Nu
sunt eu în măsură să vorbesc de iubirea dușmanilor, pentru că nu-mi
iubesc nici măcar soția și copiii cum trebuie, dar totuși pentru că am
înțeles anumite lucruri, vreau să le împărtășesc cu voi.
A fost o perioadă când mă certasem cu o anumită persoană și atunci
iertarea și conceptul de iubire a vrăjmașului începuse să capete interes
minții mele, pentru că mă priveau în mod direct. Într-o duminică
dimineață, eram la biserică și având mustrări de conștiință, încărcat de
remușcări și simțindu-mi sufletul tulburat am cumpărat lumânări, un
pomelnic și două prescuri și m-am îndreptat spre masa unde urma să scriu
pe pomelnic pe cei dragi ai mei.
Cu pixul în mână, și dornic să scap de acea tulburare, mai ales că
ajunsesem în casa Domnului, am hotărât ca primul nume pe care-l trec pe
pomelnic să fie persoana cu care m-am certat.... apoi apropiații ei.
Simțind că mă liniștesc scriindu-i am început să mă gândesc față de ce
persoane am eu resentimente și le-am trecut numele. Scriam, scriam și
lista devenea din ce în ce mai lungă. Tot scriind am realizat că trebuie
să-i trec și pe cei față de care sunt indiferent, sau pe care i-am
bârfit și judecat, pe cei pe care nu i-am mai căutat de mult, deși sunt
parte din viața mea, adică pe toți față de care inima mea s-a răcit. Am
rămas uimit câți sunt.
Îi scoteam din sufletul meu ca niște epave ruginite care mi-au infectat
sufletul atâta vreme... și mă linișteam. Îi puneam înaintea lui Dumnezeu
pe fiecare, parcă zicându-i: „Doamne, aceștia toți sunt oamenii pe care
eu nu-i iubesc!”
Această întâmplare m-a făcut să înțeleg ce semnificație avea cuvântul
IPS Serafim Joantă de la una din conferințe, în care spunea că „toți
oamenii trăiesc în sufletul nostru. Toată creația este în noi. Tot
Universul se află înlăuntrul nostru, omul fiind și el un alt cosmos...
un micro-cosmos”. Dar când zicem micro-cosmos să nu vă gândiți că
Universul sufletelor noastre e mai puțin complex decât Universul creat
în care se află toate galaxiile, ci este doar mai mic ca spațiu fizic.
Universul ființei umane este un infinit extraordinar de complex... Iată
de ce Mântuitorul spune că Împărăția Cerurilor este înlăuntrul nostru.
Într-adevăr, toți oamenii pe care i-am întâlnit locuiau în mine, pentru
că față de fiecare eu m-am raportat într-un fel când i-am întâlnit: față
de unii cu iubire, față de alții cu milă, față de o altă parte cu
indiferență, răceală, și față de unii chiar cu ură și multă răutate.
Rememorând îmi dădeam seama câtă răutate stă încă în mine... câte
relații încă nerezolvate... câtă lipsă de iubire față de cei din viața
mea.
Și acum se pune problema: Cum să simt eu apropiere față de Dumnezeu dacă aflu în mine atâta răutate față de semenii mei?
Mă spovedesc, mă împărtășesc, particip activ la viața Bisericii, mă rog
lui Dumnezeu, citesc din Sfânta Scriptură, citesc cărți duhovnicești,
fac și unele fapte bune, dar tot departe de Dumnezeu sunt. E ca și cum
aș vâsli în amonte, contra curentului... stând pe loc, ba dimpotrivă dau
și înapoi?
De ce oare? Pentru că în esență relația noastră cu Dumnezeu se îndreaptă
în totalitate către aproapele meu. Adică tot ce-mi oferă Biserica prin
Sfintele Taine prin Sfinții Părinți, prin sfaturi, predici, scrieri,
etc... toate au ca rol împăcarea mea cu aproapele. Degeaba sunt toate
dacă nu reușesc să fac ceea ce este de fapt esențialul problemei
noastre: relația cu omul de lângă mine. Toate sunt instrumente care mă
ajută să iubesc. E ca și cum ai avea toată tehnologia și echipamentele
agricole să lucrezi un pământ și la vremea recoltei să nu ai roade
deloc, dar tu să te bați cu pumnii în piept că ai folosit cea mai înaltă
tehnologie.
Nu există urcuș duhovnicesc fără iubirea vrăjmașilor. De fapt ei nu sunt
dușmanii noștri, ci îi numim astfel pentru că ii percepem ca niște
adversari ai principiilor noastre egosite. Dacă i-am ierta în sufletul
nostru, i-am trece automat mental în tabăra prietenilor.
„Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi” (Sfântul Nicolae Velimirovici).
„Dacă gândeşti rău despre oameni, aceasta înseamnă că un duh rău
viază în tine şi îţi insuflă gânduri rele împotriva oamenilor. Şi dacă
cineva nu se pocăieşte şi moare fără să fi iertat fratelui său, sufletul
lui se va pogorî acolo unde sălăşluieşte duhul rău care-i stăpâneşte
sufletul” (Sfântul Siluan Athonitul)
Eu am învățat de la Părintele Stephen Freeman
un lucru pe care vi-l spun și vouă: „Nu ne putem mântui dacă nu ne
iubim vrăjmașii”. Înfricoșător nu? Nu e ideea lui, ci este Duhul
întregii Tradiții Ortodoxe de 2000 de ani. Este însăși porunca
Mântuitorului și Dumnezeului nostru:
„Iar Eu zic voua: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvintati pe cei
ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei
ce va vatama si va prigonesc” (Matei 5, 44).
Să nu credeți că putem să ne mântuim doar dacă împlinim anumite porunci,
pe cele care le putem noi, iar pe cele grele le putem ocoli. Toate
poruncile se unesc într-una singură:
"Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot
sufletul tău şi din tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia
poruncă. Iar a doua, asemenea acesteia: Să iubeşti pe aproapele tău ca
pe tine însuţi" (Matei 22, 37-38).
Dacă nu ne iubim dușmanii înseamnă că încă avem răutate în suflet și
porunca iubirii de aproapele n-o împlinim. Prin urmare nu vom intra în
Împărăția Cerurilor, acolo unde doar cei curați cu inima vor păși.
Toată viața duhovnicească a omului se rezumă la două relații simple:
relația mea cu aproapele meu, oricare ar fi el, și relația mea cu
Dumnezeu. Restul sunt detalii. Doar omul contează! De aceea spune
Sfântul Apostol Pavel că de-am avea toată știința lumii, de-am da toate
averile noastre milostenie, de ne-am răstigni trupul prin înfrânare...
iar iubire nu avem, nimic nu suntem.
Din asta realizăm că problema esențială a vieții noastre este să ne
împăcăm cu toți pe care-i purtăm în suflet și nu i-am iubit. Atât și
nimic mai mult.
Un bun început pentru acest lucru este să ne rugăm pentru ei, să-i
trecem pe un pomelnic și să-l dăm preoților pentru a-i pomeni în
rugăciune la Sfânta Liturghie.
Rugați-vă seară de seară pentru vrăjmașii voștri, pentru cei indiferenți
sufletului vostru și atunci veți simți că prindeți aripi spre Dumnezeu,
abia atunci începe decoloarea spre cer. Atunci simți că nu mai dai în
gol ci se mișcă lucrurile. Închei prin cuvintele Sfântului Ioan
Evanghelistul:
Daca zice cineva ca iubeste pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il
uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe
care l-a vazut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a vazut, cum poate sa-L
iubeasca? (I Ioan 4, 20).
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)
Sursa 2:http://ortodoxinlume.blogspot.com.es iar cea originala o gasiti mai jos:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu