A
spune ”babă” unei persoane în vârstă este un gest urât, care rănește.
Totuși am folosit acest termen în titlu pentru a răspunde celor care
încă sunt nedumeriți de ce sunt mai mulți bătrâni la Biserică decât
tineri.
Mai întâi de toate aș vrea să ne punem de acord asupra definiției termenului de bătrân.
De la ce vârstă poate fi considerată o persoană îmbătrânită? Răspunsul
ar putea fi dat într-o temă de doctorat, și concluzia ar fi că până la
urmă toți suntem tineri, pentru că toți suntem veșnici, și vom trăi
veșnic, unii în veșnicia împărăției lui Dumnezeu, alții în veșnicia
iadului.
Când ești copil, persoanele de 50 de ani ți se par
bătrâni, iar cei de 60-70 de ani moși și babe, și asta pentru că
părinții tăi sunt tineri, au până-n 30-35 de ani. Dar apoi crești, devii
adolescent, și părinții tăi înantează în vârstă, și din acel moment
începi să muți mental limita bătrâneții mai sus, pentru că realizezi că
părinții tăi sunt tineri la 40 de ani. Trece timpul, ajungi la casa ta
și ai părinți de aproape 50 de ani și nici atunci n-ai să spui că
părinții tăi sunt în vârstă... ba dimpotrivă, sunt oameni maturi, oameni
în toată firea.
Atunci înțelegi de ce ai auzit pe unii oameni spunând
de o anumită persoană că a murit de tănără, la 50 de ani. Treci de 30
de ani și realizezi că și 60 de ani e o vârstă venerabilă și nu le poți
spune părinților tăi că sunt bătrâni... și atunci înțelegi că de fapt
continua repoziționare a limitei bătrâneții în mintea ta are de fapt o
cauză precisă: Nu vrei să moară cei dragi ai tăi, și nu accepți că sunt
bătrâni... parcă vrând ca prin această neacceptare să le mai prelungești
viața.
Treci de 40 de ani, ai familie, copii mari, iar
părinții tăi au aproape 70 și începi să înțelegi că nu doar ei
îmbătrânesc ci și tu, ba chiar și copiii tăi de care noi mereu spunem că
sunt în creștere. Chiar și copiii îmbătrânesc. Semnele bătrâneții se
vad atât pe fața ta, cât și pe fața părinților tăi, și începi de acum
înainte să te gândești că va veni o vreme și pentru ei să se mute la
Dumnezeu. De la 70 de ani în sus e osteneală și durere, așa cum spune
Psalmistul David. Și uite așa îi vezi pe părinții tăi cum se îmbolnăvesc
și mor, și realizezi că ar fi vrut să trăiască mai mult, să facă mai
multe, iar bătrânețea e doar o caracteristică a trupului lor, și
nicidecum a sufletului.
Dacă i-ar reda Dumnezeu unui bătrân de 80 de ani,
trupul de la 20, ați vedea câtă înțelepciune și creativitate se află
într-un om „bătrân”. Tatăl
meu are 54 de ani și îmi povestește că ar vrea să învețe și mai multe
lucruri, să se specializeze pe noi meserii care se leagă de ceea ce face
astăzi, iar eu mă uit la el și mă gândesc: „Oare de ce nu se gândește că va muri, și tot își face planuri, ca și cum ar avea 20 de ani?”. Iar răspunsul
e simplu l-am intuit repede: pentru că nimeni nu vrea să moară. Pentru
că omul are chipul lui Dumnezeu în el și este veșnic, și de aceea tata
se comporta ca și cum ar trăi 1000 de ani.
Bătrânii noștri sunt doar bătrâni trupește, doar
limitați în trup și nicidecum la minte. De fapt suferința și boala
trupească le afectează și mintea uneori.
De ce vin mai mult bătrânii la Biserică?
Întrebarea capătă uneori o nunață greșită. E ca și cum ai spune: „Dacă vin numai bătrânii la biserică înseamnă că Biserica nu înseamnă nimic, nu face mai nimic”. Nu
uitați că bătrânii sunt și ei oameni, au suflet și vor și ei să se
mântuiască, la fel ca și cei tineri sau cei de vârsta a doua. Un suflet
de om înaintea lui Dumnezeu înseamnă mai mult decât Universul întreg.
Mă gândesc oare peste 40 de ani, dacă îmi va mai da
Dumnezeu viață, cum se vor uita tinerii în Biserică la mine? Vor zice
unii probabil: „Uite-l și pe moșul acesta, îi este frică de moarte și vine la Biserică”. Dar nu știu
că și eu am fost tânăr ca ei, și am venit de la vârsta de l8 ani la
biserică, duminică de duminică, și sărbătoare de sărbătoare. Sunt
bătrâni care poate au venit la biserică de când erau copii mici, de la
câteva luni. Este oare cuviincios să-i denigrăm atunci când îi vedem în
biserică?
Bătrânii din Biserică sunt tinerii de ieri, care au
construit România de azi. Pe munca și inteligența lor trăim noi astăzi,
pentru că am moștenit atâtea lucruri bune de la ei...
De ce vin mai mult bătrânii la Biserică?
Pentru că au mult mai pregnant în inimă conștiința că va veni o zi când vor muri.
Dar dacă Sfântul Vasile cel Mare spune că cea mai
mare filozofie de pe acest pământ este gândul la moarte, înseamnă că
bătrânii noștri sunt oameni de apreciat pentru că gândul la moarte îi
schimbă, îi cheamă la Dumnezeu, îi îndeamnă la pocăință, le aduce aminte
că toți țărână suntem și ajungem în pământul din care am fost creați.
Ori gândul la moarte e un lucru așa de benefic!
Gândiți-vă la câți oameni tineri sau de vârsta a doua cunoașteți care nu
cred în Dumnezeu, care sunt indiferenți față de Biserică, sau care nici
nu vor să audă, ba mai mult și denigrează cele sfinte! Sunt mulți!
Plăcerile vieții, puterea tinereții, slava lumească te păcălesc de multe
ori să uiți de Dumnezeu, și tocmai de aceea te dai zmeu și spui că n-ai
nevoie de credință, de Biserică și de preoți. Dar când vin necazurile,
bătrânețea, boala, singurătatea și suferința, atunci ofertele lumii nu
fac două parale, și gândul la moarte te sperie, și te impulsionează să
acționezi, să faci ceva. Așa se face că pe unii oameni doar gândul la
moarte îi smerește și îi întoarce către Dumnezeu.
În fața lui Dumnezeu suntem toți oameni, pentru că El
ne știe din pântecele mamei noastre și până la moarte, știe cum vom
arăta peste 30 de ani, cum am fost și cum vom fi, ba știe și cum ne vom
trăi viața în veșnicie.
Astfel în Biserică înainte lui Dumnezeu nu există
moși, babe, tineri, sau copii ci există oameni cu suflet veșnic și
dorința Lui e să ne mântuim toți. Dacă unii vin la Biserică de la 5 ani e
minunat, dar El îi primește și pe cei care fac pasul spre credință la
70 de ani, sau chiar pe patul morții.
Bătrânii din biserică ar trebui să ne bucure, pentru
că sunt suflete de oameni salvate, sau cel puțin pe calea mântuirii, pe
calea îndreptării sufletelor.
Sunt mai mulți decât tinerii, întotdeauna va fi așa,
pentru că sunt mai înțelepți și mai conștienți de sufletul lor și de
trecerea în viața de dincolo.
E adevărat că uneori lipsa tinerilor dintr-o parohie
poate fi pusă în vina păstorilor de suflete, dar totuși să nu-i denigrăm
pe bătrâni. Ei sunt părinții, bunicii și străbunicii noștri.
Dacă ne-ar arăta Dumnezeu cât bine fac bătrânii lumii noastre!
Dacă ne-ar arăta ce suflete lămurite în focul vieții au ei! Ce sfaturi minunate ne-ar putea da.
Nu-i denigrați pe bătrâni pentru că viața ne va așeza în locul lor peste ceva timp!
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)
Sursa:http://ortodoxiatinerilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu