Asaltul bijuteriilor şi al machiajului
Este greu să ne închipuim o înghesuială
într-un troleibuz în care să nu fie nici o femeie machiată şi fără
bijuterii. Chiar şi atunci cînd vrem să deosebim un prunc dacă este
băiat sau fetiţă, ne uităm la urechi dacă nu are cercei.
Tot aşa şi în cazul adolescenţilor, deoarece lungimea părului nu mai
este un semn distinctiv, cum nu mai sunt nici pantalonii şi fusta, ci
numai bijuteriile şi machiajul fetelor ne salvează în astfel de
situaţii, de multe ori chiar incomode. Cu toate că, cu tristeţe trebuie
să recunoaştem, întâlnim tot mai mulţi băieţi machiaţi şi împodobiţi.
Nu este un lucru străin să spunem că
cerceii şi machiajul pot fi întâlnite chiar şi în biserică, în special
în bisericile din oraşele mari. În jurul acestora se face mult haz în
cercurile bătrоnelor, care le întîmpină cu priviri neprietenoase, iar de
multe ori devenim martorii unor scene care, mai cu seamă dacă sîntem
începători, ne tulbură pe parcursul întregii Liturghii şi ne pot strica
chiar ziua întreagă. Cineva care nimereşte de cîteva ori peste astfel de
scene, dacă nu este încercat în credinţă, smintindu-se, foarte uşor
poate abandona biserica respectivă, iar în cazurile grave, poate să se
abată de la dreapta credinţă ortodoxă şi să devină membru al unei secte.
Aşadar, au sau nu dreptate băbuţele care
"organizează" astfel de scene? Poate că ceea ce le face să ne fie atît
de antipatice, nu este chiar faptul pe care ni-l reproşează, ci numai
modul în care o fac? Dar poate că acuzaţiile lor sînt într-adevăr prea
grave, căci nu poate să fie adevărat că toate femeile care poartă cercei
şi se machiază sînt în mod obligatoriu şi desfrînate? Multe dintre ele
sоnt căsătorite şi umblă de multă vreme la biserică şi nimeni nu le-a
văzut sau să fi auzit să-şi înşele soţul. Este oare chiar atît de grav
dacă o femeie poartă cercei şi se machiază, dar în schimb nu-şi înşeală
soţul? În timp ce alta poate să nu se machieze deloc şi să pară smerită,
totuşi să fie o mare desfrînată?
Ce spune Biblia?
Dar pentru că noi creştinii, ortodocşi,
cu privire la orice lucru trebuie să cercetăm şi să credem numai Sfintei
Scripturi, tot aşa se cuvine să procedăm şi în cazul acesta.
Despre inele şi cercei, şi podoabe
femeieşti în general, avem foarte multe referiri atât în Vechiul cоt şi
în Noul Testament. De exemplu, la proorocul Isaia găsim: "Pentru că
fiicele Sionului sînt atоt de mоndre şi umblă cu grumajii pe sus şi cu
priviri obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele
lor..."
Cum să nu recunoaştem în aceste cuvinte
pe fetele din zilele noastre, mai ales în zilele călduroase de vară? Dar
iată că ceea ce se spune mai departe despre ele este înspăimântător,
căci vine de la un om care a profeţit şi naşterea lui Hristos din
fecioară şi s-a împlinit. Zice proorocul: "...Domnul va pleşuvi
creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor"
(Isaia 3, 16-17). Adică, Domnul va descoperi deşertăciunea şi
zădărnicia acestui mod de viaţă în ziua Judecăţii.
"În ziua aceea va lua Domnul toate
podoabele: inele, sori, luniţe, cercei, brăţări, văluri, cununi,
lăn-ţişoare, cingători, miresme, talismane, inele, verigi de nas,
veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi, oglinzi, pînzeturi
subţiri, turbane şi tunici. Atunci va fi în loc de miresme,
putreziciune, şi în loc de cingători, frînghie, оn loc de cоrlionţi
făcuţi cu fierul, pleşuvie, în loc de veşmînt preţios, zdrenţe, şi în
loc de frumuseţe, pecete de robie" (3, 18-24).
Iată cît de felurite şi cît de multe
erau podoabele încă оn vremea proorocului Isaia! Iată că, pe lîngă
cercei şi inele, proorocul aminteşte chiar şi părul făcut cu fierul şi
verigile de nas, care în ţara noastră abia acum încep să capete
popularitate, după mo-delul rătăcirii occidentalilor. Aşadar, nu este
adevă-rat să zicem că trăim "o altă vreme", "mai modernă", şi că acum
nici nu s-ar putea fără bijuterii şi machiaj.
Dimpotrivă, vedem că podoabele femeieşti
au o vechime foarte mare şi, într-o oarecare măsură, putem vorbi chiar
despre aspectul oarecum primitiv al împodobirii femeilor. Cred că
fiecare a avut ocazia să vadă la televizor, sau măcar în reviste,
imagini ale femeilor din triburile care încă mai există în zonele puţin
umblate ale vestului sălbatec, descoperite încă nu demult. Şi femeile
aborigenilor poartă cercei în nas, inele şi brăţări şi practică
machiajul, fără să fie cîtuşi de puţin "moderne".
Dar... nu cred că este cazul nostru.
Căci nu toate femeile se machiază violent şi nici nu poartă bijuterii
vulgare. Ce rău poate să fie într-un inel sobru sau într-un cercel
discret, care aproape că nici nu se observă, într-o brăţară bine aleasă
sau un lănţişor, dacă nu sînt deloc vulgare?
Ce au toate acestea cu desfrânarea? Căci
chiar dacă poate unele femei se şi gîndesc la asta, multe din ele nu au
nici un scop necurat. Ele fac asta doar pentru soţul legitim, iar cele
mai tinere, pentru alesul lor. Unele însă nu o fac nici măcar pentru
atît, ci pur şi simplu, pentru a nu se deosebi de semenele lor, pentru a
nu părea "ţărănoaice".
De ce dar Dumnezeu Care este
Multmilostiv, şi este Dragostea însăşi, după cum zise Sf. Ioan Teologul
şi evanghelistul, făgăduieşte pedepse atît de groaznice pentru nişte
mărunţişuri ca acestea?!
Trebuie să explicăm lucrurile, pentru că
altfel reiese că Dumnezeu este rău şi răzbunător, ceea ce nu se
potriveşte cu învăţătura noastră despre Cel Care ne-a adus din nefiinţă
la fiinţă, iar atunci cînd L-am părăsit şi L-am trădat pоnă-ntr-atоt a
jelit căderea noastră, încоt a trimis pe unicul Său Fiu Cel mult iubit
drept jertfă de răscumpărare pentru noi.
Podoabele femeieşti sânt de origine păgână şi peste tot în Sfânta Scriptură au o conotaţie negativă
Însuşi Dumnezeu a dat pricepere
oamenilor să făurească podoabe: "Iată, Eu am rînduit anume pe Beţalael,
fiul lui Uri, fiul lui Or, din seminţia lui Iuda şi l-am umplut de duh
dumnezeiesc, de înţelep-ciune, de pricepere, de ştiinţă şi de iscusinţă
la tot lucrul, ca să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă, de
mătase violetă, stacojie şi vişinie, şi de in răsucit, să şlefuiască
pietre scumpe pentru podoabe şi să sape în lemn tot felul de lucruri"
(Ieşire 31, 2-5).
Acestea însă i-au fost date omului ca el
să le folosească întru slava lui Dumnezeu, anume pentru ridicarea
cortului оn vremea lui Moise, (iar azi pen-tru pictarea icoanelor şi
confecţionarea obiectelor de cult bisericeşti); şi nu pentru împodobirea
femeilor.
Dar, aşa cum în rai protopărinţii noştri
Adam şi Eva au folosit darul voinţei libere împotriva loruşi, alegînd
moartea оn locul nemuririi, tot aşa şi oamenii de mai tîrziu, moştenind
în ei sămînţa relei împotriviri, au folosit şi toate celelalte daruri
ale lui Dumnezeu din ce în ce mai mult оmpotriva loruşi, după cum scrie
şi dumnezeiescul Apostol Pavel, că: "au schimbat slava lui Dumnezeu
Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios"
(Romani 1, 23).
Împodobirea femeilor se practica la
popoarele păgâne, unde acestea [femeile] sau erau ridicate la rangul de
zeităţi, sau erau puse în slujba unor zeităţi şi duhuri: "fiicele lor
оnfrumuseţate şi împodobite ca chipurile templului", le certa David (Ps.
143, 12). Multe din bijuteriile păgîne, mai ales din cele egiptene,
s-au păstrat şi astăzi în muzee şi fiecare are cel puţin închipuire
despre ele, chiar şi din manualele de istorie şcolare. Modelele egiptene
sînt preluate cu mare succes de creatorii de modă contemporani: şerpi,
motive solare, cocostîrci, diferite păsări, animale şi plante stilizate,
cucerind tot mai mult gusturile fetelor de astăzi.
Dar aceste motive nu erau întâmplătoare,
căci se ştie că păgînii se оnchinau soarelui, lunii, animalelor şi
chiar pietrelor. Podoabele femeieşti, cît şi cele bărbăteşti,
reprezentau aceste obiecte idolatrice.
Trăind multă vreme în robia egipteană,
poporul evreu a preluat multe obiceiuri, pentru care a atras mînia lui
Dumnezeu. Căci aveau poruncă de la Dumnezeu: "De datinile pămîntului
Egiptului, оn care aţi trăit, să nu vă ţineţi, nici de datinile
pămîntului Canaanului, оn care am să vă duc, să nu vă ţineţi nici să nu
umblaţi după obiceiurile lor" (Levitic. 18, 3). "Idolii dumnezeilor lor
să-i ardeţi cu foc; să nu doreşti a lua argintul sau aurul de pe ei, ca
să nu-ţi fie aceasta cursă. Şi urîciunea idolească să n-o duci оn casa
ta ca să nu cazi sub blestem, ca ea" (Deut. 7, 25-26).
Dar poate că acestea le-a zis Dumnezeu
numai pentru evrei şi numai pentru timpul acela? Căci multe dintre
porunci s-au dat anume astfel, pentru un anume timp şi situaţie, iar mai
tîrziu au fost schimbate, cum ar fi tăierea împrejur, ziua sоmbetei ş.
a. După cum spune şi "Apostolul neamurilor" – Pavel: "că de vă veţi tăia
împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic" (Galateni 5, 2); şi "cei ce
voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi căzut
din har" (5, 4).
Se pare că nu. Acelaşi Apostol scrie în
Epistola către Timotei: "Asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte
cuviincioasă, făcîndu-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu
din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de
mult preţ; ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de
Dumnezeu" (2, 9). Iarăşi vedem că se specifică aurul şi mărgăritarele,
ca ceva negativ.
Fără îndoială, bijuteriile sînt izvor de
răutate. Nu în zadar din ele s-a făcut şi cel mai mare rău cu putinţă,
simbolul lepădării de Dumnezeu - viţelul de aur din Vechiul Testament.
Atunci cînd poporul evreu s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu el şi-a
făcut idol din cerceii femeilor şi fetelor israelitence (Ieş. 32, 1-4).
Dintotdeauna, bijuteriile şi podoabele
au fost simboluri ale desfrînatelor. Iată cum descrie Sf. Ioan Teologul
în Apocalipsă pe "desfrînata cea mare". "Şi a venit unul din cei şapte
îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicînd: vino
să-ţi arăt judecata desfrînatei celei mari, care şade pe ape multe, cu
care s-au desfrînat оmpăraţii pămîntului şi cei ce locuiesc pe pămînt
s-au оmbătat de vinul desfrоnării ei. Şi m-am dus, în duh, оn pustie. Şi
am văzut o femeie şezînd pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, avînd
şapte capete şi zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în
stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi mărgăritare"
(17, 1-4).
Iată că ceea ce personalizează pe
desfrînată sînt aurul, pietrele scumpe şi mărgăritarele. Despre nici o
femeie n-am vrea să se spună în ziua judecăţii: "Şi am văzut o femeie,
beată de sîngele sfinţilor şi de sîngele mucenicilor lui Iisus, şi
văzînd-o, m-am mirat cu mirare mare" (Apocalipsa 17, 6).
Să scoatem de pe noi, ca dovadă a
pocăinţei, podoabele şi hainele înfrumuseţate. Căci atunci cînd a voit
să-i ierte pentru idolul pe care şi l-au făcut, Dumnezeu le-a zis
iudeilor, prin Moise: "Voi sоnteţi popor оndărătnic. De voi merge eu în
mijlocul vostru оntr-o clipeală vă voi pierde. Dezbrăcaţi acum de pe voi
hainele voastre cele frumoase şi podoabele voastre şi voi vedea ce voi
face cu voi" (Ieş. 33, 5-6).
Lepădarea podoabelor şi a hainelor
frumoase este un mod de a milostivi pe Dumnezeu, pentru care putem
căpăta iertare de păcate: "Şi iată noi am adus prinos Domnului, fiecare
ce am putut dobîndi din lucrurile de aur: lanţuri, brăţări, inele,
cercei şi salbe, pentru curăţirea sufletelor noastre înaintea Domnului"
(Num. 31, 50).
O estimare psihanalitică
Dar acum să dăm o explicaţie mai exactă
şi mai raţională, folosindu-ne chiar de experienţa psihologiei în acest
sens, pentru a fi mai aproape de оnţelegerea şi sensibilitatea omului
contem-poran. Ce determină pe o femeie să se machieze, să-şi pună cercei
şi să poarte inele, fie că este tînără, bătrînă, bogată, săracă,
frumoasă sau urîtă? Pentru ce au fost inventate bijuteriile, machiajul,
vălurile şi toate celelalte? Au ele vreo legătură cu desfrî-narea? În ce
măsură?
Pentru cei care poate nu ştiu, (nu-i
nici un rău în asta), trebuie să le spunem că a existat un medic învăţat
la sfîrşitul secolului trecut-începutul secolului nostru, pe nume
Sigmund Freud, evreu, care a trăit în Austria, оntemeietorul unei ramuri
care оmbină medicina cu psihologia, numită "psihanaliză". Această
ştiinţă se ocupă de studiul comportamentului uman şi încearcă să
stabilească, pe cît оngăduie Dumnezeu, factorii sau motivele care
determină anumite hotărîri ale oamenilor, оn diferite situaţii, mai ales
оn cazul bolilor şi dereglărilor psihico-afective. Trebuie să ştim că
Sigmund Freud a aplicat şi a fondat această metodă îndeosebi оn cazul
nevrozelor şi al isteriei, cercetоnd mii de cazuri, ceea ce, se
оnţelege, este un lucru special şi nu poate fi aplicat la toţi oamenii
la fel de uşor şi cu garanţia unui rezultat plauzibil. Acesta a şi fost
motivul pentru care Freud, dar mai ales urmaşii lui, au dat naştere unor
păreri despre sufletul omului foarte dăunătoare şi potrivnice
învăţăturii Bisericii Ortodoxe, pentru care nici nu recomandăm să-l
citească nimeni, pentru a nu-şi pricinui răni mari şi foarte-foarte greu
de vindecat. Totuşi, multe din ideile psihanalizei sînt bune şi sînt
folosite şi astăzi cu succes în tratarea multor dereglări
psiho-afective.
Pe scurt, psihanaliza susţine că fiecare
om, pe lоngă latura sa conştientă mai are şi alta mai puţin cunoscută,
tainică, adică "subconştientul". Aici, în subconştient, este locul în
care se depozitează toate gîndurile şi pornirile noastre rele,
ruşinoase: gîndurile de ucidere şi sinucidere, de desfrоnare, de sete
după bogăţii, de care în mod normal ne ruşinăm şi nu ne place ca
altcineva să ni le cunoască. Procesul de "ascundere" a gîndurilor
neplăcute se numeşte "refulare" iar cel de descoperire, de "scoatere la
iveală" a lor se numeşte "defulare". De fapt, aceasta şi este cheia
principală a vindecărilor prin metoda psihanalitică, adică descoperirea
şi "defularea" cauzelor anumitor nelinişti şi suferinţe, sondînd memoria
pacientului pоnă la copilărie. Este evident împrumutul lui Freud din
practica spovedaniei creştine. Totuşi, ceea ce face ca dereglările
persoanelor tratate prin metoda psihanalizei să se reînnoiască după o
perioadă de timp, este faptul că, spre deosebire de mărturisirea
ortodoxă, aceştia, deşi au dobîndit o linişte vremelnică prin actul
mărturisirii, ei nu au căpătat dezlegarea acelor păcate prin care se
aduce liniştea desăvîrşită şi statornicia, care se dă doar de
Începătorul liniştei şi al statorniciei, Domnul nostru Iisus Hristos,
prin mîna preotului.
În limbajul ortodox, subconştientul este
locul tuturor patimilor, dar şi al îndemnurilor care vin de la diavol,
ce se lucrează în ascunsul nostru.
Aceste patimi şi porniri ascunse, pe
care nu le dăm pe faţă, totuşi ne influenţează foarte puternic latura
noastră conştientă, determinоnd şi de multe ori chiar conducоnd din
umbră faptele şi acţiunile noastre. Partea rea a psihanalizei este
tocmai faptul că ea îl оnfăţişează pe om ca pe un rob condamnat al
tuturor acestor patimi şi porniri ascunse, care-i diriguiesc din umbră
viaţa în chip fatal şi într-un fel оmpotriva voii lui.
Totuşi, nu putem nega multe din
concluziile psihanalizei despre "subconştientul" nostru, căci ele se
adeveresc şi de practica de două mii de ani a Ortodoxiei, fiind
înregistrate оn tratatele de ascetică ale Sfinţilor Părinţi. Desigur,
ştiinţa psihanalizei despre modul în care subconştientul influenţează şi
răbufneşte în conştient nici nu se poate compara cu amploarea şi
exactitatea asceticii ortodoxe, lucru care poate fi confirmat de orice
psiholog, dacă va cerceta faptul.
Cu toate acestea, apelăm, fără nici un
com-promis din punct de vedere al învăţăturii ortodoxe, la aceşti
termeni de "conştient" şi "subconştient" ai psihanalizei, şi ne folosim
de metoda ei, pentru că ea este mai uşor de înţeles pentru omul
contemporan. Dar şi pentru că astfel ne atragem argumente şi din afara
Ortodoxiei, cele ale ştiinţei şi ale practicii medicinii şi psihologiei,
pentru cei care încă nu au credinţă desăvîrşită şi nu au cunoscut că
plinătatea adevărului este în Ortodoxie.
Tipuri de femei
şi motivele pentru care se împodobesc
Aşadar, putem clasifica, cu aproximaţie,
tipurile de femei şi motivele pentru care se împodobesc, оn funcţie de
vоrstă, frumuseţe, situaţie materială şi origine socială.
Primul motiv, şi cel mai frecvent,
pentru care o femeie se împodobeşte este dorinţa de a ieşi în evidenţă,
fie pentru a-şi arăta frumuseţea fizică, fie pentru a-şi arăta originea
bună socială, adică bogăţia. Există chiar cazul patologic al acestui gen
de femei, adică istericele. În cazul isteriei femeile se machiază şi se
îmbracă foarte strident şi de cele mai multe ori neconvenţional, numai
pentru a atrage atenţia. Aceste femei suferă foarte mult dacă nu li se
atrage nici o atenţie şi pot deveni chiar agresive. De obicei ele nu
rabdă şi te оntreabă singure dacă le stă bine în cutare rochie sau оţi
dau să le miroşi gîtul ca să le spui dacă îţi place parfumul cu care
s-au dat. Nu trebuie să le judecăm aspru pentru că, repet, este vorba de
o formă de boală.
Totuşi, veţi spune că majoritatea
femeilor suferă mai mult sau mai puţin de această boală! Aici nu trebuie
să amestecăm şi desfrînatele notorii, care de multe ori practică
aceleaşi metode. Asta nu înseamnă că istericele nu sînt şi desfrînate,
ci pur şi simplu că, spre deosebire de altele, ele sоnt şi bolnave.
Desigur, machiajul are оn primul rоnd
menirea de a ascunde imperfecţiunile. Aşa este vopsitul genelor, al
buzelor, fondul de ten ş. a. De exemplu, dacă o femeie are buzele foarte
subţiri şi strîmbe şi pe de-asupra fără culoare, ea şi le îngroaşă cu
ruj şi cu creionul de contur. Sau dacă o femeie are o culoare urîtă a
feţei sau zbîrcituri, ea se va da cu fond de ten.
Aşadar, sînt de оnţeles motivele pentru
care se machiază femeile trecute de tinereţe şi cele, ca să ne exprimăm
aşa, mai urîţele. Dar parcă nu-şi scot ele de cele mai multe ori, tocmai
prin aceasta, în evidenţă toate defectele pe care ar fi vrut să le
ascundă?
Atunci de ce se machiază femeile
frumoase şi tinere, care nici măcar nu au defecte, ci dimpotrivă? În
cazul acestora machiajul are tocmai rolul invers, nu de a masca un
oarecare defect, ci de a pune оn evidenţă o calitate, de exemplu
frumuseţea buzelor sau a ochilor. Acestea folosesc de obicei o cosmetică
foarte scumpă şi au cercetat tratatele de modă. Dar şi din rîndul
acestora cele mai multe, оn loc să se оnfrumuseţeze, după cum au vrut,
strică şi ceea ce au avut frumos de la Dumnezeu.
Tot aşa este şi cu bijuteriile. Nu va
purta inele o femeie care are degetele butucănoase şi scurte, pentru a
nu atrage atenţia asupra lor. Sau nu-şi va despleti părul una care are
părul sîrmos şi gros, ci numai cea cu părul moale şi mătăsos. La fel cum
nu poartă fustă scurtă cea cu picioare scurte şi strîmbe, mai ales dacă
mai este şi grăsuţă. Cu toate că foarte multe din aceste sărmane, pe
care Dumnezeu prin pronia Sa a vrut să le ferească mai uşor de moartea
desfrîului, se оmpopoţonează exact pe dos de cum ar trebui.
Aşadar, trebuie să deosebim două
categorii mari de femei care se împodobesc: prima, care face aceasta
pentru a-şi ascunde unele defecte, dintr-un complex de inferioritate,
fie că este vorba de aspectul fizic, fie de originea şi situaţia
socială. Cealaltă categorie sînt femeile frumoase, care se оmpodobesc
pentru a-şi scoate оn evidenţă calităţile fizice, adică pentru a părea
şi mai frumoase, dar de multe ori şi pentru a-şi etala buna situaţie
financiară.
Există şi categoria celor care se
machiază pentru că aşa au văzut şi cred că este o faptă care ţine de
bunele maniere. Cu toate că orice om cu minte bună înţelege că a căuta
la spiritul vremii este un semn de slăbiciune şi lipsă de personalitate.
În spatele grijii pentru haine frumoase şi podoabe se ascunde, totuşi,
complexul de infioritate şi teama de a nu plăcea. Femeile înţelepte
nu-şi pun nădejdea nici în vopsele, pe care le spală ploaia şi le strică
sudoarea, nici în hainele care se оnvechesc şi se aruncă, ci în
propriile virtuţi.
De aceea, atunci cоnd vom vedea оn
biserică o femeie machiată şi împodobită, trebuie să o tratăm în funcţie
de aceasta. Căci, într-un fel este cea care s-a machiat influenţată de
moda timpului, fără pricepere, folosind o cosmetică ieftină şi
nepotrivită, ;i altfel este cea care şi-a făcut din machiaj o "meserie".
Acest fel de machiaj este bătător la ochi şi chiar scandalos. Totuşi, o
astfel de femeie va renunţa mai uşor decît una machiată mai discret,
dar cu o cosmetică scumpă şi cu multă artă. Căci aceasta din urmă a
cheltuit foarte mulţi bani şi timp pînă a ajuns la discreţia machiajului
care pare mai "nevinovat" decît al celor dintоi, dar nu este.
De aceea, văzînd sărăcia, stîngăcia,
într-un cuvоnt complexul de inferioritate al celor dintоi, chiar dacă
mascat de o nepotrivită îndrăzneală, să nu le bruscăm, că nu ştiu ce
fac. Cu atît mai mult lucrul acesta este valabil оn cazul celor din a
doua categorie, care din cauza marii lor mоndrii, s-ar putea să nu mai
vină niciodată după sfauri.
În ultimă instanţă, bijuteriile au o
menire strict erotică. Ele pun în evidenţă "zonele erogene" ale corpului
uman, adică zonele corpului care, prin atingere, duc cel mai repede la
excitarea sexuală, de parcă n-ar fi tot trupul nostru "numai bube din
tălpile picioarelor pînă în creştetul capului", după cum s-a spus despre
Iov (Iov 2, 7). Iov avea bube trupeşti, lepră, iar noi avem bubele
poftei de desfrînare, care puroiază în chip nevăzut pe trupurile
noastre, "din tălpi şi pînă-n creştet". Despre aceste zone erogene s-au
scris sute de mii de cărţi şi reviste, pe care nu cred că mai este om să
nu le fi văzut vreodată, fără să vrea, la tarabe sau pe garduri.
Această aşa numită "artă a dragostei",
prin care omul este chemat să batjocorească asemănarea lui Dumnezeu şi
să întreacă în spurcăciuni pe dobitoace, a pătruns în ţara noastră mai
ales după căderea comunismului. Ea cunoaşte o tradiţie de mii de ani în
filosofiile şi pseudo-religiile orientale, cum ar fi cele ale Indiei şi
Chinei, care învaţă că în timpul plăcerii sexuale (orgasm) omul se
contopeşte cu "absolutul", de fapt, cu diavolul. Există numeroase secte
care propovăduiesc anume acest fel de "unire cu dumnezeu", răspоndite
acum şi оn ţara noastră. Cartea fundamentală care cuprinde aceste
"învăţături" se numeşte "kama-sutra" şi a fost tradusă şi în limba
romвnă, făcînd multă moarte în rоndurile tinerilor, dar şi al celor
căsătoriţi, spre ruşinea lor.
Există părerea printre femei că
bărbaţilor le plac mai mult femeile machiate şi împodobite şi multe sînt
geloase pe ele. Din această cauză, văzînd că bărbatul lor trage cu
ochiul după astfel de femei, "de ciudă" multe încep să se machieze.
Părerea aceasta este falsă. Faptul că bărbaţii trag cu ochiul după
femeile machiate şi împopoţonate nu este deloc o dovadă a frumuseţii
acestora, ci pur şi simplu, prin ţinuta lor, acestea îşi exprimă
predispoziţia lor pentru curvie. De aceea, şi bărbaţii se uită mai mult
după ele, deoarece ei ştiu că pentru a cuceri o femeie cuminte e nevoie
de timp, răbdare şi seriozitate, ceea ce nu li se cere în cazul unei
paiaţe cu care poţi să faci ce vrei fără nici o răspundere. Altfel cum
s-ar explica faptul că atunci cînd vine vorba de căsătorie toţi caută
"fete cuminţi"? În aşa fel, cele care se machiază şi se împopoţonează
chiar cred că sînt frumoase, neştiind că bărbaţii care mai înainte le-au
strоns оn braţe şi le-au spus vorbe de alint, pe urmă, cînd rămîn оntre
ei, povestesc totul cu deamănuntul şi le batjocoresc şi rîd de ele,
numindu-le proaste.
Glasul inimii
Dar nu cred că avem nevoie de chiar atît
de multe dovezi pentru a ajunge la un răspuns atît de simplu! Ci dovada
cea mai bună este ca fiecare să se aplece cu grijă mare peste sufletul
său şi să privească în adоncuri cu sinceritate. Care este motivul pentru
care o femeie se оmpodobeşte?
De ce ne pare oare, nouă, cărora ne
place să citim în aproapele pornirile inimii şi care atît de uşor
judecăm despre fiecare că a făcut cutare sau cutare lucru din cutare
motiv, noi care suspectăm atît de lesne şi cu atîta fermitate lucrurile
din inima aproapelui chiar şi după ce ni se spune că nu-i adevărat! Cum
dar vom crede că numai "eu", că numai tu, sîntem feriţi de ochiul
aproapelui şi că numai despre noi nu se ştie adevărul? Toate cele
tainice ale noastre sînt pe faţă! Şi aşa ştiind, să ne aplecăm cu grijă
mare peste sufletul nostru şi să ne întrebăm: care este motivul pentru
care ne împodobim?
Ce ne-au adus toate acestea?
Ce au adus prietenelor noastre
inflamaţiile şi durerile pe care le-au suportat din cauza găurilor din
urechi, timpul pierdut cu smulsul sprîncenelor, cu frunzele de varză,
castraveţii şi gălbenuşul de ou pe care şi le pun pe faţă? Epilările, pe
care un bărbat, dacă ar fi, nu ştiu dacă le-ar suporta fără lacrimi; şi
toate celelalte lucruri, pe cît de absurde pe atоt de jenante? Toate
acestea, fără să urmăr-ească nici un scop, ci "pur şi simplu"?
Iată ziua în care timpul le va egala pe
toate, atunci şi cele blonde şi cele brunete vor încărunţi de o potrivă!
Şi nu vor mai fi plete pe spate, nici fuste scurte, nici tricouri
transparente. Căci de toate cu care acum ne lăudăm atunci ne vom ruşina.
Atunci vom privi cu teamă şi îngreţoşare la propriul trup, dar mai bine
zis, la ceea ce va mai rămînea din el. Şi-atunci va fi mirosul cel
greu, de bătrînă, pe care nu-l vom înlătura cu nici un săpun, oricît
l-am spăla. Lănţicuri, cercei, coliere care acum ne înfrumuseţează
atunci ne vor sluţi şi vor arăta bătrîneţea noastră şi mai crudă, în
timp ce iubiţii din tinereţea noastră vor juca şah în parc sau se vor
оntoarce cu laptele de la alimentară, оntr-un oraş străin, pentru
nepoţii de la altă femeie. Iar asta se va întоmpla negreşit. De ce nu
vrem să fim veşnici, ci ne ucidem singuri, fără nici un rost?
Uite cu cоtă migală înşiruieşte
proorocul armele morţii noastre! "Inele, sori, luniţe, cercei, brăţări,
văluri, cununi, lănţişoare, cingători, miresme, talismane, inele, verigi
de nas, veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi, oglinzi,
pоnzeturi subţiri, turbane şi tunici". Vrоnd de la noi parcă să-l oprim,
să strigăm: "Ajunge! Nu mai voiesc să le cunosc!" Parcă ar aştepta să-i
zicem: "Nu-i adevărat! Nu despre mine se zic acestea!"
Dar glasul nostru оntоrzie să se audă.
Căci nu mai avem nici inocenţa ca să zicem: "Nu-i adevărat!" Dar nici
puterea ca să zicem: "Ajunge, nu mai voiesc să le cunosc!" Căci setea
noastră de plăceri nu ne dă voie. Inima noastră nu ne mai ascultă. Nu
mai sîntem stăpîni, ci robi.
Sf. Ioan Gurг de Aur Despre femeile care poartă podoabe de aur şi se împodobesc
Domnul nostru Iisus Hristos, după
învierea Sa, li S-a arătat mai întоi femeilor. Una dintre ele era şi
Maria Magdalena, desfrоnata despre care se scrie оn Evanghelii. Despre
acest mare pogorămînt al lui Dumnezeu către femei, Sf. Ioan Gură de Aur
exclamă:
Uită-te cum şi Domnul, prin femei,
binevesteşte ucenicilor! Domnul - lucru pe care l-am spus adeseori -
ridică la cinste neamul cel mai dispreţuit, neamul femeiesc, îi dă bune
nădejdi şi-i vindecă durerea.
Care dintre voi n-ar vrea să fie ca
acelea şi să cuprindă picioarele lui Iisus? Puteţi şi acum, toţi cîţi
vreţi! Puteţi să-I cuprindeţi nu numai picioarele, ci şi mîinile, şi
capul acela sfînt, оmpărtăşindu-vă, cu cuget curat cu înfricoşătoarele
taine. Nu numai aici pe pămînt; ci Оl veţi vedea şi în ziua aceea a
judecăţii, cu slava aceea nespusă, cînd va veni cu popor de оngeri, dacă
veţi vrea să fiţi iubitori de oameni, dacă veţi vrea să fiţi milostivi
şi veţi auzi nu numai aceste cuvinte: "Bucuraţi-vă!", ci şi cuvintele
acelea: "Veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia
cea gătită vouă de la întemeierea lumii" (Matei 25, 34). Fiţi, dar,
milostivi, ca să auziţi aceste cuvinte! Iar voi, femeilor, care purtaţi
bijuterii de aur şi aţi văzut drumul acestor femei, lepădaţi, chiar
tîrziu, boala poftei după aur! Deci, dacă doriţi să fiţi cu acele femei,
schimbaţi podoaba cu care sînteţi împodobite cu podoaba milosteniei.
Spune-mi, ce folos ai de pe urma acestor podoabe preţioase, de pe urma
hainelor ţesute cu aur?
- Mi se bucură şi mi se veseleşte sufletul de ele!
- Eu te-am оntrebat de folos, iar tu
mi-ai vorbit de pagubă. Nimic nu este mai păgubitor ca a te interesa de
bijuterii de aur, a te bucura de ele şi a-ţi lipi inima de ele. Robia
aceasta cumplită ajunge şi mai amară cînd оţi face plăcută robia. De
care faptă se va îngriji vreodată cum trebuie, cînd va nesocoti grijile
lumeşti cum se cuvine, o femeie care socoteşte că merită să se bucure
cînd e legată cu aur? Cel care se bucură că stă în оnchisoare nu va voi
niciodată să scape de închisoare. Tot aşa şi femeia aceasta; ca un
prizonier de război, robită de această poftă rea, nu va suferi să audă
cu dorul şi rîvna cuvenită vorbindu-i-se de cele duhovniceşti şi nici nu
va face vreo faptă bună. Care, dar, îţi este folosul de pe urma
podoabei acesteia, de pe urma acestei moliciuni?
- Îmi fac plăcere bijuteriile!
- Iarăşi mi-ai vorbit de pagubă şi de pierzare!
- Dar mă cinstesc mult cei ce mă văd.
- Şi ce-i cu asta? O altă pricină de
stricăciune, care te face cînd оnfumurată, cоnd obraznică. Haide, dară,
îngăduie-mi să-ţi arăt eu pagubele, odată ce tu nu mi-ai spus folosul.
Care sunt, dar, pagubele ce ţi le aduc
bijuteriile? Grija e mai mare decоt plăcerea. Din pricina asta mulţi din
cei ce te văd - negreşit din cei legaţi de pămînt - se bucură mai mult
decît tine, care porţi aurul şi bijuteriile. tu te împodobeşti cu
podoabe care-ţi aduc griji; aceia îşi desfătează privirile fără să aibă
vreo grijă. O altă grijă apoi. Eşti umilită şi invidiată de toţi.
Vecinele şi prietenele, pişcate de invidie, se înarmează împotriva
bărbaţilor lor şi dezlănţuie împotriva ta războaie cumplite. Pe lîngă
aceste pagube, altele: îţi cheltuieşti tot timpul liber şi toată grija
cu gătelile; nu te lipeşti cu toată inima de faptele cele duhovniceşti;
eşti plină de înfumurare, de obrăznicie şi slavă deşartă; eşti legată
strîns de pămînt, şi se taie aripile şi, în loc de vultur, ajungi cоine
şi porc. Оncetоnd de a te mai uita şi a zbura la cer, cauţi în jos ca
porcii; şi, cotrobăind prin găurile pămîntului după aur, sufletul tău
îşi pierde bărbăţia şi libertatea.
Spui că-şi întorc oamenii privirile spre
tine cоnd te arăţi în oraş? Dar tocmai pentru asta n-ar trebui să porţi
aur, ca să nu ajungi spectacol de teatru, ca să nu deschizi gura
tuturor bîrfitorilor. Nici unul din cei ce-şi întorc privirile spre tine
nu te admiră, ci-şi bat joc de tine că-ţi plac podoabele, că eşti o
înfumurată, că eşti o femeie vanitoasă. Dacă te duci la biserică, nu
pleci de acolo fără vreun folos sufletesc, ci cu mii şi mii de cuvinte
de batjocură, de ocări şi de blesteme, nu numai de la cei care te văd,
ci şi de la profet. Isaia, cel cu mare glas, îndată ce te vede strigă:
"Acestea zice Domnul către fetele cele îngоmfate ale Sionului: "Pentru
că au umblat cu grumajii ridicaţi, pentru că au făcut cu ochiul, pentru
că-şi tîrăsc hainele cu păşitul picioarelor, pentru că joacă din
picioare, Domnul va dezveli podoaba lor şi în locul mirosului celui
plăcut va fi praf şi în loc de brоu se vor оncinge cu funie" (Isaia
3,15. 23). De acestea vei avea parte şi tu în loc de podoabă. Că aceste
cuvinte n-au fost spuse numai pentru fetele Sionului, ci oricărei femei
care face ca ele. Împreună cu profetul Isaia stă acuzator şi Pavel,
spunînd lui Timotei să poruncească femeilor "să nu se împodobească cu
împletituri de păr sau cu aur sau cu mărgăritare sau cu haine scumpe"
(1Timotei 2,9). Deci, оn orice оmprejurare, оţi este vătămătoare
purtarea de bijuterii; dar mai cu seamă cînd te duci la biserică, cоnd
treci printre săraci. Dacă ai căuta să te învinuieşti amarnic pe tine
însăţi, n-ai putea-o face mai bine decît оmbrăcоndu-te cu astfel de
haine şi podoabe, semn de cruzime şi neomenie.
Gоndeşte-te cоte stomacuri flămоnde laşi
cu podoabele acestea, cоte trupuri dezbrăcate, cu luxul acesta drăcesc!
cu mult mai bine ar fi să hrăneşti sufletele celor flămînzi decоt să-şi
găureşti loburile urechilor şi să atîrni de urechi, degeaba şi fără de
rost, hrana a mii şi mii de săraci. Este, oare, o slavă să fii bogat?
Este, oare, o laudă să porţi pe tine bijuterii de aur? chiar dacă
podoabele acestea ar fi cîştigate prin muncă cinstită, totuşi vina ta
este nespus de mare; gîndeşte-te însă cît de covоrşitoare este atunci
cоnd sоnt cоştigate cu necinste şi nedreptate! Spui că-ţi sînt dragi
laudele şi slava? Dezbracă această podoabă plină de batjocură şi toţi te
vor admira şi te vei bucura şi de slavă şi de plăcere curată; aşa însă
eşti batjocorită şi-ţi pregăteşti cu ele multe prilejuri de supărări.
Dacă ierţi vreuna din ele gоndeşte-te cоte necazuri оţi pricinuieşti!
Cîte slujnice nu-s bătute, cîţi oameni nu sînt necăjiţi, cîţi nu sînt
arestaţi, cîţi nu sînt оntemniţaţi! Din pricina podoabelor acestora,
judecăţi, anchete, mii şi mii de blesteme şi învinuiri; femeia este
blestemată şi învinuită de bărbat, bărbatul, de prieteni, iar sufletul,
de el însuşi.
- Dar bijuteriile nu se pierd!
- Tocmai acest lucru nu este uşor! Dar
chiar dacă le-ai feri totdeauna e pierdere şi aşa păstrate dau multă
bătaie de cap, multă grijă şi scоrbă şi nici un cîştig. Ce venit aduc
ele în casă? Ce folos celei ce le poartă? Nici un folos, ci multă
urîţenie şi învinuiri din toate părţile. Cum vei putea săruta şi
cuprinde picioarele lui Hristos cînd eşti împopoţonată aşa? Hristos Îşi
întoarce faţa de la această podoabă. De aceea a primit să Se nască în
casa teslarului; dar, mai bine spus, nici оn casa aceea, ci оntr-o
colibă şi într-o iesle. cum vei putea să-L vezi pe El cînd nu ai
frumuseţea cea poftită de El, cînd nu porţi podoaba plăcută Lui, ci una
urоtă de El? Cоnd te apropii de El nu trebuie să fii оmpodobită cu
astfel de haine, ci оmbrăcată cu virtute. Gîndeşte-te ce este în
definitiv aurul? Nimic altceva decоt pămоnt şi cenuşă. Bagă-l în apă şi
s-a făcut glod! Gîndeşte-te şi ruşinează-te cînd faci din glod stăpîn,
cоnd laşi toate şi stai lîngă aur, cînd оl porţi şi-l plimbi
pretutindeni, chiar cînd te duci la biserică, atunci cînd mai cu seamă
ar trebui să fugi de el. Nu s-a zidit biserica că să-ţi arăţi în ea
bogăţia aceasta, ci bogăţia cea duhovnicească. Tu însă, ca şi cum te-ai
duce la paradă, nu la biserică, aşa te împodobeşti din cap pînă în
picioare; imiţi pe cele de pe scenă şi porţi pe tine gunoiul acesta
vrednic de batjocură. Din pricina asta sufletele multora se vatămă, iar
după terminarea slujbei de la biserică, în case şi la mese, ai să auzi
pe cei mai mulţi vorbind tocmai de gătelile acestea. În loc să spună:
"Profetul şi apostolul au spus cutare şi cutare", vorbesc de luxul
hainelor, de mărimea pietrelor scumpe şi de toată împopoţoneala celor ce
se îmbracă aşa. Aceste discuţii vă fac şi pe voi şi pe casnicii voştri
trîndavi spre milostenie. Nici unul din voi n-ar dori să rupă repede
ceva din aurăriile acestea şi să hrănească un flămînd. cum ai putea
hrăni pe un altul cu preţul uneia din aceste bijuterii, cоnd tu оnsăţi
vrei să duci o viaţă amară mai degrabă decît să-ţi vezi împuţinate
podoabele? Multe femei se uită la bijuteriile lor ca la nişte fiinţe şi
ţin la ele mai mult decît la copiii lor.
- Doamne fereşte! mi se răspunde.
- Arătaţi-mi asta! Arătaţi-mi-o prin
fapte, pentru că eu văd că acum lucrurile stau cu totul astfel. Care
femeie, stăpînită tare de dragostea de giuvaericale, a prefăcut în bani
giuvaericalele ei, ca să smulgă din ghearele morţii sufletul unui copil?
Dar pentru ce vorbesc de sufletul unui copil? Care femeie şi-a
răscumpărat cu ele sufletul ei pierdut? Dimpotrivă, văd că mulţi îşi
vînd оn fiecare zi sufletul de dragul bijuteriilor. Dacă li se
оmbolnăveşte trupul fac tot ce pot, dar dacă văd că li se strică
sufletul, nu fac nimic, ci privesc cu nepăsare şi sufletul lor şi
sufletul copiilor lor ca să le rămînă giuvaericalele, care pier cu
timpul şi ele. Pui pe tine aurării în valoare de mii de talanţi, iar
mădularul lui Hristos nu are nici hrana cea de toată zilele. Stăpînul de
obşte al universului a dat deopotrivă tuturor şi cerul şi cele din
ceruri şi masa cea duhovnicească. Tu însă nu-i dai Lui nici pe cele
pieritoare, ca să fii legat necontenit cu lanţurile acestea cumplite.
Din pricina aceasta miile şi miile de păcate, din pricina aceasta
bărbaţii ajung nişte desfrînaţi, pentru că voi, femeile, nu-i faceţi să
trăiască creştineşte, nu-i faceţi să filozofeze, ci-i învăţaţi să le
placă podoabele cu care se împodobesc femeile stricate; din pricina
aceasta şi cad repede оn braţele desfrоului. Dar dacă i-aţi învăţa să
dispreţuiască astfel de podoabe şi să le facă bucurie castitatea,
evlavia şi smerenia, n-ar fi prinşi cu atîta uşurinţă în ghearele
desfrоului. Poate să se оmpodobească aşa desfrînatele! Ba, chiar mai
mult decоt atоta, dar nu pentru bărbaţii voştri!
Obişnuiţi, dar, pe bărbaţii voştri să le
placă podoaba aceasta duhovnicească, pe care n-o pot vedea la
desfrînate. Mă întrebi cum оl poţi face pe bărbatul tău să capete acest
obicei? Îndepărtează de la tine gătelile şi giuvaericalele şi pune-ţi
podoaba cea duhovnicească. Aşa îţi vei feri bărbatul de orice pericol,
iar tu vei fi preţuită. Dumnezeu te va milui, toţi oamenii te vor admira
şi vei avea parte şi de bunătăţile cele viitoare, cu harul şi cu
iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi
puterea în vecii vecilor, Amin.
Ieromonah Savatie (Bastovoi) savatie.trei.ro
http://luminaortodoxiei.com/ro/articole/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu