Prietenul meu care duce o viaţă de desfrânat suferă enorm de mult

De câteva săptămâni sunt într-o continuă stare de nelinişte. Nu ştiu ce să fac. Cel mai bun prieten al meu a apucat pe un drum greşit, un drum al desfrâului, al patimilor şi al fărădelegilor, iar eu nu mai pot suporta lucrul acesta. Pur şi simplu mă simt sleit de puteri. Nu mai pot lupta pentru a-l ţine aproape de mine. Pe de o parte, vreau să-l las să-şi trăiască viaţa în păcate, aşa cum doreşte el, sperând că mai târziu îşi va da seama că nu face bine.

Pe de altă parte, nu-l pot abandona pentru că nu mă lasă inima. Ar fi mult prea inuman să mă despart de el tocmai acum când suferă, când are mai multă nevoie de mine. În această clipă, mă situez între două extreme: să lupt sau să nu mai lupt pentru el. Cert este că el nu îmi dă motive să fac tot posibilul pentru a-l readuce pe calea cea dreaptă, ci, dimpotrivă, am impresia uneori că se adânceşte tot mai mult în viaţa lui păcătoasă. Niciodată nu ia aminte la sfaturile mele, la ceea ce îi spun eu să facă bine, ci mai mereu râde, ca şi cum eu i-aş spune o glumă, nu un sfat prietenesc.

Pe prietenul meu îl cheamă Radu şi are 17 ani. Viaţa lui nu a fost tocmai una roz, aşa cum s-ar putea crede. Tatăl l-a abandonat de la vârsta de 6 luni, iar mama lui s-a recăsătorit într-un oraş mai îndepărtat, iar pe el l-a lăsat în grija bunicilor din partea mamei. Acum câţiva ani i-a murit bunicul, în urma unui infarct. Pot spune, din ce mi-a mărturisit, că acesta a fost momentul când a început să se răcească relaţia dintre el şi Dumnezeu.

Nu înţelegea de ce Dumnezeu i-a luat bunicul. Îl iubea enorm de mult, iar moartea lui l-a făcut să se îndrepte către o viaţă haotică, crezând el că aşa se va răzbuna pe Dumnezeu. Eu m-am împrietenit cu el de 1 an de zile. Poate că dacă aş fi fost alături de el în clipele acelea de coşmar, mă gândesc că acum nu ar mai fi fost aşa. În momentul de faţă, locuieşte cu bunica lui şi cu un unchi, fratele mamei lui.

De când a intrat la liceu, a prins „gustul” dulce al patimilor. Frecventează cluburile în fiecare weekend, iar atunci când nu mai are bani, se împrumută pe unde apucă, doar pentru a-şi satisface dorinţa. Şi eu l-am ajutat cu bani şi nu am avut pretenţia ca să mi-i dea înapoi, ci am sperat că va conştientiza că îi pot fi un prieten de nădejde. Dar, la un moment dat, mi-am dat seama că nu fac bine ajutându-l cu bani ca să meargă la club, la desfrânare. Am înţeles că şi eu am partea mea de vină pentru că eram cel care îl trimiteam la discotecă. Ca atare, am renunţat să-l mai ajut în privinţa clubului. Dar nici aşa nu s-a potolit, aşa cum mi-am imaginat eu că se va întâmpla.

Îmi aduc aminte că era într-o sâmbătă seara şi voia să meargă la club, dar nu avea bani, aşa că mi-a cerut mie. Eu l-am refuzat în totalitate. Dar, credeţi că s-a potolit? În niciun caz. Diavolul i-a suflat o altă soluţie, mult mai fascinantă pentru el: să meargă cu bicicleta. Şi uite aşa, prietenul meu Radu, a pleat la club. A mers cu bicicleta vreo 12-13 Km, pe un ger năpraznic, ningea îngrozitor, iar vântul se bucura de libertatea care i-a fost dăruită. Nimănui nu i-ar fi plăcut să meargă pe drum în noaptea aceea, o noapte de coşmar. Probabil avea programată vreo partidă de sex, de a ţinut el musai să meargă la club. Şi ca să nu fie privit drept un fraier şi un neserios, a făcut tot posibilul să ajungă la distracţie, în ciuda naturii care părea că vrea să-l oprească. Dar instinctul sexual este enorm de greu de stăvilit.

La doar cei 17 ani ai săi, Radu a avut până acum raporturi sexuale cu aproape 10 fete. Mai grav este că pe multe le-a vrăjit, cum spune el, şi le-a furat ce aveau ele mai de preţ: fecioria. Iar eu stau şi mă gândesc. Oare Dumnezeu Îl va mai ierta pentru toate păcatele lui? Mi-ar plăcea enorm de mult să îmi văd prietenul aşa cum mi-l doresc eu. Dar numai Dumnezeu are puterea de a-l schimba şi de a-l întoarce pe calea cea bună. Până acum, eu nu am reuşit să o fac şi mă consider un mare nimic pentru că nu îmi pot ajuta prietenul.

De curând, a intrat într-un anturaj din care cred că doar Dumnezeu îl mai poate scoate. Până acum nu fuma, dar pentru a fi acceptat în grup, s-a apucat şi el de fumat. Face orice, numai ca să-l placă aceia pe care el îi numeşte prieteni. Majoriatea nopţilor vine de la club rupt de beat. E evident. Se îmbată pentru că aşa fac toţi din anturajul lui şi ca să nu fie eliminat, face şi el asemenea. Aici se vede adevărata faţă a anturajului, felul cum manipulează minţile şi ideile tinerilor este sub orice critică. Radu fiind un copil fără tată, iar dragii lui bunici s-au străduit să-i dea o educaţie cât mai aleasă, dar nu au reuşit într-atât de mult încât să-i arate ce e bine şi ce e rău. Educaţia părinţilor, în special, educţia mamei nu o poate înlocui nimeni altcineva de pe planeta noastră.

Îmi mai aduc aminte de o altă amintire cu el care m-a emoţionat până la lacrimi. M-a chemat într-o zi la el să-i repar calculatorul, iar eu m-am dus cu plăcere şi, în cele din urmă, i l-am reparat. Apoi am mai stat să povestim că nu ne văzusem de mult. Mi-a spus, într-un moment de tristeţe al lui, că are probleme în zona genitală. Eu unul am rămas cu gura căscată. Nu mă aşteptam să îmi zică aşa ceva. Mi se părea banal. I-am zis că în privinţa asta nu-l pot ajuta cu nimic pentru că nu eram nici doctor, nici orice altceva care l-ar fi putut face bine. La plecare, m-a condus până la poartă şi mi-a zis: „Ştii, mi-ar fi plăcut foarte mult să am şi eu un tată cu care să discut problemele tipic bărbăteşti”! Fraza asta a lui mi-a zguduit inima. Tot drumul până acasă numai am plâns şi i-am mulţumit lui Dumnezeu că mi-a dat părinţi. Îmi era milă de el. Prietenul meu care duce o viaţă de desfrânat suferă enorm de mult. Cauza principală o reprezintă părinţii. Păcatele părinţilor afectează copiii, într-o oarecare măsură.

În situaţia prietenului meu Radu sunt foarte mulţi tineri din ziua de azi. În lipsa iubirii şi a dragostei de familie, ei îşi îneacă amarul în băutură şi în celelalte patimi. Nu ştiu, sau mai bine zis, nu vor să ştie că, în ciuda faptului că nu au părinţii aproape, îi au pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului, care mult se întristează când ei îşi distrug viaţa.

Dragi tineri, nu uitaţi că ispitele lumeşti nu ne făgăduiesc nicidecum fericirea, ci doar un lung chin, atât în lumea cu dor, cât şi în cea fără dor. Doar Dumnezeu ne dăruieşte fericirea, pentru că ne iubeşte extraordinar de mult, iar ca să ne-o dăruiască, El cere un lucru simplu: să-i păzim Poruncile.

(Slabu Marius)

 Sursa aici: