Suntem într-un cerc profan de
discuţii. Vorbe, vorbe, vorbe... De cele mai multe ori goale, în care nu
se suflă un cuvânt despre Dumnezeu - Tatăl nostru al tuturor -, despre
dragostea pe care ne-o poartă.. despre viaţa viitoare, răsplata
cerească; de ce, oare? Pentru că oamenii se ruşinează să aducă vorba
despre Dumnezeu.
Dar ceea ce uimeşte mai mult este că
chiar oamenii care trec drept evlavioşi şi drept ,,luceferi“ în
societate arareori vorbesc despre Dumnezeu, despre Mântuitorul Hristos,
despre valoarea timpului, despre înfrânare, judecată, fericirea viitoare
sau chinurile veşnice, atât în cercul familiei, cât şi în acela al
oamenilor de lume, şi-şi petrec adeseori timpul în discuţii sterile,
jocuri de societate, distracţii. Şi aceasta se întâmplă tot pentru că se
ruşinează să înceapă o asemenea discuţie, temându-se să nu devină
plictisitori sau că nu vor putea să o poarte ei înşişi cu sinceritate.
O, lume desfrânată şi păcătoasă! Vai
ţie, ce vei face în ziua judecăţii obşteşti, în faţa nemitamicului
Judecător! ,,Întru ale Sale a venit dar ai Săi nu l-au primit“ (Ioan 1,
ll). Da, Domnul şi Creatorul nostru nu este primit la noi! Nu-L primim
în case, nu-L „primim“ în discuţii. Sau, iată, cineva citeşte Sfânta
Carte sau zice rugăciuni cu glas tare, dar oare de ce o face în silă,
fără chef, de parcă i s-ar împletici limba în gură? Nu din prisosul
inimii, ci fiindcă se simte stingherit, buzele-i pustii de-abia i se
mişcă. De ce oare? Din dispreţul faţă de lecturile duhovniceşti şi faţă
de rugăciune, pe care diavolul i l-a sădit în inimă, dintr-o falsă
ruşine. 0, sărmanii mei oameni! Vă ruşinaţi de ceea ce ar trebui să
ţineţi la cea mai mare cinste! O, făpturi nerecunoscătoare, nărăvite! Ce
chinuri meritaţi pentru o asemenea purtare?
Sfântul Ioan de Kronstadt - Viaţa mea în Hristos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu