Prea Cuvioase Parinte Staret Iustin,
Prea Cuviosi Parinti Ieromonahi, Ierodiaconi, Monahi si frati ai obstii
Sfintei Manastiri a Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil,
Vine o vreme cand oamenii trebuie sa se opreasca din goana
lor si sa se gandeasca macar o clipa la drumul pe care l-au facut si la
ceea ce a mai ramas de implinit.Dupa toate aparentele, Dumnezeu a hotarat sa puna capat zilelor mele pamantesti si sa ma cheme la El, sa-mi ceara socoteala pentru toate faptele pe care le-am facut in viata aceasta, bune sau rele.
Sunt speriat, ca multe sunt pacatele mele, dar nu sunt deznadajduit. Inaintea lui Dumnezeu nu se ascunde nici lacrima, nici din lacrima o farama… Si El ia in seama nu numai faptele noastre, ci si stradaniile noastre. Si cred cu tarie in cuvintele Mantuitorului „mila voiesc, iar nu jertfa”. Fara mila lui Dumnezeu, cine se poate mantui?!…
Multumesc lui Dumnezeu ca inainte de a muri mi-a dat sa vin pe la Manastirea Petru-Voda, sa ma mai adap o data la duhul crestin ortodox din care ati facut telul suprem al lucrarii acestei manastiri si al traitorilor ei, ca am primit mangaierea Sfantului Maslu si podoaba binecuvantarilor.
Prea Cuvioase Parinte Staret si Prea Cuvioasa Obste, introducerea aceasta lunga a fost fàcuta in ideea de a-mi da binecuvantarea ca sa fiu inmormantat in cimitirul manastirii, printre cei smeriti si printre cei nevrednici, desi smerit n-am fost indeajuns, iar nevrednic am fost cu prisosinta.
Curand dupa moartea mea va veni si preoteasa Adriana, caci este in varsta ca si mine. Mi-a fost tovarasa de o viata in lupta pe care am dus-o, in suferinta prin care am trecut, in lacrimile pe care le-am varsat impreuna si niciodata nu m-a parasit in timpul vietii. Prea Cuvioase Parinte Staret, binecuvantati sa fie langa mine si-n viata eterna de dincolo!
Crucea sa fie foarte simpla, numai numele si data nasterii si a mortii, cu un indemn scurt catre tot crestinul care va trece pe acolo sa se roage pentru noi.
Daca voi muri in Romania, tot procesul inmormantarii va fi mult simplificat. Daca voi muri in America, lucrurile vor fi mai complicate, dar oricum va fi, doresc, Parinte, sa ma primiti in cimitirul manastirii.
Stiu ca inmormantarea mea va fi inconjurata de o anumita valva, pe care n-o merit in moarte, precum n-am meritat-o nici in viata.
Oamenii vor vorbi, vor crea legende, dar Dumnezeu va deosebi adevarul de legenda si ma va arata asa cum am fost, ca un pacatos si nevrednic.
Daca la inmormantarea mea va veni vreun episcop sau alt ierarh si va dori sa vorbeasca, sa vorbeasca, caci Dumnezeu a dat arhiereului duhul invatarii, si daca el va tacea, cine va vorbi pentru noi in fata lui Dumnezeu?… Daca insa nu va veni nici un ierarh, nimeni sa nu vorbeasca, pentru ca mai de folos este rugaciunea de iertare pe care cineva o spune pentru cel adormit decat toate laudele pe care o minte omeneasca le poate constitui in fraze frumoase, dar care valoreaza mai putin decat un simplu „Dumnezeu sa-l ierte”.
Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populara care poate gresi, care poate crea false minuni. De aceea Va rog, Prea Cuvioase Parinte Staret, sa gasiti o cale prin care sa impiedicati asemenea lucruri: fie ca veti lasa la manastire un document, fie ca veti pune acest document in sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de aceasta mitologie populara spre a impiedica putrezirea trupului meu si atunci ar putea fi ratacirea din urma mai mare ca cea dintai.
Daca peste ani, din anumite nevoi de constructie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat si, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preotii sa citeasca peste el rugaciuni de desfacere a blestemului, ca trupul sa se risipeasca in cele din care fost alcatuit, ca nu de la Dumnezeu se va fi facut minunea aceasta, ci din inselarea celui rau.
Sa fie legati preotii care m-au vazut sa nu vorbeasca niciodata despre aceasta minune falsa si trupul pus intr-o alta groapa spre a fi uitat pentru totdeauna.
Prea Cuvioase Parinte Staret, pentru viata mea ati fost o mare binecuvantare, si obstea, si manastirea. Pentru toate dau slava lui Dumnezeu si-L rog sa ma ierte pe mine pacatosul ca mi-a dat dulceti duhovnicesti pentru care eu n-am miscat un deget si oameni pe care nu i-am meritat.
Va sarut dreapta cu smerenie, cu lacrimi si cu pocainta,
28 octombrie 2006 Preot Gheorghe Calciu
Spitalul Militar Bucuresti
***
Inalt Prea Sfintite Mitropolit Bartolomeu,
Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal
pururi sa Va insoteasca, Ingerul Domnului sa Va deschida caile spre
intelepciune sfanta, iar vrajmasii ca fumul sa se stinga si ca ceara sa
se topeasca de para focului!Va sarut dreapta ca ati lasat totul si ati venit sa ma mangaiati pe mine intr-o clipa foarte grea. Mi-ati dat pace si impacare si asta a contat foarte mult pentru depaairea unui prag pe care il cunoasteti. De acum incolo merg pe un alunecus lin catre sfarsitul acestei vieti pamantesti. Adormi-voi intru Domnul si ma voi scula atunci cand timpul tuturor va sosi.
Nu vreau sa staruiesc pe cuvinte, pentru ca sunt neputincioase sa exprime niste stari spirituale pe care le primim fara a le intelege. Toate sunt din mila lui Dumnezeu…
Dumnezeu sa Va dea taria cugetului si arma cuvantului sa evitati pe cat este posibil unui om rautatile care incep sa atace tot mai violent adevarurile credintei noastre ortodoxe si sa Va lungeasca zilele spre slava Sa. Amin!
29 octombrie 2006 Spitalul Militar Bucuresti
Preot Gheorghe Calciu
***
Prea Cuvioase Parinte Amfilohie,
Prea Cuvioasa Maica Stareta Evloghia si iubita obste,
ceata cea duhovniceasca a maicilor lui Dumnezeu,
Cu plecaciune si cu smerenie chem dragostea Sfintei Fecioare peste Manastirea Diaconesti.Putine au fost intalnirile noastre, dar prin lucrarea Sfàntului Duh am simtit o mare deschidere duhovniceasca pentru fratiile voastre si o mare deschidere a Duhului Sfant din partea obstii pentru mine. De aceea, intalnirile noastre au fost ca niste popasuri luminoase in drumul catre sfarsitul meu. In clipele de slabiciune din timpul acestei boli m-am intarit din dragostea fratiilor voastre si din temeinicia credintei Prea Cuviosului Parinte Amfilohie.
Daca toate vor pieri, cum spune Apostolul neamurilor, si limbile, si profetiile, si daca numai dragostea ramane – si stiu ca asa este – dragostea dintre noi va ramane neatinsa pe drumul acesta al meu care duce catre o asa-zisa moarte. Gandul acesta mi-a venit in timp ce Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu ma spovedea, cand l-am auzit spunand cu voce joasa, dar hotarata: „Moartea nu exista!”
Ati facut din Diaconesti un cuib de pace si de dragoste, o prezenta neintrerupta a lucrarii Duhului Sfant si m-ati integrat si pe mine in aceasta lucrare.
Dupa ce voi muri, Prea Cuvioase Maici, si daca Parintele Iustin imi va da binecuvantare sa fiu ingropat in cimitirul manastirii, sa veniti cateodata la mormantul meu sa-mi cantati din pricesnele Aiudului. Cred ca acolo noi am epuizat fiinta umana prin spulberarea contradictiilor de care cantati si sunt convins ca „n-am rade azi, de n-am fi plans aseara…”.
Dumnezeu sa va binecuvinteze ca din sanul obstii mi-ati dat-o pe maica Parascheva, care s-a ingrijit de mine cu dragoste si devotament, si stiu ca ea mi-a adus dragostea si tot devotamentul Manastirii Diaconesti.
Rugati-va, maicilor, pentru mine, ca ma duc la Judecatorul cel nemitarnic, si ce raspuns voi da?!… Cred insa in mila lui Dumnezeu si stiu ca aceasta mila este si pentru mine. Fara aceasta adanca certitudine nu m-as fi intors de la moarte la viata, nici de la neiertare la iertare.
Cu adanca pietate,
30 octombrie 2006 Parintele Gheorghe Calciu
Spitalul Militar Bucuresti
***
Iubitii mei credinciosi,
„Dumnezeu m-a certat, dar mortii nu m-a dat”.
Desi eram bolnav, nu m-am dus la medic, ci am hotarat sa ma
duc in tara sa-mi iau ramas-bun pentru totdeauna de la preotii mei care
mi-au fost elevi la seminar, de la neamurile mele, de la monahii si
monahiile pe care i-am cunoscut si de la locurile acestea in care am
ingropat o comoara de sasezeci de ani de suferinta si de bucurii
spirituale.Eram convins ca nu ma voi mai intoarce in America si ca voi muri aici. M-a bucurat foarte mult valul de simpatie, de dragoste si de rugaciune din partea a sute si mii de persoane care m-au vizitat sau trimis vorba prin altii; si de faptul ca preoti din Bucuresti si din alte provincii ale tarii, inclusiv Bucovina au venit sa ma vada si sa slujeasca Sfantul Maslu aproape zilnic pentru mine.
Poate ca Dumnezeu a vrut sa inteleg ca ceea ce am facut eu, cu ajutorul Lui, a fost bine si dau slava Domnului ca mi-a spulberat indoielile pe care le aveam in privinta afirmatiilor din predicile mele si a tonului lor. Aveam indoieli in privinta metodei pe care am folosit-o si stiu acum ca nu am ales-o pe cea mai buna, dar Dumnezeu a deschis inimile oamenilor ca sa fie mai induratori cu mine.
In momentul in care va scriu aceasta scrisoare, doctorii mi-au spus ca situatia mea s-a imbunatatit si ca aceasta este tot ce pot face ei pentru mine; ceea ce urmeaza de acum inainte tine de Institutul de cancer, tratament care poate da rezultate sau poate esua, dupa cum Dumnezeu a decis sorocul.
Vreau sa va marturisesc dragostea pe care o am pentru voi toti si va cer iertare pentru orice greseala am facut, ca cine poate spune ca este fara greseala?!…
Totusi va scriu aceasta scrisoare cu gandul ca daca nu voi ajunge viu in America, prin ea sa va ajunga la urechi marturisirea aceasta de dragoste si de iertare. (…)
Dar acum vreau sa multumesc inca o data tinerilor din comitetul parohial, care cu sacrificiu si cu un curaj sfant au pornit acest proiect al construirii unei noi biserici si continua sa-l sustina, in ciuda faptului ca suntem saraci si ca posibilitatea de a reusi nu este prea clara. Dar Dumnezeu va pune mila Sa si va trimite ingerii, pazitorii bisericii si pe patronul ei Sfantul Apostol Andrei, cel intai chemat, crestinatorul romanilor, ca sa ne scoata din toate impasurile.
Sunt unii dintre dumneavoastra care cred despre ei ca sunt mai buni si judeca, iar acest lucru nu este ingaduit. Umilinta si smerenia sunt cheia tuturor virtutilor. Ce-ti pasa tie – spune Sfantul Apostol Pavel – daca sluga aproapelui tau sta sau cade? Daca sta, pentru el sta, iar de cumva cade, pentru el cade. Cine priveste cu ochi duhovnicesc inlauntrul lui nu va zice niciodata: “eu sunt drept”; aceasta afirmatie o face fariseul; ci, cuprins de jalea pacatelor pe care le descopera intru el, va spune impreuna cu Sfantul Simeon Metafrastul: “eu sunt cel mai mare pacatos”.
Nimeni in lumea asta nu este fara de pacat. Unul singur este: Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care n-a avut nici pacat, nici macar pravalirea spre pacat.
Scriu aceasta scrisoare cu o anumita indoiala, in sensul ca nu am certitudinea ca voi ajunge viu la Washington, nici certitudinea ca voi muri inainte de a atinge pamantul Americii. O scriu de aceea intr-un stil putin ambiguu, adica si pentru una si pentru cealalta posibilitate.
Ar trebui sa pomenesc pe fiecare pe nume, cu multumire si dragoste, caci voi ati fost copiii mei iubiti si bucuria zilelor mele. Ar fi insa prea lung si ma simt obosit…
Binecuvantarea Domnului sa fie peste voi toti cu al Sau Har si a Sa iubire de oameni. Amin.
31 octombrie 2006 Preot Gheorghe Calciu
Spitalul Militar Bucuresti
http://www.razbointrucuvant.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu