Teofilact Crestin Ortodox: SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA. Predici audio ale parintilor Hrisostom (Putna) si Damaschin (Sihastria Putnei), cantari, minuni, marturii.

Predica parintelui Hrisostom de la Manastirea Putna (mp3):

“Cine nu va primi Imparatia lui Dumnezeu ca un copil, acela nu va intra in ea”.

Iata cum ne iubesc sfintii lui Dumnezeu!

“Iubiti credinciosi,
Praznuim astazi pe una dintre cele mari Sfinte ale neamului nostru, pe Sfanta Parascheva. Zic neamul nostru dar nu ma refer neaparat la noi ca la romani ci mai mult ca la crestini, ma refer insa la noi, la neamul nostru si ca la neamul romanesc incadrat in crestinatate. Aceasta o fac din doua motive. Primul motiv este ca Sfanta Cuvioasa Parascheva nu s-a nascut in Romania dar a ales sa vina aici in Romania la fel ca si alti mari sfinti de pe teritoriul nostru romanesc, sfinti pe care poporul nostru ii cinsteste cu multa evlavie, ca: Sf. Dimitrie Basarabov, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Grigorie Decapolitul, Sf. Mucenita Filoftea, Sf. Tatiana si altii. Sfinti, care desi nu s-au nascut aici, au ales sa vina aici, pe teritoriul nostru. Al doilea motiv este ca desi noi astazi praznuim pomenirea unei Sfinte, a unei Cuvioase, totusi, prin ea, praznuim pe toti sfintii.
Sfanta Parascheva s-a nascut acum aproape 900 de ani intr-un sat din Tracia pe nume Epivata, pe tarmul de nord al Marii Marmara, dintr-un neam ales, oameni cu multa vaza dar si binecredinciosi crestini. Sfanta Cuvioasa Parascheva fiind indemnata si de parinti dar mai ales de cuvintele pe care le auzea la Biserica, a hotarat sa se lepede de sine, sa lase toate placerile lumii si sa plece, sa urmeze pe Mantuitorul Hristos. Astfel, ea s-a dus la Constantinopol unde a vietuit intr-o manastire pana la varsta de 25 de ani de unde prin descoperire dumnezeiasca a plecat intorcandu-se in satul sau unde a mai trait 2 ani, adormind apoi in Domnul.
Descoperirea Sfintelor ei Moaste s-a facut intr-un mod minunat. Fiind atunci zona aceea bantuita de o molima, multi oameni mureau. Si trecand pe acolo o corabie, unul din corabieri fiind si el cuprins de aceasta boala si murind din cauza ei a fost aruncat in apa iar apa l-a adus la tarm. Trupul sau urat mirositor a determinat in cele din urma pe sateni sa-l ingroape intr-un loc apropiat, nestiind ei ca in acel loc fusese inmormantata si Sfanta Cuvioasa Parascheva cu mult timp inainte. Insa, Sfanta Cuvioasa s-a aratat unui Cuvios din acea vreme, spunandu-i ca nu poate sa suporte mirosul nesuferit al acelui corabier si sa-l scoata de acolo. Aceasta o data, de doua ori, de trei ori, pana cand Sfantul s-a dus si a anuntat satenii, si descoperind trupul Cuvioasei l-a aflat pe acesta neputrezit impastiind miros de buna mireasma.
N-am sa insist prea mult asupra vietii Sfintei Parascheva, deoarece multi dintre dumneavoastra cunosteti deja foarte multe despre aceasta, am sa ma opresc asupra unui singur aspect de la care si prin care vom avea ceva de invatat. La doar 10 ani, inima Sfintei Cuvioasei Parascheva, copila de atunci, care dusa fiind de parintii sai la Biserica, a fost miscata de aceste cuvinte ale Mantuitorului Hristos: “Daca voieste cineva sa vina dupa mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-mi urmeze Mie”. Aceste cuvinte ale lui Hristos, indeamna la cea mai deplina, la cea mai profunda jertfa: lepadarea de sine. Sunt cuvintele care ne responsabilizeaza poate in cel mai inaalt grad, chemandu-ne la asemanarea cu Hristos prin jertfa.
Ce responsabilizare putem gasi noi la o fetita de numai 10 ani? Cum si cat intelege ea si ce anume poate sa inteleaga un copil din jertfa pe cruce? Prea putine, am spune. Insa nu este asa. Aceste cuvinte le gasim la Sfantul Evanghelist Luca. Tot acolo gasim un alt verset care ar putea sa ne lamureasca: “Cine nu va primi”, spune Mantuitorul, “Imparatia lui Dumnezeu ca un copil, acela nu va intra in ea”. Noi ne raportam la sfinti si am ajuns sa ne gandim la ei ca la niste eroi, eroi ai duhului, si asa si este. Ce i-a facut pe ei asa? Nevointa aspra? Foamea, frigul, setea? Dormitul pe jos, chinurile sau chiar lipsa somnului, rugaciunea neincetata? Sunt asa de multe nevointele lor si asa de grele, incat numai daca le enumeram sau daca incercam sa le descriem, ne va cuprinde descurajarea, pierzandu-ne nadejdea de a fi vreodata asemenea lor. Da, sfintii au avut toate acestea si mai multe decat acestea. Au cucerit inaltimi ale virtutilor la care daca ne uitam, ametim. Si totusi, nu acestea au stat la baza desavarsirii lor, la baza sfinteniei lor. Acestea au venit abia pe urma.
Dar ce-a fost la inceput? Sa ne intoarcem la copila de 10 ani. Ce-a inteles ea, ce-a simtit ea auzind despre cruce? A inteles ce doar un copil poate sa inteleaga, adica esentialul: a inteles de aici, iubirea lui Dumnezeu. A primit Imparatia ca un copil. Si cum asta? Daca ii dam unui adult o ciocolata sau un dar oarecare el indata va pune intrebarea: “Dar de ce?” , “Si ce-ar trebui sa fac eu pentru asta?” Dar sa-i dam unui copil… Ce va face el? Se va bucura. Va intelege ca-l iubesti, se va bucura de aceasta ciocolata si mai ales, mai ales, va multumi. Si din multumirea lui vei intelege si tu ca si el te iubeste. Asa au facut sfintii: au multumit. Au inteles ca tot, dar absolut tot, este mila si este iubire. Si ce putem noi sa facem? Cum putem noi sa raspundem la iubirea lui Dumnezeu? Sa facem ceva… Dar Sf. Apostol Pavel a zis: “Dumnezeu este Cel care lucreaza in voi si sa voiti si sa savarsiti”. Iata ca ne intoarcem iarasi la mila lui Dumnezeu.
La iubirea Lui trebuie sa ajunga si iubirea noastra. Dar cum? Sfintii au inteles un lucru foarte important, la care va rog sa fiti cu luare aminte si sa va ganditi la aceasta: distanta dintre mila lui Dumnezeu si iubirea noastra poate fi parcursa doar de recunostinta. Sfantul Ioan Gura de Aur a spus: “Intr-un singur fel putem sa ne implinim noi toata datoria fata de Dumnezeu: sa-I multumim” .Iar Sf. Nicolae Velimirovici a spus asa: “Cu cat mai multumitor se arata a fi un om, cu atat mai aproape este de desavarsire.” Sa multumim si sa invatam si noi cum sa primim. Au primit sfintii iubirea lui Dumnezeu, si-au deschis inimile, si ele au fost inundate de mila Lui. Si au inceput sa se roage pentru oameni. Oameni fiind si ei, trup avand, ei se rugau pentru toti oamenii, atat cat puteau, atat cat le era dat, atat cat le era ingaduit de pamant, ei cuprindeau in dragostea lor pe toti oamenii. Iar acum, in Imparatia Cerurilor, unde pidica nu este, unde nimic nu mai este ascuns, ei vad totul mult mai limpede,privesc altfel la necazul nostru si ei Il roaga pe Hristos: “Doamne, uita-Te la ei, la bietii oameni…” Ei ii spun Lui: “Uita-Te, sufera…”, ii spun Lui asa cum odinioara David o facea: “Vezi pentru ca Tu privesti la necazuri si la durere ca sa le iei in mainile Tale , caci in Tine se increde saracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor.” “Ajuta-l, Doamne. Ajut-o, Stapane. Uite-i cum risca, uite-i cat risca… Daca noua ne este atat de mila cu cat mai mult Tie, Doamne? Si nu te vom lasa pana nu-i vei milui.” Iata cum, iata cat ne iubesc sfintii lui Dumnezeu! Sa nu lasam sa le fi fost viata, nevointa in zadar. Sa nu ramana rugaciunea lor fara tinta. Sa indraznim sa cerem rugaciunile lor, sa le cerem ajutorul. Si asa, vom primi cum se cuvine.
Ce trista si ce seaca ar fi viata noastra fara sfinti! Cat intuneric ar fi fara Maica Domnului! Sectarii, sarmanii de ei, ei nu cunosc bucuria deplina, ei care resping Crucea lui Hristos, pe Maica Sa, pe sfintii alesi ai Lui. Traiesc in intuneric. Se spune ca era un om oarecare, un om simplu, care in fiecare seara inainte de culcare se ruga la toti sfintii; lua calendarul la rand si se ruga fiecarui sfant in parte si asa se culca, asta era nevointa lui. Si cand a fost sa moara, la despartirea sufletului de trup, atunci cand dracii vin si ei sa ingrozeasca sufletul, iata ca acestia n-au mai putut sa intre, datorita multimii sfintilor care venisera toti sa ia acest suflet binecuvantat.
Iata ca sunt mai bine de 350 de ani de cand Sf. Parascheva a ales prin mana voievodului Vasile Lupu sa vina aici la noi in Roamania. Si cate minuni, cate binefaceri, cate vindecari nu s-au intamplat datorita acestui lucru! Toata lumea cunoaste, am sa spun aici o singura minune, poate cea mai mare minune, desi, Dumnezeu le stie pe cele mari si pe cele mici. In momentul in care Sf. Cuvioasa fiind asezata in Paraclisul Manastirii Sfintii Trei Ierarhi, datorita unei neglijente, o lumanare pusa intr-un sfesnic de lemn a ars pana la capat si a impanzit focul si tot Paraclisul a ars. Tot. Era in seara de 26 spre 27 decembrie la pomenirea Sfantului intaiului Mucenic Stefan. Tot a ars: vesminte, odoare… A fost o caldura incat si sticla s-a topit. Sticla care era pusa la portretele ctitorilor s-a topit. Au gasit dimineata Moastele Sf. Cuvioase in mijlocul unui morman de jar. Sfintele Moaste nu numai ca au ramas intregi, dar in aceasta caldura despre care v-am spus, pecetile lasate de la Vasile Lupu au ramas neatinse. Vesmintele nu numai ca nu arsesera dar nici miros de fum nu aveau, iar perna de sub trupul Cuvioasei de-abia fusese atinsa de fum.
Ne miram de aceasta minune, ca sfintenia este mai puternica decat focul. Dar sfintenia este mai puternica decat patima, este mai puternica decat iadul, decat moartea, decat stricaciunea.
Cu rugaciunile Sfintei Cuvioase, in atata vreme s-au inaltat atatea locasuri sfinte si manastiri pe acest pamant binecuvantat, atatea cat nu gasesti in nicio alta parte. De ajutorul ei s-au bucurat atatia si atatia oameni bolnavi, oropsiti, intristati, necajiti. Toti au primit alinare pentru rugaciunile ei. Se cuvine dar, sa-i multumim. Se cuvine iarasi, sa primim dragostea ei, chemand-o mai des in ajutor. Iar celor care cu binecuvantarea si cu ocrotirea Sf. Parascheva poarta numele ei le uram sa aiba o viata cu liniste si bucurie, iar pentru rugaciunile Sfintei Preacuvioasei si mult milostivei maicii noastre Parascheva, Milostive Doamne nu ne lasa pe noi, Amin.”

***

Predica parintelui Damaschin Luchian de la Manastirea Sihastria Putnei (mp3):

CUVIOASA PARASCHEVA SI CHEMAREA PENTRU NOI. Ce importanta au trupurile noastre si cum trebuie sa le pazim nepangarite?

Rezumat si ‘pregustare’:

- La orice sfanta slujba, in incheierea ei sunt pomeniti mai multe cete de sfinti pe care ii aducem impreuna mijlocitori catre tronul mantuirii.
- Impreuna cu noi nu se bucura doar oamenii care o serbeaza pe Sfanta Cuvioasa Parascheva, ci se bucura si toate cetele de sfinti, cinstind-o si laudand-o pe Sfanta.
- Cuvioasa nu doar ne asculta cererile, ci ne si vorbeste din racla, ne cheama si ne spune: Ca mine puteti fi si voi…
- Toti suntem chemati spre sfintenie, chiar daca in mod diferit, pe diferite cai: calea monahala, calea muceniciei, calea marturisirii lui Hristos, calea familiei, crucea rabdarii bolilor, calea apararii dreptei credinte, calea slujirii in ierarhia bisericeasca si multe altele; toate sunt cai lasate de Dumnezeu spre a duce la sfintenie.
- Drumul spre sfintenie porneste de la a asculta Cuvantul lui Dumnezeu (viata Sf. Parascheva)
- Pentru a atinge sfintenia, pe sfinti i-a costat doar atat: timp putin, petrecut bine; asa ne cere si noua Dumnezeu, nu trebuie sa ajungem la batranete pentru a ne sfinti.
- Cuvantul lui Dumnezeu trebuie ascultat in Biserica.
- Daca ne-ar lasa Dumnezeu la mintea noastra si la puterile noastre, nimic bun n-am putea face; cat timp mladita nu e legata de vita, nu rodeste; din Biserica se porneste lucrarea; noi suntem infinit mai bogati prin sfintii pe care-i avem, nu doar ca pilda de urmat, ca modele pe care-i admiram, ci ii avem pe fiecare dintre ei ca si ajutatori ai nostri in viata cea duhovniceasca; singuri nu putem, e slaba firea, e slaba vointa, e neputincios trupul, e tras in jos de patimi si mostenirea cea pacatoasa.
- Atunci cand mergem in pelerinaje trebuie sa le cerem sfintilor mai ales ajutor in lupta cu patimile, pentru sfintire.
- Ascultam Cuvantul lui Dumnezeu si-l punem in practica cu ajutorul sfintilor.
- Omul care isi sfinteste viata, isi curateste sufletul dar si trupul lui se sfinteste; omul care traieste dupa voia lui Dumnezeu are alta fata, alti ochi, are alt comportament, este mai luminos, mai asezat.
- Trupul nu trebuie dispretuit si aruncat, pentru ca trupul este “Templul Duhului Sfant” si astfel Dumnezeu cinsteste trupul.
- In cristelnita a intrat tot trupul, cu toate madularele lui si deci se sfinteste inca de la Botez; iar dupa moarte, pentru cei care s-au sfintit, se vede aceasta binecuvantare prin Sfintele Moaste; ele nu sunt doar marturie in fata lumii si intarire pt noi, ci sunt chemare pt noi; toti suntem chemati spre sfintirea sufletului si a trupului; dar noi il spurcam si il necinstim, templul Dumnezeului Celui Viu noi il facem pestera de talhari si grajdi de animale.
- Sfanta Cuvioasa Parascheva asculta intotdeauna rugaciunile credinciosilor.
- Atunci cand Dumnezeu primeste, si sfintii ne asculta rugaciunile, ei ne si cheama si ne si vorbesc, in acelasi timp ne si spun: Cum suntem noi, asa sunteti chemati si voi.
- Nu doar pacatul curviei, indiferent sub ce forma ar fi el, este spurcaciune pentru trup; trupul poate fi necinstit si prin multe alte feluri si asta este batjocorirea lucrarii mainilor lui Dumnezeu: cand ne impodobim in fata oglinzii, cand ne hranim cu ceea ce nu trebuie, cu alimente care dauneaza trupului, cand luam “medicamente” care ne pot vatama grav (ex: anticonceptionalele, vaccinurile asa-zis anti-HPV).
- Daca nu vom avea grija sa ne pazim, se va starpi si mostenirea pe care am primit-o.

***

Sfânta Parascheva este mai darnică de ziua ei?

arhim. Mihail Daniliuc (schitul Vovidenia)/ Doxologia

Se întâmpla demult. Copil fiind, asistam cum bunica mea se gătea în fiecare an să meargă la Iași, pe la mijlocul lui octombrie, ca să se întâlnească cu „Sfânta”. Nu înțelegeam de ce atâta frăsuială, atâta pregătire. Mă întrebam ce întâlnire, ce sfântă? De cu seară își pregătea straiele. Le scotea din cufăr și strecura printre ele câteva frunze de busuioc ca să miroase frumos. A doua zi, dis-de-dimineață, purtând o traistă în care-și punea o cărticică cu acatistul și viața Sfintei Parascheva, ceva merinde, numaidecât un buchet de flori și busuioc, pleca spre Iași. Îmi povestea: „amu e tare bine, merg cu trenul, îs bătrână și nu mai pot mărge ca-n tinereță”.

„Dar, cum era atunci?” o întrebam, furându-i vorba de pe buze.

Răspunsul a venit prompt:

„Plecam cu două, trei zile înainte. Mergeam pe jos, cu bătrânii, care ne povesteau despre minunile sfintei, despre întâmplări și istorii de demult”.

Ce-i drept, avea o evlavie deosebită la Sfânta. Sub neprihănitul ștergar din odaia cea mare, țesut în stative și apoi cusut cu multă migală, se aflau icoana Maicii Domnului și a Sfintei Parascheva, căreia ea îi spunea „sfânta”. Pleca în ajunul sărbătorii la Iași, căci avea puternica credință că, de ziua ei, Cuvioasa este mai darnică, mai milostivă. Oare, o fi chiar așa?
A doua zi, când soarele scăpăta către sfințit, bunica ajungea acasă. Era ostenită, dar întrucâtva mai bună și mai pașnică, pentru că trebuie să vă mărturisesc că era un om mai aspru din fire. Ne dădea o bucățică de vată sfințită, o crenguță de busuioc și câteva flori de toamnă. Erau veștede, dar păreau să poarte ceva nepământean pe-ale lor petale. Până și busuiocul se pricopsise cu o aromă specială: mirosea a sfințenie. A doua zi, pelerina începea să îmi povestească totul: cum a fost, cu ce era îmbrăcată Sfânta, despre viața, minunile ei și despre multe alte lucruri care, ca într-o fină adiere a nostalgiei, mă fac să retrăiesc și acum acele clipe emoționante.
Rânduiala ce v-am relatat-o se petrecea an de an, până când bunica s-a adăugat strămoșilor. Crescusem între timp și parcă nu mă mai încântau doar poveștile ei. Voiam să văd, voiam să o cunosc și eu pe Sfânta. După multe stăruințe, ajutat fiind și de câteva lacrimi care mi se rostogoleau înduioșător către bărbie, mama s-a învoit a mă duce să mă închin la Cuvioasa. Era prima întrevedere, dar de mult așteptată. De fapt, era o vizită pe care eu o făceam Sfintei Parascheva, căci ea se afla în casa noastră, adusă de rugăciunile bunicii și mamei, de icoane, dar cel mai mult de istorisirile atât de convingătoare despre viața și minunile sale.
Într-o bună zi, ținând-o pe mama de mână, am pășit sfios în biserica „Sfintei” din Iași, trăind sentimente contradictorii. Imensitatea catedralei mitropolitane îmi dădea impresia că Sfânta era o împărăteasă, care ședea într-un preafrumos palat. Călcam încet către locul unde, după spusele mamei, stătea Preacuvioasa. Răcoarea bolților de piatră mă învăluia și, într-o lumină oarecum nelămurită, m-am apropiat. Trebuie să recunosc că am rămas un pic contrariat când am zărit-o în sicriu. Mă așteptam să văd altceva. Până atunci, în sicrie știam că stau morți și nu sfinți. Se auzeau cântări line de călugări. Este slujbă!, mă dumiri scurt buna mea însoțitoare. Stând la rând să sărutăm trupul Sfintei, deodată s-au auzit clopoțeii fini, cu sunet cristalin ca de argint, ai cădelniței. Preotul slujitor s-a apropiat, a tămâiat-o ca și cum ar fi salutat pe Cuvioasa Parascheva, după care s-a îndepărtat. Între timp, m-am trezit în fața luminoasei racle. M-am închinat și am sărutat icoana, apoi am încercat să ating racla, așa după cum făcuseră mama și cei care se aflau înaintea noastră. Doream să îmi așez acolo palma firavă, dar o forță, ca un câmp magnetic, parcă înconjura sfintele moaşte, dând impresia unei opoziții aparente. Am stăruit și am atins mâna Sfintei Parascheva. Simțăminte inexplicabile m-au năpădit. Nu știam cât să mă bucur și cât să mă tem. Am atins sfințenia! Nu pot uita acele clipe. Și acum stăruiesc în mintea mea. Fâstâcit, nu am apucat să-i cer nimic, dar ea îmi știa oful. La scurt timp, am plecat în mult râvnita tabără școlară, deși părinții mei îmi spuseseră inițial că în acel an nu voi putea merge. Am pus pe seama Sfintei fericita răsturnare de situație, probând încă o dată a fi cu adevărat mult folositoare. A răspuns provocării unui țânc și l-a dus în tabără.

Din acel an au urmat nenumărate revederi. Eram la liceu în Iași și treceam zilnic pe la Catedrală, că să iau binecuvântarea Cuvioasei. Înainte de a merge la mănăstire, am fost și i-am sărutat din nou mâna primind blagoslovenia ei. La scurt timp, am fost călugărit, iar Sfânta Taină a Preoției am primit-o chiar acasă la „Sfânta”. Ulterior, student fiind, cazat la căminul preoțesc „Sf. Gheorghe”, din curtea catedralei, prin bunăvoința părinților de acolo, am fost rânduit să slujesc de mai multe ori în măreața biserică și să salut în aromă de tămâie trupul îndumnezeit al Sfintei „mult folositoare”, precum odinioară în copilăria mea o făcea preotul purtător al cădelniței cu sunet lin ca de argint. Consider aceasta o minune și încă un dar negrăit ce mi l-a făcut ocrotitoarea Moldovei.
An de an, fiind rânduit „de gardă” la racla cu veneratele sale moaște, la hramul cel strălucit al său, am văzut mii și mii de pelerini care așteptau, ca oarecând bunica mea, să se întâlnească cu Sfânta de ziua ei. De multe ori mi-am pus întrebarea: „de ce?”. Ar putea foarte bine ca mulți dintre dânşii să se închine și în alte zile ale anului. Cu siguranță că o fac, dar evlavioșii închinători doresc să se atingă de sfintele moaște în chip deosebit la ziua ei. Am încercat un posibil răspuns: cu toții ne bucurăm de atenția și urările celor ce ne prețuiesc în preajma zilelor noastre onomastice sau aniversare, dar în același timp, celor ce ne pășesc pragul casei, le oferim prețuirea, atenția și dragostea noastră în mod special.
Am toată convingerea că și „luminătoarea Moldovei” procedează la fel. De ziua ei este mai darnică, se bucură mai mult de cei ce vin s-o vadă, dăruindu-le tuturor mila, iubirea și ocrotirea sa. Acestea sunt darurile pe care le primeau bunica, mama, mergând an de an la hramul Sfintei Parascheva. Le-am primit și eu de atâtea ori, dar și cei care în aceste zile așteaptă cu bucurie, cu jertfă și îndelungă răbdare să se întâlnească cu „Sfânta”.

***

Doxologia: Din minunile Sfintei Cuvioase Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva a săvârşit minuni care nu pot fi numărate, în cei 350 de ani, de când se află în Iaşi. Bolnavi, săraci, studenţi, oameni cu necazuri au cerut ajutorul Cuvioasei Parascheva, iar Sfânta a fost grabnic ajutătoare. [...].
Cea mai cunoscută minune, care a uimit întreaga ţară, a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. Aprinzându-se de la un sfeşnic, catafalcul Cuvioasei a luat foc. S-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte au rămas întregi şi nevătămate spre uimirea martorilor.
În timpul celor două războaie mondiale, oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitană, unde se păstrează moaştele Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Bătrânii povestesc că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşului, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente.Poate că şi din acest motiv credincioşii spun că Sfânta de la Iaşi ocroteşte de 350 de ani oraşul şi întreaga Moldovă, ferind zona de calamităţi naturale.
În timpul secetei din vara anului 1947, când oamenii şi animalele mureau de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le-au întâmpinat cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urma preoţilor care însoţeau racla veneau nori de ploaie. Drept mulţumire, credincioşii înălţau troiţe în amintirea aducerii moaştelor Sfintei Parascheva în satele lor.

(Monica Dumitrescu – Ziarul Lumina, 5 octombrie 2005)

***

Doxologia: Minuni cu moaştele Cuvioasei Parascheva în comunism (2010)

Ofensiva sovietică de la începutul verii anului 1944 prevestea ocuparea unei părţi a Moldovei. Autorităţile româneşti au dispus evacuarea, după cum s-a întâmplat şi în cazul centrelor mitropolitane de la Cernăuţi şi Iaşi.
La 15 martie 1944 erau mutate moaştele “Cuvioasei Parascheva”, pentru a fi aşezate în siguranţă la Mănăstirea Turnu din jud. Vâlcea. Dar Cuvioasa a ajuns numai până la Mănăstirea Ciorogârla de lângă Bucureşti. De aici, la 27 octombrie 1944, moaştele au fost mutate în catedrala din Bucureşti, alături de cele ale Sfântului Dimitrie Basarabov, spre închinare credincioşilor care îşi manifestau evlavia într-o perioadă de mari încercări politice şi sociale. În cele din urmă, la 26 noiembrie 1944, moaştele Cuvioasei erau reaşezate spre cinstire în Catedrala mitropolitană.
Se spune că, în 1945, soldaţi sovietici ar fi încercat să ia moaştele Cuvioasei şi să le ducă în Rusia. Dar Sfânta nu s-a lăsat mişcată din oraşul său, tot aşa cum Sfântul Dimitrie Basarabov nu fusese luat în timpul ocupaţiei germane (1916-1918). Vara anului 1947 a fost un alt episod în care moaştele Cuvioasei au fost scoase în procesiune împotriva secetei şi foametei care chinuiau Moldova. A fost o nouă dovadă a evlaviei poporului român faţă de Dumnezeu şi sfinţii săi într-o perioadă în care comunismul se instala în România cu forţa militară străină.

(Adrian Nicolae Petcu – Ziarul Lumina, 14 octombrie 2010)

***

Doxologia: Sfânta Parascheva şi pruncul muribund

“După o naştere dificilă, fiul meu s-a născut prematur (8 luni). Ca şi cum aceasta nu ar fi fost de ajuns, copilul s-a născut cu foarte multe probleme: hipoxie (lipsă de oxigen), detresă respiratorie (datorată dezvoltării insuficiente a plămânilor), tahicardie, suflu sistolic. Medicii erau foarte reticenţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale bebeluşului. Din cuvintele şi gesturile lor îmi puteam da seama că erau neputincioşi. Grăitor în acest sens este îndemnul medicului neonatolog adresat familiei mele de a se ruga pentru mine şi pentru copil; situaţia era dramatică. Familie, medici, eram cu toţii cuprinşi de disperare. Dar Dumnezeu a vrut să-şi arate din nou iubirea Sa nemărginită faţă de oameni. Mama mea care are foarte mare evlavie la Cuvioasa Parascheva (în familia noastră acest nume este o tradiţie, numele mamei şi al uneia dintre surorile mele fiind Parascheva), a luat hăinuţele cumpărate din timp pentru noul-născut şi a mers cu ele la Mitropolie. S-a rugat la Cuvioasa Parascheva cu lacrimi pentru însănătoşirea pruncului şi a pus hăinuţele pe racla cu moaştele Sfintei. Apoi s-a grăbit cu ele la spital şi a îmbrăcat copilul muribund cu ele. A treia zi de la naştere, copilul a început să-şi revină. Acum trăieşte şi este perfect sănătos. Suntem recunoscători pentru ajutorul dat nouă de Mântuitorul Hristos, Care pururea lucrează minuni prin sfinţii Săi”.

(Gabriela R., 33 ani, din Iaşi) extras din cartea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Doxologia, Iaşi, 2011 )

***

Doxologia: Sfânta care te scoate din morţi

Sunt profesor pensionar. Îmi amintesc de tatăl meu, care după 18 luni de spitalizare din cauza cancerului de ficat, a ajuns în moarte clinică. Familia mea a fost chemată să-l ia acasă de urgenţă, cu câteva clipe înainte de a ajunge la morgă.
În timp ce tatăl meu era plâns de familie, în salon intră bunicul meu (socrul celui aflat între viaţă şi moarte moarte) cu o bucată de vată sfinţită de la Cuvioasa Parascheva şi fără să se jeneze de prezenţa doctoriţei, îl mângâie, punând vata în buzunarul pijamalei, spunându-i că se va face bine şi că îl aşteaptă pe 8 septembrie la onomastica soacrei. Înainte de acest gest, m-a mustrat, fiindcă am cheltuit averea pe medicamente, uitând-o pe Sfânta Parascheva „care te scoate din morţi”.
Apoi bunicul ne-a certat pe toţi, nonverbal, cu degetul arătător, după care ne-a iertat cu o invitaţie pe 8 septembrie şi s-a grăbit să nu piardă trenul. Uluiţi de gesturile, cuvintele şi mai ales de credinţa bunicului, toţi au meditat la faptul că bătrânului i s-a întâmplat ceva.
Brusc, toţi s-au dezmeticit auzind o voce slabă: „Mi-e sete!”. Era tatăl meu. Doamna doctor ne-a îndemnat să-i dăm orice: „O fi ultima dorinţă… şi nu mă mai întrerupeţi”, deoarece lucra la biletul de externare.
Toţi erau speriaţi, pentru că se ştia de ultima lună de perfuzii, de abdomenul lui putred, de chipul ca de „cadavru, îmbrăcat cu o foiţă subţire de piele”. Totuşi „i-am dat să bea, apoi a cerut să mănânce, să se plimbe la aer”. După 5-6 minute, când erau în uşă, doamna doctor, care terminase biletul de externare (ultimul cuvânt fiind: agravant), a sărit speriată, întrebând: „Ce-aţi făcut?… cum l-aţi luat?… ce-a mâncat?… ce-a băut?… dar, bătrânul acela… ce-a făcut, ce i-a dat?”.
După ce află de vata sfinţită de la Cuvioasa, doamna doctor constată că „este o minune dumnezeiască” şi propuse reluarea analizelor. Apoi s-au adunat medici din Iaşi, Bucureşti, Cluj, Timişoara şi au recunoscut minunea. „A venit acasă cu timol 2 – de nou-născut –, după care a mai trăit 22 de ani, murind spovedit, împărtăşit, cu lumânare aprinsă şi cu cei dragi în jur”.
Doamna Eugenia menţionează, în finalul acestei evocări, vorbele marelui arhimandrit Cleopa Ilie: „Ştiţi cât de mare poate fi minunea de care aţi putea avea parte?… cât de mare vă este credinţa! Spune-mi cum ai murit, ca să-ţi spun cum ai trăit”. De admirat credinţa puternică, adevărată, în puterea şi dragostea lui Dumnezeu şi a sfinţilor, pe care a avut-o bunicul meu”.

extras din cartea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Doxologia, Iaşi, 2011.

***

Doxologia: O minune a Sfintei Parascheva – chirurgia sufletului

La 14 ani, m-am îmbolnăvit grav. Nu era prima oară, am fost destul de bolnăvicios de felul meu, dar acum, o durere imensă de picior şi o inflamaţie masivă la peroneu m-au pironit la pat. Doctorul chirurg din oraşul în care locuiam i-a spus mamei mele, şi ea cadru medical superior, că este un reumatism articular acut, un puseu de durere. Aşa încât mi-a prescris oxacilină şi gentamicină din 6 în 6 ore timp de câteva luni şi mi-a pus piciorul în ghips. Durerea atâtor injecţii, tumefierea şi mortificarea ţesutului în care am fost injectat de sute de ori, rugăciunile pe care mama le spunea mereu la patul meu, ore întregi, mi le amintesc foarte bine. După ce mama spunea de câteva zeci de ori psalmii “Miluieşte-mă Dumnezeule” şi “Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt”, sfârşită de oboseală, era trecut de miezul nopţii, îi spuneam: “mai zi-mi rugăciuni…” Au fost câteva luni de durere cumplită, iar piciorul era tot mai dureros, ba se subţiase mult. Gentamicina pe care am primit-o intramuscular ar fi fost de ajuns să surzească 10 oameni, dar totuşi, cu mila lui Dumnezeu mai aud. După câteva luni de stat în casă cu un ghips imens, piciorul era de două ori mai slab decât înainte. Doctorii spuneau că piciorul trebuie amputat.
Părinţii mei au insistat să mergem la Iaşi, la Spitalul de copii, la doctorul Gabi Ionescu, un medic vestit care rezolvase multe cazuri incurabile. Tatăl meu, preot, m-a adus în spinare până la spital. Când m-a consultat, doctorul a izbucnit în strigăte de mânie: “sunteţi cadre medicale, dar l-aţi tratat ca nişte ţărani”. Aveam ostiomielită acută la peroneul drept, o boală cumplită care chiar dacă se operează, recidivează la alte oase, toată viaţa. În tot acest timp, părinţii mei au stat mereu lângă racla Sfintei Parascheva, rugându-se cu lacrimi pentru mine. Şansele erau mici ca piciorul să mai poată fi salvat. Eram suspect şi de cancer osos.
În câteva zile am fost operat. După câteva ore bune de operaţie, anesteziat total, am fost dus cu o targă la terapie intensivă. Părinţii mei, care îmbătrâniseră peste noapte de durere, când m-au văzut au încremenit. Tatăl meu a murmurat: a murit… şi a leşinat. Dar doctorul, fericit, a zis: nu e mort, norocoşilor, erau şanse de 1% să fie bine. Şi aşa a fost. Oricum ostiomielita recidivează, o să trebuiască să fie operat de multe zeci de ori…
M-am refăcut în câteva luni bune. Profesorii de la şcoală veneau să mă asculte şi-mi puneau notele acasă. Mama îmi spunea: eşti o minune a lui Dumnezeu. Iar eu îi răspundeam: da, o minune şchioapă. Şi iată că merg perfect şi nicio altă operaţie nu am mai suferit, mulţumită Sfintei Cuvioase Parascheva. Trăiesc datorită rugăciunii ei, datorită lacrimilor ei, datorită inimii ei imense, pline de harul lui Dumnezeu care simte durerile noastre şi le alină cu milă, în iubirea infinită a lui Dumnezeu.

(extras din cartea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Doxologia, 2011)

***

**Doxologia: „Am venit să mă rog pentru ţara mea“ (2012)**

„Busuiocul să-l iei uscat, că-i mai bun decât cel verde. Ascultă la mine, că-s femeie bătrână şi ştiu“, spune, sfătoasă, o doamnă trecută de şaizeci de ani, care se recomandă „tanti Maria“. Este din Constanţa şi, asemeni multor alţi pelerini sosiţi în aceste zile la Iaşi din toate colţurile ţării, an de an, în luna octombrie, vine să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. „Nici nu mai ştiu când am fost prima dată, sunt mulţi ani de atunci… Vin cu mare, mare bucurie şi nu mai simt nici osteneală, nici durerile bătrâneţii, nimic. Şi pe tren e frumos, că ne întâlnim mulţi pelerini şi ne mai povestim fiecare despre familie, despre copii, despre greutăţi, fiecare ce are pe suflet. Dar nimic nu se compară cu ce simţi atunci când ajungi la Sfântă. Nu pot cuvintele să spună, e o uşurare... Mă întreabă copiii când ajung acasă: «Ai rezistat şi de data aceasta, mamă?». Ei cred că îmi este greu“, spune râzând tanti Maria.

„Nu ştiu dacă am mai simţit vreodată ce am simţit acum“
Mai departe de tanti Maria, care se alăturase grupului cu care venise din Constanţa, pe o bancă din apropierea Mitropoliei, alte două doamne îşi aşază în ordine bagajele. Au pornit noaptea, cu trenul, spre Iaşi. Dimineaţa, s-au aşezat la rândul lung de pelerini şi, după câteva ore de aşteptare, pe un frig pătrunzător, s-au închinat, au mulţumit Sfintei Cuvioase Parascheva şi s-au rugat pentru îndeplinirea celor de care au nevoie. Doamna Elena Zamfir este din Roşiorii de Verde, judeţul Teleorman, şi anul acesta a venit pentru prima oară în pelerinaj la Iaşi. Nu i se observă pe chip osteneala omului care a petrecut un drum lung şi a îndurat apoi frigul şi oboseala. Faţa îi este luminată şi, în timp ce povesteşte despre ce a simţit în această primă întâlnire cu Sfânta, priveşte în jur, spre curtea Mitropoliei şi spre străzile pline de pelerini.
„De mai mulţi ani am vrut să vin la Iaşi, la acest mare hram. Nu ştiu ce m-a reţinut de fiecare dată, dar anul acesta am vrut neapărat să vin. Şi mă bucur mult că am reuşit, pentru că nu ştiu dacă am mai simţit vreodată ce am simţit acum. Fiecare dintre noi are o problemă când vine aici, şi liniştea pe care o primeşti, eliberarea de toate gândurile negre…, încurajarea pe care o simţi şi toată atmosfera aceasta extraordinară eu nu le-am mai trăit în altă parte. Îmi place şi oraşul, îmi plac oamenii de aici, au o anumită distincţie. Cât timp voi mai putea să fac acest drum de acum încolo, îl voi face cu mare bucurie. Am un nepoţel de patru ani şi, la plecarea de acasă, mi-a spus să-i aduc şi lui ceva de la Iaşi. N-am să-i duc o jucărie, am să-i duc o iconiţă sfinţită şi am să-i spun că este un dar de Sfânta Cuvioasă Parascheva. Anul viitor vreau să vin şi cu fiul şi cu nepoţelul meu“, spune doamna Elena Zamfir.

„M-am rugat să nu mai fim aşa de orbi şi de surzi“
Doamna Doina Popescu este din Bucureşti, este învăţătoare, are 57 de ani şi participă la pelerinajul de la Iaşi de nu mai puţin de 20 de ani. „Prima oară am venit cu mama mea, care îşi dorea mult să ajungă la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Apoi am început să vin şi cu copiii, cu soţiile şi prietenii lor. Ne urcam cu toţii într-un microbuz – soţul conducea – şi veneam la Iaşi. Şi apoi, de multe ori, când aveam noi sau copiii vreo cumpănă de trecut, vreun examen important sau alte momente mai grele, ne strângeam şi spuneam «hai să mergem la Sfântă». Deci sunt, cred, 20 de ani de când venim la Iaşi, de sărbătoarea Sfintei Parascheva sau în alte perioade ale anului, şi nu am cuvinte să mulţumesc pentru ajutorul pe care l-am simţit de fiecare dată. Într-un an am stat 32 de ore la rând – nu am mâncat nimic, nu am băut apă şi nici nu m-am aşezat jos, pentru că, dacă mă aşezam, nu cred că mă mai puteam ridica – şi am făcut-o cu bucuria jertfei pe care şi eu sunt datoare să o aduc, pentru că pelerinajul nu este o excursie. Iar astfel de momente m-au întărit în viaţă şi mi-au dat puterea să trec peste încercările şi greutăţile pe care orice om le are. Dar lucrurile acestea le înţelegi şi le simţi după ce vii aici“, spune doamna Doina Popescu. Iar în pelerinajul pe care l-a făcut în acest an la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, doamna Popescu mai spune că, pentru prima oară în cei 20 de ani de când vine să ceară ajutor Sfintei, s-a rugat şi pentru ţara în care trăieşte. „Am simţit nevoia să mă rog pentru ţara mea, pentru oamenii ei, pentru toate lucrurile bune pe care le avem şi de care nu ştim să ne bucurăm… Nu ştiu ce se întâmplă cu noi, de ce ne comportăm aşa? M-am rugat să nu mai fim aşa de orbi şi de surzi, să nu mai fim atât de egoişti, să ne deschidem inimile, să avem iubire şi credinţă, pentru că doar cu iubire, cu solidaritate între noi şi cu multă credinţă putem trece peste aceste timpuri grele, din care ne tot chinuim şi nu mai reuşim să ieşim. Eu plec de la acest pelerinaj liniştită, împăcată, încărcată sufleteşte pentru un an întreg şi mi-aş dori ca fiecare om din această ţară să se simtă cum mă simt eu“, spune doamna Doina Popescu, unul dintre miile de pelerini veniţi din toate colţurile ţării, la Iaşi, pentru a o cinsti pe Sfânta Cuvioasă Parascheva şi pentru a-i cere ocrotirea şi ajutorul, atât pentru ei şi pentru cei apropiaţi, cât şi pentru toate lucrurile dragi lor.

***

Doxologia: Pelerinajul „Calea Sfinților” a fost „ca o noapte de Înviere” (2012)

Pelerinajul „Calea Sfinților” a adunat și în acest an o mare de suflete. Pe tot parcusul traseului stabilit, oameni de toate vârstele, mireni și clerici, pelerini veniți de departe, dar și foarte mulți ieșeni au așteptat cu lumânări aprinse momentul trecerii moaștelor Sfintei Parascheva și ale Cuviosului Teofil de la Kitaev, pentru a se alătura procesiunii.
În chip tainic, Sfânta – așa cum îi spun majoritatea pelerinilor – are mult mai mulți apropiați decât am văzut zilele acestea la Iași. Ortodoxia este credința tainei și o taină este și lucrarea sfinților pe pământ.
Pretutindeni, oamenii sunt senini și emană bucurie. Nimeni nu este singur, fiindcă pelerinajul înseamnă în primul rând o comuniune cu aproapele. Părinți, ținându-și în brațe sau de mânuță copilașii, preoți, monahi și monahii, grupuri de studenți și elevi, colegi de serviciu, vecini de bloc, grupuri din același sat, bătrâni, toți stau aproape lipiți unul de altul, înălțând într-un glas Sfinte Dumnezeule, Apărătoare Doamnă, troparul Sfintei Cuvioase Parascheva și alte cântări.
Faptul că au 10, 30 sau 80 de ani și au ocupații sau profesii diferite, că sunt bogați sau mai puțin avuți, că au studii superioare sau doar clasele primare, că sunt îndrăzneți sau mai discreți, toți acești oameni au o căutare, o nădejde comună.

„Să avem bucuria reîntâlnirii și pe pământ cu Sfinții”
Părintele Mircea Irina din județul Suceava mărturiseste: „Am venit la Sfânta Parascheva cu un gând înălțător, de a ne hrăni duhovnicește, un gând de apropiere de puterea lui Dumnezeu, de puterea Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, a Sfântului Teofil de la Kitaev. Au fost multe momente în care am simțit ajutorul Sfintei Parascheva, încă din vremea copilăriei, când veneam aici cu mama și cu frații mei. Simt neapărat nevoia să vin la Iași, așa cum simt nevoia să merg și la Sf. Ioan cel Nou de la Suceava sau la Putna, la Sfântul Ștefan cel Mare. E minunat să avem bucuria reîntâlnirii și pe pământ cu Sfinții pe care îi socotim mijlocitori, îndrumători la ceea ce ne-am propus, mai ales că vrem să ajutăm din punct de vedere pastoral credincioșii pe care îi avem în parohie, unde e și biserica în construcție, să ne sprijinim și familia, și toate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le ducem la un bun sfârșit. Bunul Dumnezeu să ne ajute, cu rugăciunile Maicii Parascheva și a Sfântului Teofil, spre mântuire și spre împlinirea celor de folos.”

„Nu-s vrednică de câte mi-a dat Sfânta Parascheva”
Doamna Olga Duna, contabilă în Cluj, a fost impresionată de frumusețea pelerinajului și a cântat tot drumul, cu lacrimi în ochi. Dânsa s-a închinat deja la sfintele moaște. „Nu vă pot spune ce fior am simțit, așa o putere, mai presus de fire și un curaj pe care numai sfinții ni-l poate da. Nu mai simți oboseală când ești în preajma Cuvioasei. Și au fost atâtea situații în mi-a trimis ajutorul… Fiica mea a reușit să facă un seminar teologic și Facultatea de Teologie, a fost foarte cuminte și mi-a adus multe bucurii. Nu sunt în stare să-i mulțumesc Cuvioasei Parascheva pentru cât m-a ajutat. Nu-s vrednică de cât mi-a dat. M-am rugat să-mi vegheze în continuare copilașii, și cât îmi va da Dumnezeu sănătate, voi veni la dânsa.”

„Cu atâta plecăm de acasă, doar cu credința”
De la fiecare om ce a poposit zilele acestea la Iași, la moaștele sfinților, avem câte ceva de învățat. E suficient să-i privești preț de câteva minute pentru a-ți da seama cât de departe ești de cum ar i-ar plăcea lui Dumnezeu să fii și câte taine minunate ascunde un om în sufletul său. Cumințenia, simplitatea, seninătatea, bucuria, toate acestea ce sunt? Indicii ale unei armonii a sufletului.
„Vin de mult timp la Sfânta și obișnuiesc să particip și la „Calea Sfinților” pentru că e tare frumos; atâția oameni, preoți, călugări, maici, copilași, toți cu lumânări, parcă ar fi în noaptea de Înviere. Mă rog pentru sănătate, pentru înțelegere, pentru nepoți, că toți îmi sunt la școală, mă rog și pentru dânșii, să reușească mai departe. Am avut necazuri foarte multe în viață. Am fost despărțită de bărbat de la 25 de ani și am rămas cu trei copii. Văd că Dumnezeu mi-a ajutat, dacă am venit și m-am rugat. Și cu atâta plecăm de acasă, doar cu credința, că uite cum sunt mâinile noastre de muncă…”, mi-a spus doamna Gabriela Stroia de 67 de ani din județul Galați.
„Pentru mine, Sfânta Parascheva este puternică în rugăciune către Dumnezeu și Maica Domnului. Am văzut minuni multe chiar în familia mea. Am avut o fată cu examene la facultate, a dat examenele, unul l-a luat, iar altul nu l-a luat. Am venit apoi la Sfânta Cuvioasă și când l-a dat din nou, l-a luat. O perioadă, eu am fost foarte bolnavă și de când am început să vin la ea (de vreo 10 ani), mă simt mult mai bine”, a afirmat doamna Mara Elena din județul Argeș.
La Biserica Sfântului Andrei și la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, pelerinii au fost întâmpinați și binecuvântați de preotul paroh, respectiv părintele stareț arhim. Nichifor Horia, cu toată obștea.

*
„Calea Sfinților” e un reper în drumul oricărui creștin trăitor, o oglindă în care vedem răsplata răbdării și eforturilor noastre pentru curățirea, iar mai apoi sfințirea sufletelor noastre. Traseul însă nu e același pentru fiecare, ci doar ținta, nu durează două ore, ci o viață, pentru veșnicie.