, fiindcă o mai aşteaptă şi alte nenorociri, dar pe lumea cealaltă îi promit că va fi desfătată de fericire. Acolo se va întâlni cu mine, după cum tânjeşte astăzi”.
M-am întors la Şincă Nouă copleşită de această primă întâlnire cu Părintele Arsenie Boca. Parcă eram fermecată. Timpul trecea, dar eu nu mă puteam desface de amintirea lui. Peste trei ani, am făcut un alt pelerinaj, reîntâlnindu-mă cu marele duhovnic. Semnele prorocirilor sale se împliniseră. „Tuca babii” fusese omorâtă de un hoţ, într-o noapte, iar eu am născut o fetiţă blondă, ca un înger. Am plâns în faţa Părintelui când 1-am revăzut, căci el îmi cunoscuse îndoiala! Abia la a doua întâlnire am simţit că mă primise cu adevărat în turma fiilor săi duhovniceşti. Chiar şi astăzi circulă vorba printre oameni că Părintele ţinea minte absolut toate numele creştinilor cărora le- a dat binecuvântarea. La Judecata de Apoi îi va lua sub aripa sa ocrotitoare pe toţi aceia care au crezut cu adevărat în puterea lui. (Lucia Chima, Şincă Veche)
Odată, eu şi soţul meu, ne-am dus la Cernica, să-1 căutăm pe Părintele Arsenie, dar, ajungând acolo, ni s-a spus că este plecat la Drăgănescu. Atunci, am cumpărat de la mănăstire doi struguri mari şi frumoşi, cu gând să-i duc Părintelui, la Drăgănescu. Pe drum, omul meu a mâncat cel mai mare strugure, iar eu m-am amărât rău şi am plâns. Când am ajuns la Drăgănescu, Părintele i- a spus soţului meu: „Tu eşti băiat de preot. De ce o necăjeşti atâta?”. Apoi, i-a arătat pictura cu diavolul şi a zis: „Dacă o mai necăjeşti, acela e stăpânul tău” şi 1-a scos afară din biserică, cam o jumătate de oră. În acest timp, pe omul meu 1-a chinuit un diavol, de tremura tot şi s-a făcut negru. Atunci Părintele 1-a întrebat: „O mai năcăjeşti?” şi el a spus: „Nu”. (Ana Bichi, Sibiu)
La o întâlnire cu Părintele, i-am spus că băiatul meu nu bea, nu fumează, nu umblă prin discoteci, dar că mi-e teamă ca din cauza insucceselor pe care le-a avut, să nu cumva să cadă în panta cea rea şi să-mi aducă supărări. Părintele mi-a spus că îl va urmări cu gândul şi că nu se va întâmpla aşa ceva. Am rămas mirat cum se pot urmări oamenii cu gândul. (Moş Nicolae, Sibiu)
Am mers la Părintele cu o femeie din satul meu. Cu o zi înainte, se schimbase mersul trenurilor, dar noi nu ştiam acest lucru. Ne gândeam că trebuie să ajungem la Bucureşti în Gara de Nord, dar trenul mergea în gara Băneasa. Când să ne apropiem de Băneasa, vine la noi o persoană necunoscută şi ne zice să coborâm în gara Băneasa şi să luăm cursa cutare până la Drăgănescu. Când am ajuns la Părintele, dumnealui mi-a zis: „Măi, era să ajungi la mare”. Am rămas mută de uimire.
Aveam în corp o nelinişte: tremuram toată. Părintele m-a ascultat, mi-a pus mâna pe cap şi mi-a zis: „Mă, să nu mai fii şi tu aşa”. De atunci, Dumnezeu fie lăudat, nu mi s-a mai întâmplat.
Altădată, am mers la dânsul cu o damigeană cu lapte şi o oală cu zer. Părintele a zis: „Măi, lasă-le cu totul aici”. Familia cu care eram, a zis: „Cum, le laşi!?“. Dar eu am spus: „Le las, că vin ele acasă“. După un timp, a venit o persoană cu ele acasă. Am spus celor cu care fusesem la Părintele că damigeana şi oala au venit acasă. Nu le-a venit să creadă!
Să-i mulţumim Părintelui de toate binefacerile pe care ni le-a făcut la toţi. (Barbot Maria, Ucea de Sus)
Îmi aduc aminte că pe vremea când eu eram copil, sora mea Maria s-a căsătorit cu un perceptor. Odată, soţul ei a luat o sumă mare de bani pentru achiziţii, însă n-a ajuns să cumpere ce trebuia, pentru că a băut toţi banii cu prietenii lui. În urma acestei fapte, cumnatul meu a fost arestat, familia i-a fost scoasă din casă, iar pe uşă i-a fost pus sigiliu. Sora mea, şi înainte, dar mai ales acum, mergea mereu la Mănăstirea Sâmbăta împreună cu alte femei din Sibiu. Într-o zi, pe când se afla la mănăstire, a văzut că Părintele, care atunci era stareţ, vindea nişte cărţi. Sora a vrut să cumpere şi ea, dar nu avea bani. Atunci a împrumutat bani de la o femeie din Sibiu cu care venise şi s-a dus la Părintele să cumpere cărţi. Părintele nu numai că nu i-a primit banii, dar i-a spus să-i dea înapoi de unde i-a luat. Ea a început să plângă, spunând că vrea cărţile şi că va da înapoi banii împrumutaţi când ajunge la Sibiu. Părintele i-a spus însă: „Dă banii înapoi, că nici la Sibiu nu ai. Bărbatul tău e arestat şi aveţi sigiliu pe casă”. Apoi i-a dat cărţile fără bani. Părintele nu avea de unde să cunoască situaţia familială a surorii mele decât prin putere divină.
Sora mea spunea că odată, în timpul unei predici, Părintele a spus: „Tu, care ai intrat cu satana în Sfânta Biserică, scoate-1afară”. Nu s-a sesizat nimeni. Cel în cauză era un om bătrân şi cam surd. Atunci, Părintele s-a dus la el şi i-a spus: „Moşule, scoate sticla cu rachiu afară”. Omul s-a conformat. (Dumitru Matronea, Sibiu)
Pe vremea când eu încă nu mă născusem, un unchi al mamei lucra împreună cu o echipă de meseriaşi la restaurarea unei părţi a aşezământului mânăstiresc de la Sâmbăta. Într-o bună zi a mai fost adus încă un meşter, chiar de la noi din sat. Când bărbatul a intrat în curtea mânăstirii, unde era dezordine ca într-un şantier, s-a împiedicat de un capăt de buştean, pe care 1-a înjurat năprasnic. În aceeaşi zi, spre sfârşitul amiezii, Părintele Arsenie, abia întors de la Sibiu, se grăbea să ajungă la biserică pentru slujba vecerniei. El s-a oprit lângă acel străin, în curte, de faţă cu unchiul mamei şi 1-a mustrat: „Mă, Gheorghe, ce vină are lemnul că tu te-ai împiedicat de el? Să nu mai înjuri în sfânta mănăstire niciodată, ca să nu te certe Dumnezeu în locul meu!”. Unchiul, împreună cu cei aflaţi în preajmă, au împietrit, iar meşterul vinovat se uita la tânărul călugăr cu gura căscată. Părintele nu avusese de unde să afle nici întâmplarea cu pricina, nici numele bărbatului din Şinca, pe care îl vedea pentru prima oară în viaţă.. .
Altădată, îmi povestea mama, o familie de creştini din Tohan, s-a dus la Sâmbăta pentru un maslu. Cu aceeaşi ocazie, ţăranii s- au plâns că li se furaseră caii de curând. După ce i-a ascultat, Părintele le-a răspuns scurt: „Duceţi-vă până la Poiana Mărului, la alde Ilie Tămădău, să vă luaţi caii înapoi, dar să-mi promiteţi că nu vă luaţi la harţă! Să-l iertaţi pentru fapta rea, ca să vă ierte şi vouă Cel de Sus alte păcate”. (Lucia Chima, Şinca Veche)
În timpul postului venea multă lume la mănăstire, cu căruţele cu cai. Odată, unuia i s-a furat hamul de pe cal şi i-a spus Părintelui Arsenie. Atunci, Părintele a zis să se dea la o parte toată lumea, ca să poată trece. S-a făcut cărare, dar un om nu a putut pleca din loc şi aceluia i-a spus Părintele: „Măi, du-te şi dă hamurile omului de la care le-ai furat”. (Maria Dumitraşcu)
Părintele Arsenie nu-1 lua pe părintele Dometie, sus, la chilia din munte, de la Sâmbăta, ci-1 lăsa să aştepte jos. Dar de jos, părintelui Dometie i s-a arătat de mai multe ori Părintele Arsenie, între cer şi pământ în semnul sfintei Cruci (cu mâinile întinse lat eral), deasupra locului unde este chilia (în fereastra Sâmbetei). (Dumitru Matronea, Sibiu)
Părintele îmi spunea: „De aici eu te privesc acasă şi până aici te aud cum mă strigi, căci îţi cunosc glasul”. (Balaban Ileana, Sibiu)
Din cartea Noi marturii despre parintele Arsenie Boca; editura Agaton
Sursa:http://hermanvlad.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu