Încă din rai i-a rânduit Dumnezeu
lui Adam, strămoşul neamului omenesc, înfrânarea de la mâncare; şi n-a
ascultat Adam. Iar neascultarea aceasta l-a scos afară din Rai. Şi a
plâns Adam pe urmă! De atunci pribegim şi noi pe afară şi plângem
plânsul lui Adam, căci de atunci noi nu mai putem vedea pe Dumnezeu.
Aceasta întru pomenirea izgonirii lui Adam din Rai.
De atunci au postit toţi cei ce au făcut
lucrul lui Dumnezeu: Moise, Proorocii şi toţi cei dinainte de Hristos.
Nici nu mai vorbim de cel mai aspru post pe care l-a postit vreodată
Sfântul Ioan Botezătorul. Mântuitorul Însuşi a postit 40 de zile înainte
de a-şi începe propovăduirea. Întru pomenirea acestui post al
Mântuitorului au rânduit Sfinţii Părinţi aceste 7 săptămâni şi totodată
pentru curăţirea sufletului pentru înviere (învierea lui Dumnezeu în
noi). Învierea Mântuitorului din morţi e o lucrare aşa de mare încât
covârşeşte toată mintea şi nu poate intra în suflet necredincioşilor şi
nici în trupul pătimaş. De aceea trebuie post, căci cu Învierea
Mântuitorului din morţi mărturisim şi învierea noastră şi învierea lui
Dumnezeu în noi.
Cine e împotriva postului?
Acestea:
Lumea, trupul şi diavolul, toţi aceştia
sunt împotriva mântuirii noastre. Aceştia trebuie biruiţi. Postul, prin
urmare, este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă birui, bine îţi va
fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep, iar relele
sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curăţească
trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Şi
nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se
face unealtă duhului rău. La sfârşitul veacului (şi pare că-i aproape)
antihrist tot cu stomacul va vădi pe oameni.
Deci, dacă toate relele de la stomac
încep, apoi şi slăbirea tot de la stomac trebuie să înceapă. Prin post,
închisoarea de pe noi se face mai străvezie şi întru material curat va
veni Duhul lui Dumnezeu şi va avea pe ce să şadă şi El va săvârşi
lucrarea. Iar lucrul pornirii e mântuirea omului. Înţelegeţi dar, de ce
cei trei – lumea, trupul şi diavolul – sunt vrăjmaşii mântuirii şi
vrăjmaşii postului. Nu postul ne mântuieşte, ci darul lui Dumnezeu. Nu
osteneala ne mântuieşte, ci mila Tatălui. Dar osteneală fă, că altfel nu
vine Mila.
Cine nu poate posti?
Apoi, din cele până aici se înţelege
destul de bine, căci mulţi se plâng, aceia care au în sine frica de gura
lumii, ori frica de slăbirea trupului, sau, mai bine zis, iubirea de
sine, sau, în sfârşit, vreo lucrare a diavolului, căci acestea toate, la
urma urmei, tot lucrarea diavolului se socotesc.
Să vedeţi cu de-amănuntul cine nu poate
posti. Cei ce n-au vrut să postească niciodată, cei ce au umblat prin
locuri necurate, adică prin casele mucărilor (pocăiţilor), jidovilor, a
celor ce au căzut de la dragoste şi dreapta credinţă. Cei ce vorbesc
desfrânări şi alte păcate şi nu se desfac de ele. Cei ce nu iartă pe
aproapele. Cei ce suferă muncile de la duhurile rele şi toţi cei ce
suferă de duhul mut şi surd.
Dar şi bolnavii sau neputincioşii.
De ce nu pot posti aceştia?
Iată de ce: pentru că iubesc mai mult
păcatul şi sfatul diavolului, pentru că n-au învăţat iertarea, pentru că
nu se spovedesc curat cu anii sau cu zecile de ani, şi ajung în vorba
unei hule rele stricate şi nu mai aud cuvântul lui Dumnezeu, decât numai
stomacul care li s-a făcut Dumnezeu. Apoi, o altă mare pricină, din
care oamenii nu pot posti, este din aceea că postul este încă şi un dar
al omului către Dumnezeu şi un dar al lui Dumnezeu către om. Şi este
scris: când aduci darul tău, mai întâi te împacă cu vrăjmaşul tău sau cu
fratele tău, şi apoi vino şi adu darul tău.
Căci dacă tu nu ierţi, nici Dumnezeu nu
te iartă pe tine şi nici darul tău nu se primeşte, şi fără să-ţi ajute
Dumnezeu nu poţi face nimic. Aşadar, cine nu poate ierta nu poate nici
posti. Ţineţi minte!
Cum să postim?
Iată şi măsura pe care au văzut-o toţi
Sfinţii Părinţi. Lepădarea de carne, grăsimi şi înfrânarea de la
săturare. Şi e drept că una este foamea şi alta este pofta: una-i
trebuinţă şi alta e patimă, şi patima trebuie ucisă. Vremea postului
trebuie să fie şi înfrânare trupească pentru soţi.
Nu e de ajuns să nu mănânci carne
Iată ce ne învaţă Iisus: mai întâi
Însuşi a postit. Nu i-a trebuit, dar va zice cândva: „Pildă de viaţă
v-am dat vouă!” Deci nouă ne trebuie post, pentru înfrânarea patimilor,
pentru subţierea minţii, pentru sporirea în noi a Duhului Sfânt, care ne
descoperă căile mântuirii. Postul ne ajută să înţelegem rosturile mai
mari ale lui Dumnezeu cu omul. El e un toiag de drum prin viaţa aceasta
cu trup pieritor spre veacul viitor, în care trebuie să ne desprindem de
aici.
Dar să nu ţinem postul într-un înţeles
îngust. Căci sunt unii care cred că a nu mânca carne, şi cele asemenea,
ar fi tocmai de ajuns ca să se cheme că ai postit. Nu mănânci carne de
porc, dar carne de om mănânci: clevetind, muşcând cu gura, osândind cu
vorba şi ucigând cu gândul.
Părintele Arsenie Boca
http://luminaortodoxiei.com/ro/articole/articole/item/1080-toate-relele-ncep-de-la-stomac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu