De ce este important să ascultăm cu atenţie predica?

Primul aspect deloc neglijabil, şi o să vi se pară bizar pentru că o spun în acest context, este de a respecta un om care-ţi vorbeşte. De aici poate pleca respectul, în viaţă, faţă de orice persoană care-ţi vorbeşte, ascultând-o chiar dacă ţi se pare că nu-ţi spune un lucru interesant sau îţi spune un lucru cunoscut. Deci, este vorba mai întâi de respect. Dar este important să ascultăm predica, pentru că ea este rostită pentru a comunica Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor, explicând adesea lucruri mai greu de înţeles celor ce n-au cunoştinţe de ermineutică biblică, nu ştiu nimic despre contextul istoric, cultural şi lingvistic al epocii vechi sau nou-testamentare în care au avut loc evenimentele evocate în textul evanghelic. Predicile pot avea un conţinut bogat provenit din patristica bisericească, din confruntarea Bisericii cu ereziile, din moştenirile tradiţionale şi culturale cu care credincioşii se întâlnesc astăzi şi le trăiesc fără să le cunoască originea şi semnificaţia etc. Trebuie avut în vedere că nici un predicator nu predică fără a dori să spună ceva, să facă să treacă un mesaj ziditor de suflet. Or, reuşita lui nu stă numai în talentul său oratoric, ci în bună măsură şi de atenţia, interesul şi deschiderea sufletească a aceluia care ascultă. Cu toate acestea, credinciosul venit la biserică nu trebuie să fie atent doar la predică, ci să participe la întreg ritualul care se derulează în prezenţa sa: să conştientizeze tot ce aude şi vede, să fie prin urmare prezent. "Credinţa este din auzire, iar auzirea prin Cuvântul lui Hristos", ne încredinţează Sfântul Apostol Pavel (Rm. 10, 17).

Personal, de când s-a reintrodus religia în şcolile de stat, consider că este cea mai bună cale de a se preda şi învăţa Cuvântul lui Dumnezeu, în mod didactic şi sistematic, la toate vârstele. Noi, preoţii de parohii, nu am putea face acest lucru tot aşa de bine şi cu toţi acei copii. Or, în cadrul unei programe şcolare este cu totul altceva, iar calitatea predării nu poate fi decât satisfăcătoare. Bazele formării persoanei cu privire la conţinutul credinţei trebuie puse la vârsta

şcolară. Preafericitul Părinte Daniel, pe când se afla printre noi, la Geneva, cu înalte responsabilităţi la Institutul Ecumenic din Bossey, referindu-se la catehizarea copiilor în contextul de aici, ne spunea că cea mai bună cale este aducerea lor frecventă la slujbele bisericeşti. Am constatat, în timp, cât de oportună este această cale. Capela noastră fiind în întregime, dar şi frumos pictată, copiii sunt atraşi în special de fondul vizual. Ritualul pe care îl înţeleg cât îl înţeleg, inclusiv veşmintele şi gestica liturgică la care copiii pot fi mult mai atenţi decât adulţii, au darul de a dezvolta în ei simţul liturgic.

Sunt între credincioşii mai în vârstă pe care îi avem printre noi, persoane care îmi spun că deprinderea mergerii la biserică au câştigat-o la o vârstă fragedă, alături de bunici. Desigur, o bună catehizare se face prin predica duminicală, cu condiţia ca cei avuţi în vedere să participe frecvent la sfintele slujbe. Catehizare se poate face în jurul unor tradiţii şi prin organizarea de pelerinaje. Catehizare ar mai putea însemna şi tot comportamentul demn, creştinesc şi responsabil, exemplar, din partea noastră, cei cărora ar trebui să ne sune mereu în urechi cuvintele Mântuitorului: "Voi sunteţi Lumina lumii". (Adrian Agachi)

Sursa:

teologie.do.am