Cuvantul Parintelui Ambrozie Iurasov

Cuvantul Parintelui Ambrozie Iurasov…CU PRIVIRE LA JUDECATA DE APOI!
20 septembrie 2011 de deveghepatriei

Părintele Ambrozie Iurasov, cunoscut încă de pe vremea comuniştilor ca un duhovnic cu cercare a înfiinţat în anii ’90 la Ivanovo , pe lângă Catedrala “Intrării Maicii Domnului în Biserica “ o obşte de maici. Că duhovnic pune un accent deosebit pe spovedanie, pe legătura sinceră şi strânsă cu fiii duhovniceşti, pe îndeplinirea poruncilor evanghelice, neacceptând atitudinea “călduţă” faţă de mântuire a creştinilor de azi. Predicator talentat, este invitat în cadrul unor emisiuni creştine radiofonice şi televizate; se remarcă printr-o bogată activitate publicistică pe teme apologetice, catehetice şi omiletice.

Cum va judeca Dumnezeu universul?

Toţi oamenii până la unul vor învia în trup – şi morţi şi viii. Sufletele se vor uni cu trupurile, vor fi luate în văzduh iar pământul va arde. În univers va apărea semnul Crucii Domnului. Acest semn va fi mai strălucitor ca soarele. Drepţii se vor lumina, iar păcătoşii vor deveni negri. Îngerii vor cânta “Iată Mirele vine !” la miezul nopţii (Matei 25, 6). Hristos va fi pe tron împreună cu Apostolii şi cu mulţime mare de îngeri şi va judeca universul. Pe cei drepţi Domnul îi va trimite spre viaţa şi fericirea veşnică iar pe păcătoşi îi va osândi să se chinuiască veşnic. Cu acestea va fi încheiată istoria vieţii pe pământ.

Va mai există oare viaţa pe pământ după cea de-a doua venire?

În Sfânta Scriptură se spune că pământul nostru va arde în ziua Înfricoşătoarei Judecăţi, soarele se va întuneca, luna nu va mai reflectă lumina acestuia, iar stelele vor cădea ( Matei 24, 29). Domnul va crea un pământ nou şi un cer nou iar omul va avea un trup înnoit aşa cum a avut Iisus după Înviere. Ţineţi minte cum a trecut El prin uşile încuiate, a mâncat şi a băut cu ucenicii? Un astfel de trup în duhovnicit, înnoit vom avea cu toţii. Nu vor mai fi boli şi necazuri, ci o bucurie veşnică şi deplinătate a vieţii. Vor trece miliarde de ani şi acesta va fi doar începutul pentru fericirea inimilor curate. Vor trece tot atâţia ani şi acesta va fi doar începutul chinurilor pentru cei căzuţi, iar acestea nu vor avea sfârşit…

Poţi cere de la Dumnezeu că oamenii să creadă?

Se poate cere ca Domnul să-l aducă la credinţă pe soţ, pe copil sau pe aproapele, să-I înţelepţească, să-I întărească. Astăzi mulţi au mintea întunecată, neînţelegând că Dumnezeu există. Mulţi enoriaşi ni se plâng: “Aud tot timpul la serviciu: “De ce mergi la biserică? De ce duci şi copii acolo că îi strici?”. Cei care pun asemenea întrebări sunt oameni nefericiţi, care nu ştiu că se îndreaptă spre iad, împreună cu copii lor. Copii acestora au toate şansele să ajungă criminali. A venit la mine o femeie să-mi spună că fiul ei a fost eliberat de curând din închisoare, dar că este foarte rău, tot timpul e amărât şi supărat. A aruncat cu un scaun în fratele lui de 7 ani şi a ameninţat-o şi pe ea. Ce-i de făcut? Eu am întrebat-o pe femeie: “De câte ori pe an mergi la biserică?” Mi-a răspuns că merge rar, că nu ştie nicio rugăciune, nu posteşte şi nici nu s-a pocăit până acum. Iată şi roadele unei astfel de vieţi.

Ce înseamnă expresia “cei chemaţi”, atunci când se spune “Cei chemaţi ieşiţi”?

Această expresie îl desemnează pe cel care doreşte să se boteze, care este chemat a se boteza în credinţă creştină şi să intre în Biserica lui Hristos. Atunci când vine un om în biserică şi spune că doreşte să fie botezat, preotul vorbeşte cu el sii îi dă un timp de pregătire. Acest om este numit “chemat în Biserica”, el putând să asiste doar la prima parte a Liturghiei, adică la Liturghia celor chemaţi, să asculte citirea Apostolului, a Evangheliei, predica, îndrumările. După cuvintele ”Cei chemaţi ieşiţi!”, cei chemaţi trebuie să iasă din biserică, deoarece începe Liturghia credincioşilor la care rămân doar cei botezaţi, ortodocşii.

Atunci când diaconul zice: “Cei chemaţi, capetele voastre Domnului să le plecaţi”, toţi creştinii trebuie să-şi plece capul?

Acest îndemn este adresat celor chemaţi, dar toţi trebuie să-şi plece capetele, inclusive cei botezaţi, deoarece cu toţii, prin păcate, suntem egali cu cei chemaţi. Din pricina păcatelor nu suntem demni să intrăm în biserică şi nici să ne închinăm în faţa Domnului Iisus. De aceea trebuie să ne smerim şi să ne plecăm capetele împreună cu cei chemaţi.

De ce se sting luminile în timpul citirii celor şase psalmi la Utrenie?

Citirea celor şase psalmi reprezintă trecerea de la Vecernie la Utrenie, de la Vechiul la Noul Testament. În Vechiul Testament nu era acea lumină pe care a adus-o Iisus Hristos în Noul Testament. De aceea se cântă la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite: “Lumina lui Hristos luminează tuturor”.

Ce înseamnă cădirea în timpul slujbelor?

Atunci când Adam şi Eva au văzut frumuseţea Domnului în grădina Edenului, mergeau slăvindu-L. Biserica este gradina Edenului. În timpul slujbelor se deschid Uşile Împărăteşti ale altarului şi atunci întreaga biserica devine rai. Preotul îl simbolizează pe Adam iar purtătorul lumânării pe Eva. Ei merg prin biserica şi Îl slăvesc pe Domnul prin cădire, iar corul cântă: “Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune Le-ai făcut…”.

Cădirea este înălţarea rugăciunii, mulţumirea. După ce se încheie cântarea, se închid şi Uşile Împărăteşti. Aceasta aminteşte de alungarea din rai a primilor oameni. De aceea, diaconul iese din altar şi zice de pe solee, semnificând râul de foc care separa raiul de lume: “Cu pace Domnului să ne rugăm…Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm!”

Cum îi ajută sfinţii pe oameni: pe toţi o dată sau pe rând?

Maica Domnului şi sfinţii sunt cu toţii intru Domnul şi trăiesc prin El. La fiecare sărbătoare milioane de oameni îşi înălţă rugăciunile către Dumnezeu şi acestea sunt primite imediat. Milioane de rugăciuni se îndreaptă către Domnul, iar în Domnul sfinţii primesc har ca să se roage pentru oameni: “Doamne ajută-i “. Cel ce ajută nu este sfântul, ci Domnul. Cum să exprimi mai uşor acest lucru? Eu am în apartament un telefon şi vreau să sun la un vecin. Formez numărul dar nu nimeresc la el din prima, ci la centrală şi abia apoi în apartamentul vecin. Apoi vorbesc cu el nu prin peretele care ne desparte, ci prin centrală. La fel se întâmplă şi atunci când ne rugăm unui sfânt. Rugăciunea noastră ajunge la Domnul, de fapt. Sfântul primeşte rugăciunea noastră în Dumnezeu, dar centrală este Domnul Însuşi. Sfinţii nu sunt mediatori, ci rugători pentru noi în faţa Domnului. Ajutorul sfinţilor îl primim cu toţii deodată, deoarece ajutorul Domnului nu cunoaşte limite de timp şi spaţiu.

În Vechiul Testament se aminteşte despre fiii oamenilor şi despre fiii lui Dumnezeu (Facere 6,2). Cine sunt aceştia, de unde au apărut?

Atunci când Cain şi-a luat soţia şi a plecat în ţinutul Nod, nu s-a pocăit şi nici nu s-a rugat lui Dumnezeu acolo. El s-a ocupat cu meşteşugurile, făcea suliţe din metal, bijuterii, toate gândurile lui fiind îndreptate spre trup; de aceea, urmaşii săi au fost numiţi fiii omului (fiii oamenilor). Set, celălalt fiu al lui Adam, care a făcut un jertfelnic Domnului a fost numit fiu al lui Dumnezeu. Fiii omului şi cei ai lui Dumnezeu se înmulţeau. Fiii lui Dumnezeu au început să ia de soţii fiicele oamenilor şi astfel poporul curat s-a amestecat cu cei care se îngrijeau doar de trup. Atunci s-a pierdut credinţa în adevăratul Dumnezeu, iar din aceste uniri păcătoase s-au născut uriaşii. Doar opt oameni au menţinut credinţă pe pământ:Noe, soţia acestuia şi cei trei fii ai lui: Sem, Ham şi Iafet, cu soţiile lor.

Ce este “sânul lui Avraam” şi cine va ajunge acolo?

Această expresie o întâlnim în pilda despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Acolo se spune că “sânul lui Avraam”( Luca 16, 22-31) este locul unde nu există chinuri sau pătimire. Avraam era un om drept şi de aceea, Domnul era cu el. În Sfânta Scriptură aşa se şi spune: “Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, Dumnezeul celor vii, nu al celor morţi”. La Domnul toţi sunt vii. Acesta era “sânul lui Avraam “, şi în el ajungeau oamenii care avuseseră o viaţă virtuoasă. Aceştia stăteau acolo până la venirea lui Hristos.

Săracul Lazăr a ajuns în sânul lui Avraam pentru răbdarea sa. Bogatul, murind a ajuns în iad. Văzându-l pe sărac din focul iadului, bogatul l-a rugat pe Avraam să-l trimită pe Lazăr la fraţii lui, pe pământ, ca să-I avertizeze despre muncile iadului pe care le vor suferi ca pedeapsă pentru o viaţă dusă în păcate. Dar Avraam a spus că acest lucru nu se poate împlini. Având în vedere această pildă, mulţi eretici spun că nu trebuie să ne rugăm pentru cei morţi. Dar noi ştim că, după Învierea lui Hristos, drepţii au trecut în rai. Trecerea despre care Avraam zicea că este ca o prăpastie adâncă s-a deschis. Prin urmare trebuie să ne rugăm pentru cei morţi.

Ce este “păcatul lui Ham”?

Despre “păcatul lui Ham” aflăm din istorisirea despre Noe şi fiii săi (Facere 9, 20-29). În timpul potopului, Noe împreună cu fiii săi şi cu soţiile lor au fost salvaţi de Dumnezeu. Atunci au rămas pe întreg pământul doar opt oameni. Fiii lui Noe se numeau Sem, Ham şi Iafet. Odată, Noe a băut vin (el nu băuse până atunci) şi a adormit gol sub un copac. Doi dintre fiii lui s-au apropiat de el fără a se uita la goliciunea să şi l-au acoperit dar Ham a râs de tatăl său. Când Noe a aflat asta, l-a blestemat pe Ham. Din Ham au provenit ulterior hamiţii, apoi toate neamurile negroide. Din Sem provin neamurile semite iar din Iafet, cei care locuiesc acum în Europa.

Explicaţi-ne cuvintele: “Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui”( Matei 10, 34-36)

Ateii ne aduceau aceste cuvinte ca un contraargument: “Vedeţi ce spune Hristos? El nu a adus pace ci dezbinare”. Despre ce fel de dezbinare vorbeşte Hristos? Să luăm exemplul unei familii care nu-L cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi nici învăţătura lui Iisus Hristos, se închină idolilor şi crede în natură (că doar ateii ne-au învăţat asta timp de 70 de ani). La un moment dat, cineva din această familie crede în Dumnezeu, citeşte Evanghelia, se pocăieşte, începe să meargă la biserică, se roagă. Atunci are loc dezbinarea. Dacă ajunge soţia la credinţă, atunci soţul se ridică împotriva ei. Dacă va crede copilul, părinţii vor fi împotrivă. Astfel să întâmplă că membrii familiei să se duşmăneasca, părinţii alungându-l, în unele cazuri, pe copil de acasă. Astăzi mulţi copii sunt mai curaţi decât părinţii lor. Copii vin la Domnul cu sufletul în timp ce părinţii fac mai greu această; de aceea nici nu-i permit copilului să meargă la biserică şi îl ceartă, încercând să-l convingă că nu e bine. Copii sunt nevoiţi să se închidă în baie ca să se roage. Uneori sar pe fereastra pentru a asista la slujbă. Cunosc multe cazuri de acest fel. Dar atunci când copii se roagă mult pentru părinţii lor, aceştia din urmă se îndreaptă şi ei spre Dumnezeu.

Nu îmi sunt clare cuvintele Mântuitorului din Evanghelie, unde scrie: ”Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, că nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se să vă sfâşie pe voi” (Matei 7,6)

Cuvântul Domnului este sfinţenie. Omul credincios care începe să-l propovăduiască, poate întâlni şi pe unii semeni care nu vor să-l primească. Dacă omul începe să insiste şi să-l oblige pe cel ce nu doreşte să primească Cuvântul Domnului, atunci el “aruncă mărgăritare înaintea porcilor”, care le vor călca.

Să presupunem că un om este stăpânit de un duh demonic. Sufletul lui nu mai poate primi şi altceva, iar noi îi dăm hrană duhovnicească. Un astfel de om va nesocoti aceste cuvinte. Evanghelia este Cuvântul Domnului. Oamenii raţionali deschid Evanghelia, o citesc şi află acolo învăţături despre mântuirea sufletului lor. Ei trăiesc cu Cuvântul lui Dumnezeu. Sfântul Serafim de Sarov citea în decurs de o săptămână Evangheliile şi Epistolele din Noul Testament. Cuvântul lui Dumnezeu intra în sufletul lui şi el trăia cu acest Cuvânt. Dar Evanghelia poate fi citită în moduri diferite: unii caută mântuirea în ea, alţii caută însă contradicţii.

De exemplu, în Evanghelie este scris: “Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine”, “iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţa ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic” (Matei 18, 8-9). Omul începe atunci să se gândească: un ochi singur că pot să-l arunc, dar cu al doilea oricum voi vedea. Înseamnă că şi pe acesta trebuie să-l arunc?… Evanghelia trebuie citită cu pricepere, ca să deosebim sensul istoric de cel profetic şi de cel alegoric. Ce se înţelege prin cuvintele “scoate-ţi ochiul “, “taie-ţi mâna”? Dacă ne ispiteşte mâna (de exemplu ne place să ne “impropriem” lucruri străine), trebuie “să tăiem” aceasta patimă.