Cerințele pentru exteriorul pe care
ar trebui să-l aibă cei ce trec pragul Bisericii Ortodoxe (capul
neacoperit pentru bărbaţi, fusta si broboada pentru femei, şi aspectul
modest şi îngrijit pentru toţi) astăzi le cunoaşte aproape fiecare. Deşi
multora dintre contemporanii noștri, acestea le par a fi depășite şi
învechite. "La urma urmei, Dumnezeu se uită la inima, nu la exteriorul
omului " - spun ei. Iar argumente religioase, le par neconcludente.
Totuşi în viața spirituală a unui
creștin contează toate aspectele: atât comportamentul și exteriorul său,
cât şi baza sa moral-spirutuală. Iar în zilele noastre cerinţele faţă
de aspectul exterior nu doar nu şi-au pierdtut însemnătatea, dar şi au
căpătat o semnificație nouă.
Omul care numai trece pragul bisericii,
descoperă o lume complet necunoscută pentru el, care există după reguli
nu întotdeauna ușor de înțeles. Printre primele reguli, cu care el se
întâlnește, - sunt cerințele pentru aspectul exterior. Reacția poate fi
diferită. El poate rămâne acceptând şi smerindu-se cu o veche tradiție
de secole, care poate părea ciudată, dar demnă de respect. Dar poate şi
pleca, trântind ușa, jignit doar pentru faptul că cineva a încercat să-l
învețe cum şi ce să facă. Sau poate să rămâie şi să respecte cerințele
bisericii la alegerea sa și după gustul său estetic (eșarfe legendare
peste pantaloni, care pretind a lua locul fustei sau o batistă de nas pe
cap, reprezentând broboada).
Dar cu siguranţă se poate spune că orice
tip de comportament nu ar fi ales, acesta în viitor, va afecta viața
spirituală a acestui om. De unde, spuneţi-mi, va găsi el puterea și
hotărârea (și cel mai important, dorința) de a abandona obiceiurile
păcătoase, de a rupe legăturile cu viaţa veche, de a începe să se
limiteze în mâncare, dacă o cerința neînsemnată ca purtarea broboadei
sau în cazul bărbaţilor dezgolorea capului îi provoacă iritare?
Desigur, că nici fusta şi nici broboada
nu este un scop în sine. Dacă o femeie întâmplător trece pe lângă
biserică și a intrat ca să pună o lumânare sau să se roage poate intra
şi în pantaloni. Dar în zile noastre nu se mai consideră necesar de a
respecta tradițiile creştine, chiar dacă se merge la Sfânta Liturghie
sau pentru o altă slujbă. Şi dacă cu fustele e mai greu, atunci practic
în fiecare biserică sunt broboade – doar ia-o. Cu toate acestea, cineva
îşi acoperă capul, iar cineva nu consideră că este necesar.
Noi trăim într-o societate de consum, în
care mulţi acceptă lumea din jur, ca un magazin grandios, unde-i sunt
îndeplinite toate necisităţile. Iar Bisericii i se oferă locul secţiei,
care răspunde pentru starea de comfort a sufletului. Şi pe Dumnezeu îl
„primesc” doar într-atât, încât le îndeplineşte necisităţile proprii.
Deaceea orice cerinţă a Bisericii îl jigneşte pe contemporanul nostru.
Mulţi astăţi auzind recomandările că
mărturisirea, împărtăşirea şi alte Taine Bisericeşti necesită o
pregătire, întreabă – „Dar mai simplu nu se poate ?”
Dar cum nu s-ar schimba ideologia
acestei lumi, Biserica rămâne locul, unde omul îi slujeşte lui Dumnezeu
şi nu invers. Creştinismul este imposibil fără jerfire. Dacă pentru un
om părerea proprie este mult mai importantă, decât rânduiala bisericii,
calea sa de îmbisericire va fi destul de anevoioasă.
Există părerea că altădată broboada
femeii simboliza statutul său de femeie căsătorită, iar în ziua de azi
şi-a piedut actualitatea ne mai simbolozând nimic şi deacea de ce ar mai
trebui purtată chiar şi în biserică.
Totuşi nu aş crede că e o părere tocmai
justă. Într-adevăr, femeile căsătorite acum nu se deosebesc esenţial
prin portul său de cele necăsătorite, iar unele femei de o vârstă
înaintată se îmbracă ca şi nepoatele lor. Astfel îmbrăcămintea nu prea
ne poate vorbi despre statul social a celui din faţa ta. Dar de multe
ori ne poate indica despre convingerile sale. Astfel o scutră de piele
cu diverse aplicaţii din metal pe ea ne poate spune despre convingerile
stăpânului său, la fel cum şi o broboadă şi o fustă decentă îmbrăcată de
o creştină.
Și în acest context, cea ce le poartă şi
prin chipul său mărturiseşte propria credinţă. Deși nu există nici o
persecuție, de mai mult de douăzeci de ani, dorința de a trăi nu la fel
ca toţi şi astăzi ridică adesea întrebări și iritare. Dar,
pe de altă parte, chiar și un port frumos creştin le poate aminti celor
din jur că oameni credincioşi locuiesc alături de ei, și nu doar la
emesiunile tv și în ziare. La
urma urmei, femeile musulmane nu se intimidează să poarte hainele sale
tradiționale, mărturisind astfel convingerile religioase.
Una dintre virtuțile creștine principale
este şi castitatea, ce cuprinde totodată şi purtarea conform sexului și
vârstei. Acest lucru este deosebit de important într-o perioadă în care
femeile se comportă ca bărbaţii, iar bărbaţii au devenit infantili şi
inapţi de a lua decizii.
Îmbrăcămintea modestă a femeii o învaţă
şi să se comporte şi să se simtă ca o femeie, nu ca eroina unui film,
care la întrebarea "Ești bărbat sau femeie" - răspunde: "! Ce importă,
tovarășe". Această nivelare nimic, în afară de durere, însăşi femeii
nu-i aduce.
Desigur, putem spune că vremurile s-au
schimbat atât de mult, încât în orice haină ne putem simți și purta cu
pioșenie, evlavie și respect. Dar nu în zădar scria avva Dorotei:
"Starea sufletească a celui de pe tron, diferă de cea a celui ce merge
călare şi a celui care stă jos, se deosebeşte starea celui ce poartă o
haină frumoasă, de cel ce poartă una rea. " Și nu cred că avva Dorotei
îi avea în vedere pe toţi, şi doar pe noi nu.
site sursă www.eparhia-saratov.ru
Traducere şi adaptare Lozan Natalia
http://luminaortodoxiei.com/ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu