Pare poate ciudat să scrii un articol în care să spui un lucru atât de banal: „trebuie să spui mulțumesc
atunci când cineva îți oferă ceva”, este o lecție pe care o învățăm de
când suntem mici, de la 2-3 anișori. Totuși mulți dintre noi, în anumite
situații și în fața unor persoane, nu facem acest lucru, din diferite
motive.
De când am plecat de la părinți și sunt căsătorit la
casa mea alături de Iulia, părinții ne mai aduc câte ceva, ne mai ajută
oferindu-ne mâncare, bani, sau alte obiecte necesare unei case. Aproape
întotdeauna când primim ceva eu le zic: „Mulțumesc” sau „Mulțumim mulr”,
iar ei uneori rămân surprinși și nu știu cum să reacționeze, se uită la
mine și schițează un zâmbet timid.
Îi văd că se bucură atunci când le mulțumesc, îi văd
că se simt împliniți prin faptul că ne pot ajuta cu câte ceva. Paradoxul
în viața părinților este că deși își doresc ca noi să fim pe picioarele
noastre și să nu avem nevoie de ajutor, totuși vor să ne ofere cât mai
multe, și se simt folositori când ne ajută, iar dependența noastră față
de ei... chiar și în mică parte, îi bucură, pentru că îi vizităm mai
des, și petrecem mai mult timp împreună. În familiile în care copiii
sunt în totalitate pe picioarele lor, relațiile cu părinții uneori se
răcesc, și independența copiilor nu-i ajută să-și iubească mai mult
părinții, ci dimpotrivă, devin mai iubitori de ei înșiși.
În mod normal atunci când primești ceva
de la părinți ai fi tentat să consideri că ți se cuvine, pentru că
oricum ai primit atâtea și atâtea lucruri din mâinile lor până să fi
plecat de acasă. Ai fi tentat să iei darul și să pleci, fără să
mulțumești. Totuși și părinții sunt oameni, au un suflet care arde după
afecțiune, recunoștință și iubire, și chiar dacă îți dau din toată inima
darul, fără să aștepte nimic în schimb, totuși un „Mulțumesc” spus din suflet de către copilul lor, îi mângâie atât de mult încât îi ține bucuroși o zi întreagă.
Am un prieten care mă surprinde uneori
atunci când îmi mulțumește după ce ieșim împreună în oraș, vrând să-mi
lase de înțeles că apreciază faptul că am rupt din timpul meu și am
acceptat invitația lui. Uneori îmi mulțumește că-l ascult după ce-și
deschide sufletul cu diverse probleme și supărări pe care le are. Deși
suntem prieteni de o viață, și chiar dacă nu mi-ar fi mulțumit noi tot
am fi rămas la fel de prieteni, totuși faptul că-mi spune
„Mulțumesc”consolidează relația, făcându-ne pe amândoi mai conștienți cu
privire la trăinicia prieteniei noastre. Acest simplu cuvânt parcă-mi
atinge inima... deși suntem amândoi bărbați, ditamai oamenii, chipurile
mai puțin sensibili și oarecum mai puțin probabil a face astfel
declarații... totuși acest simplu cuvânt, „Mulțumesc”, mă sensibilizează mult.
La fel și soției îi mulțumesc pentru
anumite lucruri, la fel și copiilor noștri. Și soția îmi mulțumește...
și fetițele noastre își mulțumesc una alteia pentru favoruri, și ne
mulțumesc și nouă. Deși uneori această mulțumire este un automatism,
doar un gest de politețe, chiar și atunci înseamnă ceva pentru cel către
care îl adresezi.
Nu știu dacă știați, dar noi oamenii îi
iubim mai mult pe cei cărora le facem daruri, decât pe cei care ne
dăruiesc nouă ceva. Este paradoxal într-un fel: Cum să-l iubești mai
puțin pe cel ce te ajută cu așa de multe, decât pe cel pe care tu îl
ajuți? De ce oare se întâmplă lucrul acesta?
Pentru că mai fericit este a da decât a
lua, după cum spune Sfântul Apostol Pavel în Faptele Apostolilor (20,
36). Mai este și alt aspect, faptul că atunci când primești ceva te
simți apoi oarecum dator, ai vrea să dăruiești și tu ceva în schimb, și
dacă nu poți rămâi așa cu un sentiment de inferioritate. Dacă ești la
nevoie și ceri ceva și apoi primești, pe lângă bucuria că ai primit,
simți și o mică dependență de cel ce te-a ajutat, și uneori acest lucru o
poți percepe ca pe o îngrădire a libertății.
În schimb, atunci cănd tu ești cel care
dăruiești, nu ai niciun resentiment, ești bucuros că poți ajuta pe
cineva, și că nu vei primi nimic în schimb. Nu simți darul pe care-l
oferi ca pe o îngrădire a libertății, ba dimpotrivă, ca pe o deschidere
și mai mare față de oameni, ca pe o sporire a libertății de a acționa și
ajuta pe oameni.
Iată de ce noi îi iubim mai mult pe cei
cărora le-am dăruit ceva, decât pe cei care ne-au oferit nouă daruri.
Când îi vedem pe cei ajutați de noi ne amintim de bucuria pe care am
avut-o în suflet când i-am ajutat. În schimb când îi vedem pe cei care
ne-au ajutat ne amintim de datoria de a le răspunde înapoi cu același
dar... și acest lucru uneori poate fi frustrant.
Din această perspectivă a-i mulțumi celui care-ți oferă un dar, îți dă și ție ocazia să oferi ceva în schimb, un „Mulțumesc”
spus din inimă... și atunci scăpi parțial de acel sentiment de
îndatorare, scapi de acea mică frustare. În plus de asta, cel care ți-a
dăruit va fi așa de bucuros încât pe viitor acel mulțumesc poate sta la
baza oferirii unor daruri și mai mari.
Încercați să mulțumiți oricui pentru
toate, dar faceți asta din suflet și cu inimă curată, și veți vedea
oamenii luminându-se înaintea voastră... descrețindu-și fețele și
zâmbind... le veți vedea mulțumirea pe față.
A mulțumi ne ajută și pe noi cei care
mulțumim să apreciem fiecare lucru pe care-l primim în dar, fie el
material sau spiritual, fie el de la oameni sau de la Dumnezeu.
Mulțumind mereu pentru toate vom ajunge să ne bucurăm de fiecare clipă a
vieții.
Dacă am vorbit de cât de mult bine face mulțumirea
printre oameni, apropiindu-i, haideți să vorbim puțin și de mulțumirea
pe care este dator omul să o aducă lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de
Aur spunea: „Nimic nu laudă şi iubeşte atâta Dumnezeu ca sufletul blând, smerit şi recunoscător .”
Sufletul blând și smerit este sufletul
mulțumitor pentru toate, care nu cârtește. Omul ar trebui zi de zi să-i
mulțumească lui Dumnezeu pentru tot ce a primit de la El: viață,
familie, sănătate, casă, mâncare, prieteni, oportunități, etc. Chiar și
pentru necazuri și suferințe ar trebui să mulțumim, pentru că vin ca
urmare a îngăduinței lui Dumnezeu și ca efect al păcatelor noastre, bine
știind că doar prin ispite și necazuri ne vom căli cu adevărat și vom
dobândi virtuțile și viața veșnică în împărăția cerurilor.
La Sfânta Liturghie spune preotul odată cu voce tare: „Să mulțumim Domnului” iar noi răspundem în cor: „Cu vrednicie și cu dreptate este a ne închina Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimea Cea de o Ființă și nedespărțită.”
Apoi când preotul este în sfântul altar
și se roagă pentru sfințirea Darurilor ce sunt puse înainte, atunci la
strană (în biserică) se cântă: „Pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm, Ție îți mulțumim, și ne rugăm Ție, Dumnezeul nostru.”.
La fel după rugăciunea de prânz spunem rugăciunea: „Mulțumim Ție Hristoase Dumnezeule că ne-ai săturat pe noi din bunătățile Tale cele pământești...”
Sunt pline slujbele și rugăciunile Bisericii de mulțumiri aduse de
oameni lui Dumnezeu. Esența e simplă: omul mulțumește lui Dumnezeu
pentru că apreciind tot ce are, se apropie de El, pe când omul ce nu
mulțumește pentru nimic, e pururea revoltat, nesatisfăcut, și este mereu
într-o frustare continuă, căutând să-și satisfacă egoismul chiar dacă
va aduce suferință altora. Iată cum mulțumirea adusă înaintea lui
Dumnezeu are efect direct și în relațiile noastre cu oamenii.
Dacă veți cerceta Noul Testament veți observa că și Fiul lui Dumnezeu mulțumește Tatălui:„Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat.” (Ioan 11, 41). Și Sfântul Apostol Pavel mulțumește lui Dumnezeu: „Mulţumesc, întâi Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toţi, fiindcă credinţa voastră se vesteşte în toată lumea.” (Romani 1, 8)
De fapt ce este foarte interesant e
faptul că termenul de Euharistie (Trupul și Sângele Domnului cu care ne
împărtășim noi creștinii) are la bază cuvântul evharisto din limba
geacă, care semnifică mulțumesc. Deci dacă am traduce direct ar
trebuie să spunem că ne împărtășim cu Sfânta Mulțumire. De fapt sfinții
părinți ne spun că cel mai frumos mod de a-i mulțumi lui Dumnezeu
pentru grija și darurile pe care Le-a revărsat asupra noastră, este să
ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui. De ce? Pentru că împărtășindu-ne
ne vindecăm de păcate, ne apropiem de El, și începem să ne iubim și
aproapele și în același timp pe Dumnezeu.
A mulțumi întotdeauna tuturor pentru
toate, înseamnă de fapt a te pregăti să oferi marea mulțumire lui
Dumnezeu... să guști din Trupul și Sângele Lui.
De fapt creștinul ar trebui să fie
totdeauna mulțumit indiferent de circumstanțele vieții, pentru că pentru
noi suferința este transfiguratoare, adică ne poate aduce și fericire
dacă-i dăm un sens.
Mulțumiți din suflet și lui Dumnezeu și oamenilor, zi de zi!
(Claudiu Balan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu