Candela Bisericii arde pentru toţi!



joi, 20 septembrie 2012

Tehnica de luptă a diavolilor



3.1. Metodele diavolilor

Trebuie să cunoastem metodele prin care ne luptă diavolii, ca să prindem curaj si să biruim pe vrăjmasii mântuirii noastre. Avem vrăjmasi cu adevărat răi, cumpliti, vicleni, mesteri în uneltiri, puternici, neadormiti, imateriali, care pot să aprindă cu focul păcatelor Biserica Vie a lui Hristos, care suntem noi, crestinii ortodocsi.

Fiecare dintre noi, cunoscând planurile potrivnicului, se va îngriji să nu cadă în cursa diavolului (1 Tim. 3,7). Multi crestini se întreabă dacă există diavoli si care sunt tacticile prin care acestia înseală pe oameni. Cea mai mare viclenie a diavolilor este să ne facă să credem că ei nu există.

Multi oameni zic adesea: "Vedeti-vă de treabă, nu există diavoli!" Diavolii îi îndeamnă să zică astfel. Ei au interesul să ne facă să credem că ei nu există, pentru că asa este usor să crezi că nu există nici Dumnezeu si atunci nu există nici un criteriu moral si totul este permis.

3.2. Diavolul îsi schimbă des planul de actiune

Diavolul cercetează ce fel de ispită este mai eficace si se potriveste mai bine fiecăruia si pe aceasta o pune în lucrare. Nesuportând înfrângerea, îsi măsoară si cântăreste bine fiecare lovitură. Asadar, într-un fel se luptă cu începătorii si în alt fel cu cei crescuti duhovniceste, într-alt fel cu cei nepăsători si în alt fel cu cei care cred în Dumnezeu. Altfel ispiteste diavolul pe cel bolnav si neputincios si altfel pe cei sănătosi. Altfel se poartă cu cei cinstiti si altfel cu cei vicleni. El stie că ceea ce vatămă pe unul, poate fi de folos pentru altul. Sfântul Atanasie cel Mare spune că "diavolii, după cum ne vor afla, tot astfel se vor face si ei fată de noi".

Avva Isaac scrie: "Este un obicei al diavolului ca să împartă cu măiestrie atacurile sale împotriva celor cu care se luptă, după felul armelor sale si să-si schimbe ispitele după scopul urmărit cu fiecare în parte". Sfântul Isaac Sirul spune că diavolii luptă diferit pe cei nepăsători si lenesi, fată de cei râvnitori si întăriti duhovniceste. Astfel, pe cei nepăsători îi luptă de la început cu tărie, ca să-i cuprindă frica si să li se pară de la început calea aspră si greu de străbătut. Pe cei râvnitori nu-i atacă de la început, când râvna lor pentru cele duhovnicesti este mare. Iar cu cei evlaviosi amână lupta până când vor cădea în lenevire si atunci îi atacă, micsorându-le râvna. Trebuie să luăm aminte, căci altfel vom cădea sub loviturile nemiloase ale diavolilor.

Să nu ne încredem în puterile noastre, căci în orice clipă vicleanul diavol poate exploata slăbiciunile noastre.

3.3. Diavolul ne ispiteste la început cu păcate mici

Diavolul niciodată nu începe lupta cu păcatele cele mari. El încearcă la început să-l păcălească pe om, ca să comită o cât mai mică greseală. Iuda nu a devenit trădător dintr-o dată, ci a început cu furtul unor mici sume de bani, iar apoi dorind mai mult si fiind ajutat de diavol s-a făcut rob al iubirii de bani. Apoi acest păcat a condus la trădarea Mântuitorului Iisus Hristos.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că diavolul de la păcatele cele mici ajunge la păcatele cele mari. Diavolului îi este suficientă o mică slăbiciune a noastră, iar apoi, dacă cedăm ispitelor, îsi face sălas în sufletele noastre. Sfântul Ioan Scărarul, care a descoperit acest viclesug al diavolilor, ne învată: "Multe chipuri are sarpele (diavolul) desfrânării. Pe cei care nu au cunoscut păcatul le spune să facă numai o încercare, ca să vadă cum este acest păcat si apoi să se pocăiască. Unii se lasă convinsi să încerce numai o dată si apoi să se oprească. Ei gândesc: Ce voi păti dacă voi păcătui o singură dată? Nimic. Nu mă voi pierde numai cu atât. Si astfel fac primul pas. Din nefedcire, răul nu se opreste numai aici. Primul pas este astfel făcut. Cetatea sufletului este distrusă si puhoi de diavoli pot intra acum si-l vor lupta pe om cu păcatul desfrânării".

3.4. Diavolul exploatează slăbiciunile noastre

Diavolul studiază cu atentie toate slăbiciunile oamenilor si după aceasta îsi alege ispitele. Slăbiciunile diferă de la un om la altul: unul este înclinat spre lăcomia pântecelui, altul spre desfrânare, altul spre iubirea de arginti, altul spre mândrie, altul spre lene, altul spre băutură, altul spre nepăsare, altul spre necredintă, altul spre mânie.

Sfântul Simeon Noul Teolog spune că "Avem vrăjmasi fără de trup, al căror scop principal este aflarea slăbiciuailor noastre, asupra cărora să arunce săgetile sale, ca să ne doboare în păcate". Iar Sfântul Apostol Pavel ne spune: "Nu dati loc diavolului" (Efeseni 4,27).

Neîngrijindu-ne de slăbiciunile noastre vom lăsa deschisă poarta inimii, iar diavolii vor veni să ne ispitească.

3.5. "Blândetea" diavolului

Vrăjmasul mântuirii noastre ne prezintă păcatele ca fiind bune si atrăgătoare. El stie că dacă ar ataca cu furie de la început, crestinii s-ar mobiliza să lupte împotriva lui.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că "la început diavolul arată indulgentă si încearcă să-si împlinească scopurile sale păcătoase cu blândete si se arată cu dragoste fată de crestini". Din acest motiv, diavolul ne prezintă întunericul drept lumină, nefericirea ca fericire, păcatul ca fapta bună.

3.6. Diavolul lucrează în ascuns

0 tactică importantă a diavolului este ascunderea. Iată de ce multi oameni cred că nu există diavoli. Sfântul Clement Romanul spune că atunci când diavolii se retrag si se ascund, râvna crestinilor spre virtute scade. Iar dacă diavolii s-ar arăta în toată urâtenia si răutatea lor, atunci oamenii ar încremeni de frică si s-ar feri de ispitele lui.

Asadar, desi diavolul este fiintă personală, el se ascunde cu grijă, pentru ca oamenii să nu dea importantă si să fie linistiti.

3.7. Diavolul ne atacă prin surprindere

In viata duhovnicească, cea mai înfricosătoare armă a diavolului este atacul prin surprindere. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învătat cum să biruim această puternică ispită: "Rugati-vă neîncetat, ca să nu cădeti în ispită" (Matei 26,41). Prin rugăciune si priveghere, darul Duhului Sfânt va pătrunde în sufletul nostru si ne va sfinti si astfel va alunga pe diavoli.

Sfântul Apostol Pavel ne spune să priveghem si să ne rugăm neîncetat, "ca să nu ne ispitească Satana din pricina noastră" (1 Corinteni 7,5). Neînfrânarea datorită nepăsării noastre fată de cele duhovnicesti este starca sufletească de care are nevoie diavolul pentru a stăpâni sufletul nostru.

3.8. Diavolul ne luptă cu nepăsarea

Viata duhovnicească este o luptă permanentă pentru sfin tirea noastră si orice clipă care trece fără luptă este un pas înapoi. Toate eforturile noastre pentru curătire si sfintire se pot pierde într-o clipă prin căderea în păcate.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învată: "Diavolul, când află un suflet molesit si care nu se îngrijeste de rănile păcatelor sale, nu încetează să-l lupte cu această armă". "Antidotul nepăsării este împlinirea cu râvnă a datoriilor duhovnicesti".

Sufletul care nu-si simte căderea sa duhovnicească, fie că nu este interesat de viata cea vesnică, fie că din cauza ostenelilor nechibzuite este căzut în această cursă a diavolului. Să ne ostenim duhovniceste, ca să păzim cetatea sufletului de atacurile satanei, ca să nu găsească la noi posibilitatea de a ne ispiti.

3.9. Amânarea pocăintei

Ai timp să te pocăiesti! Aceste gânduri le auzim adesea în mintea noastră, prin gândurile pe care ni îe insuflă diavolul în mintea noastră, cât si prin cuvintele oamenilor păcătosi.

Ani de zile am fost jucării în mâinile diavolilor, făcându-le pe piac si săvârsind păcate. Intr-o zi însă, lumina dumnezeiască străluceste în noi si ne îndeamnă la pocăintă. Darul lui Dumnezeu ne face să simtim starea noastră păcătoasă. Dumnezeu ne cheamă la pocăintă prin gânduri de pocăintă insuflate de Sfântul Inger Păzitor si prin duhovnici. Acum intervine însă si diavolul. El lucrează cu gândurile amânării, pe care ni le insuflă în mintea noastră. Incearcă să ne convingă prin argumente mincinoase: nu ai postit, nu esti pregătit, ai timp, ce o să zică duhovnicul când va afla păcatele tale? Lasă, să te îndrepti si apoi te vei pocăi!

Nici un om nu poate fi însă sigur că în viitor se va pocăi sau că nu va muri. Dar diavolul, ajutat de înclinările noastre spre păcate, de cele mai multe ori reuseste să câstige vointa noastră. Astfel, pocăinta noastră este amânată si ocazia începutului bun si al mântuirii noastre este amânat. Cu trecerea timpului, patimile noastre se vor mări.

Rănile sunt mai usor de vindecat la început decât atunci când s-au cronicizat. Trebuie să punem de îndată în practică hotărârea noastră de a ne pocăi. Să facem să rodească prezentul. Să ne închidem urechile la povetele viclenilor diavoli, care ne soptesc că avem timp. Nu! Nu! Nu mai avem timp. Acesta este adevărul, pe care diavolul caută să-l schimbe, pentru a ne însela.

Unui părinte îi soptea diavolul la ureche: "Lasă, ai să mergi mâine să te spovedesti!" Iar părintele îi spunea: "Nu, astăzi mă voi spovedi si mâine fie voia Domnului".

3.10. Diavolul se preschimbă luând înfătisarea văzută

Din Vietile Sfintilor aflăm că diavolii se arată trupeste. De aceea Duhul Sfânt ne avertizează că "Satana se preface în înger de lumină" . Sfântul Antonie cel Mare ne spune: "Diavolul stăruia ticălosul noaptea, lua chipul unei femei si o imita în tot felul, numai ca să mă însele. Uneori mi se arăta ca un om evlavios. Adeseori se prefac a cânta psalmi. Se întâmplă uneori ca atunci când citim să rostească după noi ca un ecou cele ce au fost citite. Diavolii pot imita orice. Sunt vicleni si gata să se prefacă si să se schimbe în toate înfătisările. Ei râd nebuneste si suieră, căci toate le fac si le grăiesc si le tulbură si în toate se prefac si pe toate le amestecă, pentru a amăgi pe cei simpli".

Vietile Sfintilor prezintă nenumărate exemple despre aparitiile sensibile ale duhurilor rele, care uneori vorbesc, alteori imită diferite animale, iar alteori fac să se audă tropăituri, suierături, blasfemii si vorbe murdare. Si toate acestea cu scopul de a înspăimânta si înfricosa pe cel credincios. Stiind toate aceste lucruri, trebuie să fim foarte atenti si să nu ne temem.

Sfântul Antonie cel Mare ne sfătuieste să nu dăm nici o importantă unor astfel de mestesuguri diavolesti. Pentru că diavolii, dacă ar putea ceva asupra celor credinciosi, nu ar mai veni cu astfel de mestesuguri, ci i-ar doborî direct. Duhurile rele se mistuiesc dacă ne rugăm cu credintă si smerenie si chemăm numele Domnului, însemnându-ne cu Sfânta Cruce.

3.11. Diavolul ne înseală prin ghicit, vise, prejudecăti si superstitii

Diavolul ne înseală prin ghicit, prejudecăti, vise si superstitii, care la prima vedere par nevinovate. Dumnezeu, cu multa Sa Intelepciune, a ascuns omului viitorul său. Iar acest lucru l-a făcut pentru a-l feri de o înfricosată sursă de neliniste si nefericire. In plus, i-a hărăzit speranta si l-a încredintat de iubitoarea Sa purtare de grijă, cerându-i să se lase în grija Sa, cu încrederea copilului fată de Părintele Său.

Insă vrăjmasul diavol, vrând să slăbească si să micsoreze această încredere, speculează cu viclesug capacitatea sa (ca duh ce este asemenea îngerilor) de a cunoaste anumite lucruri, la care omul nu are acces. Mai ales cele referitoare la viitor. Să nu uităm că omul este, totusi, mai prejos decât îngerii (Evrei 2,7). Asadar, diavolii fără să fie a toate cunoscători, căci atotstiinta este o însusire numai a lui Dumnezeu, cunosc totusi unele împrejurări legate de cele ce se vor petrece.

Sfântul Antonie cel Mare spune că, de exemplu, diavolii văd cum plouă torential în Muntii Etiopiei si, în acelasi timp, se pot arăta în Egipt, unde prin ghicit si prin vise prevestesc celor creduli umflarea apelor Nilului. Dacă un frate de al tău, aflat într-o localitate îndepărtată, se va porni să vină la tine, diavolii care văd si aud acest lucru se vor arăta în vis tie si îti vor spune aceasta. Iar când se va întâmpla de mai multe ori aceste lucruri, te vei încrede în visele si descoperirile tale. Astfel, diavolii, folosind una din însusirile lor, se prefac că ghicesc si că spun mai înainte ce se va întâmpla după mai multe zile.

Sfântul Atanasie cel Mare spune că diavolii "se prefac că ghicesc", căci în esentă ei nu ghicesc nimic, ci înseală pe oameni cu falsele lor previziuni. Pe termen lung, ei se dovedesc mincinosi, căci mint si nu spun nimic adevărat si sigur.

Hrana diavolilor este minciuna. Si chiar atunci când spun adevărul, o fac de nevoie, ca să poată apoi să însele si să ne robească si să ne prindă în cursele sale.

Sfântul Didim Alexandrinul spune că "de multe ori diavolul ne înseală, amestecând adevărul cu minciuna". De aceea, noi nu trebuie să ascultăm si să credem ce spune diavolul si nici cuvintele rostite de cei demonizati. Să luăm pildă pe Domnul Iisus Hristos si pe Sfintii Apostoli, care n-au primit cele ce diavolul le-a ghicit, ca fiind adevărate. Domnul însusi i-a respins pe diavoli, cu toate că mărturiseau despre El un adevăr, anume că este Fiul lui Dumnezeu (Matei 4,1-11).

La fel a făcut si Sfântul Apostol Pavel, cu duhul pitonicesc al tinerei din Filipi, care aducea mult câstig stăpânilor ei, ghicind. Ea spunea adevărul când striga despre Sfântul Apostol Pavel si Sila: "Acesti oameni sunt slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt" (Fapte 16,17). Sfântul Apostol Pavel nu a primit aceste adevăruri, care proveneau de la diavoli. Astfel ne-a învătat să nu credem în ghicit si prevestiri, care sunt lucrări diavolesti. Si acest lucru, pentru ca nu cumva în adevărul spus de diavol să fie amestecată si minciuna sa si ca să ne deprindă pe noi să nu dăm niciodată crezare. Pentru că nu se cuvine ca noi, având dumnezeiestile Scripturi si libertate de la Mântuitorul, să ne lăsăm înselati de diavoli. Trebuie să fim foarte atenti, pentru că multi vrăjitori si ghicitori fac aceste lucrâri, folosind cuvinte de evlavie si de rugăciune.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Si lucrul cel mai mare al înselăciunii este că, atunci când suntem preveniti asupra acestor înselăciuni, încercăm s-o apărăm pe femeia ghicitoare spunând despre ea că este crestină si că nu spune nimic altceva decât numele lui Dumnezeu. De aceea trebuie s-o urâm si mai tare, pentru că foloseste numele lui Dumnezeu spre ocară".

Nici în vise nu trebuie să credem, pentru că visele sunt înselătoare. De foarte putine ori ne vorbeste Dumnezeu prin ele. Diavolii însă ne pot vorbi de multe ori prin ele, urmărind să ne murdărească sufletul si trupul. De aceea, Sfântul Ioan Scărarul ne zice: "Nimeni să nu se învovoiască a se gândi ziua la năluciri visate în timpul noptii, căci si acesta este un scop al diavolilor, ca să ne murdarească în timpul stării de veghe cu spurcăciunile visate în timpul noptii". Deci, regula de aur pentru interpretarea viselor este de a nu crede în vise.

Dacă Dumnezeu vrea să ne descopere voia Sa cea Sfântă prin vise, are puterea să ne-o descopere, trecând peste cenzura noastră (de a nu crede în vise). Sfântul Ioan Scârarul ne învată: "Cel ce crede în vise este asemenea celui care aleargă după umbra sa si încearcă s-o prindă". Când începem să credem în vise, dăm dracilor dreptul de a ne ispiti si când suntem treji. Atentie, de asemenea, si la superstitii si la prejudecăti. Acestea sunt armele în mâinile diavolilor, prin care oamenii devin jucăriile lor. Sunt oameni care consideră cifra 13 fatidică sau se nelinistesc la strigătul cucuvelei sau la urletul câinilor, sau dacă le-a tăiat calea o pisică s.a.m.d. Toti acestia, fară să vrea sau fără să înteleagă, îsi leagă viata, fericirea sau belsugul de anumite persoane sau întâmplări, care nu au nici o legătură cu desfăsurarea firească a vietii. De cele mai multe ori, diavolii aranjează astfel lucrurile ca oamenii să creadă în superstitii. Este vorba aici de oameni necredinciosi sau mai putin credinciosi.

De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: "Văzând un om oarecare, repede îl poti condamna, la îndemnul nefast al superstitiei, dar nu vezi cursa diavolească ce ti-a fost întinsă. De ce te faci vrăjmas fratelui tău, fără nici un motiv justificat? Si nu întelegi cât de mare este batjocura, cât de mare este rusinea si, mai mult, cât de mare este primejdia. De multe ori omul are un cosmar sau vede o pisică neagră sau alte lucruri si crede că acestea ar prevesti ceva ău. Aceasta este o lucrare diavolească, pentru că nu ceea ce crede omul face ziua rea, ci petrecerea în păcate. Prin urmare, când iesi din casâ, să te păzesti de a păcătui. Dacă vom păcătui, va veni si căderea noastră. Astfel, diavolul nu ne poate vătăma. Dacă vom păcătui, vom fi sub influenta diavolilor, care ne vor conduce la tot lucrul rău".

Desi Sfânta Scriptură condamnă orice fel de prezicere (III Regi 22-29) si este cunoscut că diavolul este tatăl minciunii (Ioan 8,44), se găsesc destui crestini care se ocupă cu ghicitul, cred în vise si prejudecăti, lăsând prin aceasta ca diavolul să le conducă viata lor.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învată: "Noi însă nu trebuie să cădem vicleniei diavolilor, ci să ne îndepărtăm de orice unealtă satanică a vrăjitoriei, ghicitului, prezicerii sau a superstitiilor. Căci pentru noi este mai de pret să credem în Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos si în învătătura Sa, iar ca armă să avem Crucea Sa. Fericit este însă si sufletul care cheamă numele lui Iisus Hristos în orice necaz, boală sau trebuintă, pentru că se va îndepărta de la el orice lucrare satanică".

3.12. Diavolii ne ispitesc prin răul natural

Dumnezeu a îngăduit diavolilor să ne ispitească, pentru a încerca credinta si evlavia oamenilor. Răul care există în lume este de multe ori o armă redutabilă a diavolilor, prin care încearcă pe oameni. Astfel, diavolul trimitând cele rele oamenilor, adică nenorocidle, bolile, încercările, mâhnirile, reuseste de multe ori să aducă pe oameni la disperare si deznădejde.

In pilda Evangheliei, cu femeia gârbovă, se arată putinta diavolului de a chinui pe oameni cu boli. Domnul Iisus Hristos, vorbind despre cei 18 ani de suferintă ai femeii, spune că satana a legat-o cu aceasta (Luca 13,11). Din nefericire, diavolul ne războieste tot timpul cu cele rele: mâhnirile ne coplesesc, bolile ne cercetează, moartea bate la usă, nereusitele ne încearcă, visurile ne sunt spulberate, sperantele zdrobite, biciul încercărilor ne loveste fără milă. Iar noi, în fata greutătilor vietii si, mai ales, din pricina nelinistii, neputintelor si descurajărilor, ne pierdem nădejdea si credinta. Iar pentru aceste lucruri ne certăm cu Dumnezeu, îl hulim, îl ocărâm, îi cerem socoteală. Alături de noi, diavolul se bucură de aceste reusite ale lui.

Trebuie să fim cu luare aminte pentru a înfrunta greutătile vietii, căci diavolul pândeste tot timpul, ca să exploateze momentele grele ale vietii prin care trecem. Diavolii ne atacă mai ales când Dumnezeu îngăduie să fim ispititi, pentru cresterea noastră duhovnicească. Prin gândurile insuflate ne împinge la vrăjmăsie cu Dumnezeu si urmăreste să ne îndepărteze de El, ca după aceasta să devenim pradă usoară pentru ei.

Sunt boli care apar datorită firii noastre slăbite fată de microbi. Alte boli sunt datorate păcatelor noastre. Alteori, diavolul intră în trupurile oamenilor si le suge puterea, din sănătoase făcându-le bolnave si chircite.

Cuviosul Nil Ascetul Spune: "Sunt asadar diavoli care intră în trupul omului si în toate mădularele lui si îi sug puterea, lăsându-le aproape fără vlagă. Si aceasta se întâmplă cu toate că în trup nu se află nici o boală". De aceea, în orice boală trebuie să alergăm în primul rând la Sfintele Taine si la rugăciunile Bisericii. Si nu numai la Sfântul Maslu, ci si la rugăciunile speciale pentru vrăji, deochi, farmece, cosmaruri, insomnii, precum si orice rele care îi bântuie pe oameni.

Puterea lui Dumnezeu este infinit mai mare decât a diavolilor, iar omul care se roagă lui Dumnezeu va putea să scape prin puterea dumnezeiască de orice rău cu care satana încearcă să ne chinuie.

3.13. Furnico-leul

Furnico-leul este tactica de actiune a diavolului. La început diavolul este mic si neobservat, ca o furnică, iar după o perioadă de timp devine mare si înfricosător ca leul (1 Petru 5 8).

Furnico-leul este, de fapt, păcatul, asa cum ni-l prezintă diavolul. La început, înainte de a păcătui, diavolul ni-l prezintă mic, cât o furnică, fără însemnătate si fără consecinte. Se străduieste, ajutat de patimile noastre, să ne prezinte păcatul ca fiind mic si fără nici o gravitate. Iar după ce am păcătuit, ni-l arată ca un leu, mare si înfricosător. Si acest lucru îl face pentru a ne arunca în deznădejde si a ne convinge că nu mai este sansă de pocăintă si, deci, de mântuire. Toti am avut de suferit de pe urma acestei arme diavolesti.

La început, diavolul îti pune în gând să calci o poruncă dumnezeiască. De exemplu, să desfrânezi. Ajutat de pofta ta spre desfrânare, atacul diavolului începe sistematic. Dacă omul nu i se împotriveste prin post, rugăciune, smerenie, spovedanie si Sfintele Taine, diavolul îi spune: "Nu te necăji, nu esti tu primul nici ultimul care greseste. Si apoi ce mare păcat, astăzi toti păcătuiesc. Mai târziu te vei pocăi". Astfel de atacuri foloseste diavolul, ca sa pară mai mic păcatul si fără însemnătate.

După ce ai păcătuit, diavolul te aduce la deznădejde spunându-ti ce lucru înfricosător ai făcut. Cum ai să te duci la duhovnicul tău să-i spui că ai gresit. El, care te stie atât de bun si curat? Ai călcat porunca lui Dumnezeu si pentru aceasta vei fi canonisit. Pentru tine nu mai este iertare si milă. Nu mai ai sansă de mântuire. Mai bine distrează-te si păcătuieste în continuare. Ingreunându-ti sufletul cu păcate, pierzi astfel sansa pocăintei si a mântuirii.

De aceea este nevoie de mare atentie. In esentă nu există păcate mari sau mici, usoare sau grele. Toate păcatele sunt păcate. Cine a gresit într-o singură poruncă dumnezeiască, s-a făcut vinovat de toate poruncile dumnezeiesti (Iacob 2,20). Deci, nu trebuie să considerăm unele păcate mici si altele mai grele. Această metodă de deosebire a pâcatelor este de la diavol. Orice călcare a poruncilor este de la diavol. Orice călcare a poruncilor dumnezeiesti este păcat. Bine este să nu păcătuim, pentru că orice păcat este urâciune înaintea lui Dumnezeu si mânie pe Dumnezeu. Iar dacă am păcătuit, să ne ridicăm imediat, să ne rugăm, căci mila lui Dumnezeu este nemăsurată.

3.14. Diavolul înseală prin erezie si necredintă

Credinta putemică dreaptă(ortodoxă) si faptele bune crestine mântuiesc pe om. Dimpotrivă, credinta rătăcită, eretică si care se sprijină pe născociri omenesti si diavolesti si care nu cunoaste Sfintele Scripturi, nu foloseste si nu mântuieste.

Sfântul Atanasie cel Mare spune: "Diavolul, care în urâciunea răutătilor lui, a născocit ereziile, se foloseste de cuvintele
Sfintelor Scripturi ca de un acoperământ, pentru amăgirea celor naivi, semănând îti ele otrava sa sufletească". Ca urmare, credintele eretice si gresite, care se împotrivesc învătăturii Bisericii Ortodoxe sunt piedici înfricosătoare pentru mântuirea sufletelor noastre si arme putemice ale diavolilor. Prin necredintă, diavolul
întinde curse mai ales celor învătati, care se încred în ei însisi. Diavolul se prezintă în fata lor cu stiinta si filozofia si le aduce necredinta.

Oare nu-i vedem pe astfel de oameni lângă noi? "Cine a văzut ceea ce spun Sfintele Scripturi?" întreabă cei necredinciosi. Iată gânduri si întrebări insuflate de diavoli oamenilor care au deja o înclinare spre necredintă.

Sfântul Apostol Pavel scrie: "Dunmezeul acestui veac (diavolul) a orbit mintea necredinciosilor, ca să nu le lumineze lumina Sfintei Evanghelii slava lui Hristos".

3.15. Oamenii păcătosi sunt slugile diavolilor

Diavolul este împăratul acestei lumi a păcatelor. El are în această lume slujbasii săi (Ioan 12,31). Vrăjmasul mântuirii noastre se luptă pentru pierderea sufletelor omenesti si a avut întotdeauna ucenici, cu voia sau fără voia lor. Astfel de oameni, gata oricând să facă voia diavolului, sunt nenumărati, atât tineri, cât si vârstnici, bărbati si femei. Iată numai câteva exemple: sotul tiran, aspru, betiv si desfrânat, care alungă pacea si dragostea din familia sa; o femeie ispititoare, care umblă sumar îmbrăcată pe stradă, smintind pe oameni cu păcatul desfrânării; un om de stiintă sau de cultură, necredincios sau eretic, care prin scrierile sale, prin cuvintele sale varsă otrava necredintei si a ereziilor în sufletele cititorilor; omul bogat, care cu ajutorul banilor corupe constiintele; tatăl si mama, care prin educatia atee, eretică si imorală pe care o dau copiilor îi conduc pe acestia în mrejele păcatelor si spre pierderea sufletelor...

Să luăm aminte la noi însine, ca nu cumva să ajungem vreodată unelte ale diavolilor, cu voia sau fără voia noastră si să contribuim astfel la pierderea sufletelor semenilor nostri. Căci va veni într-o zi clipa în care vom da seama de sufletele care s-au pierdut în iad din pricina noastră. Dumnezeu ne va spune atunci:
"Sângele lor din mâna ta se va cere" (lezec. 3,20).

Tot Mântuitorul nostru ne-a învătat: "Feriti-vă de proorocii mincinosi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori" (Matei 7,15). Iar Sfintii Apostoli ne-au învătat: "Nu dati crezare oricârui duh. Ci cercetati duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă multi prooroci mincinosi au iesit în lume" (1
Ioan4,l).

Având o astfel de poruncă de la Dumnezeu, trebuie să ne ferim de orice legătură cu duhurile necurate (de astrologi, vrăjitori, magi, senzitivi, contactanti ai OZN, prezicători, bioenergeticieni, radiestezisti) etc. Chiar dacă demonul se preface că spune prin ei adevărul, noi cunoscând scopurile pe care le urmăreste el, să le respingem, aducându-ne aminte de cuvintele Sfintelor Scripturi: "Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce tu istorisesti dreptătile Mele" (Ps. 49,17).

3.16. Diavolul ne luptă cu deznădejdea

Ca să păcătuiesti este cel mai usor. Rar si greu lucru este a te pocăi si a te mântui. Multe pricini contribuie la aceasta: nepăsarea, rusinea, lipsa de interes. Si astfel omul rămâne căzut în păcate, departe de mântuirea sa.

Pocăinta noastră se sprijină pe nădejdea ca Dumnezeu, prin marea Sa milostivire, îsi va deschide cu dragoste bratele sale, primind pe fiul cel pierdut, care se întoarce din tara păcatului, în casa Tatălui Său. Lipsit de această nădejde, omul păcătos se simte parăsit de Dumnezeu si neputincios, renuntând la lupta de a se elibera de păcatele sale, care îl apasă. lar greutatea păcatelor sale creste în fiecare zi si starea sa sufletească se înrăutăteste. Odată cu pierderea nădejdii sale în Dumnezeu, omul îsi pierde si mântuirea, pentru că rămâne încătusat păcatului, rob al satanei, care îl conduce la tot lucrul rău si aceasta împotriva
bunăvointei lui Dumnezeu, care vrea ca toti oamenii să se mântuiască si la cunostinta adevămlui să vină (1 Tim. 2,4).

Arma deznădejdii este extrem de eficace pentru diavoli, căci deznădejdea va sluji.întotdeauna de sfetnic rău omului. Ea îi închide omului calea întoarcerii la Dumnezeu si îl sileste să rămână împotmolit în mlastina păcatelor. Dar cum lucrează diavolul? El sopteste la urechea fiecărui om păcătos: "Iată tineretea
ti-ai pierdut-o în păcate, toată viata ta ai făcut numai rele, desfrânări, hotii, minciuni, iubire de arginti, betii, ai mintit, ai jurat, ai hulit pe Dumnezeu. Ce nădejde de mântuire ai? Esti pierdut! Cel putin mai distrează-te, câte zile mai ai de trăit pe pământ".

Astfel urmăreste diavolul să adâncească pe om si mai mult în păcate, să facă inima noastră locas al diavolilor si să ne îndepărteze de Dumnezeu.

Atitudinea noastră trebuie să fie alta. Ai păcătuit? Trebuie să-ti pară rău de păcatele săvârsite si să te ridici si să te întorci la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că "diavolul are cea mai mare bucurie când omul cade în deznădejde, mai multă decât atunci când păcătuieste".

Sfânta Scriptură si Sfintii Părinti ne arată cât de bun si iubitor de oameni este Dumnezeu, ca să ne dea nădejde si curaj, să ne ridicăm din robia păcatelor. De fiecare dată când sovăim să ne pocăim si rămânem în deznădejde, bucurăm pe diavoli si ne facem robii lor. Trebuie să scăpăm de această cursă a diavolilor (II Tim. 2,26). Să nu ne lăsăm stăpâniti de deznădejde, căci deznădejdea se naste din multimea păcatelor, din îngreunarea constiintei si din nesuferita mâhnire sau din mândrie si din îngâmfare, după cum ne spune Sfântul Ioan Scărarul.

Această stare de deznădejde nu este plăcută lui Dumnezeu, iar Sfânta Scriptură si Sfintii Părinti ne-o prezintă ca pe o stare sufletească periculoasă. Numai diavolul se bucură de deznădejdea omului. Orice gând de deznădejde este de la cel viclean.

Sfântul Ioan Scărarul spune: "Nimic nu se compară cu îndurarea lui Dumnezeu. De aceea, cel ce deznădajduieste, s-a
înjunghiat pe sine".

3.17. Diavolul atacă pe oamenii izolati

Oamenii izolati, care se sprijină pe ei însisi, care nu se sfătuiesc cu alti oameni, sunt cel mai usor de atacat si de doborât de diavoli. Întărirea reciprocă a doi sau mai multi frati este o armă înfricosată împotriva diavolilor. Oamenii uniti duhovniceste, care se ajută si se întăresc reciproc, cad foarte greu în cursele diavolilor. Vrajmasul mântuirii noastre stie că "unde sunt doi sau trei adunati întru numele Domnului, acolo se află si Hristos în mijlocul lor" (Matei 18,20) si de aceea îi urmăreste pe cei izolati, pentru a-i ataca. Deci, trebuie să păstrăm în permanentă legătura duhovnicească cu Hristos, cu Biserica si cu semenii nostri.

Crestinii, care sunt uniti duhovniceste cu Hristos si cu semenii lor când se roagă împreună, se ajută unii pe altii si muncesc împreună, iar harul lui Dumnezeu îi păzeste de săgetile diavolilor. Cele mai multe cazuri de sinucidere sunt semnalate la oamenii care se despart de Biserică si trăiesc izolati. Datoria noastră este foarte clară: Nu vom îngădui diavolului să ne piardă cu înselăciunea sa.

Să rămânem credinciosi în cele ce am învătat si de care suntem încredintati din Sfintele Scripturi si învătăturile Sfintilor Părinti (11 Tim. 3,14). Pentru că aceste lucruri sunt spre folosul mântuirii noastre si al dobândirii vietii celei vesnice.

3.18. Diavolii ne ispitesc cu cele de-a dreapta

Dacă vede diavolul că armele sale pline de răutate si de păcate nu au reusit, atunci ne atacă cu mândria. Omul care cedează acestui mare păcat este stâmit de orgoliu si, astfel, din cel mai înalt om duhovnicesc va ajunge cel mai păcătos. Dacă, de exemplu, ne luptăm cu diavolii si nu cedăm ispitelor lor, ei îsi schimbă metodele si ne atacă cu cele de-a dreapta, cu mândria. Astfel, îti va sopti la ureche: "Bravo! Esti un luptător virtuos. Meriti laude!" Este însă glasul diavolilor, care sunt învătătorii îngâmfării.

Dar această metodă poate fi utilizată si în alt mod:

Diavolul vine si sădeste în om dispozitia pentru o râvnă foarte mare, adică ne îndeamnă să ne nevoim, spre cele ce depăsesc puterea noastră (post peste măsură, somn putin, priveghere de toată noaptea...). Sfântul Ioan Scărarul ne lămureste: "De multe ori scopul vrăjmasilor nostri este să ne îndemne la cele mai presus de puterea noastră, ca, descurajându-ne (sau îmbolnăvindu-ne), să lepădăm si cele după putere si să prilejuim râsul cel mai mare al vrăjmasilor nostri". Sfintii părinti ne învată că tot ceea ce este peste puterea noastră este de la diavoli. De exemplu, dacă tinem post aspru, fără binecuvântarea duhovnicului, ne putem îmbolnăvi cu trupul si nu mai putem munci pentru fapta bună crestină, necesară mântuirii noastre.

Pentru toate lucrurile este un timp, iar drumul virtutilor are si el anumite legi. Diavolul ne îndeamnă să le călcăm, să urmăm, adică, cele mai presus de puterile noastre. Iar rezultatele? Nereusind, ne îmbolnăvim, deznădăjduim, scade râvna spre virtute si în cel mai rău caz ne putem îmbolnăvi psihic.

Alt mod în care se manifestă ispita diavolului de-a dreapta este lepădarea dojanei. Vrajmasul nostru ne laudă pentru izbânzile noastre; ne înaltă pe culmile mândriei si ne arată pe ceilalti oameni neînsemnati, păcătosi si prosti. Fariseul din noi va cugeta: "eu nu sunt ca ceilalti oameni, răpitori, nedrepti, adulteri..." (Lc. 18,11). Si astfel se întâmplă ceea ce spune Sfântul Ioan Scărarul: "Dracii ne silesc fie să păcătuim, fie, dacă nu păcătuim, să judecăm pe cei ce păcătuiesc, pentm ca prin lucrul cel de-al doilea să pătăm pe cel dintâi".

Prin judecarea aproapelui nostru ne îndepărtăm de Dumnezeu si pierdem astfel plata pentru virtutile pe care le
avem. Aceste viclenii ale diavolilor sunt arme redutabile împotriva crestinilor si a celor ce sporesc duhovniceste. Pe acestia, diavolul îi prinde în mrejele sale, fie prin mândrie, fie prin judecarea aproapelui. Cu adevărat, vrăjmas înfricosător este diavolul.

Să stăm bine! Să stăm cu frică, să luăm aminte!

3.19. Cele patru atacuri ale diavolilor în preajma mortii omului

a) Primul atac al diavolilor este asupra credintei. Satana seamănă gânduri de îndoială si de necredintă în mintea omului.
Crestinul trebuie să se însemne cu Sfânta Cruce, să se roage lui Dumnezeu cu smerenie si să-i răspundă: "Mergi înapoia mea
Satană, tată al minciunii, pentru că eu cred ce spune Dumnezeu, iar nu ce spui tu si cei asemeni tie";

b) Al doilea atac este asupra deznădejdii. Prin aceasta ne înfricosează cu păcatele pe care le-am făcut, spunându-ne că nu mai avem nădejde de mântuire. Noi să ne aducem aminte că Dumnezeu este milostiv si poate ierta păcatele noastre;

c) Al treilea atac al diavolilor în preajma mortii omului este cu slava desartă. Prin aceasta ne îndeamnă să avem încredere în faptele noastre. Noi să ne aducem aminte că toate faptele bune le-am făcut numai cu ajutoml lui Dumnezeu;

d) Al patrulea atac este cu închipuirea de sine. La multi crestini, înainte de moarte, diavolii se arată în chip de îngeri luminati si alte năluciri (2 Cor. 11,14). În aceste clipe trebuie să ne smerim si să-i zicem: "Prefă-te ticălosule în întunericul tău. Eu nu sunt vrednic de astfel de arătări".

Dumnezeu, care se află în noi de la Sfântul Botez, este mai putemic decât diavolul.

Diavolul dispune de arme puternice si nenumărate si ne atacă cu mare furie, pentru a ne birui. Dar nu trebuie să ne speriem de atacurile diavolului atâta timp cât ne aflăm aproape de Dumnezeu cel Atotputernic. Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut om "ca să strice lucrările diavolului" (Ioan 3,8) si să izbăvească pe cei care "frica mortii îi tineau în robie toată viata"
(Evr. 2,14-15).

Când Domnul nostru Iisus Hristos a coborât la iad, El a desfiintat împărâtia iadului si a eliberat pe cei detinuti acolo de diavoli. Sfântul Antonie cel Mare ne spune: "Se cuvine să nu ne temem de atacurile lui si de săgetile lui arzătoare si de vicleniile lui lucrate de mestesugita lui minte. Toate acestea nu sunt nimic înaintea puterii lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care numai rostind numele Lui cu credintă si cu evlavie, pune pe fugă toată ostirea diavolilor". Aceasta întrucât
Dumnezeu ne-a încredintat că "mai mare este Cel ce este în voi, decât cel din lume" (1 Ioan 4,4). Alături de Dumnezeu cel Atotputemic ne facem si noi putemici. Si astfel si noi smeritii si neputinciosii avem curajul să ne aruncăm în luptă si sa ne împotrivim vrăjmasilor diavoli.

La Sfântul Botez am fost întrebati: "Te lepezi de satana si de toate lucrurile lui si de toti îngerii lui? De toată slujirea lui?"
Iar noi am răspuns: "Mă lepăd!" Iar apoi: "Te unesti cu Hristos?" Si noi am răspuns: "Mă unesc!" Cu cât vom fi mai sfinti, mai apropiati de Dumnezeu, mai uniti mistic cu Hristos, cu atât diavolii vor fi mai departe de noi, iar atacurile lor vor fi mai neputincioase. Iar cu cât vom fi mai uniti cu lumea si cu păcatele, cu atât diavolii vor fi mai apropiati de noi si noi vom fi slujitorii lor. Sfântul Apostol Ioan ne spune: "Cel ce s-a născut din Dunmezeu se păzeste pe sine si cel viclean nu se atinge de El" (1 In. 5,18).
( Extras din cartea : "Razboiul crestinilor cu diavolii")

Niciun comentariu:

Legaturii Ortodoxe

  1. MITROPOLII, ARHIEPISCOPII, EPISCOPII ROMÂNEŞTI
  2. BISERICI, MĂNĂSTIRI, PAROHII ROMÂNEŞTI
  3. SITE-URI ALE ALTOR BISERICI ORTODOXE
  4. PAGINI PERSONALE
  5. PAGINI DIVERSE
  6. ALTELE