Într-o şcoală de la ţară, la ora de
religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca
despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne
mântuim:
- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu
am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi
bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…
- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de
exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe
mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea
cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un
călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun
şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a
plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre
seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase,
i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai
şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi.
Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.
“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul.
Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de
plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu
apă rece!” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu