Bucuriile şi greutăţile copiilor

Copiii mici

- Parinte, am observat ca pruncii zâmbesc în tim­pul Sfintei Liturghii.

- Asta nu o fac numai în timpul Sfintei Liturghii. Pruncii sunt într-o permanenta legatura cu Dumnezeu, deoarece nu au griji. Ce a spus Hristos despre ei? „Ingerii lor în ceruri pururea vad fata Tatalui Meu, Care este în ceruri”‘. Copiii mici au comuniune cu Dum­nezeu si cu îngerul lor pazitor, care este mereu lânga ei.

In somnul lor uneori râd, alteori plâng, pentru ca vad diferite lucruri. Deseori îl vad pe îngerul lor pazitor, care îi mângâie, îi prinde de mânute, iar acestia râd, alteori vad pe diavolul sub diferite chipuri urâte si plâng.

- Dar de ce se apropie diavolul de prunci?

- Aceasta îi ajuta sa caute protectia mamei. Caci de nu ar exista aceasta frica, pruncii nu ar simti nevoia sa alerge în bratele mamei lor. Pe toate le îngaduie Dum­nezeu pentru binele nostru.

- Cele pe care copiii le vad atunci când sunt mici, le mai tin minte când cresc mari?

- Nu, le uita. Daca ar tine minte copilul de câte ori l-a vazut pe îngerul sau pazitor, ar cadea în mândrie. De aceea, le uita atunci când creste mare. Dumnezeu în toate lucreaza cu întelepciune.

- Pruncii vad aceste lucruri dupa botez sau înainte?

- Desigur ca dupa botez.

- Parinte, un copil nebotezat se poate închina la Sfintele Moaste?

- De ce sa nu poata? El poate fi chiar si binecu­vântat cu Sfintele Moaste. Astazi am vazut un copil ca un îngeras. “Unde îti sunt aripioarele?” l-am întrebat, dar nu a stiut ce sa-mi raspunda. La Coliba, atunci când vine primavara si înfloresc copacii, pun bom­boane pe ramurile arbustilor de lânga gardul chiliei, si le spun copiilor care vin la mine: “Mergeti si luati bom­boane din copaci, pentru ca de va ploua, se vor topi”. Unii copii mai inteligenti îsi dau seama ca le-am pus eu si râd, altii cred ca le-am plantat, iar altii stau pe gân­duri. Copiii mici au nevoie si de putina însorire.

- Dar puneti multe bomboane, Parinte?

- Da, de ce nu? Dulciurile cele bune nu le dau celor mari, ci le tin pentru copiii de la Atoniada . Pentru cei mari am numai rahat. Iata, aseara am plantat aici niste bomboane si ciocolata, iar astazi au rasarit. Le-ati vazut? Timpul a fost bun, pamântul afânat, pentru ca a fost sapat bine, si îndata au rasarit. Sa vedeti ce gradina de flori o sa va fac! Nu va mai trebui sa cumparam bomboane si ciocolata pentru copii. Ce? Nu putem avea si noi productia noastra? 

- Parinte, câtiva închinatori au vazut ciocolatele pe care le-ati pus în pamânt, pentru ca se vedea ambala­jul lor iesit în afara, si s-au mirat, spunând: “Un copil mic trebuie sa le fi pus acolo”.

- Nu le-ai spus ca le-a pus un copil mare?

Îngerul pazitor ocroteste copiii

- Parinte, de ce Dumnezeu îi da fiecarui om câte un înger pazitor, de vreme ce El Insusi ne poate ocroti?

- Faptul ca Dumnezeu rânduieste fiecaruia înger pazitor arata grija deosebita a lui Dumnezeu pentru faptura Sa, si trebuie sa-I fim recunoscatori pentru aceasta. Îngerii ocrotesc în mod deosebit pe copiii cei mici si înca cu câta grija îi pazesc! Odata doi copii se jucau pe un drum. Unul dintre ei a luat o piatra în mâna si a vrut sa-l loveasca pe celalalt în cap. Acela însa nu vedea ce vrea sa faca prietenul sau. Dar în ulti­ma clipa se vede ca îngerul sau l-a facut sa vada ceva, a sarit într-o parte si piatra nu l-a lovit. Altadata o mama a luat împreuna cu ea la ogor pe pruncul ei. Dupa ce l-a alaptat, l-a pus în leagan, si s-a dus sa lucreze. Dupa putina vreme s-a întors la copil si s-a înspaimântat de cele pe care le-a vazut. Copilul tinea în mâna un sarpe si se uita la el. Ce se întâmplase? Dupa ce l-a alaptat pe copil, ramasese putin lapte în jurul gurii lui. Un sarpe mirosind laptele s-a dus si a început sa-l linga, iar copilul l-a prins cu mânuta sa si nu-i dadea drumul. Vazând mama acestea a început sa strige. Copilul speriindu-se a dat drumul sarpelui si acesta a fugit. Dumnezeu îi pazeste pe copii.

- Parinte, atunci de ce multi copii sufera de boli, etc?

- Dumnezeu stie ce-i foloseste fiecaruia si de aceea îi da cele ce i se potrivesc. Nu-i da omului ceva care sa nu-l foloseasca. Vede, de pilda, ca mai mult ne va folosi daca ne va da vreun cusur, sau vreo neputinta trupeasca, decât daca ne va proteja sa nu ne lovim si astfel sa ramânem cu vreo invaliditate.

Botezul

- Parinte, ce se va întâmpla cu locuitorii din Epirul de Nord atunci când vor muri, deoarece sunt nebotezati?

- Cei mai multi dintre ei au fost botezati cu asa numitul “botez al aerului”. Exista si infirmiere care boteaza pruncii cu acest fel de botez. O infirmiera a botezat un copil într-un lighean cu apa. Se gândea ca acest fel de botez este mai bun decât cel al aerului. Dumnezeu a vazut intentia ei cea buna si a luat în con­siderare cele facute de ea.

Daca ati sti cât de mult har au cei de curând botezati! Odata am cunoscut ca între trei sute cincizeci de persoane se afla o femeie de curând botezata. Când am întrebat cine este acea femeie, mi-au raspuns ca este o turcoaica care abia se botezase. Fata ei stralucea. Pe lânga ea ceilalti semanau cu niste barbari.

- Parinte, este corect ca la botez pruncilor sa se dea doua nume?

- Daca din aceasta pricina ajung sa se certe si chiar sa se desparta, sa le dea si trei nume. Cu toate ca numele frumoase de sfinti, oamenii de astazi le-au facut… Viky, Bebe, Mimi….

- Parinte, o mama si-a pierdut copilul în luna a cincea si acum este mâhnita, deoarece copilul s-a nascut mort si nici macar botezul aerului nu i-au putut face.

- Daca nu a fost vinovata ea, atunci sa aiba încredere în mila lui Dumnezeu, caci El are socoteala Lui cu toti acesti copilasi.

- Parinte, mama mea mi-a spus ca fratiorul meu a murit la câteva ore dupa ce s-a nascut si nu a apucat sa-l boteze. I-am spus sa-l întrebe pe duhovnicul ei despre aceasta.

- Daca a vrut sa-l boteze, dar nu a apucat, are circumstante atenuante. Vezi altele fac avorturi si îsi omoara copiii si nu le pasa. Noi nu stim judecatile lui Dumnezeu. Ar fi fost un pacat greu daca din nepasare nu l-ar fi botezat pe copil si ar fi murit astfel. Tu ai pri­vit problema aceasta prin prisma ratiunii. Iar aceasta este teologia rationalismului.

Odata am spus unor crestini despre un copil din Epirul de Nord, care a fost botezat de trei ori. Odata bunica, altadata bunicul si a treia oara mama copilului, dar fiecare în ascuns de ceilalti. Atunci sare unul si spune: “Aceasta este anti-canonic”. “Mai crestine, dar oare acest copil a fost botezat canonic de trei ori? Nu, ci acest copil a fost binecuvântat de trei ori”.

- Parinte, Dumnezeu iconomiseste ca oamenii sa vada în somn pe rudele lor adormite si sa vorbeasca cu ele, pentru a se întari în credinta si în pocainta?

- Da. Dar oare nu v-am povestit acea întâmplare? Un monah din Sfântul Munte era dintr-un sat care se afla pe teritoriul bulgar, în care erau multi oameni nebotezati. Acela mi-a spus ca atunci când era înca mirean l-a vazut în somn pe nepotelul sau, care murise cu putin timp mai înainte si care se afla acum în afara unei gradini frumoase si plângea. In gradina se aflau multi copilasi care se jucau bucurosi. “De ce nu mergi si tu înauntru?”, l-a întrebat. “Cum sa intru de vreme ce sunt nebotezat?” a raspuns el. Dupa acest vis, acela a mers de îndata si s-a botezat, dupa care i-a povestit preotului cele pe care le-a vazut în somn. Astfel a rân­duit Dumnezeu ca sa înteleaga si ceilalti cât de mare este vrednicia Botezului. Dupa aceea, toti din acel sat au început sa-si boteze copiii.

- Parinte, exista parinti care au numai cununia civila si vor sa-si boteze copiii. Este îngaduit aceasta?

- De ce sa nu fie îngaduit? De altfel cu ce sunt vinovati sarmanii copilasi? Faptul ca acesti parinti vor sa-si boteze copiii arata ca mai au ceva bun înlauntrul lor, nu sunt cu totul nepasatori. Se vede ca undeva au încurcat treburile. Daca vrea cineva sa-i ajute pe unii ca acestia, mai întâi trebuie sa vada pentru care motiv nu au facut cununia religioasa si dupa aceea de ce vor sa-si boteze copiii.

- Parinte, o monahie care a botezat un copil atunci când era în lume, în afara de rugaciunea pe care o face pentru el, trebuie sa-i trimita si daruri, asa cum se obisnuieste?

- Acum, ca s-a facut monahie, este slobozita de ast­fel de lucruri. Daca vor parintii monahiei sa-i trimita daruri, o pot face. Monahul va ajuta numai cu rugaciunea.

- Adica numai daca parintii se vor hotarî singuri sa faca aceasta?

- Da, sa nu-i oblige monahia. Sa faca rugaciune pentru ca Dumnezeu sa-i lumineze. In orice caz nasul are o mare raspundere. Odata parintii mei au fagaduit unei familii cunoscute ca cineva din familia noastra le va boteza un copil de al lor. Atunci când a sosit vre­mea botezului, toti ai casei noastre lipseau si mi-au spus sa-l botez eu. Pe atunci aveam doar saisprezece ani si nu voiam sa-l botez, pentru ca îmi dadeam seama de raspunderea pe care o luam asupra mea. Ma aflam într-o situatie dificila. În cele din urma m-am rugat: “Dumnezeul meu, daca acesta va deveni un om bun ia de la mine toti anii si da-i lui, iar daca va deveni rau, ia-l acum când este îngeras”. Si astfel l-am botezat si l-am numit Pavel. Dar dupa o saptamâna a murit. Si astfel acum se afla în cer în siguranta.

Copiii orfani

- Parinte, daca tatal unor copii a murit, este bine pentru ei sa-l vada mort?

- Este mai bine sa nu-l vada. Vezi, daca unui om mare încerci sa-i spui cu grija despre moartea vreunui apropiat de al sau, cu cât mai mult copiilor.

- Dar pâna la ce vârsta sa le ascundem aceasta?

- Depinde si de ce fel de copil este.

- La mormântul lui îi putem duce?

- Da, la mormânt îi pot duce si le pot spune: “Tatal vostru a plecat de aici în cer. Daca sunteti cuminti, va veni din cer sa va vada”. Mi-aduc aminte ca atunci când a murit bunica mea, parintii mei m-au dus la casa unor cunoscuti ca sa nu vad înmormântarea si sa nu aflu ca a murit. Imi gaseau tot felul de jocuri ca sa ma distrez. Eu râdeam, iar aceia plângeau. Când m-am întors acasa întrebam: “Unde este bunica?”. “O sa vina”, îmi raspundeau. Eu o asteptam pe bunica, dar dupa câtva timp am aflat ca murise. Nu-i ajuta pe copii sa vada moarte pe persoanele lor iubite.

- Parinte, copiii mici sunt mult mai îndurerati atunci când le moare mama.

- Da, copiii sufera mai mult atunci când sunt lipsiti de mama, decât atunci când le lipseste tatal. Rar se întâmpla ca dupa moartea mamei, tatal copiilor sa le fie ca o mama. Insa acesti copii se vor mângâia în Rai. Acolo vor primi multe bucurii pentru mâhnirea suferita aici. Un copil orfan va intra în Rai cu mai putine “unitati” precum si cei de acelasi neam din strainatate intra în facultate fara examene, pentru ca sunt închisi într-o anumita lege. Adica pe copiii orfani îi cuprinde legea lui Dumnezeu si vor intra în Rai cu mai putina osteneala, în timp ce ceilalti trebuie sa se osteneasca mult. Eu îi fericesc pe copiii care au fost lipsiti de dragostea parintilor lor, pentru ca au izbutit sa-L faca pe Dumnezeu Tata al lor înca din aceasta viata si în acelasi timp si-au depus în Casa de Economii a lui Dumnezeu dragostea parintilor lor de care au fost lipsiti si care se mareste prin adaugare de dobânda.

Dar si în aceasta viata Bunul Dumnezeu îi va ajuta pe acesti copii, pentru ca din clipa în care îi ia pe parintii lor El este, într-un anumit fel, obligat sa-i ocroteasca. Ce spune proorocul David? “Pe orfan si pe vaduva va sprijini”. Fireste, Dumnezeu îi iubeste mai mult si are mai multa grija de ei. Iar acestor copii Dum­nezeu le da mai multe drepturi în aceasta viata decât altora. Daca orfanul întoarce butonul spre bunatate, sporeste foarte mult. Iar daca va spune: “Eu am fost chinuit, lasa acum sa-i chinuiesc si eu pe altii”, se va distruge.

- Parinte, faptul de a fi orfan are urmari neplacute pentru toata viata omului?

- Ce sunt cuvintele acestea pe care le spui? Se poate ca orfanii sa fie putin mai sfiosi, mai retrasi – nu au acea bucurie si vioiciune pe care o au copiii care se hranesc din belsug cu afectiunea parinteasca – însa aceasta sfiala este ca o frâna care îi ajuta în aceasta viata, dar în acelasi timp învistiereste si în cealalta. Si crezi, oare, ca Dumnezeu nu vede aceasta sfiala a lor si nu-i va capatui mai târziu? De aceea mai ales pe orfanul de mama trebuie sa-l îmbratisam cu durere si cu dragoste fierbinte, pentru a se încalzi si a prinde mai întâi curaj, dupa care sa-si deschida inima. Iar atunci când are marime de suflet, trebuie sa-i frânam bine marele lui entuziasm, ca nu cumva sa patimeasca ceva în încercarea lui de a-si manifesta marea sa recunostinta.

Sfântul Arsenie Capadocianul a crescut orfan si de mama si de tata. Daca nu ar fi înfruntat aceasta duhovniceste, cu marime de suflet, ar fi tre­buit sa fi fost un om chinuit, cu probleme psihologice. Dar ai vazut ce barbatie a avut si ce nevointe a facut? Si ceea ce ma impresioneaza si acum este faptul ca si oasele lui erau ca bumbacul, ca buretele. La dezgroparea sa, atunci când au scos moastele lui, coastele si vertebrele se sfarâmau atunci când le zgâriam putin. Numai doua vertebre, bazinul si gamba piciorului erau oarecum mai tari. Cum a putut face atâtea calatorii pe jos, fiind atât de bolnavicios? Pasea de parca plutea. Aici poate vedea cineva puterea suprafireasca pe care i-a dat-o Dumnezeu. Daca Hristos a facut lucruri atât de mari, oare de cresterea orfanilor nu va putea purta grija?

Îngradirea copiilor este necesara pâna la maturizarea lor

Copiii trebuie sa simta sfaturile ca pe o mare nece­sitate, mai ales în vârsta critica a adolescentei, pentru a nu aluneca pe povârnisul cel dulce al placerilor lumesti care umplu sufletul de neliniste si îl departeaza de Dumnezeu pentru vesnicie. Trebuie sa intre în noima ascultarii. Sa înteleaga ca în ascultarea fata de parinti se ascunde interesul lor propriu si astfel sa asculte cu bucurie si sa se miste liber în spatiul duhovnicesc.

Vedeti cum îngradim libertatea copilului mic? Embrionul este îngradit noua luni în pântecele maicii lui. Pe noul-nascut îl baga în leagan. Apoi, dupa cinci-sase luni îi pun si gardut. Când creste mai mare nu este lasat singur afara, ca sa nu se loveasca sau sa cada de pe vreo scara. Caci de va fi lasat liber, va cadea si va muri.

Toate acestea sunt absolut necesare pentru a creste copilul în siguranta. Se pare ca îl lipsesc de libertate, dar fara aceste masuri ar fi fost în primejdie sa moara din prima clipa. Copiii însa nu înteleg, nici atunci când sunt mici ca au nevoie de îngradire, dar nici atunci când cresc mai mari ca au nevoie de altfel de îngradire, si pentru aceasta cer libertate. Dar ce fel de libertate poate fi aceasta? Libertate pentru a se schilodi? Însa prin libertatea aceasta ajung la dis­trugere.

Copiii trebuie sa înteleaga ca pâna la ter­minarea studiilor lor, pâna atunci când îsi vor lua diplo­ma si pâna când se vor maturiza si vor ajunge oameni în toata firea, au trebuinta de o oarecare îngradire. Pentru ca de se vor schilodi chiar si numai o singura data, se vor distruge. Trebuie sa simta îngradirea ca pe o nevoie, ca pe o binecuvântare a lui Dumnezeu, si astfel sa fie recunoscatori parintilor lor pentru aceasta. Sa înteleaga ca ceea ce fac parintii o fac din dragoste, nici un tata sau vreo mama nu si-au îngradit vreodata copilul din rautate, chiar daca s-a purtat cu ei cu bar­barie. Si desi parintii îi constrâng putin mai mult pe copii, totusi în aceasta se ascunde multa lor dragoste. Si o fac cu intentie buna, ca ei sa fie atenti si sa nu fie expusi la primejdii. Se poate ca un gradinar pentru mai multa siguranta sa lege cu sârma copacelul pe care îl planteaza si astfel sa se raneasca putin, dar Bunul Dumnezeu, vazând ca se raneste coaja copacelului, îi închide rana în scurta vreme. Si daca Dumnezeu închide rana copacelului, cu atât mai mult se va îngri­ji de faptura Sa. Adica daca parintii l-au strâns pe copil putin mai mult si s-a ranit putin, oare nu-l va vindeca Dumnezeu?

Iar copiii trebuie sa discute cu parintii lor si sa le spuna gândurile. Asa cum monahul în manastire are pe staretul sau, caruia îi spune gândurile sale si astfel se usureaza, la fel si copilul trebuie sa aiba o apropiere sufleteasca de parintii lui. În mod normal copilul tre­buie sa se marturiseasca mai întâi mamei si apoi duhovnicului. Deoarece, precum atunci când copilul se loveste la picior parintii merg împreuna cu el la medic si îl întreaba ce trebuie sa faca pentru a se vin­deca piciorul, tot astfel ei trebuie sa stie si ce fel de probleme îl framânta pe copil, pentru a-l ajuta. Daca acesta îsi spune problemele sale sufletesti numai la duhovnic, atunci cum vor putea parintii sa-l ajute, nestiind ce anume îl preocupa?

Dificultatile copiilor în timpul studiilor

Unii copii care sunt ageri la minte au uneori pro­bleme si se chinuiesc. Ei vor sa le aranjeze pe toate cu mintea lor si vor sa faca lucruri mai presus de puterile lor. Au o minte puternica, dar nu stiu sa puna frâna. Fac experiente cu ei însisi, ca si cum ar vrea sa vada cât rezista, si astfel se chinuiesc. Daca se vor smeri, agerimea mintii lor îi va ajuta sa sporeasca. In timp ce copiii care nu au aceasta agerime a mintii nu întâm­pina astfel de probleme, dar nici nu-si fac probleme de constiinta în sensul cel bun.

Multi dintre studenti, desi au învatat bine lectiile, nu se duc sa-si dea examenele pentru ca se tem ca nu vor scrie bine. Si cu toate ca ei ar putea face fata cu usurinta examenelor, îsi creeaza ei însisi, din pricina fricii, o stare de panica. Dar daca ei ar spune cu smere­nie: “Rugati-va pentru mine ca sa merg bine la exa­mene, pentru ca singur nu cred ca o sa reusesc. Dar cu rugaciunile voastre voi încerca”, atunci, prin faptul ca se smeresc, vor primi si harul lui Dumnezeu si ilu­minarea dumnezeiasca. Pe lânga aceasta, înainte de a începe examenele sa se roage Sfântului lor ocrotitor, iar acela îi va ajuta potrivit cu credinta si evlavia pe care o au.

- Parinte, o fata care studiaza în strainatate mi-a scris urmatoarele: “Îmi spune gândul ca niciodata nu voi putea spori duhovniceste”.

- Bine, dar acel suflet tocmai în Europa s-a gândit sa faca acest lucru? Acolo nu a mers sa sporeasca duhovniceste, nici ca sa se închinovieze, ci sa dobândeasca numai cele ce îi sunt necesare pentru profesia ei. Sa încerce sa-si pastreze starea duhovniceasca pe care o are si sa nu caute acolo sporire duhovniceasca. De altfel europenii sunt avansati în stiinte si nu în cele duhovnicesti. Sa nu se sileasca pe sine mai mult decât poate si sa nu le dea prea mare importanta, nu merita ca cineva sa-si lipeasca inima si sa sufere pentru aces­tea. Ci sa considere sederea la studii numai ca pe un serviciu militar. În armata soldatul se osteneste mult, si uneori superiorii lui se poarta cu el foarte aspru, în timp ce acolo, la studii, oamenii se poarta cel putin cu politete, chiar daca aceasta este numai exterioara si fatarnica, rezultata din mentalitatea europeana. Prin urmare era firesc sa întâlneasca astfel de greutati, pen­tru ca si în Grecia întâlnim lucruri asemanatoare, numai ca în Grecia, ca tara ortodoxa cum este, cei care sunt interesati de sporirea lor duhovniceasca pot gasi sprijin duhovnicesc. Cu putina rabdare si atentie vor trece greutatile. De vreme ce se afla acolo, sa foloseasca timpul liber pentru studiu si rugaciune, ca sa se hraneasca si duhovniceste. Straduinta pe care o va depune pentru studiile ei o va absorbi si o va ajuta sa se înstraineze de orice gând rau sau ispita tinereasca”.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Viata de familie

http://luminaortodoxiei.com/ro/articole/articole/item/1153-bucuriile-si-greutatile-copiilor