Adevăratul motiv pentru care soții recurg la contracepție

Vedem în societatea consumistă două extreme ale familiei, care ar trebui să ne dea foarte mult de gândit: oameni înstăriți, cu casă mare, venit sigur, dar cu un singur copil sau cel mult doi, iar pe de altă parte vedem familii sărace, cu gospodărie mică și multe alte neajunsuri dar cu mulți copii.

Primii sunt priviți în societate ca descurcăreți, oameni care au știut să se realizeze în viață, oamenii responsabili, iar cei din urmă, săracii cu mulți copii, sunt paria societății, sunt inconștienții care au condamnat la sărăcie niște suflete nevinovate, și în cel mai bun caz sunt etichetați drept ”pocăiți”.

Dar copii sunt mai numeroși în familiile sărace nu pentru că părinții sunt mai puțin educați, sau mai puțin conștienți de ceea ce fac, ci pentru simplul motiv că acceptă mai ușor jertfa creșterii copiiilor, din pricina faptului că astfel de părinți sunt obișnuiți cu greul vieții.

În schimb, părinții ”descurcăreți” recurg la contracepție deoarece știu prea bine că nașterea și creșterea copiilor presupune jertfă de sine, efort constant, ceea ce contravine traiului tihnit, vieții cu griji cât mai puține.

Așa că adevăratul motiv pentru care soții de astăzi recurg la contracepție nu se datorează lipsurilor materiale, ci tocmai faptului că nașterea și creșterea copiilor reprezintă de departe cea mai grea formă de asceză în viața de familie. Asceza, care înseamnă lupta cu patimile, lupta cu răul din noi, drumul către sfințenie, lepădarea de sine pentru comuniunea cu Dumnezeu.

Încercăm să corectăm această vedere greșită a tinerilor în privința căsătoriei, familiarizați cu ideea că asceza ar fi un mod de viață tipic doar monahismului (vieții în mănăstire). Nu, căsătoria creștină nu numai că nu este străină de asceză, ci însăși scopul ei prim se fundamentează pe asceză. Scopul mântuirii este dobândirea împărăției cerurilor, dar mântuire fără asceză nu există!

Căsătoria creștină nu este cu nimic mai prejos în intensitatea ascezei față de viața monahală, ci doar mijloacele de înfăptuire a ascezei diferă.

Dacă monahiile (maici / călugărițe) se nevoiesc noaptea la slujbele de miezonoptică în mănăstire, mamele creștine se trezesc noaptea să-și alăpteze pruncii, să schimbe scutece și să aline plânsetul sugarilor, iar tăticii le ajută după puteri.

Dacă monahii (călugării) se apleacă cu fruntea în pământ, făcând zeci de metanii în fiecare zi, părinții se apleacă cu mâna spre podea în fiecare zi, de zeci de ori, pentru a strânge jucăriile aruncate sau lucrurile împrăștiate de cei mici.

Dacă monahul își taie voia sa, făcând ascultare de stareț, creștinul își taie voia sa crescând copiii care îți strică toate socotelile. Poate că azi ți-ai făcut planul ca să ieși la o pizza dar trebuie să-ți tai voia căci unul din copii tocmai s-a îmbolnăvit și are nevoie de îngrijire. Poate că pentru weekend v-ați făcut planuri să mergeți în vizită la cineva dar îți tai voia aceasta pentru că tocmai ai aflat că unul din copii are note slabe la școală și urmează să dea o lucrare luni dimineața.

O soție fără copii se plimba prin mall-uri și magazine, dar o soție care este și mamă este nevoită să meargă cu copiii la plimbare, trebuie să renunțe la sine pentru a cumpăra cele necesare copiilor. La rândul său, soțul va schimba scutece când poate altă dată se uita la un film bun sau va face lecții cu copiii când poate altă dată ieșea cu prietenii în oraș.

Copiii reprezintă punctul terminus al dragostei dintre soți, când aceștia sunt puși în situația de a trece de la o iubire pasională, covârșită de instinct, la o iubire duhovnicească, jertfelnică, complet dezinteresată.

Când soții recurg la contracepție nu fac altceva decât să-și osândească dragostea la un nivel instinctual, dominat de plăcere sexuală. Ei vor doar plăcerea, căci știu prea bine că un copil înseamnă renunțare la sine.

Când ai copii, pasiunea dintre soți scade în mod vizibil, covârșitor aș putea spune, dar tocmai acum se ivește ocazia ca dragostea să se arate debarasată de instinctul sexual, și să devină una duhovnicească, sfințitoare.

În iubirea duhovnicească, soții reduc gesturile de iubire exprimate pasional (săruturi, mângâieri, etc), dar potențează din toate puterile jertfa de sine, pe fondul creșterii copiilor: unul doarme noaptea cu copiii când celălalt este epuizat, unul spală vase ca celălalt să aibe un mic răgaz de odihnă, unui îi servește pe ceilalți cu mâncare când tocmai lui îi este cel mai mult foame, etc.

Toate aceste renunțări la sine de dragul și trebuința celorlalți sunt forme de asceză în viața de familie. Ori contracepția este refuzul ascezei în familie. Numai că neînsușirea ascezei este egală cu pierderea mântuirii căci spune Sfântul Isaac Sirul că nimeni nu s-a suit la cer cu răsfățul.

Dincolo de clasicul motiv al lipsei de posibilități, contracepția este o dorința clară de a pune stop jertfei / suferinței la care ești supus ca părinte. Primul copil este acceptat ușor de soți... pentru că așa face toată lumea. Și al doilea, pentru că societatea promovează familia perfectă cu doi copii, dar de la al 3-lea copil în sus trebuie să ai credință în Dumnezeu ca să accepți viețuirea creștină și să înțelegi că viața adevărată nu este cea promovată de mass-media, ci e jertfă continuă, până la moarte, până când îți dai ultima suflare.

Dar creșteera copiilor, pe lângă jertfa la care-i supune pe părinți, vine și cu mari bucurii, vine ca o împlinire a familiei. Fiecare copil nou primit de la Dumnezeu în sânul familiei este un nou mod de a-ți exprima dragostea, o altă modalitate de a renunța la tine și de a iubi pe celălalt.

De ce recurg soții la contacepție? De frica suferinței. Dar viața... viața unui copil e mai presus de orice pe acest pământ.

De ce recurg soții la contacepție? Pentru că nu vor să-și îndumnezeiască iubirea!

Claudiu Balan

Sursa aici