Rugaciunea

Rugăciunea este scara de lumină între cer şi Pământ, între oameni şi Dumnezeu. Prin ea se înalţă rugătoare cereri şi închinătoare dorinţi şi, tot prin ea, se coboară şi împlinirea lor, prin taină şi sfinţenie dumnezeiască.
Prin rugăciune se înalţă sufletul spre ceruri, apropiindu-se de taina divină a vieţuirii împreună cu Iisus Hristos. Cu El se naşte viaţa cea nouă, cu El se creşte, cu El se vorbeşte, cu El se hrăneşte, cu El se vieţuieşte, cu El se odihneşte, cu El se iubeşte, cu El se munceşte, cu El se sfârşeşte ziua şi viaţa care tot cu El a început. Cu El se închid ochii la primul sărut, la căderea serii, la venirea somnului şi la sărutul morţii. Cu El se întâlneşte Omenia şi Dumnezeirea. Cu El se înalţă omul la visare sfântă şi fericită.
Să trăieşti cu El înseamnă o viaţă în adevăr, lumină, iubire şi sfinţenie. Trăind cu El, ajungi ca El. Trăind cu El, trăieşti Iubirea, căci El este Iubirea însăşi.
Trăind cu El, trăieşti Rugăciunea. Căci El este Rugăciunea însăşi. Să-ţi trăieşti viaţa cu El, este să I te asemeni Lui şi pe El să-L porţi în iubirea inimii tale. Să fim cu El, înseamnă ca noi să devenim cu adevărat Copii ai Tatălui ceresc.
O asemenea viaţă înseamnă împlinire, fericire şi iubire.
O asemenea viaţă înseamnă Mântuire.
Rugăciunea, dragii mei, este ruptă din cer, este copil al fericirii cereşti.
Să ne străduim să o înălţăm de astăzi, mai fierbinte, spre cerul lui Ler Dumnezeu!