Informaţii. Tot creştinul trebuie să aibă
următoarea diagramă pe biletul care serveşte la călătoria către
ceruri.Acest bilet se vinde la agenţia evlaviei.
Pentru uşurinţa celor ce vor să călătorească la ceruri, dispun următoarele informaţii:
Tren sau avion către ceruri
Plecare : în orice clipă.Sosire: când rânduieşte Dumnezeu.
Preţul la bilete
Cl.I : (trenuri rapide)- Curăţire şi Martiriu sau- Împlinirea pe deplin a virtuţilor din Evanghelie: Rânduială, Curăţire şi Supunere.- Duhul abnegaţiei izvorât din Iubirea divină.
Cl. II: (Tren direct)Pocăinţa. Încrederea în Dumnezeu şi facerea de fapte bune. Rugăciune, post şi umilinţă.
Cl. III: (Tren obişnuit)Respectarea poruncilor lui Dumnezeu şi ale Bisericii. Îndeplinirea obligaţiilor către aproapele.
Cl. IV: (Tren de urgenţă)Pocăinţă la ceasul morţii. Rugăminte pentru iertarea păcatelor.
Observaţii
1. Bilet de întoarcere nu există.
2. Trenuri de distracţie şi spectacole nu sunt.
3. Copiii mici, minori, deoarece sunt curaţi la minte, călătoresc gratis, este îndeajuns să facă parte din Biserică.
4. Pasagerii sunt rugaţi să nu aducă cu ei nimic, decât fapte bune, dacă vor să poată ajunge în tren şi acesta să nu întârzie.
5. Pasagerii se pot urca în toate staţiile.
6. Fiecare bilet este valabil numai dacă este ştampilat cu credinţa ortodoxă şi harul sfinţitor.
Mergi să primeşti rădăcina sărăciei duhovniceşti, frunzele răbdării şi încingătoarea de aur a smereniei cu binecuvântarea bolnavilor şi ascultarea, trecându-le prin ciurul gândurilor curate, punându-le pe toate în vasul curat al persoanei tale. Apoi, apa iubirii, iar dedesubtul vasului aprinde flacăra râvnei dumnezeieşti. Şi, după ce le fierbi pe cât cu putinţă, varsă-le cu pricepere duhovnicească şi gustă din acestea cu cochilia pioşeniei, şi nu te întoarce înapoi în zilele vieţii tale.Aceasta este cea care vindecă mulţimea de păcate.
Ieromonahul Hariton,în volumul „Buchet de flori din Grădina Maicii Domnului"
Tren sau avion către ceruri
Plecare : în orice clipă.Sosire: când rânduieşte Dumnezeu.
Preţul la bilete
Cl.I : (trenuri rapide)- Curăţire şi Martiriu sau- Împlinirea pe deplin a virtuţilor din Evanghelie: Rânduială, Curăţire şi Supunere.- Duhul abnegaţiei izvorât din Iubirea divină.
Cl. II: (Tren direct)Pocăinţa. Încrederea în Dumnezeu şi facerea de fapte bune. Rugăciune, post şi umilinţă.
Cl. III: (Tren obişnuit)Respectarea poruncilor lui Dumnezeu şi ale Bisericii. Îndeplinirea obligaţiilor către aproapele.
Cl. IV: (Tren de urgenţă)Pocăinţă la ceasul morţii. Rugăminte pentru iertarea păcatelor.
Observaţii
1. Bilet de întoarcere nu există.
2. Trenuri de distracţie şi spectacole nu sunt.
3. Copiii mici, minori, deoarece sunt curaţi la minte, călătoresc gratis, este îndeajuns să facă parte din Biserică.
4. Pasagerii sunt rugaţi să nu aducă cu ei nimic, decât fapte bune, dacă vor să poată ajunge în tren şi acesta să nu întârzie.
5. Pasagerii se pot urca în toate staţiile.
6. Fiecare bilet este valabil numai dacă este ştampilat cu credinţa ortodoxă şi harul sfinţitor.
Călătorule, lasă-le pe toate, pe timpul
nopţii, în puterea luminii gândului, şi gustă din această cupă dimineaţa
şi seara şi fii sigur că vei gusta viată veşnică şi sănătate din belşug
. Ca să treci de vamă şi să păşeşti în casa lui Dumnezeu, trebuie să
pui înăuntrul rucsacului cu care călătoreşti smerenia, apoi, deasupra,
ascultarea şi, peste ele, rugăciunea. Apoi, să umpli golul cu biruinţa
patimilor şi după ce vei primii vesta de ploaie a iubirii, mergi direct
spre Casa lui Dumnezeu. Apropie-te de scaunul Spovedaniei şi acolo arată
biletul, pentru că trebuie să plăteşti cu frică tot ce ţi se va cere.
Apoi, compostează-l prin Iisus Hristos în Sfânta Împărtăşanie, primind
Cinstitul Trup şi Sânge al Acestuia şi mergi mai departe în călătoria
ta. Te salut şi eu şi sper, prin mila lui Dumnezeu şi a rugăciunilor
tale, să ne întâlnim în ceruri. Amin.
Însemnări
Ca să putem să ne ferim de boli şi
epidemii pe toată durata călătoriei, călătorul trebuie să aibă o
rădăcină de credinţă, frunze umede ale speranţei, flori mirositoare ale
iubirii, crini ai curăţeniei, abstinenţă şi lemnul Crucii. Toate acestea
trebuie ca pasagerul să le lege cu fibrele îngăduinţei şi să le aşeze
în vasul rugăciuni, fierbând în focul iubirii, udându-le mai apoi cu vin
de bucurie sfântă . Şi, împreună cu umezeala modestiei, să le acopere
cu capacul tăcerii.
Reţeta vindecării sufletuluiMergi să primeşti rădăcina sărăciei duhovniceşti, frunzele răbdării şi încingătoarea de aur a smereniei cu binecuvântarea bolnavilor şi ascultarea, trecându-le prin ciurul gândurilor curate, punându-le pe toate în vasul curat al persoanei tale. Apoi, apa iubirii, iar dedesubtul vasului aprinde flacăra râvnei dumnezeieşti. Şi, după ce le fierbi pe cât cu putinţă, varsă-le cu pricepere duhovnicească şi gustă din acestea cu cochilia pioşeniei, şi nu te întoarce înapoi în zilele vieţii tale.Aceasta este cea care vindecă mulţimea de păcate.
Ieromonahul Hariton,în volumul „Buchet de flori din Grădina Maicii Domnului"
http://luminaortodoxiei.com/ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu