Şi dacă lumina din mine e mai
degrabă întuneric ... În afară de timpul când ne rugăm, încercând să-I
vorbim lui Dumnezeu, există şi momente, când ne vorbeşte însăşi
Dumnezeu. Când? Atunci când auzim sau citim Cuvântul său viu, adresat
tuturor şi în acelaşi timp, fiecăruia dintre noi în parte. Iar despte
faptul că această conversaţie este cu adevărat misterioasă şi personală
ne-o poate dovedi şi experienţa fiecăruia dintre noi – doar Câvântul lui
Dumnezeu ni se descoperă într-un mod cu totul neaşteptat, ca şi cum
l-am citit pentru prima dată.
« Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot
trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va
fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar
întunericul cu cât mai mult! » (Мt. 6, 22-23)
Ce reprezintă omul astăzi şi cine este
de fapt el ? În fiecare zi trecem unul pe lângă altul, ne grăbim
copleşiţi de problemele reale şi inventate, fiind fericiţi vinerea şi
mai puţin în dimineaţa zilei de luni. Lumea din jurul nostru - este în
cel mai bun caz, familia şi prietenii, şi mai puţin colegii de la nouă
la şase. Fără prea multe detalii şi nuanţe – aceasta este viaţa
obişnuită a fiecăruia dintre noi, adesea cuprinsă în orbita propriului
„eu", pentru care după cum ştim, există mai mereu în primul rând propria
persoană. Dar într-o zi, descoperi că nu te mai mişti...nu mergi
înainte....da, faci paşi spre serviciu, casă sau poate şi spre biserica
din preajmă, dar e ceva mecanic şi lipsit de suflet.
Lumina care ar fi trebuit să existe în
mine – poate de fapt e mai degrabă întuneric ? E un adevăr dureros, dar
meditând la acel verset - nu am putăt sincer să zic că nu e aşa. Doar
toate ce le vedem în noi înşine – gânduruile, faptele, cuvintele, o
parte din care au fost şi bune – toate acestea reprezită viaţa noastră,
care este compusă din benzi albe şi negre şi e bine dacă suntem în stare
să conştientizăm că există şi cele negre.
Şi "de va fi ochiul tău rău"? Dar cum
poate fi ochiul meu „curat" dacă voi trece pe lângă bătrânica cu un
păhăruţ de plastic pentru mărunţiş, care mă petrece cu o privire plină
de durere şi suferinţă, dar nu-mi cere nimic sau voi trece indeferent în
transort pe lângă tinerii şezând pe scaune şi un bătrânel gârbovit în
picioare lângă ei. Noi ne grăbim atunci să ne acoperim ochii prin
îngândurarea închipuită, dar de fapt prin orbirea gravă şi poate şi fără
de speranţă de a fi vindecată?
Intuneric este atunci când în jur nu se
vede nimic sau doar tu nu vreai să vezi ? Şi atunci care este
întunericul din jur, dacă ceea ce-mi părea "lumina din mine" – de fapt e
ceva abea desluşit, sau poate nici atât lumină nu mai are...
Şi atunci începe căutarea luminii, căci
fără ea viaţa nici nu mai e viaţă.... Nu este îngrozitor să cazi... este
înspăimântător să cedezi şi să renunţi... şi să continui să cazi.
Opreşte-te...priveşte...
Mântuitorul din nou este răstignit şi
umilit pe Golgota pentru tine, prin moartea Sa, El a călcat întunericul
din afară, şi a ieşit în întâmpinarea ta, astfel încât să poţi alege
viaţa şi să fii cu El, ca cu ajutorul Lui să încetezi să mai fii orb.
Ce voi alege eu (sau fiecare dintre
noi)? Să merg la sărbătoarea din Ierusalim a lui Pilat şi Caiafa, sau
acel tâlhar, asemenea căruia voi voi conştientiza faptele mele şi voi
cădea la picioarele lui Hristos îndrăznind să cer – „Pomeneşte-mă,
Doamne..."?
Domnezeu nu este corect, El este
milostiv şi mila lui e "în faţa ochilor mei", este o respiraţie
proaspată de aer, adusă din câteva rânduri din Evanghelie, care au adus
la începutul unei noi căi din viaţa mea – de a depăşi "întunericul",
care este în mine şi a merge către Lumină.„Să tindem cu tot sufletul
spre lumina lui Hristos, pentru ca să nu ne cuprindă întunericul
veşnic!"
Natalia Lozan
http://luminaortodoxiei.com/ro/articole/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu