Istoria Sfintei Cruci

Istoria Sfintei Cruci

Adam ajunsese la sfârsitul vietii. Nu mai pãrãsea cortul. Întins pe piei de caprã, cu ochii sfiosi, se gândea sã aparã din nou înaintea Creatorului si glasul sãu slab, ca suflarea unui copil adormit, abia rostea uneori zicând:
- Stãpâne, mi s-au sfârsit zilele. Esti multumit de robul tãu?
Apoi întindea mâna spre deschizãtura cortului si murmura din nou:
- Lasã soãrele sã pâtrundâ...
Pe când el dormita, familia sa întristatã plângea. Nu se putea câtusi de putin învoi cu pierderea sefului ei, cel dintâi om nãscut in lume, uitat atâtea veacuri de moarte.
Fiul sau Set, zice deodatã:
- Dacã este vreun leac, îl voi gasi!
Isi luã toiagul, si se incinse si plecã. Dupã mai multe zile de drum, ajunsese înaintea Edenului (Raiului), de unde tatãl sãu fusese gonit. Aici un Arhanghel cu sabia de foc sta la poarta.
Set îi zise:
- Tatãl meu este pe moarte. Vin sã-ti cer un mijloc de a-l lecui.
Se insera. Primele stele incepurã sã licareascã. Una din ele cãzu, descriind o curbã luminoasã pe cer si se pierdu in zare.
- Sufletul lui Adam a zburat, rãspunde îngerul, întinzând lui Set un fel de sâmbure în forma unei migdale.
Acesta, mai zise el, e un sâmbure cazut din arborele vietii. Ia-l si întoarce-te la ai tãi, unde vei gãsi pe tatãl tãu mort, culcat in mormânt. Pune-i acest sâmbure în gurã, cãci un arbore va iesi din el si într-o zi va mântui lumea.
Set se supuse si fãcu asa cum îl invatã.
Trecurã ani si pe mormântul lui Adam crescu o plantã necunoscutã. Planta se transformã în copãcel. Acesta deveni un cedru neînchipuit de mare, tatãl arborilor uriasi rãspânditi pe coastele Libanului.
Unchesii, pe atunci, se asezau în cete în jurul arborelui si inspiratiunile întelepciunii se coborau din frunzisul sãu in fragezimea umbrei.
Dar cu timpul obiceul se pierdu.
Oamenii devenirã rãi. Dumnezeu se cãi cã-i crease.
Se gãsi, cu toate astea, un om drept, anume Noe si Dumnezeu îi zise într-o zi:
- Pentru cã oamenii s-au facut rãi, vreau sã rãspândesc pe pãmânt apele potopului si orice fiintã vietuitoare sub cer va fi prapãditã. Dar fiindcã vreau sã fac o învoialã cu tine, clãdeste-ti o corabie si nu vei pieri tu si familia.
Noe îsi adusese aminte de arborele vietii si cu ajutorul fiilor sãi îl tãie si fãcu dintr-însul o corabie sau mai bine zis o casã plutitoare.
Cedrul care iesise din gura lui Adam, servi astfel, deocamdatã, sã mântuiascã neamul omenesc, cãci potopul a fost si nu a scãpat decât Noe cu familia sa.
Izvoarele cerului încetaserã si din familia lui Noe oamenii se înmultirã si formarã triburi si popoare.
Vechia corabie ajunsese pe muntele Araratului. Acolo fu stricatã si jefuitã. Unii luarã scândurile, altii fierãriile si ce rãmase fu târât departe.
Strãnepotii lui Noe, în amintirea bunãtatii Domnului pentru strãbunul lor, începurã a lucra cu mare greutate venerabilul cedru, adicã scândurile corabiei si facurã din ele o punte peste Iordan, care s-a numit puntea sfântã.
Arborele rãmase acolo peste Iordan multi ani, trecând peste el cei din poporul ales.
Când treceau, murmurau câte o rugãciune.
Într-o zi pe malul râului Iordan a avut loc o luptã.
Ei, ca sã nu fie urmãriti, tãiarã puntea si lemnele tãiate din arborele vietii furã luate de apã si duse la poalele colinei unde era asezat Zavulon.
Un lemnar din Nazaret, anume Iosif, vãzu, mai târziu, aceste lemne si se simnti înfiorat, cunoscând din batrani istoria cedrului lui Adam. El îsi zice:
- Acest lemn este de când lumea, cunoscându-se pe el urmele smoalei cu care l-a smolit Noe.
Îl transportã acasã si fãcu din el o masã mare.
Acest lemnar era bãtrânul Iosif, logodnicul sfintei Fecioare Maria.
Când a fost amenintat de Irod, a fugit în Egipt cu Maria si pruncul Iisus, iar casa si lucrurile lui au fost jefuite.
Masa fu luatã de un mestesugar din Ierusalim, rudã cu cizmarul Isac Lachedem si rãu asemenea cu el.
Douãzeci de ani rãmasitele arborelui vietii rãmãsese sub un hambar.
Nimeni nu le putea lucra si din cauza tãriei si greutãtii semãna unei mese de marmorã.
Apoi veni ziua în care norodul cerea iertare lui Varava si moarte Mântuitorului Iisus Hristos.
Atunci Lachedem se duse la ruda sa cu un fierar, taiarã masa, îi facurã gãuri cu fierul rosu, înjghebarã Crucea Domnului Hristos.
Crucea era grea ca plumbul si de trei ori Domnul Hristos a cãzut sub greutatea ei, urcând dealul Golgotei, unde a fost rãstignit si pe care si-a dat duhul.